RO
AcasăDocument

DECIZIA nr. 774 din 11 decembrie 2025

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari

În vigoare
Emitent:CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
Publicat:02.06.2026
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana Codruța Dărângă.
punctul 1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, excepție ridicată de Gheorghe Popescu în Dosarul nr. 11.743/300/2018 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.938D/2021.
punctul 2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
punctul 3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune, în principal, concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, deoarece criticile autorului privesc modul de interpretare și aplicare a legii, iar Curtea Constituțională nu poate analiza situații de fapt sau interpretări ale instanței judecătorești. În subsidiar, se solicită Curții Constituționale să constate că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, deoarece nu afectează substanța dreptului de proprietate prin stabilirea unor condiții pentru exercitarea acestuia într-o colectivitate.
Paragraf
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
punctul 4.
Prin Decizia civilă nr. 449A din 16 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 11.743/300/2018, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari. Excepția a fost ridicată de Gheorghe Popescu într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului declarat de autorul excepției de neconstituționalitate împotriva sentinței civile pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București, prin care acesta a fost obligat să plătească cotele de întreținere restante aferente perioadei cuprinse între iulie 2015 și aprilie 2018, precum și cheltuielile de judecată.
punctul 5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate încalcă principiul egalității în drepturi, deoarece nu stabilesc o limită de sumă și nici o obligație pentru asociația de proprietari pentru a dovedi corectitudinea sumelor pretinse pentru cota de contribuție ce revine cheltuitelor și fondurilor asociației de proprietari. Se apreciază că asociația de proprietari se comportă abuziv, având drepturi discreționare, deoarece proprietarul nu se poate apăra de eventualele abuzuri ale acesteia, neavând acces la actele care justifică sumele pretinse. Se arată că se încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul de acces liber la justiție, deoarece proprietarul trebuie să achite expertizele necesare, în condițiile în care aceste cheltuieli „sunt foarte greu de recuperat de la o asociație de rea-credință“. De asemenea, se arată că dispozițiile legale criticate încalcă dreptul de proprietate privată prin obligarea la plata unor sume complet nejustificate.
punctul 6.
Tribunalul București - Secția a III-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată prin raportare la argumentele Curții Constituționale reținute în Decizia nr. 501 din 15 mai 2012 și Decizia nr. 393 din 19 martie 2009.
punctul 7.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
punctul 8.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Paragraf
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
punctul 9.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
punctul 10.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare. Curtea constată că Legea nr. 230/2007 a fost abrogată prin art. 110 din Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 30 iulie 2018, cu modificările și completările ulterioare, fără a se păstra, în concret, soluția legislativă. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va examina excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 230/2007, care au produs și continuă să producă efecte juridice în cauză, care au următorul cuprins: „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.“
punctul 11.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, în art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție și în art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată.
punctul 12.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asociația de proprietari reprezintă o formă specială de asociere, instituită de legiuitor în vederea realizării unui scop de interes general, respectiv administrarea, în bune condiții, a clădirilor cu mai multe apartamente, având în vedere și interesele locatarilor, legate de realizarea unei bune conviețuiri (a se vedea Decizia nr. 634 din 7 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 14 aprilie 2022, paragraful 16). În astfel de imobile, proprietarii dețin, pe lângă dreptul de proprietate individuală asupra apartamentelor sau spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, și un drept de proprietate comună pe cote-părți stabilă și forțată asupra celorlalte spații dintr-un condominiu (Decizia nr. 726 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 9 martie 2015, paragrafele 22 și 23). Așadar, asociația de proprietari stabilește costurile și cheltuielile comune, inclusiv pentru reparații și amenajări necesare, și le repartizează pe fiecare locatar. Din acordul de asociere, precum și din relațiile contractuale stabilite între asociație, în numele membrilor ei, și furnizorii serviciilor de interes comun rezultă că membrii asociațiilor de proprietari sunt obligați să achite cheltuielile comune, fără a fi relevant dacă persoana este sau nu membru al unei asociații de proprietari, întrucât această obligație rezultă din starea de indiviziune forțată cu privire la părțile comune în care se află toți proprietarii (a se vedea Decizia nr. 501 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 9 august 2012, și Decizia nr. 1.155 din 11 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 28 ianuarie 2008).
punctul 13.
Curtea observă că asociația de proprietari are ca scop menținerea unui just echilibru între interesul colectiv al proprietarilor și cel individual al fiecărui proprietar în parte, chestiune care se justifică constituțional prin asigurarea posibilității efective de administrare, folosire, întreținere și exploatare a imobilului în interesul tuturor proprietarilor de locuințe din acel imobil. Curtea constată că asociația de proprietari poate stabili sisteme proprii de protecție a proprietarilor care își plătesc la termen cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, precum și de sancționare a comportamentului culpabil (a se vedea Decizia nr. 404 din 13 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 5 octombrie 2017, paragrafele 17 și 18, și Decizia nr. 726 din 16 decembrie 2014, precitată, paragrafele 23 și 24). Prin urmare, dispozițiile criticate nu aduc atingere dreptului de proprietate privată, ci reprezintă o aplicare a prevederilor constituționale ale art. 44 alin. (7) cu privire la faptul că dreptul de proprietate obligă la asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
punctul 14.
Totodată, Curtea reține că toți proprietarii au posibilitatea de a cunoaște cheltuielile privind întreținerea datorată, precum și alte sume pe care asociația le poate stabili în sarcina proprietarului, deoarece, potrivit art. 48^1 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari va afișa lunar, la vedere, lângă lista de plată a cheltuielilor acesteia, modalitatea de calcul în urma căreia au rezultat sumele lunare de plată ale proprietarilor. Modalitatea de calcul va conține și va arăta explicit toate costurile și sumele care formează totalul de plată al proprietarilor, respectiv modul de calcul și de repartizare a acestor cheltuieli către proprietari, iar potrivit art. 10 din lege proprietarii au dreptul să cunoască toate aspectele ce țin de activitatea asociației și au acces, la cerere, la orice document al acesteia.
punctul 15.
De asemenea, Curtea observă că autorul excepției invocă o pretinsă discriminare a sa în raport cu modalitatea în care asociația de proprietari a stabilit contribuția proprietarilor la cheltuielile comune. Or, aceste aspecte intră în competența instanței judecătorești, care verifică dacă asociația de proprietari a acționat cu rea-credință, chestiune care nu ține de analiza unei excepții de neconstituționalitate, ci de modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, atribuții ce excedează controlului de constituționalitate.
punctul 16.
Curtea constată că prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2) nu au incidență în cauză, deoarece prevederile legale criticate nu reglementează aspecte de natură să aducă atingere dreptului de acces la justiție, ci stabilesc pentru toți proprietarii dintr-un anumit condominiu o obligație de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în cotele și în condițiile stabilite de lege.
punctul 17.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
Paragraf
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Popescu în Dosarul nr. 11.743/300/2018 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă și constată că dispozițiile art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Paragraf
Definitivă și general obligatorie.
Paragraf
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a III-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Pronunțată în ședința din data de 11 decembrie 2025.

Semnături

Paragraf
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
Paragraf
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Ioana-Cristina Vida

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031