EN
AcasăDocument

OTĂRÂRE nr. 635 din 11 iunie 2008 (*republicată*)

privind structurile instituţiilor de învăţământ superior şi specializările/programele de studii universitare de licenţă acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu organizate de acestea*)

Abrogat
Emitent:GUVERNUL
Publicat:11.12.2008
Versiune:baza
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
NTA

Notă

Paragraf
Hotărârea Guvernului nr. 635/2008 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 24 iunie 2008.
ART

Articolul 1

Paragraf
Se aprobă nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licenţă şi al specializărilor/programelor de studii din cadrul acestora, al specializărilor/programelor de studii reglementate sectorial şi/sau general, precum şi numărul de credite de stud iu transferabile, prevăzute în anexa nr. 1.
ART

Articolul 2

Paragraf
Se aprobă structura instituţiilor de învăţământ superior de stat, domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, prevăzute în anexa nr. 2.
ART

Articolul 3

Paragraf
Se aprobă structura instituţiilor de învăţământ superior particular acreditate, domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, prevăzute în anexa nr. 3.
ART

Articolul 4

Paragraf
Se aprobă specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu în cadrul instituţiilor de învăţământ superior particular autorizate să funcţioneze provizoriu, prevăzute în anexa nr. 4.
ART

Articolul 5

Paragraf
Se aprobă specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu în cadrul instituţiilor de învăţământ superior particular autorizate să funcţioneze provizoriu, aflate în proces de acreditare, prevăzute în anexa nr. 5.
ART

Articolul 6

litera
(1) Specializările/programele de studii ale căror denumiri au fost adaptate la nomenclatorul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 916/2005 privind structurile instituţiilor de învăţământ superior acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu ş i a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licenţă, cu modificările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.175/2006 privind organizarea studiilor universitare de licenţă şi aprobarea listei domeniilor şi specializărilor din cadrul a cestora, cu modificările ulterioare, care funcţionează începând cu anul I 2005-2006, respectiv 2006-2007, şi care se regăsesc în prezenta hotărâre îşi continuă activitatea.
litera
(2) Studenţii înmatriculaţi în anul I în anii universitari 2005-2006 şi 2006-2007 la specializarea Teologie pastorală, aferentă instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particulare, continuă şi finalizează studiile cu acelaşi număr de credite c a şi studenţii înmatriculaţi în anul I la aceeaşi specializare în anul universitar 2007-2008, şi anume cu 240 de credite de studiu transferabile.
ART

Articolul 7

Paragraf
Şcolile de studii academice postuniversitare care au fost înfiinţate în baza unor alte acte normative funcţionează în conformitate cu prevederile acestora.
ART

Articolul 8

Paragraf
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 676/2007 privind domeniile de studii universitare de licenţă, structurile instituţiilor de învăţământ superior şi specializările organizate de acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 18 iulie 2007, cu completările ulterioare.
ART

Articolul 9

Paragraf
Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
ANX

Anexa 1

Paragraf
NOMENCLATORUL
Paragraf
domeniilor de studii universitare de licenţă şi al
Paragraf
specializărilor/programelor de studii din cadrul acestora,
Paragraf
al specializărilor/programelor de studii reglementate sectorial
Paragraf
şi/sau general, precum şi numărul de credite
Paragraf
de studiu transferabile
Paragraf
A. Lista domeniilor pentru studii universitare de licenţă
PRE PRE_96
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_96
Paragraf
*1) Se poate adăuga: în combinaţie cu o limbă şi literatură modernă.
Paragraf
*2) Se adaugă: limba şi literatura maghiară, limba pentru care se organizează programul de studii, în combinaţie cu limba şi literatura română/o limbă şi literatură modernă.
Paragraf
*3) Se adaugă: limba pentru care se studiază, în combinaţie cu o altă limbă şi literatură modernă/clasică sau în combinaţie cu limba şi literatura română/clasică.
Paragraf
*4) Se adaugă: în combinaţie cu limba şi literatura română sau o limbă şi literatură modernă.
Paragraf
*5) Se referă, după caz, la Teologie ortodoxă, Teologie româno-catolică, Teologie greco-catolică, Teologie reformată, Teologie baptistă, Teologie protestantă, Teologie penticostală, Teologie adventistă.
Paragraf
*6) Se adaugă, după caz: Actorie, Regie, Păpuşi-Marionete, Coregrafie.
Paragraf
*7) Se adaugă, după caz: Management cultural, Jurnalism teatral.
Paragraf
*8) Se adaugă, după caz: Regie de film şi TV, Imagine de film şi TV, Multimedia: sunet-montaj, Comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate media, filmologie.
Paragraf
*9) Se adaugă, după caz: Pictură, Sculptură, Grafică, Fotografie - videoprocesarea computerizată a imaginii.
Paragraf
*10) Se adaugă, după caz: agricole, medical-veterinare, pentru industria alimentară.
Paragraf
B. Lista specializărilor din domeniul Sănătate reglementate sectorial şi, respectiv, general
PRE PRE_109
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_109
ANX

Anexa 2

Paragraf
STRUCTURA
Paragraf
instituţiilor de învăţământ superior de stat,
Paragraf
domeniile de studii universitare de licenţă
Paragraf
şi specializările/programele de studii
Paragraf
acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu
Paragraf 1
UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI
PRE PRE_121
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_121
PRE PRE_123
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_123
Paragraf 2
UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCŢII DIN BUCUREŞTI
PRE PRE_125
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_125
PRE PRE_127
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_127
Paragraf 3
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM "ION MINCU" DIN BUCUREŞTI
PRE PRE_129
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_129
PRE PRE_131
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_131
Paragraf 4
UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREŞTI
PRE PRE_133
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_133
PRE PRE_135
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_135
Paragraf 5
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
PRE PRE_137
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_137
PRE PRE_139
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_139
Paragraf 6
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "CAROL DAVILA" BUCUREŞTI
PRE PRE_141
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_141
PRE PRE_143
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_143
NTA

Notă

Paragraf 7
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI
PRE PRE_149
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_149
PRE PRE_151
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_151
Paragraf 8
UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE MUZICĂ DIN BUCUREŞTI
PRE PRE_153
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_153
PRE PRE_155
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_155
Paragraf 9
UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTE DIN BUCUREŞTI
PRE PRE_157
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_157
PRE PRE_159
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_159
Paragraf 10
UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ŞI CINEMATOGRAFICĂ "I.L. CARAGIALE" DIN BUCUREŞTI
Paragraf 11
ACADEMIA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT DIN BUCUREŞTI
PRE PRE_164
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_164
PRE PRE_166
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_166
Paragraf 12
ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE
PRE PRE_168
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_168
PRE PRE_170
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_170
Paragraf 13
UNIVERSITATEA "1 DECEMBRIE 1918" ALBA IULIA
PRE PRE_172
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_172
PRE PRE_174
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_174
Paragraf 14
UNIVERSITATEA "AUREL VLAICU" DIN ARAD
PRE PRE_176
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_176
PRE PRE_178
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_178
Paragraf 15
UNIVERSITATEA DIN BACĂU
PRE PRE_180
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_180
PRE PRE_182
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_182
Paragraf 16
UNIVERSITATEA DE NORD DIN BAIA MARE
PRE PRE_184
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_184
PRE PRE_186
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_186
Paragraf 17
UNIVERSITATEA "TRANSILVANIA" DIN BRAŞOV
PRE PRE_188
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_188
PRE PRE_190
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_190
Paragraf 18
UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA
PRE PRE_192
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_192
PRE PRE_194
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_194
Paragraf 19
UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN CLUJ-NAPOCA
PRE PRE_196
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_196
PRE PRE_198
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_198
Paragraf 20
UNIVERSITATEA "BABEŞ-BOLYAI" DIN CLUJ-NAPOCA
PRE PRE_200
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_200
PRE PRE_202
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_202
NTA

Notă

Paragraf 21
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIAE "IULIU HAŢIEGANU" DIN CLUJ - NAPOCA
PRE PRE_208
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_208
PRE PRE_210
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_210
Paragraf 22
ACADEMIA DE MUZICĂ "GHEORGHE DIMA" DIN CLUJ - NAPOCA
Paragraf 23
UNIVERSITATEA DE ARTĂ ŞI DESIGN DIN CLUJ-NAPOCA
PRE PRE_215
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_215
PRE PRE_217
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_217
Paragraf 24
UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANŢA
PRE PRE_219
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_219
PRE PRE_221
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_221
Paragraf 25
UNIVERSITATEA MARITIMĂ DIN CONSTANŢA
PRE PRE_223
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_223
PRE PRE_225
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_225
Paragraf 26
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
PRE PRE_227
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_227
PRE PRE_229
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_229
Paragraf 27
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA
PRE PRE_231
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_231
PRE PRE_233
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_233
Paragraf 28
UNIVERSITATEA "DUNĂREA DE JOS" DIN GALAŢI
PRE PRE_235
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_235
PRE PRE_237
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_237
Paragraf 29
UNIVERSITATEA TEHNICĂ "GH. ASACHI" DIN IAŞI
PRE PRE_239
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_239
PRE PRE_241
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_241
Paragraf 30
UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ "ION IONESCU DE LA BRAD" DIN IAŞI
PRE PRE_243
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_243
PRE PRE_245
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_245
Paragraf 31
UNIVERSITATEA "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN IAŞI
PRE PRE_247
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_247
PRE PRE_249
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_249
Paragraf 32
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "GR. T. POPA" DIN IAŞI
PRE PRE_251
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_251
PRE PRE_253
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_253
Paragraf 33
UNIVERSITATEA DE ARTE "GEORGE ENESCU" DIN IAŞI
PRE PRE_255
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_255
PRE PRE_257
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_257
Paragraf 34
UNIVERSITATEA DIN ORADEA
PRE PRE_259
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_259
PRE PRE_261
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_261
Paragraf 35
UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI
Paragraf 36
UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI
PRE PRE_266
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_266
PRE PRE_268
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_268
Paragraf 37
UNIVERSITATEA "PETROL-GAZE" DIN PLOIEŞTI
PRE PRE_270
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_270
PRE PRE_272
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_272
Paragraf 38
UNIVERSITATEA "EFTIMIE MURGU" DIN REŞIŢA
PRE PRE_274
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_274
PRE PRE_276
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_276
Paragraf 39
UNIVERSITATEA "LUCIAN BLAGA" DIN SIBIU
PRE PRE_278
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_278
PRE PRE_280
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_280
Paragraf 40
UNIVERSITATEA "ŞTEFAN CEL MARE" DIN SUCEAVA
PRE PRE_282
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_282
PRE PRE_284
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_284
Paragraf 41
UNIVERSITATEA "VALAHIA" DIN TÂRGOVIŞTE
PRE PRE_286
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_286
PRE PRE_288
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_288
Paragraf 42
UNIVERSITATEA "CONSTANTIN BRÂNCUŞI" TÂRGU JIU
PRE PRE_290
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_290
PRE PRE_292
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_292
Paragraf 43
UNIVERSITATEA "PETRU MAIOR" DIN TÂRGU MUREŞ
PRE PRE_294
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_294
PRE PRE_296
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_296
Paragraf 44
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN TÂRGU MUREŞ
PRE PRE_298
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_298
PRE PRE_300
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_300
Paragraf 45
UNIVERSITATEA DE ARTĂ TEATRALĂ DIN TÂRGU MUREŞ
Paragraf 46
UNIVERSITATEA "POLITEHNICA" DIN TIMIŞOARA
PRE PRE_305
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_305
PRE PRE_307
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_307
Paragraf 47
UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI DIN TIMIŞOARA
PRE PRE_309
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_309
PRE PRE_311
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_311
Paragraf 48
UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA
PRE PRE_313
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_313
PRE PRE_315
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_315
Paragraf 49
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "VICTOR BABEŞ" DIN TIMIŞOARA
PRE PRE_317
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_317
PRE PRE_319
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_319
Paragraf 50
ACADEMIA TEHNICĂ MILITARĂ DIN BUCUREŞTI
PRE PRE_321
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_321
PRE PRE_323
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_323
Paragraf 51
UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE "CAROL I" DIN BUCUREŞTI
PRE PRE_325
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_325
PRE PRE_327
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_327
Paragraf 52
ACADEMIA NAŢIONALĂ DE INFORMAŢII DIN BUCUREŞTI
Paragraf 53
ACADEMIA DE POLIŢIE "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN BUCUREŞTI
Paragraf 54
ACADEMIA FORŢELOR AERIENE "HENRI COANDĂ" DIN BRAŞOV
Paragraf 55
ACADEMIA NAVALĂ "MIRCEA CEL BĂTRÂN" DIN CONSTANŢA
Paragraf 56
ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE "NICOLAE BĂLCESCU" DIN SIBIU
PRE PRE_341
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_341
PRE PRE_343
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_343
ANX

Anexa 3

Paragraf
STRUCTURA
Paragraf
instituţiilor de învăţământ superior particular acreditate,
Paragraf
domeniile de studii universitare de licenţă şi
Paragraf
specializările/programele de studii acreditate
Paragraf
sau autorizate să funcţioneze provizoriu
Paragraf 1
UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR" DIN BUCUREŞTI
PRE PRE_355
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_355
PRE PRE_357
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_357
Paragraf 2
UNIVERSITATEA "TITU MAIORESCU" DIN BUCUREŞTI
PRE PRE_359
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_359
PRE PRE_361
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_361
Paragraf 3
UNIVERSITATEA "NICOLAE TITULESCU" DIN BUCUREŞTI
PRE PRE_363
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_363
PRE PRE_365
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_365
Paragraf 4
UNIVERSITATEA ROMÂNO-AMERICANĂ DIN BUCUREŞTI
PRE PRE_367
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_367
PRE PRE_369
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_369
Paragraf 5
UNIVERSITATEA "HYPERION" DIN BUCUREŞTI
PRE PRE_371
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_371
PRE PRE_373
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_373
Paragraf 6
UNIVERSITATEA "SPIRU HARET" DIN BUCUREŞTI
PRE PRE_375
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_375
PRE PRE_377
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_377
Paragraf 7
UNIVERSITATEA "BIOTERRA" DIN BUCUREŞTI
Paragraf 8
UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI
Paragraf 9
UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ŞTIINŢE ŞI ARTE "GHEORGHE CRISTEA" DIN BUCUREŞTI
PRE PRE_385
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_385
PRE PRE_387
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_387
Paragraf 10
UNIVERSITATEA "ATHENAEUM" DIN BUCUREŞTI
Paragraf 11
UNIVERSITATEA "ARTIFEX" DIN BUCUREŞTI
PRE PRE_392
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_392
PRE PRE_394
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_394
Paragraf 12
INSTITUTUL TEOLOGIC ROMÂNO-CATOLIC DIN BUCUREŞTI
Paragraf 13
INSTITUTUL TEOLOGIC BAPTIST DIN BUCUREŞTI
Paragraf 14
UNIVERSITATEA "VASILE GOLDIŞ" DIN ARAD
PRE PRE_402
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_402
PRE PRE_404
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_404
Paragraf 15
UNIVERSITATEA "GEORGE BACOVIA" DIN BACĂU
PRE PRE_406
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_406
PRE PRE_408
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_408
Paragraf 16
UNIVERSITATEA "GEORGE BARIŢIU" DIN BRAŞOV
Paragraf 17
UNIVERSITATEA "BOGDAN VODĂ" DIN CLUJ-NAPOCA
Paragraf 18
UNIVERSITATEA "ANDREI ŞAGUNA" DIN CONSTANŢA
PRE PRE_416
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_416
PRE PRE_418
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_418
Paragraf 19
UNIVERSITATEA "DANUBIUS" DIN GALAŢI
Paragraf 20
UNIVERSITATEA EUROPEANĂ "DRĂGAN" DIN LUGOJ
PRE PRE_423
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_423
PRE PRE_425
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_425
Paragraf 21
UNIVERSITATEA "MIHAIL KOGĂLNICEANU" DIN IAŞI
Paragraf 22
UNIVERSITATEA "EMANUEL" DIN ORADEA
Paragraf 23
UNIVERSITATEA "CONSTANTIN BRÂNCOVEANU" DIN PITEŞTI
PRE PRE_433
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_433
PRE PRE_435
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_435
Paragraf 24
UNIVERSITATEA ROMÂNO-GERMANĂ DIN SIBIU
PRE PRE_437
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_437
PRE PRE_439
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_439
Paragraf 25
UNIVERSITATEA "DIMITRIE CANTEMIR" DIN TÂRGU MUREŞ
PRE PRE_441
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_441
PRE PRE_443
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_443
Paragraf 26
UNIVERSITATEA "MIHAI EMINESCU" DIN TIMIŞOARA
PRE PRE_445
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_445
PRE PRE_447
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_447
Paragraf 27
UNIVERSITATEA "TIBISCUS" DIN TIMIŞOARA
PRE PRE_449
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_449
PRE PRE_451
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_451
Paragraf 28
UNIVERSITATEA "PETRE ANDREI" DIN IAŞI
Paragraf
Specializări/Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu
ANX

Anexa 4

Paragraf
SPECIALIZĂRILE/PROGRAMELE DE STUDII
Paragraf
acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu
Paragraf
în cadrul instituţiilor de învăţământ superior
Paragraf
particular autorizate să funcţioneze provizoriu
Paragraf 1
FUNDAŢIA "IDM" - UNIVERSITATEA ROMÂNO-BRITANICĂ DIN BUCUREŞTI
Paragraf 2
FUNDAŢIA "PRO-UNIVERSITATE MEDIA" DIN BUCUREŞTI
Paragraf 3
INSTITUTUL TEOLOGIC ADVENTIST DIN CERNICA-ILFOV
NTA

Notă

Paragraf 4
INSTITUTUL TEOLOGIC PROTESTANT DIN CLUJ-NAPOCA
NTA

Notă

Paragraf 5
FUNDAŢIA "SAPIENŢIA" - UNIVERSITATEA "SAPIENŢIA" DIN CLUJ-NAPOCA
NTA

Notă

Paragraf 6
UNIVERSITATEA "MIHAI VITEAZUL" DIN CRAIOVA
Paragraf 7
FUNDAŢIA "ŞTEFAN LUPAŞCU" - INSTITUTUL DE STUDII EUROPENE DIN IAŞI
Paragraf 8
INSTITUTUL TEOLOGIC ROMÂNO-CATOLIC DIN IAŞI
NTA

Notă

Paragraf 9
UNIVERSITATEA "GHEORGHE ZANE" DIN IAŞI
Paragraf 10
FUNDAŢIA "AGORA" - UNIVERSITATEA "AGORA" DIN ORADEA
NTA

Notă

Paragraf 11
INSTITUTUL TEOLOGIC ROMÂNO-CATOLIC FRANCISCAN DIN ROMAN
Paragraf 12
FUNDAŢIA "ACADEMIA COMERCIALĂ" DIN SATU-MARE
NTA

Notă

Paragraf 13
FUNDAŢIA UNIVERSITARĂ "ALMA MATER" - UNIVERSITATEA "ALMA MATER" DIN SIBIU
PRE PRE_528
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_528
PRE PRE_530
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_530
Paragraf 14
FUNDAŢIA PENTRU CULTURĂ ŞI ÎNVĂŢĂMÂNT "IOAN SLAVICI" - UNIVERSITATEA "IOAN SLAVICI" DIN TIMIŞOARA
Paragraf 15
SOCIETATEA ATENEUL ROMÂN - UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ "TRAIAN" DIN DEVA
Paragraf 16
FUNDAŢIA CULTURALĂ "VATRA" - UNIVERSITATEA DE ARTE "VATRA" DIN BAIA-MARE
Paragraf 17
FUNDAŢIA PENTRU PROMOVAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI EUROPEAN F.I.N.E. - UNIVERSITATEA WALLES - ROMÂNIA DIN BUCUREŞTI
Paragraf 18
FUNDAŢIA UNIVERSITARĂ "MILENIUM" DIN TIMIŞOARA
Paragraf 19
ASOCIAŢIA PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR ÎN COMERŢ ŞI TURISM - UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE, ARTE ŞI MESERII DIN BUCUREŞTI
Paragraf 20
FUNDAŢIA "GAUDEAMUS" - UNIVERSITATEA "TOMIS" DIN CONSTANŢA
ANX

Anexa 5

Paragraf
SPECIALIZĂRILE/PROGRAMELE DE STUDII
Paragraf
acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu
Paragraf
în cadrul instituţiilor de învăţământ superior particular
Paragraf
autorizate să funcţioneze provizoriu, aflate în proces de acreditare
Paragraf 1
INSTITUTUL BANCAR ROMÂN
Paragraf 2
INSTITUTUL TEOLOGIC PENTICOSTAL DIN BUCUREŞTI
Paragraf 3
UNIVERSITATEA "AVRAM IANCU" DIN CLUJ-NAPOCA
Paragraf 4
FUNDAŢIA "PRO-UNIVERSITATE PARTIUM" - UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "PARTIUM" DIN ORADEA
Paragraf 5
FUNDAŢIA ŞCOALA POSTUNIVERSITARĂ DE AFACERI ROMÂNO-AMERICANĂ - ASEBUSS DIN BUCUREŞTI
Paragraf
Învăţământ postuniversitar

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031