Curtea reține în Dosarul nr. 160D/2022 că autoarea excepției, Arhiepiscopia Craiovei, este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în suprafață de 150 de hectare cu destinație teren vegetație forestieră, situat pe raza teritorială a comunei Perișor, satul Mărăcine, județul Dolj, în baza contractelor de donație autentificate sub nr. 1.577/9.07.2010, nr. 1.519/2.07.2010 și nr. 1.651/15.07.2010, iar o suprafață de aproximativ 18 hectare este ocupată de culoarul electric de siguranță LEA 400kv între stâlpii 160 și 166, respectiv suprafața de teren forestier situat în UB IV Petrișor, UA nr. 80R, 81R, 82R, 83R, 84R, 85R, 89R, 90R, 97R și 98R. La momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului, terenul era deja traversat de linii electrice aeriene realizate în perioada anului 1984, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007 și a Legii nr. 123/2012, fiind afectat de o servitute legală încă de la data eliberării titlului de proprietate care a stat la baza contractelor de donație prin care s-a transferat dreptul de proprietate în favoarea autoarei excepției, aceasta cunoscând, așadar, situația de fapt și de drept a acestor capacități energetice și având prefigurarea limitării dreptului său de proprietate asupra terenului. Așadar, autoarea excepției a dobândit în proprietate un teren afectat de o servitute legală gratuită, suprafața ocupată de stâlpii electrici reprezentând aproximativ 25 ha din totalul de 150 ha potrivit documentelor depuse la dosarul cauzei. Pârâta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice - Transelectrica - S.A. a dobândit calitatea de concesionar asupra terenurilor autoarei, având dreptul de a utiliza și exploata comercial, pentru o durată de 49 de ani, rețeaua electrică de transport al energiei electrice în baza contractului de concesiune nr. 1 din 29 iunie 2004 încheiat cu Ministerul Economiei și Comerțului, aprobat prin Ordinul ministrului economiei și comerțului nr. 328/2006. Potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, reluate ulterior prin art. 44 alin. (3)-(5) din Legea nr. 123/2012 - Legea energiei electrice și a gazelor naturale, rețeaua electrică de transport al energiei electrice existentă pe teritoriul României, precum și terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a legii sunt și rămân în proprietatea publică a statului, cu excepția terenurilor pentru care operatorul de distribuție, titular de licență, a dobândit dreptul de proprietate, în condițiile legii.