EN
AcasăDocument

LEGE nr. 285 din 28 decembrie 2010

privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

Abrogat
Emitent:PARLAMENTUL
Publicat:01.07.2017
Versiune:consolidata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
NTA

Notă

Paragraf
Prin DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 51 din 4 februarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 204 din 13 martie 2020, s-a admis excepția de neconstituționalitate, constatându-se că dispozițiile art. 1 alin. (5) sunt neconstituționale.
Paragraf
Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI, republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstițutionale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstițutionale sunt suspendate de drept.
Paragraf
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART

Articolul 1

Paragraf
Abrogat
ART

Articolul 2

Paragraf
Abrogat
ART

Articolul 3

Paragraf
Abrogat
ART

Articolul 4

Paragraf
Abrogat
ART

Articolul 5

Paragraf
Abrogat
ART

Articolul 6

Paragraf
Abrogat
ART

Articolul 7

Paragraf
Abrogat
ART

Articolul 8

Paragraf
Abrogat
ART

Articolul 9

Paragraf
Abrogat
ART

Articolul 10

Paragraf
Abrogat
ART

Articolul 11

Paragraf
Abrogat
ART

Articolul 12

Paragraf
Abrogat
ART

Articolul 13

Paragraf
Abrogat
ART

Articolul 14

Alineatul (1)
Începând cu data de 1 ianuarie 2011, pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de drepturi bănești acordate din fondurile constituite în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al Ordonanței Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 116/2004, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază, prevăzute la art. 1 alin. (1), se calculează prin includerea în acestea a nivelului mediu a acestor drepturi bănești aferente lunii octombrie 2010, pentru fiecare funcție publică, pe categorii, clase și grade profesionale, respectiv pentru fiecare funcție contractuală, în funcție de nivelul studiilor, pe grade sau trepte profesionale.
Alineatul (2)
Valoarea medie prevăzută la alin. (1) se calculează pentru funcțiile identice, echivalente sau asimilate din punctul de vedere al salarizării, distinct pe fiecare ordonator principal de credite, respectiv pe ordonator secundar de credite și cumulat pentru ordonatorii terțiari de credite din subordinea fiecărui ordonator principal sau, după caz, secundar de credite.
Alineatul (3)
Drepturile bănești, care potrivit alin. (1) și (2) se includ în salariul de bază, nu se majorează cu procentul prevăzut la art. 1.
Alineatul (4)
Fondurile constituite în temeiul art. 227 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 29/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 116/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru acordarea drepturilor bănești, care potrivit alin. (1) au fost incluse în salariul de bază, se fac venit la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat sau, după caz, la bugetele fondurilor speciale.
ART

Articolul 15

Paragraf
Abrogat
ART

Articolul 16

Paragraf
Abrogat
ART

Articolul 17

Paragraf
Abrogat
Paragraf
Această lege a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituția României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședința comună din data de 14 decembrie 2010.
SMN

Semnături

Paragraf
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
Paragraf
ROBERTA ALMA ANASTASE
Paragraf
PREȘEDINTELE SENATULUI
Paragraf
MIRCEA-DAN GEOANĂ
Paragraf
București, 28 decembrie 2010.
Paragraf
Nr. 285.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031