Curtea Constituțională confirmă: cauțiunea nu intră în sfera ajutorului public judiciar
Prin Decizia nr. 106 din 5 februarie 2026, publicată în Monitorul Oficial la 22 iulie 2026, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate ridicată împotriva sintagmei „inclusiv a celor datorate în faza de executare silită" din art. 6 lit. d) al OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Decizia, adoptată cu unanimitate de voturi sub președinția Elenei-Simina Tănăsescu, reiterează o jurisprudență consolidată: absența cauțiunii din formele de ajutor public judiciar nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci o opțiune legislativă pe care numai Parlamentul o poate corecta. Soluția are relevanță directă pentru justițiabilii care contestă executări silite și nu dispun de resurse financiare pentru a achita cauțiunea impusă de lege.
Context și obiective
Cauza a fost declanșată de Ioana-Roxana Pirsa, parte într-un dosar de contestație la executare pe rolul Judecătoriei Cornetu (Dosarul nr. 15.799/1.748/2020/a1). Autoarea excepției a formulat o cerere de ajutor public judiciar pentru scutirea de la plata cauțiunii — sumă pe care legea o impune ca garanție în cadrul cererilor de suspendare a executării silite. Argumentul central al petiționarei a fost că sintagma „alte taxe datorate în faza de executare silită" din art. 6 lit. d) al OUG nr. 51/2008 ar trebui să includă și cauțiunea, iar excluderea acesteia din sfera ajutorului public judiciar ar încălca art. 21 din Constituție — accesul liber la justiție.
OUG nr. 51/2008 reglementează formele ajutorului public judiciar în materie civilă, oferind persoanelor cu venituri reduse posibilitatea de a beneficia de scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare. Textul menționează explicit aplicabilitatea acestor facilități inclusiv în faza de executare silită, dar nu face nicio referire expresă la cauțiune — suma depusă ca garanție în cadrul cererilor de suspendare a executării.
Cine este vizat
Decizia interesează în primul rând debitorii aflați în proceduri de executare silită care doresc să conteste actele de executare și să solicite suspendarea provizorie a acesteia. Pentru a obține suspendarea, legea impune constituirea unei cauțiuni, iar persoanele fără resurse financiare se găsesc astfel într-o situație în care, deși au dreptul teoretic de a contesta executarea, nu își pot exercita efectiv acest drept fără a plăti garanția cerută.
Sunt vizați, de asemenea, practicieni ai dreptului — avocați și consilieri juridici — care asistă clienți în litigii de executare silită și care trebuie să cunoască limitele actuale ale ajutorului public judiciar atunci când formulează strategii procesuale.
Motivarea Curții și jurisprudența anterioară
Curtea Constituțională a constatat că excepția ridicată nu constituie o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci vizează, în realitate, o omisiune legislativă. Autoarea nu a contestat ceea ce textul de lege prevede, ci ceea ce acesta nu prevede — anume includerea cauțiunii printre formele de ajutor public judiciar. Or, potrivit unei jurisprudențe constante, Curtea nu poate analiza un text de lege din perspectiva a ceea ce el nu reglementează in terminis.
Instanța constituțională a invocat un număr semnificativ de decizii anterioare care au tranșat aceeași problemă: Decizia nr. 895/2010, Decizia nr. 502/2014, Decizia nr. 504/2017, Decizia nr. 98/2021 și, cu precădere, Decizia nr. 185 din 26 martie 2024, care a calificat explicit absența cauțiunii din formele de ajutor public judiciar drept o omisiune legislativă lipsită de relevanță constituțională. Curtea a subliniat că, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituție, modificarea sau completarea normelor juridice reprezintă atribuții exclusive ale Parlamentului, iar suplinirea unei lacune legislative prin controlul de constituționalitate ar echivala cu o imixtiune în procesul legislativ.
Un element notabil din punctul de vedere al Guvernului merită reținut: deși executivul a susținut inadmisibilitatea excepției, a recunoscut totodată că unele instanțe judecătorești au admis în practică cereri de scutire sau reducere a cauțiunii, invocând OUG nr. 51/2008 coroborat cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această observație relevă o tensiune reală între litera legii și practica judiciară, tensiune pe care numai legiuitorul o poate rezolva printr-o intervenție normativă expresă.
Ce trebuie să faci acum
Având în vedere că decizia Curții este definitivă și general obligatorie, iar lacuna legislativă rămâne neacoperită, persoanele și practicienii afectați ar trebui să aibă în vedere următorii pași:
- Verificați dacă situația financiară a debitorului permite formularea unei cereri de scutire de cauțiune direct pe temeiul art. 6 CEDO, invocând jurisprudența instanțelor care au admis astfel de cereri, așa cum a recunoscut și Guvernul în punctul său de vedere.
- Monitorizați eventualele inițiative legislative de modificare a OUG nr. 51/2008, care ar putea include cauțiunea printre formele de ajutor public judiciar — Curtea a indicat clar că această competență revine exclusiv Parlamentului.
- Documentați cu rigurozitate situația materială a clientului sau a părții în cauză, prin adeverințe de venit, declarații fiscale și orice alte înscrisuri relevante, pentru a fundamenta o cerere bazată pe accesul efectiv la justiție.
- Consultați practica instanței competente în materie de suspendare a executării silite, întrucât soluțiile variază de la o instanță la alta în absența unui text legal explicit.
Decizia Curții Constituționale nr. 106/2026 nu schimbă cadrul normativ, dar clarifică definitiv limitele controlului de constituționalitate în această materie. Mingea rămâne în terenul Parlamentului, singurul care poate decide dacă cauțiunea trebuie inclusă în arhitectura ajutorului public judiciar.
Sursa: DECIZIA nr. 106 din 5 februarie 2026, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei pe 2026-07-22.
