Curtea Constituțională confirmă: lipsa recursului în contestațiile la executare nu încalcă dreptul de acces la justiție
Prin Decizia nr. 419 din 14 octombrie 2025, pronunțată cu unanimitate de voturi și publicată în Monitorul Oficial la 10 iunie 2026, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate ridicată împotriva art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 și a art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Decizia reafirmă principiul potrivit căruia legiuitorul poate limita căile de atac în materia executării silite fără a încălca dreptul de acces liber la justiție sau principiul egalității în fața legii. Soluția privește direct justițiabilii implicați în contestații la executare, care nu pot formula recurs împotriva hotărârilor pronunțate în apel în această materie.
Context și obiective
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Simona Nicoleta Ciuc în cadrul Dosarului nr. 2.178/270/2018 al Curții de Apel Bacău — Secția I civilă, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare. Autoarea excepției a susținut că interzicerea accesului la calea extraordinară a recursului în materia executării silite creează un tratament diferențiat nejustificat față de dreptul comun, invocând prevederile art. 16 (egalitatea în drepturi) și art. 21 (accesul liber la justiție) din Constituție. În susținerea criticii, aceasta s-a raportat la considerentele Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, prin care Curtea declarase neconstituțional un prag valoric din aceeași Lege nr. 2/2013.
Curtea de Apel Bacău a apreciat că dispozițiile criticate sunt constituționale, iar reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere, subliniind că litigiile din faza executării silite au natura unor incidente procedurale, nu a unor veritabile acțiuni, ceea ce justifică un regim juridic diferențiat.
Cine este vizat
Decizia prezintă relevanță pentru toate părțile implicate în proceduri de executare silită care doresc să conteste hotărârile pronunțate în această materie. Concret, art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că hotărârea pronunțată cu privire la contestația la executare poate fi atacată numai cu apel, cu excepția hotărârilor pronunțate în temeiul art. 712 alin. (4) și art. 715 alin. (4), care pot fi atacate în condițiile dreptului comun. Totodată, art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 exclude recursul împotriva hotărârilor date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede doar apelul împotriva hotărârilor de primă instanță. Prin urmare, debitorii, creditorii și terții care participă la contestații la executare trebuie să aibă în vedere că apelul rămâne singura cale de atac disponibilă.
Argumentele Curții Constituționale
Curtea și-a fundamentat soluția pe o jurisprudență consolidată, reiterând mai multe principii esențiale. În primul rând, accesul la justiție garantat de art. 21 din Constituție nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale și la toate gradele de jurisdicție. Stabilirea regulilor de desfășurare a procesului, inclusiv reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui reguli speciale de procedură în considerarea unor situații deosebite. Nicio dispoziție din Legea fundamentală nu obligă la garantarea parcurgerii tuturor gradelor de jurisdicție în fiecare cauză.
În al doilea rând, Curtea a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în special Hotărârea din 26 ianuarie 2006 în Cauza Lungoci împotriva României și Hotărârea din 21 februarie 1975 în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, subliniind că dreptul de acces la tribunale nu este absolut și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului.
În ceea ce privește presupusa discriminare, Curtea a reținut că principiul egalității în fața legii nu exclude soluții diferite pentru situații diferite. Criteriul folosit în speță este cel al materiei — executarea silită față de dreptul comun — iar legiuitorul poate stabili acest criteriu potrivit opțiunii sale, fără a se putea pune semnul egalității între persoane care au litigii din materii diferite. Curtea a distins clar situația de cea din Decizia nr. 369/2017, unde discriminarea se producea pe criteriul valorii cererii în cadrul aceleiași categorii de justițiabili, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză.
Precedentul judiciar invocat
Decizia se înscrie într-o linie jurisprudențială constantă a Curții Constituționale. Printre precedentele relevante invocate se numără:
- Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 — principiul egalității nu exclude reguli speciale privind căile de atac
- Decizia nr. 355 din 11 mai 2017 — regimul juridic diferențiat în materia executării silite este justificat obiectiv și rațional
- Decizia nr. 648 din 17 octombrie 2017 — recursul este o cale extraordinară de atac, exercitabilă doar în condițiile legii
- Decizia nr. 771 din 29 noiembrie 2018 — constituționalitatea art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013
- Decizia nr. 389 din 18 iunie 2020 — exceptarea de la recurs este dată de natura procedurii speciale, nu de un criteriu arbitrar
Ce trebuie să știți acum
Decizia nr. 419/2025 este definitivă și general obligatorie. Pentru practicienii dreptului și justițiabilii implicați în executări silite, aceasta confirmă câteva reguli procedurale clare. Hotărârile pronunțate în contestațiile la executare rămân atacabile exclusiv cu apel, cu excepțiile prevăzute de art. 712 alin. (4) și art. 715 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Invocarea Deciziei nr. 369/2017 în cauze similare nu este pertinentă, întrucât acea decizie viza discriminarea pe criteriul valoric, nu pe criteriul materiei. Avocații care asistă părți în proceduri de executare silită trebuie să calibreze strategia procesuală ținând cont de faptul că apelul reprezintă ultima și singura cale de atac, investind în această etapă maximul de diligență în susținerea argumentelor atât în fapt, cât și în drept.
Sursa: DECIZIA nr. 419 din 14 octombrie 2025, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei pe 2026-06-10.
