Noi clarificări privind prescripția pentru concediul de odihnă neefectuat

Prescripția compensării concediului neefectuat curge de la încetarea raportului de muncă — ÎCCJ tranșează problema

Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat, prin Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, o hotărâre prealabilă cu impact direct asupra tuturor salariaților și angajatorilor din România. Decizia nr. 40 din 9 martie 2026 stabilește, cu caracter obligatoriu pentru toate instanțele, că termenul de prescripție de trei ani pentru solicitarea compensării în bani a zilelor de concediu de odihnă neefectuate începe să curgă de la momentul încetării raportului de muncă, nu de la o dată anterioară. Totodată, Curtea clarifică și limitele temporale ale dreptului la compensare, corelându-le cu perioada de report de 18 luni și cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Decizia este relevantă pentru toți salariații care, la momentul părăsirii unui loc de muncă, au zile de concediu restante și doresc să obțină echivalentul bănesc al acestora, dar și pentru angajatorii care trebuie să înțeleagă exact ce obligații le incumbă.

Context si obiective

Problema de drept a apărut pe rolul Curții de Apel București, în cadrul unui litigiu formulat de un fost procuror cu grad de curte de apel, care a solicitat plata contravalorii a 130 de zile de concediu acumulate pe parcursul mai multor ani de activitate în structuri ale Ministerului Public, la care s-au adăugat 16 zile aferente unei perioade de detașare la Consiliul Superior al Magistraturii. Prima instanță — Tribunalul București — respinsese cererea ca prescrisă, apreciind că termenul de trei ani prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii se calculează de la data la care fiecare drept anual la concediu devenea scadent, nu de la data încetării raporturilor de serviciu.

Curtea de Apel București a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unei tensiuni între două interpretări posibile ale legii. Pe de o parte, art. 146 alin. (3) din Codul muncii prevede explicit că compensarea în bani a concediului neefectuat este permisă numai la încetarea contractului de muncă, ceea ce sugerează că termenul de prescripție nu poate curge înainte de acest moment. Pe de altă parte, art. 146 alin. (2) instituie o perioadă de report de 18 luni pentru efectuarea în natură a concediului restant, ceea ce ridică întrebarea dacă, după expirarea acestui interval, dreptul la concediu — și implicit la compensarea sa bănească — mai subzistă.

Sesizarea a fost formulată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, care impune instanțelor obligația de a sesiza ÎCCJ în litigiile privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, tocmai pentru a preveni apariția unei practici judiciare neunitare. Consultarea instanțelor naționale a confirmat că, deși orientarea cvasiunanimă era în sensul calculării prescripției de la data încetării raportului de muncă, existau divergențe cu privire la efectul perioadei de report de 18 luni asupra întinderii dreptului la compensare.

Cine este vizat

Decizia ÎCCJ are caracter obligatoriu erga omnes pentru instanțele judecătorești și produce efecte în toate litigiile viitoare, precum și în cele pendinte, indiferent de sectorul de activitate al salariatului. Sfera persoanelor vizate include toți salariații din sectorul public și privat ale căror contracte individuale de muncă au încetat și care nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul. Deși cazul concret privea un procuror — categorie profesională guvernată de reguli speciale din Legea nr. 303/2022 și din Hotărârea CSM nr. 325/2005 —, Curtea a subliniat că dispozițiile art. 146 din Codul muncii constituie dreptul comun aplicabil tuturor raporturilor de muncă lato sensu, inclusiv celor reglementate prin legi speciale.

Angajatorii sunt și ei direct vizați, deoarece Decizia nr. 40 introduce un criteriu de analiză suplimentar: culpa în neefectuarea concediului de odihnă. În cazul perioadelor care depășesc termenul de report de 18 luni, instanțele vor trebui să verifice dacă angajatorul a oferit efectiv salariatului posibilitatea de a-și exercita dreptul la concediu și dacă l-a informat cu privire la consecințele neefectuării acestuia.

Obligatii principale

Decizia stabilește două reguli esențiale, care funcționează complementar.

Prima regulă privește momentul de început al prescripției. Termenul de prescripție de trei ani, prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, pentru pretențiile bănești derivate din concediul de odihnă neefectuat, începe să curgă exclusiv de la data încetării raportului de muncă. Rațiunea este limpede: atâta timp cât raportul de muncă este în vigoare, salariatul nu poate cere compensarea în bani — legea îi permite doar efectuarea concediului în natură. Prin urmare, prescripția nu poate curge înainte ca titularul dreptului să aibă posibilitatea juridică de a exercita acțiunea.

A doua regulă privește întinderea dreptului la compensare, corelată cu perioada de report de 18 luni. ÎCCJ statuează că, în principiu, la încetarea raportului de muncă pot fi compensate în bani doar zilele de concediu neefectuate din anul de referință (cel care precedă încetarea contractului) și din perioada de report de 18 luni. Zilele de concediu aferente unor perioade anterioare, care depășesc acest interval, sunt considerate, de regulă, dreptul „stins" — salariatul nu le mai poate solicita nici în natură, nici sub formă de compensație bănească.

Există însă o excepție fundamentală, ancorată în jurisprudența CJUE: dacă angajatorul nu a oferit efectiv salariatului posibilitatea de a-și exercita dreptul la concediu, dacă nu l-a invitat formal să și-l efectueze și dacă nu l-a informat cu privire la pierderea dreptului, atunci zilele de concediu neefectuate supraviețuiesc chiar și dincolo de perioada de report. Instanța de judecată are obligația de a verifica, în fiecare caz, dacă angajatorul și-a îndeplinit aceste obligații de diligență.

Obligația de probă incumbă, în esență, angajatorului. Acesta trebuie să demonstreze că a creat condițiile necesare efectuării concediului, că a propus o programare, că a informat salariatul despre consecințele neefectuării și că, în ciuda tuturor acestor demersuri, salariatul a refuzat în mod deliberat și în cunoștință de cauză să-și exercite dreptul.

Sanctiuni

Decizia nr. 40/2026, fiind o hotărâre prealabilă de interpretare, nu instituie sancțiuni noi. Consecințele practice sunt însă semnificative: angajatorii care nu pot dovedi că au oferit efectiv posibilitatea efectuării concediului de odihnă riscă să fie obligați la plata compensațiilor bănești pentru perioade extinse, chiar și dincolo de cele 18 luni de report. În sens invers, salariații care au refuzat deliberat efectuarea concediului programat nu vor beneficia de compensare pentru perioadele ce excedează termenul de report.

Termene-cheie

Ce trebuie sa faci acum

Pentru salariați și foști salariați:

• Verificați dacă, la momentul încetării ultimului raport de muncă, ați avut zile de concediu de odihnă neefectuate și dacă nu au trecut mai mult de trei ani de la acea dată — în caz contrar, dreptul la acțiune este prescris.

• Identificați perioadele exacte pentru care aveți concediu restant: zilele din anul de referință și din perioada de report de 18 luni sunt compensabile de drept; cele din perioade anterioare pot fi compensate doar dacă demonstrați că angajatorul nu v-a oferit posibilitatea efectuării.

• Adunați dovezi (corespondență, programări de concediu refuzate, solicitări respinse) care să ateste că neefectuarea concediului nu v-a fost imputabilă.

• Formulați cererea de chemare în judecată în termenul de trei ani de la încetarea raportului de muncă, indicând explicit temeiul juridic al Deciziei nr. 40/2026 a ÎCCJ.

Pentru angajatori:

• Implementați un sistem documentat de programare a concediilor de odihnă și de informare a salariaților cu privire la consecințele neefectuării — aceasta devine o obligație probatorie esențială în eventualitatea unui litigiu.

• Verificați dacă toți salariații activi au efectuat concediul de odihnă aferent anului în curs și perioadelor de report anterioare, luând măsuri proactive pentru prevenirea acumulării de zile restante.

• Constituiți provizioane adecvate pentru potențiale compensații la încetarea raporturilor de muncă, ținând cont de faptul că prescripția curge abia de la acel moment, nu de la scadența anuală a concediului.

---

Sursa: DECIZIA nr. 40 din 9 martie 2026, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei pe 2026-08-11.