AcasăLegislațieORDIN nr. 120 din 30 iunie 2026

ORDIN nr. 120 din 30 iunie 2026pentru completarea Normelor privind eliberarea permiselor de exercitare pentru personalul operator, personalul de conducere și personalul de pregătire specifică din centralele nuclearoelectrice, reactoarele de cercetare și din alte instalații nucleare, aprobate prin Ordinul președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 61/2014

În vigoare
Emitent:COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU CONTROLUL ACTIVITĂȚILOR NUCLEARE
Publicat:08.07.2026
Versiune:unica
Sursă oficială
Articol explicativNoi reglementări pentru personalul din centralele nucleare
Paragraf
În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 828/2024 privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare,
Paragraf
având în vedere art. 5 alin. (1) și art. 35 lit. a) din Legea nr. 111/1996 privind desfășurarea în siguranță, reglementarea, autorizarea și controlul activităților nucleare, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Paragraf
luând în considerare Referatul nr. 11.302 din 30.06.2026,
Paragraf
președintele Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare emite următorul ordin:

Articolul I

Paragraf
Normele privind eliberarea permiselor de exercitare pentru personalul operator, personalul de conducere și personalul de pregătire specifică din centralele nuclearoelectrice, reactoarele de cercetare și din alte instalații nucleare, aprobate prin Ordinul președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 61/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 și 350 bis din 13 mai 2014, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:
-
După articolul 22 se introduce un nou articol, articolul 22^1, cu următorul cuprins:

Citat

Articolul 22^1

Alineatul (1)
În condițiile în care cererea de modificare a PE pentru OCC/ONPCC la PE pentru OPCC/DST, conform art. 69, este efectuată în interval de 6 luni de la reînnoirea PE de OCC/ONPCC, cu respectarea prevederilor art. 16 și 19, examinarea teoretică, cu proba scrisă și proba orală, va include doar subiectele specifice pentru funcția de OPCC/DST, iar pentru celelalte subiecte se va considera aplicabil rezultatul examinării teoretice pentru funcția de OCC/ONPCC; examinarea practică va fi specifică pentru funcția de OPCC/DST și va include o examinare statică și o examinare dinamică pentru două scenarii complexe distincte la simulatorul integral.
Alineatul (2)
O persoană poate deține, în același timp, PE valabil pentru OCC/ONPCC și PE valabil pentru OPCC/DST, pentru aceeași unitate a unei centrale nuclearoelectrice, cu respectarea prevederilor art. 16 și 19. În această situație, pentru obținerea și reînnoirea permiselor se aplică următoarele condiții specifice:
litera A)
dacă examinarea pentru PE pentru OPCC/DST se desfășoară în termen de maximum 6 luni de la finalizarea cu succes a examinărilor pentru obținerea PE pentru OCC/ONPCC, examinarea teoretică, cu proba scrisă și proba orală, va include doar subiectele specifice pentru funcția de OPCC/DST, iar pentru celelalte subiecte se va considera aplicabil rezultatul examinării teoretice pentru funcția de OCC/ONPCC; examinarea practică va fi specifică pentru funcția de OPCC/DST și va include o examinare statică și o examinare dinamică pentru două scenarii complexe distincte la simulatorul integral;
litera B)
dacă examinarea pentru PE pentru OCC/ONPCC se desfășoară în termen de maximum 6 luni de la finalizarea cu succes a examinărilor pentru obținerea PE pentru OPCC/DST, nu este necesară o nouă examinare teoretică, cu probă scrisă și probă orală, ci se va considera aplicabil rezultatul examinării teoretice pentru funcția de OPCC/DST; examinarea practică va fi specifică pentru funcția de OCC/ONPCC și va include o examinare statică și o examinare dinamică pentru două scenarii complexe distincte la simulatorul integral;
litera C)
posesorul PE pentru OCC/ONPCC care deține și PE pentru OPCC/DST trebuie să efectueze activitatea de operare în camera de comandă, minimum 12 ture a câte 8 ore sau 8 ture a câte 12 ore în fiecare trimestru; în vederea menținerii competențelor specifice pentru fiecare funcție pentru care deține permis de exercitare, la planificarea și programarea turelor, trebuie asigurată o proporție corespunzătoare între turele în care posesorul celor două PE exercită funcția de OCC/ONPCC, respectiv de OPCC/DST.
Alineatul (3)
O persoană poate deține, în același timp, PE valabile pentru OCC/ONPCC sau PE valabile pentru OPCC/DST, pentru două sau mai multe unități ale unei centrale nuclearoelectrice, dacă a fost pregătită și calificată pentru aceste unități, inclusiv pentru cunoașterea și înțelegerea aprofundată a diferențelor de proiect și procedurale între unitățile respective. În această situație, pentru obținerea și reînnoirea permiselor se aplică următoarele condiții specifice:
litera A)
examinările teoretice vor acoperi atât caracteristicile comune, cât și diferențele dintre unități;
litera B)
examinările practice se vor efectua, pentru fiecare unitate în parte, dacă există diferențe de proiect între unități, utilizând simulatoare integrale specifice; examinarea dinamică va include două scenarii complexe distincte la simulatorul integral specific, pentru fiecare unitate pentru care se solicită autorizarea;
litera C)
permisele se vor emite separat pentru fiecare unitate;
litera D)
cerințele privind numărul minim de ture pentru menținerea permiselor pentru mai multe unități, precum și planificarea și programarea turelor în acest scop trebuie supuse aprobării CNCAN.
Alineatul (4)
Pentru centralele nuclearoelectrice echipate cu reactoare modulare, care sunt operate dintr-o cameră de comandă comună pentru mai multe reactoare, PE pentru OCC/ONPCC, respectiv pentru OPCC/DST se emit pentru toate reactoarele identice ca proiect din camera de comandă respectivă; în situația în care există diferențe de proiect între reactoarele modulare, prin pregătirea și calificarea personalului trebuie să se asigure cunoașterea și înțelegerea aprofundată a diferențelor de proiect și procedurale dintre modulele respective, iar procesul de examinare și autorizare va include aspecte specifice care să acopere toate aceste diferențe.

Articolul II

Alineatul (1)
Permisele de exercitare emise de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare înainte de intrarea în vigoare a prezentului ordin își mențin valabilitatea până la termenul prevăzut de acestea.
Alineatul (2)
Pentru cererile de obținere a permiselor de exercitare aflate în curs de soluționare se aplică dispozițiile legale în vigoare la data efectuării examinării.

Articolul III

Paragraf
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul IV

Paragraf
Ordinul președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 61/2014 pentru aprobarea Normelor privind eliberarea permiselor de exercitare pentru personalul operator, personalul de conducere și personalul de pregătire specifică din centralele nuclearoelectrice, reactoarele de cercetare și din alte instalații nucleare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 și 350 bis din 13 mai 2014, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu completările aduse prin prezentul ordin, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Semnături

Paragraf
Președintele Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare,
Paragraf
Cantemir-Marian Ciurea-Ercău
Paragraf
București, 30 iunie 2026.
Paragraf
Nr. 120.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 5 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor
Ortexo
Ortexo

Artificial intelligence for the Romanian legal system.

Încearcă Ortexo

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031