DECIZIE nr. 20 din 22 iunie 2015
referitoare la sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 1.813/84/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea/aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă au fost puse într-o situaţie de discriminare cadrele didactice, raportat la alte categorii socio-profesionale, şi dacă se poate considera că prin dispoziţiile Legii nr. 63/2011 , cu modificările ulterioare, au fost încălcate, din perspectiva discriminării, dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul lipsirii destinatarilor de dreptul la încasarea unui salariu nediminuat prin raportare la celelalte categorii de salariaţi bugetari
Semnături
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit