Curtea Constituțională confirmă: contestația în anulare se judecă de instanța care a pronunțat hotărârea atacată
Prin Decizia nr. 26 din 15 ianuarie 2026, publicată în Monitorul Oficial la 3 iunie 2026, Curtea Constituțională a respins, cu unanimitate de voturi, excepția de neconstituționalitate ridicată împotriva art. 505 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Norma contestată stabilește că contestația în anulare se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă. Decizia, definitivă și general obligatorie, tranșează o problemă recurentă în practica judiciară și consolidează regimul juridic al căilor extraordinare de atac de retractare, cu relevanță directă pentru toți justițiabilii și practicienii dreptului procesual civil din România.
Context și obiective
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Sorin Grațianu și Olga Grațianu în fața Tribunalului București — Secția a V-a civilă, în cadrul soluționării unei contestații în anulare formulate împotriva unei decizii civile pronunțate în apel. Autorii excepției au susținut că dispozițiile art. 505 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt contrare dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 21 din Constituție și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pe motiv că obligă aceeași instanță care a pronunțat hotărârea contestată să judece și calea de atac formulată împotriva propriei sale soluții. În opinia lor, contestația în anulare ar trebui soluționată de o instanță superioară — în speță, Curtea de Apel București —, iar menținerea competenței la același nivel jurisdicțional ar genera un abuz de drept, prohibit de art. 17 din Convenție.
Argumentația autorilor excepției s-a sprijinit și pe ideea că legislația europeană impune soluționarea litigiilor la două niveluri de jurisdicție diferite ca grad, iar România, dispunând de patru niveluri jurisdicționale, ar trebui să respecte strict principiul ierarhiei în trepte a instanțelor.
Cine este vizat
Decizia interesează toate părțile implicate în litigii civile care intenționează să formuleze contestații în anulare, precum și avocații, consilierii juridici și judecătorii care aplică regulile de competență în materia căilor extraordinare de atac. Norma analizată nu vizează o categorie profesională sau economică specifică, ci întregul sistem judiciar civil, fiind o dispoziție de procedură cu caracter general.
Argumentele Curții Constituționale
Curtea a reținut că art. 505 alin. (1) din Codul de procedură civilă a conservat soluția legislativă existentă încă din reglementarea anterioară — art. 319 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 —, soluție deja validată constituțional prin deciziile nr. 1.135/2008 și nr. 1.186/2008. Instanța de contencios constituțional a subliniat că, spre deosebire de căile de atac de reformare (apelul, recursul), contestația în anulare este o cale de retractare: instanța nu realizează un control judiciar clasic, ci reexaminează punctual existența unor vicii procedurale grave, expres și limitativ prevăzute de lege — lipsa citării legale, încălcarea principiului contradictorialității sau pronunțarea hotărârii cu nerespectarea normelor imperative privind competența ori compunerea instanței.
Curtea a evidențiat trei garanții fundamentale care înlătură orice aparență de lipsă de imparțialitate. În primul rând, judecătorul care a pronunțat hotărârea atacată se află într-o situație de incompatibilitate absolută, prevăzută expres la art. 41 alin. (1) din Codul de procedură civilă, și nu poate participa la soluționarea contestației în anulare — o extindere semnificativă față de vechea reglementare din 1865, care nu consacra o asemenea ipoteză. În al doilea rând, completul de judecată investit cu soluționarea contestației este diferit de cel care a pronunțat hotărârea contestată. În al treilea rând, părțile beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale, inclusiv dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.
Din perspectiva eficienței procedurale, Curtea a argumentat că instanța emitentă a hotărârii este cea mai bine plasată pentru a analiza viciile invocate, având acces imediat la dosarul cauzei și la contextul pronunțării. Atribuirea competenței unei instanțe superioare ar fi transformat contestația în anulare într-o cale de reformare, denaturând regimul juridic stabilit de legiuitor și generând confuzii în sistemul căilor de atac.
Referitor la invocarea art. 17 din Convenție privind interzicerea abuzului de drept, Curtea a constatat că simpla posibilitate legală a reexaminării de către aceeași instanță nu constituie, în sine, o încălcare a Convenției. Numai dovezi concrete ale urmăririi unor scopuri ilegitime sau ale utilizării vădit abuzive a procedurii ar putea transforma un demers procesual legitim într-o formă de abuz.
În ceea ce privește accesul liber la justiție, Curtea a reiterat jurisprudența sa constantă și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia dreptul de acces la justiție nu este absolut. Statele se bucură de o marjă de apreciere în reglementarea condițiilor procedurale, iar Constituția nu impune parcurgerea tuturor gradelor de jurisdicție în fiecare cauză, conform art. 129 din Legea fundamentală.
Ce trebuie să știți acum
Practicienilor dreptului le revine obligația de a lua act de consolidarea jurisprudenței constituționale în această materie. Contestația în anulare rămâne o cale de atac de retractare, nu de reformare, iar competența de soluționare aparține instanței a cărei hotărâre se atacă. Garanțiile de imparțialitate sunt asigurate prin incompatibilitatea absolută a judecătorului inițial și prin alocarea unui complet diferit. Orice argument de neconstituționalitate bazat pe ideea că aceeași instanță — ca autoritate de jurisdicție — nu ar putea reexamina propria hotărâre este, în lumina acestei decizii, lipsit de fundament constituțional și convențional.
Pentru justițiabilii tentați să conteste pe această cale competența instanței în materia contestației în anulare, decizia Curții Constituționale închide definitiv această discuție, orientând eforturile procesuale către invocarea motivelor de fond prevăzute limitativ de art. 503 din Codul de procedură civilă, în fața instanței competente potrivit legii.
Sursa: DECIZIA nr. 26 din 15 ianuarie 2026, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei pe 2026-06-03.
