EN
AcasăDocument

ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 198 din 10 decembrie 1999

privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apa

Abrogat
Emitent:GUVERNUL
Publicat:10.12.1999
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
Paragraf
Guvernul României emite următoarea ordonanţa de urgenţă:
CAPITOL

Capitolul 1 Dispoziţii generale

ART

Articolul 1

Paragraf
Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte cadrul juridic privind privatizarea societăţilor comerciale agricole, care deţin în exploatare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apa, constituite în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, precum şi regimul concesionarii terenurilor proprietate publică şi privată a statului, aflate în exploatarea acestor societăţi.
ART

Articolul 2

Paragraf
Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică şi societăţilor comerciale rezultate din divizarea sau fuziunea societăţilor comerciale menţionate la art. 1, care deţin în exploatare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apa.
ART

Articolul 3

litera
(1) Privatizarea societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi 2 se face, în numele statului, de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, în colaborare cu Fondul Proprietăţii de Stat, în baza unui protocol încheiat între ministrul agriculturii şi alimentaţiei şi preşedintele Consiliului de administraţie al Fondului Proprietăţii de Stat, prin vânzare de acţiuni, vânzare de active şi prin privatizarea managementului, către:
litera a)
asociaţii constituite în conformitate cuart. 16 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 88/1997privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prinLegea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare şi cu cele aduse prinLegea nr. 99/1999privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, asociaţii constituite în bazaLegii nr. 36/1991privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultura;
litera b)
persoane fizice sau juridice române ori străine.
litera
(2) Fac parte din capitalul social al societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi 2 terenurile pentru care societăţile comerciale au obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului de incinta, eliberat de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, cu aplicarea prevederilor legale privind reevaluarea imobilizarilor corporale şi modificarea capitalului social.
litera
(3) Persoanele fizice, acţionari sau locatori, vor fi puse în posesie efectivă şi li se vor elibera titluri de proprietate în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi ale cap. III din prezenta ordonanţă de urgenţă.
litera
(4) Terenurile agricole şi terenurile aflate permanent sub luciu de apa nu fac parte din capitalul social al societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi 2.
CAPITOL

Capitolul 2 Înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului şi delimitarea patrimoniului acesteia

SECTIUNE

Secţiunea I Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Domeniilor Statului

ART

Articolul 4

litera
(1) Se înfiinţează Agenţia Domeniilor Statului, instituţie de interes public de specialitate, finanţată din surse bugetare şi extrabugetare, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, având ca scop:
litera a)
exercitarea în numele statului a prerogativelor privind dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole şi terenurilor aflate permanent sub luciu de apa, aparţinând domeniului privat al statului;
litera b)
concesionarea bunurilor, activităţilor şi serviciilor, precum şi a terenurilor aparţinând domeniului public sau privat, aflat în administrarea institutelor şi staţiunilor de cercetări ştiinţifice, a unităţilor de învăţământ agricol şi silvic, a companiilor şi societăţilor naţionale din domeniul de activitate al Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.
litera
(2) Atribuţiile şi structura organizatorică ale Agenţiei Domeniilor Statului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
ART

Articolul 5

litera
(1) Agenţia Domeniilor Statului este condusă de un consiliu de administraţie, format din 9 membri numiţi pe criterii de competenţa profesională prin ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei, iar dintre membrii acestuia unul este desemnat sa îndeplinească funcţia de preşedinte.
litera
(2) Durata mandatului membrilor consiliului de administraţie se fixează prin ordin de numire şi nu poate fi mai mare de 4 ani.
litera
(3) Membrii consiliului de administraţie pot fi revocaţi pentru motive întemeiate de către autoritatea care i-a numit, în baza unei analize a eficientei activităţii pe perioada cat au activat în consiliu.
litera
(4) Consiliul de administraţie ia decizii valabile în prezenta a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi.
litera
(5) Consiliul de administraţie se va întruni în şedinţe cel puţin o dată pe luna.
litera
(6) Consiliul de administraţie se poate convoca în şedinţe extraordinare de către preşedinte sau la cererea a cel puţin unei treimi din numărul membrilor săi ori prin ordinul autorităţii care i-a numit.
litera
(7) Preşedintele consiliului de administraţie aduce la îndeplinire hotărârile acestuia şi în acest scop exercita următoarele atribuţii:
litera a)
încheie sau aproba încheierea de contracte de către Agenţia Domeniilor Statului;
litera b)
aproba operaţiuni de plati şi încasări în numele Agenţiei Domeniilor Statului;
litera c)
angajează şi reprezintă Agenţia Domeniilor Statului în relaţii cu persoane fizice sau juridice, precum şi în faţa instanţelor judecătoreşti;
litera d)
prezintă anual spre aprobare Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei raportul de activitate a Agenţiei Domeniilor Statului şi bugetul de venituri şi cheltuieli, adoptate de către consiliul de administraţie.
litera
(8) Atribuţiile consiliului de administraţie, modul de desfăşurare a şedinţelor acestuia, precum şi remunerarea membrilor săi se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei.
litera
(9) Activitatea curenta a Agenţiei Domeniilor Statului este condusă de un director general executiv, numit de către preşedintele consiliului de administraţie, cu acordul consiliului de administraţie.
litera
(10) Directorul general executiv participa ca invitat la şedinţele consiliului de administraţie.
litera
(11) Preşedintele consiliului de administraţie poate să delege directorului general executiv dreptul de a angaja şi de a reprezenta Agenţia Domeniilor Statului în relaţiile cu persoane fizice sau juridice, precum şi în faţa instanţelor judecătoreşti.
litera
(12) Controlul intern al operaţiunilor financiar-contabile ale Agenţiei Domeniilor Statului se realizează de către 3 cenzori numiţi prin ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei, cu avizul Ministerului Finanţelor.
ART

Articolul 6

Paragraf
Veniturile Agenţiei Domeniilor Statului, inclusiv cele obţinute din concesionare, vor fi depuse în conturi purtătoare de dobânzi şi se constituie într-un fond special, denumit "Dezvoltarea agriculturii româneşti", la dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, din care se finanţează programe de dezvoltare, programe de dezvoltare a pieţelor interne şi externe, programe de cercetare, programe de dezvoltare a micilor fermieri şi alte programe, inclusiv cele de restructurare, care au drept scop privatizarea eficienta a societăţilor comerciale din domeniul de activitate al Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.
SECTIUNE

Secţiunea a II-a Acţiuni pentru delimitarea patrimoniului Agenţiei Domeniilor Statului şi pentru retrocedare şi punere în posesie

ART

Articolul 7

litera
(1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă Agenţia Domeniilor Statului va inventaria terenul agricol şi terenul aflat permanent sub luciu de apa, aflate în exploatarea societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi 2, şi terenurile deţinute în administrare de institutele şi staţiunile de cercetări ştiinţifice, de universităţi şi unităţi de învăţământ cu profil agricol şi silvic, prevăzute în anexa nr. 2.
litera
(2) Procedura de inventariere a terenurilor prevăzute la alin. (1), precum şi componenta comisiilor de inventariere se vor stabili prin ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei.
litera
(3) Planurile cadastrale ale terenurilor agricole, cu delimitarea suprafeţelor pe categorii de folosinţă, se vor întocmi de oficiile de cadastru agricol şi organizarea teritoriului agricol şi vor fi avizate pentru realitatea datelor de către toţi membrii comisiei de inventariere şi de Direcţia generală patrimoniu, fond funciar, cadastru şi îmbunătăţiri funciare din cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.
litera
(4) Predarea-preluarea terenurilor prevăzute la alin. (1) şi trecerea lor în patrimoniul Agenţiei Domeniilor Statului se fac pe bază de protocol încheiat între societăţile comerciale, institutele şi staţiunile de cercetări ştiinţifice, universităţile şi unităţile de învăţământ cu profil agricol şi silvic, pe de o parte, şi Agenţia Domeniilor Statului, pe de altă parte, în termen de 15 zile de la data inventarierii lor.
litera
(5) La data predării-preluării terenurilor agricole sau a terenurilor aflate permanent sub luciu de apa, care fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă, Agenţia Domeniilor Statului va întocmi balanţa terenurilor pe fiecare unitate prevăzută la art. 1, 2 şi în anexa nr. 1, iar terenurile care nu fac obiectul retrocedarii în conformitate cu prevederile legilor în domeniu vor fi declarate terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului şi vor putea fi concesionate în condiţiile legii.
litera
(6) Agenţia Domeniilor Statului va inventaria terenurile agricole care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate conform Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, împreună cu structurile specializate ale Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, şi va verifica legalitatea cererilor care au stat la baza dobândirii calităţii de acţionar sau de locator, conform art. 37 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi art. 25 din Legea arendării nr. 16/1994, cu modificările ulterioare.
litera
(7) În situaţia în care Agenţia Domeniilor Statului constata ca au fost săvârşite abuzuri comise prin acte administrative în aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, aceasta se poate prevala de prevederile art. 60-62 din această lege sau poate sesiza instanţele judecătoreşti în a căror rază teritorială este situat terenul agricol.
litera
(8) În baza documentaţiei întocmite de Agenţia Domeniilor Statului şi de Oficiul de cadastru agricol şi organizarea teritoriului agricol, avizată de direcţia generală pentru agricultura şi industrie alimentara judeteana şi a municipiului Bucureşti şi de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, prefectul emite titluri de proprietate.
litera
(9) Agenţia Domeniilor Statului poate atribui persoanelor îndreptăţite suprafeţe de teren din domeniul privat al statului, în baza unor legi speciale de retrocedare sau de improprietarire, ulterioare intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
ART

Articolul 8

litera
(1) Terenurile agricole aparţinând domeniului privat şi public al statului, aflate în exploatarea institutelor sau staţiunilor de cercetări ştiinţifice, a universitatilor şi unităţilor de învăţământ cu profil agricol şi silvic, a companiilor sau societăţilor naţionale, vor fi concesionate direct către acestea în schimbul unei redevenţe.
litera
(2) Până la privatizarea societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, a companiilor sau societăţilor naţionale, precum şi a institutelor sau staţiunilor de cercetări ştiinţifice, acestea vor avea un drept de preemţiune în concesionarea terenurilor deţinute în exploatare, aparţinând domeniului privat al statului, drept ce va putea fi exercitat în maximum 45 de zile de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial al României.
litera
(3) Terenurile aflate în exploatarea unităţilor de învăţământ agricol şi silvic, necesare în vederea desfăşurării activităţii, vor fi concesionate direct către acestea.
ART

Articolul 9

litera
(1) La primirea din partea unui investitor interesat a unei scrisori de intenţie pentru concesionarea terenului aflat în exploatarea societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi 2, aparţinând domeniului privat al statului, intrat sau prevăzut a intră în patrimoniul Agenţiei Domeniilor Statului, aceasta este obligată sa comunice Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei şi Fondului Proprietăţii de Stat intenţia concesionarii, urmând a se declansa concomitent procedura de evaluare a acţiunilor deţinute de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei la respectiva societate comercială şi procedura de concesionare prin efectuarea studiului de oportunitate a concesionarii.
litera
(2) În cazul în care investitorul interesat în concesionarea terenului agricol sau a terenului aflat permanent sub luciu de apa solicita şi cumpărarea de acţiuni, cele trei instituţii, respectiv Agenţia Domeniilor Statului, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi Fondul Proprietăţii de Stat, vor constitui o comisie mixtă care va negocia clauzele celor două contracte, în conformitate cu metodele şi procedurile de privatizare prevăzute la cap. III.
CAPITOL

Capitolul 3 Vânzarea acţiunilor societăţilor comerciale ce deţin în exploatare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apa şi concesionarea bunurilor, activităţilor sau serviciilor aparţinând domeniului privat al statului

SECTIUNE

Secţiunea I Vânzarea de acţiuni

ART

Articolul 10

litera
(1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Fondul Proprietăţii de Stat şi Agenţia Domeniilor Statului vor întocmi lista cuprinzând societăţile comerciale ce fac obiectul privatizării, respectiv ale căror terenuri deţinute sunt oferite spre concesionare, lista care va fi aprobată prin ordin al ministrului agriculturii şi alimentaţiei.
litera
(2) Lista prevăzută la alin. (1) va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi va cuprinde:
litera a)
datele de identificare a agentului economic (denumirea societăţii comerciale, sediul, codul fiscal, numărul de înmatriculare la registrul comerţului);
litera b)
capitalul social şi structura actionariatului;
litera c)
procentul din capitalul social supus vânzării;
litera d)
suprafaţa totală de teren agricol ce urmează a fi concesionata;
litera e)
termenul limita de declansare a procesului de privatizare.
ART

Articolul 11

litera
(1) În baza protocolului ce va fi încheiat între Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Fondul Proprietăţii de Stat şi Agenţia Domeniilor Statului şi în vederea asigurării unui proces de privatizare, respectiv de concesionare, eficient şi transparent, pentru fiecare societate comercială scoasa la privatizare şi nominalizată în lista, reprezentanţii celor trei instituţii sunt obligaţi sa publice în mijloacele de informare în masa, inclusiv în sistemul electronic, anunţul publicitar privind vânzarea acţiunilor şi concesionarea terenurilor din domeniul privat al statului, deţinute de aceste societăţi în exploatare.
litera
(2) Anunţul publicitar va fi întocmit în baza dosarului de prezentare elaborat de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi de Fondul Proprietăţii de Stat şi a studiului de oportunitate întocmit de Agenţia Domeniilor Statului.
litera
(3) Anunţul publicitar elaborat de cele trei instituţii semnatare va cuprinde informaţii minime cu privire la:
litera a)
denumirea şi sediul societăţii comerciale;
litera b)
numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului şi codul fiscal;
litera c)
obiectul de activitate;
litera d)
capitalul social şi numărul de acţiuni puse în vânzare;
litera e)
structura actionariatului;
litera f)
suprafaţa terenului ce urmează a fi concesionata;
litera g)
locul şi data limita de cumpărare a caietului de sarcini;
litera h)
locul de unde se pot obţine alte date;
litera i)
locul şi data limita de depunere a ofertelor;
litera j)
alte date considerate importante de reprezentanţii celor trei instituţii, în baza procedurilor interne de lucru.
ART

Articolul 12

Paragraf
Persoanele fizice sau juridice interesate în cumpărarea de acţiuni emise de societăţile comerciale care deţin în exploatare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apa şi/sau în concesionarea terenurilor aparţinând domeniului privat al statului, inclusiv a bunurilor, activităţilor sau serviciilor accesorii ale acestor bunuri, vor proceda la depunerea unei scrisori de intenţie către:
litera a)
Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, dacă sunt interesate numai în cumpărarea de acţiuni emise de aceste societăţi comerciale;
litera b)
Agenţia Domeniilor Statului, dacă sunt interesate numai în concesionarea terenurilor agricole sau a terenurilor aflate permanent sub luciu de apa, inclusiv a bunurilor, activităţilor şi serviciilor accesorii acestor bunuri, aparţinând domeniului privat al statului şi deţinute în exploatare de societăţile comerciale nominalizate în lista data publicităţii conform art. 10;
litera c)
ambele instituţii, respectiv Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi Agenţia Domeniilor Statului, dacă sunt interesate în cumpărarea de acţiuni emise de societăţile comerciale menţionate în lista data publicităţii conform art. 10, condiţionată de încheierea concomitenta a contractelor de concesionare a terenurilor aparţinând domeniului privat al statului şi deţinute în exploatare de aceste societăţi.
ART

Articolul 13

litera
(1) După înregistrarea la Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei sau la Agenţia Domeniilor Statului a unei scrisori de intenţie din partea unui investitor interesat, una dintre aceste instituţii va declansa procedura de privatizare, respectiv de concesionare, după anunţarea celeilalte instituţii şi a Fondului Proprietăţii de Stat.
litera
(2) Acţiunile de privatizare şi/sau de concesionare se vor desfăşura în condiţii de eficienta şi transparenta.
litera
(3) Vânzarea de acţiuni emise de societăţile comerciale care fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă se va face de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi de Fondul Proprietăţii de Stat, în baza unui raport de evaluare, la preţul pieţei stabilit de cerere şi oferta, fără a exista un preţ minim de vânzare.
litera
(4) Pentru societăţile comerciale ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă, care au datorii reprezentând mai mult de jumătate din capitalul social şi care au fost scoase la vânzare de doua ori, fără a se inregistra vreo oferta, din comisia de negociere vor face parte şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, astfel încât investitorii interesaţi să poată negocia atât valoarea acţiunilor, cat şi valoarea totală a datoriilor şi modul de stingere a acestora.
litera
(5) Creditele cu garanţia statului, nerambursabile băncilor comerciale de societăţile comerciale prevăzute la art. 1 şi 2, restante la data de 31 decembrie 1998, trec la datoria publică în condiţiile legii.
ART

Articolul 14

litera
(1) Vânzarea acţiunilor către investitorii interesaţi prevăzuţi la art. 3 alin. (1) se va face prin următoarele metode:
litera a)
licitaţie cu strigare sau în plic;
litera b)
negociere directa cu preselecţie.
litera
(2) În cazul vânzării de acţiuni prin licitaţie, salariaţii şi membrii conducerii societăţii comerciale au dreptul sa cumpere, într-o perioadă de 30 de zile anterioară datei ţinerii licitaţiei, până la 20% din acţiunile scoase la vânzare, cu o reducere de până la 30% faţă de preţul ofertei făcute de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi de Fondul Proprietăţii de Stat.
litera
(3) În cazul vânzării de acţiuni prin negociere directa cu preselecţie, asociaţia constituită conform prevederilor art. 16 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, şi asociaţiile agricole constituite în temeiul Legii nr. 36/1991 vor avea drept de cumpărare preferentiala a acţiunilor, în situaţia în care oferă un preţ cu cel mult 40% mai mic decât cel mai mare preţ oferit.
litera
(4) Criteriul de departajare a ofertanţilor în cadrul licitaţiei este preţul/acţiune, iar în cadrul negocierii se vor stabili clauze privind păstrarea obiectului de activitate şi protecţia salariaţilor.
ART

Articolul 15

Paragraf
Asociaţiile constituite în conformitate cu prevederile art. 16 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, şi asociaţiile agricole constituite în temeiul Legii nr. 36/1991 pot cumpara acţiuni emise de societăţile comerciale prevăzute la art. 1 şi 2 din prezenta ordonanţă de urgenţă, beneficiind de următoarele facilităţi: plata în rate eşalonate pe o perioadă de maximum 5 ani de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cu avans de minimum 20% din preţul de adjudecare şi cu dobânda de 10% pe an.
ART

Articolul 16

litera
(1) Dividendele aferente acţiunilor dobândite de fiecare asociaţie din cele prevăzute la art. 15 sunt neimpozabile pe durata executării contractului.
litera
(2) Veniturile obţinute potrivit alin. (1) se transfera asociaţiei şi se utilizează exclusiv pentru plata ratelor, a dobânzilor şi pentru rambursarea creditelor contractate de asociaţie în vederea cumpărării de acţiuni.
ART

Articolul 17

litera
(1) Acţiunile dobândite în conformitate cu prevederile art. 15 se înscriu în registrul acţionarilor societăţii comerciale, iar asociaţiile vor figura în registrul acţionarilor societăţii comerciale şi se vor înscrie la registrul comerţului la poziţia "acţionar", până la plata integrală a preţului, având drept de vot în adunarea generală a acţionarilor.
litera
(2) Pentru acţiunile vândute cu plata în rate acţiunile neachitate se constituie gaj şi se eliberează de sarcini pe măsura achitării lor.
SECTIUNE

Secţiunea a II-a Concesionarea terenurilor agricole sau a terenurilor aflate permanent sub luciu de apa, inclusiv a bunurilor, activităţilor sau a serviciilor accesorii acestor bunuri din domeniul privat al statului

ART

Articolul 18

litera
(1) Iniţiativa concesionarii o poate avea concedentul sau orice investitor interesat, conform prevederilor Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor.
litera
(2) Persoanele fizice sau juridice române ori străine, inclusiv asociaţiile constituite în conformitate cu prevederile art. 16 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele constituite în temeiul Legii nr. 36/1991, care doresc sa concesioneze terenurile ce fac obiectul acestei secţiuni, vor adresa o scrisoare de intenţie concedentului, respectiv Agenţiei Domeniilor Statului.
litera
(3) După anunţarea celeilalte instituţii, respectiv Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, în conformitate cu prevederile art. 12, Agenţia Domeniilor Statului va întocmi în termen de 30 de zile studiul de oportunitate conţinând o evaluare tehnico-economică şi caietul de sarcini al concesiunii, pe care îl va supune spre adoptare Consiliului de administraţie al Agenţiei Domeniilor Statului.
litera
(4) Hotărârea Consiliului de administraţie al Agenţiei Domeniilor Statului de aprobare a concesionarii va cuprinde şi procedura de concesionare care poate fi:
litera a)
licitaţie cu plic închis, dacă investitorul interesat nu a condiţionat concesionarea terenului agricol sau a terenului aflat permanent sub luciu de apa de cumpărarea de acţiuni ale societăţii comerciale în exploatarea căreia se afla aceste terenuri;
litera b)
negociere directa cu preselecţie, dacă investitorul interesat condiţioneaza concesionarea terenurilor de cumpărarea de acţiuni ale societăţii comerciale ce deţin în administrare aceste terenuri.
Paragraf
A. Procedura concesionarii prin licitaţie cu plic închis
ART

Articolul 19

litera
(1) Procedura concesionarii prin licitaţie cu plic închis se va face într-o singura etapa şi va avea drept scop concesionarea bunurilor, activităţilor sau serviciilor aparţinând domeniului privat al statului şi se aplică atunci când investitorul nu condiţioneaza concesionarea terenurilor de cumpărarea acţiunilor societăţilor comerciale ce deţin în administrare aceste bunuri.
litera
(2) Selectarea ofertelor se va face în baza grilei de punctare aprobate în caietul de sarcini, care va avea ca principale elemente:
litera a)
redeventa oferită;
litera b)
capacitatea tehnica de a exploata bunul ce face obiectul concesiunii;
litera c)
valoarea investiţiilor propuse, precum şi posibilităţi financiare de realizat.
ART

Articolul 20

litera
(1) Concedentul va încheia contractul de concesionare cu ofertantul cel mai bine plasat în baza grilei de punctare. Condiţiile care au condus la declararea castigatorului concesiunii vor fi în mod obligatoriu clauze în contract.
litera
(2) Contractul de concesiune va cuprinde clauza referitoare la împărţirea responsabilităţilor de mediu între concedent şi concesionar.
litera
(3) La expirarea termenului de concesiune concesionarul este obligat sa restituie liber de orice sarcini bunul concesionat, inclusiv investiţiile realizate.
litera
(4) Pentru investiţiile nerecuperate concedentul şi concesionarul vor conveni modul de recuperare a acestora.
Paragraf
B. Procedura concesionarii prin negociere directa
ART

Articolul 21

Paragraf
Procedura concesionarii prin negociere directa se aplică în cazul în care investitorul interesat condiţioneaza cumpărarea acţiunilor societăţilor comerciale care fac obiectul acestei ordonanţe de urgenţă de concesionarea terenurilor deţinute în exploatare de aceste societăţi comerciale.
SECTIUNE

Secţiunea a III-a Procedura vânzării acţiunilor societăţilor comerciale şi a concesionarii terenurilor agricole sau a terenurilor aflate permanent sub luciu de apa

ART

Articolul 22

litera
(1) În cazul în care un investitor este interesat în cumpărarea acţiunilor unei societăţi comerciale care face obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă, solicitând în scrisoarea de intenţie şi concesionarea terenului aparţinând domeniului privat al statului, deţinut în exploatare de aceste societăţi, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Fondul Proprietăţii de Stat şi Agenţia Domeniilor Statului au următoarele obligaţii:
Paragraf
Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi Fondul Proprietăţii de Stat întocmesc, în conformitate cu procedurile interne aprobate de Consiliul de administraţie al Fondului Proprietăţii de Stat, respectiv cu ordinul ministrului agriculturii şi alimentaţiei şi conform legislaţiei în vigoare, prin intermediul comisiei mixte definite la alin. (2), următoarele:
litera a)
nota privind propunerile de vânzare a acţiunilor gestionate de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi nota de preţ privind evaluarea acţiunilor;
litera b)
dosarul de prezentare privind oferta de vânzare a acţiunilor gestionate de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei;
litera c)
anunţul de vânzare/oferta de vânzare;
litera d)
caietul de sarcini.
Paragraf
Agenţia Domeniilor Statului întocmeşte studiul de oportunitate şi îl supune spre aprobare consiliului de administraţie. Consiliul de administraţie hotărăşte şi asupra conţinutului caietului de sarcini şi totodată specifică:
litera a)
durata concesiunii;
litera b)
modul de calcul al redeventei şi modalitatea de plată;
litera c)
investiţiile făcute de concesionar;
litera d)
condiţiile de exploatare a concesiunii;
litera e)
obligaţiile de mediu;
litera f)
regimul bunurilor la încetarea concesiunii.
litera
(2) Comisia mixtă de negociere, constituită din 5-7 membri desemnaţi de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Fondul Proprietăţii de Stat şi de Agenţia Domeniilor Statului, va fi mandatata sa selecteze cea mai buna oferta şi sa negocieze condiţiile celor două contracte în baza dosarului de prezentare şi a caietului de sarcini, aprobate de cele trei instituţii.
litera
(3) În comisia mixtă fiecare membru dispune de un vot.
litera
(4) Departajarea ofertelor se va face în baza unei grile de punctare comune care va cuprinde:
litera a)
preţul pe acţiune şi modalitatea de plată;
litera b)
condiţiile caietului de sarcini al concesiunii.
litera
(5) Din acţiunile gestionate de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei la societăţile comerciale care fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă se poate rezerva o cota de până la 10% pentru asigurarea unei surse de constituire a fondului de reparaţii pentru terenurile preluate de stat în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natura, procedura care va fi stabilită de o lege specială.
CAPITOL

Capitolul 4 Vânzarea de active aparţinând societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apa

SECTIUNE

Secţiunea I Pregătirea pentru vânzare

ART

Articolul 23

litera
(1) Dacă în urma ofertării unei societăţi comerciale de doua ori şi a oferirii de facilităţi conform art. 15 nu au fost înregistrate cereri de cumpărare de acţiuni, se poate proceda la divizarea acestei societăţi comerciale pe ferme şi centre de profil, în baza unui studiu de fezabilitate şi cu aprobarea membrilor adunării generale a acţionarilor, potrivit mandatului special acordat de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, sau la restructurarea societăţii prin vânzarea de active, în conformitate cu prevederile prezentului capitol.
litera
(2) Ferma de producţie agricolă, definită ca fiind unitatea de producţie ce insumeaza infrastructura investitionala şi terenurile aferente necesare desfăşurării procesului de producţie agricolă, constituie cea mai mica subdiviziune a unei societăţi agricole supuse privatizării. Ferma de producţie agricolă poate fi divizata numai în cazurile de dizolvare sau lichidare, conform Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare.
SECTIUNE

Secţiunea a II-a Vânzarea de active cu plata integrală

ART

Articolul 24

litera
(1) Vânzarea activelor societăţilor comerciale se va face în baza unui studiu de oportunitate aprobat de adunarea generală a acţionarilor şi de administratorul societăţii comerciale şi avizat de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi de Fondul Proprietăţii de Stat.
litera
(2) Vânzarea activelor prevăzute la alin. (1) se efectuează pe bază de licitaţie cu strigare sau cu plic închis cu adjudecare, la cel mai bun preţ oferit.
litera
(3) Procedura prevăzută la alin. (1) şi (2) se aplică şi în cazul perfectarii unui contract de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare, dacă în contractul de leasing nu s-a prevăzut altfel.
litera
(4) Reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor ai Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei au obligaţia sa întocmească lista cuprinzând activele neutilizate, în vederea avizării acesteia de către instituţiile abilitate şi publicării ei în presa.
ART

Articolul 25

litera
(1) La cumpărarea de active aparţinând societăţilor comerciale ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă nu au dreptul sa participe membrii adunării generale a acţionarilor sau administratorii societăţilor vanzatoare.
litera
(2) Sumele obţinute din vânzarea activelor societăţilor comerciale care fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă vor fi utilizate de acestea pentru:
litera a)
rambursarea datoriilor;
litera b)
efectuarea de investiţii;
litera c)
finalizarea activităţii din principalul obiect de activitate.
litera
(3) Sumele prevăzute la alin. (2) nu pot fi utilizate pentru plata drepturilor salariale.
ART

Articolul 26

litera
(1) Societăţile comerciale care fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă şi au în derulare contracte de locatie de gestiune sau de închiriere pentru activele societăţii, altele decât terenurile agricole sau terenurile aflate permanent sub luciu de apa, pot vinde prin negociere directa sau pot încheia contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare, cu locatarii sau cu chiriaşii, dacă aceştia au efectuat investiţii în activele utilizate şi nu au obligaţii restante faţă de societatea comercială.
litera
(2) Contractul de vânzare sau de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare se încheie în baza raportului de evaluare acceptat de părţi şi cu scăderea valorii investiţiilor efectuate de către chiriaş, respectiv de locator.
litera
(3) Încheierea contractelor de vânzare sau de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare este supusă avizului Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.
SECTIUNE

Secţiunea a III-a Vânzarea de active cu plata în rate

ART

Articolul 27

litera
(1) Societăţile comerciale care fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă pot vinde, cu acordul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, în condiţiile stabilite de adunarea generală a acţionarilor şi de administrator, active cu plata în rate salariaţilor asociaţiilor agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991, în următoarele condiţii:
litera a)
avans minim de 20% din preţul aprobat de adunarea generală a acţionarilor şi de administrator, cu avizul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, dar nu mai mic decât valoarea contabila a acestuia;
litera b)
rate eşalonate pe un termen de 3-5 ani;
litera c)
dobânda anuală de 30%.
litera
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi la expirarea unui contract de leasing imobiliar, dacă va fi prevăzută în contract o clauza de cumpărare în favoarea utilizatorului.
ART

Articolul 28

Paragraf
Contractele de vânzare-cumpărare de active vor avea clauze ferme pentru respectarea legislaţiei în vigoare privind protecţia mediului.
CAPITOL

Capitolul 5 Sancţiuni

ART

Articolul 29

litera
(1) Constituie contravenţii la prezenta ordonanţă de urgenţă, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât sa constituie infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 1.000.000 lei la 10.000.000 lei următoarele fapte:
litera a)
nepublicarea listei cuprinzând societăţile comerciale care se privatizează;
litera b)
nerespectarea metodei de privatizare stabilite în oferta de vânzare sau în studiul de oportunitate;
litera c)
neincluderea anumitor bunuri din patrimoniul societăţii comerciale în oferta de vânzare şi în raportul de evaluare ori includerea unor bunuri fictive în oferta de vânzare, cu scop vadit de a induce în eroare investitorul;
litera d)
neincluderea în caietul de sarcini a situaţiilor reale privind bunul supus concesiunii, în scopul tulburării dreptului de exploatare a concedentului;
litera e)
neintocmirea raportului de evaluare sau a studiului de oportunitate pentru formarea preţului de oferta sau pentru stabilirea redeventei, ce stau la baza negocierii;
litera f)
atribuirea dreptului de cumpărare/concesionare unei persoane în dăuna alteia care a formulat o ofertă mai avantajoasă;
litera g)
divulgarea de informaţii confidenţiale unor terţi, în vederea influentarii preţului de oferta sau a redeventei.
litera
(2) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a)-g) se aplică individual personalului Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, Fondului Proprietăţii de Stat şi al Agenţiei Domeniilor Statului.
litera
(3) Constatarea contravenţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă şi aplicarea sancţiunilor se fac de Ministerul Finanţelor, prin agenţii săi împuterniciţi conform legii.
litera
(4) Contravenţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu excepţia art. 25 şi 26.
CAPITOL

Capitolul 6 Dispoziţii tranzitorii şi finale

ART

Articolul 30

Paragraf
În termen de 30 de zile de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei va întocmi normele metodologice de aplicare, care vor fi supuse spre aprobare Guvernului.
ART

Articolul 31

Paragraf
Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică societăţilor comerciale agricole la care a început procedura de privatizare.
ART

Articolul 32

Paragraf
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART

Articolul 33

Paragraf
Pe data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentei ordonanţe de urgenţă se abroga orice prevederi contrare cu privire la privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apa, inclusiv prevederile cu privire la concesionarea terenurilor aflate în exploatarea acestor societăţi.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
RADU VASILE
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul agriculturii şi alimentaţiei,
Paragraf
Ioan Avram Muresan
Paragraf
Ministrul finanţelor,
Paragraf
Decebal Traian Remes
Paragraf
Preşedintele Agenţiei Române
Paragraf
de Dezvoltare,
Paragraf
Sorin Fodoreanu
ANX

Anexa 1

PRE PRE_729
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_729
PRE PRE_731
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_731
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
Fac parte din prevederile art. 2 din prezenta ordonanţă de urgenţă şi societăţile comerciale pe acţiuni care au rezultat din reorganizarea societăţilor comerciale prezentate mai sus sau din reorganizarea regiilor autonome, altele decât cele de sub autoritatea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, şi care au în exploatare terenuri agricole sau terenuri de sub luciu de apa.
ANX

Anexa 2

Paragraf
INSTITUTE ŞI STAŢIUNI
Paragraf
de cercetare şi producţie agricolă, precum unităţi de învăţământ agricol şi silvic, care deţin în administrare terenuri agricole şi terenuri aflate permanent sub luciu de apa
PRE PRE_744
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_744

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031