EN
AcasăDocument

CIRCULARA nr. 10 din 5 aprilie 2000

privind reflectarea unor operaţiuni în contabilitate şi întocmirea unor situaţii financiar-contabile de către bănci

Abrogat
Emitent:BANCA NAŢIONALA A ROMÂNIEI
Publicat:05.04.2000
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul prevederilor art. 50 din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României, ale art. 58 din Legea bancară nr. 58/1998 şi ale art. 4 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată,
Paragraf
având în vedere prevederile art. 4 din Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.418/344/1997 privind aprobarea Planului de conturi pentru societăţile bancare şi a normelor metodologice de utilizare a acestuia, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 6 din Ordinul ministrului finanţelor şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.524/362/1998 privind aprobarea modelelor situaţiilor financiar-contabile pentru bănci şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
Banca Naţionala a României emite următoarea circulara:
Paragraf 1
Evidentinerea mijloacelor fixe de natura obiectelor de inventar
Paragraf
Potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.035/1999 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, începând cu data de 1 ianuarie 2000 valoarea de intrare a mijloacelor fixe prevăzută la art. 3 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, este de 5.000.000 lei. Mijloacele fixe cu valoarea de intrare cuprinsă între 1.000.000 lei şi 5.000.000 lei, existente în patrimoniul agenţilor economici la data de 31 decembrie 1999, vor fi înregistrate în evidenţa contabilă ca mijloace fixe de natura obiectelor de inventar, până la amortizarea lor integrală conform prevederilor legale în vigoare.
Paragraf
Având în vedere conturile prevăzute de Planul de conturi pentru societăţile bancare şi normele metodologice de utilizare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.418/344/1997, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare Planul de conturi bancar, mijloacele fixe cu valoarea de intrare cuprinsă între 1.000.000 lei şi 5.000.000 lei, existente în patrimoniu la data de 31 decembrie 1999, se înregistrează în contabilitate de către băncile, persoane juridice române, şi de către sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, astfel:
PRE PRE_25
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_25
Paragraf 2
Înregistrarea unor operaţiuni rezultate din aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicată şi modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 217/1999
Paragraf
Potrivit prevederilor art. 2 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 217/1999, orice majorare a capitalului social efectuată prin încorporarea rezervelor, precum şi a profiturilor, cu excepţia rezervelor legale şi a diferenţelor favorabile din reevaluarea patrimoniului, se impozitează cu o cota de 10%. Obligaţia de a retine şi de a vărsa impozitul revine societăţii comerciale o dată cu înregistrarea la registrul comerţului a modificărilor respective.
Paragraf
Înregistrarea impozitului datorat se efectuează prin diminuarea corespunzătoare a sumei brute utilizate la majorarea capitalului social, iar plata impozitului se efectuează o dată cu depunerea cererii de menţiuni la oficiul registrului comerţului.
Paragraf
Având în vedere conturile prevăzute de Planul de conturi bancar, precum şi prevederile art. 41 din Legea bancară nr. 58/1998, operaţiunile rezultate din aplicarea prevederilor art. 2 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 217/1999, se înregistrează în contabilitate de către băncile, persoane juridice române, astfel:
PRE PRE_37
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_37
Paragraf 3
Evidentierea din punct de vedere fiscal a diferenţelor de curs valutar rezultate din evaluarea elementelor de activ şi de pasiv exprimate în devize
Paragraf
Potrivit prevederilor Circularei Băncii Naţionale a României nr. 11/1999 privind reflectarea unor operaţiuni în contabilitate şi întocmirea unor situaţii financiar-contabile de către bănci, coroborate cu prevederile Ordinului ministrului finanţelor nr. 279/2000 pentru aprobarea Precizărilor privind evidentierea din punct de vedere fiscal a diferenţelor de curs valutar la sumele în valută deţinute de agenţii economici la data de 31 decembrie 1999, diferenţele de curs valutar rezultate în cursul anului din compararea sumelor obţinute din evaluarea lunară a conturilor "Poziţie de schimb" (operationala) cu sumele înscrise în conturile corespunzătoare "Contravaloarea poziţiei de schimb" (operationala) înainte de evaluare se înregistrează în conturile de venituri sau în cele de cheltuieli privind operaţiunile de schimb, după caz, şi sunt luate în calcul la determinarea profitului impozabil.
Paragraf
Numai sumele rezultate din evaluarea disponibilităţilor în valută, deţinute de agenţii economici, inclusiv de bănci, la finele anului fiscal, respectiv la 31 decembrie 1999, reprezentând venituri din diferenţe de curs valutar, sunt venituri neimpozabile, iar cheltuielile înregistrate din diferenţe nefavorabile sunt cheltuieli nedeductibile.
Paragraf
Nivelul disponibilităţilor în valută deţinute de bănci, ale căror diferenţe de curs valutar din evaluare se înregistrează în conturile de venituri sau cheltuieli, după caz, este dat de poziţia de schimb operationala, diminuată cu valoarea disponibilităţilor în valută, reprezentând capital social subscris şi vărsat în valută, determinata conform Ordinului ministrului finanţelor şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 15.515/27/1998.
Paragraf
Începând cu data de 1 ianuarie 2000 prevederile art. 1 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994, republicată, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 40/1998 (aprobată şi modificată prin Legea nr. 249/1998), au fost abrogate prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 217/1999. În acest cadru legal sunt exonerate de la plata impozitului pe profit numai diferenţele de curs valutar aferente capitalului social în devize, înregistrate potrivit dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 252/1996 privind regimul diferenţelor de curs valutar aferente capitalului social în devize şi alte operaţiuni aplicabile începând cu bilanţul contabil cu termen de depunere până la 15 aprilie 1996, cu completările şi modificările ulterioare.
Paragraf 4
Înregistrarea unor operaţiuni rezultate din aplicarea prevederilor Legii nr. 165/1998 privind constituirea la dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei a fondului pentru finanţarea cheltuielilor aferente lucrărilor agricole din sectorul vegetal şi a celor pentru creşterea animalelor, în perioada 1998-2000, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 649/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind derularea, utilizarea şi decontarea prin băncile comerciale a fondului pentru finanţarea cheltuielilor aferente lucrărilor agricole din sectorul vegetal şi a celor pentru creşterea animalelor, în perioada 1998-2000
Paragraf
Având în vedere conturile prevăzute de Planul de conturi bancar, operaţiunile rezultate din aplicarea prevederilor Legii nr. 165/1998 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 649/1998 se înregistrează în contabilitate de către băncile, persoane juridice române, şi de către sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, astfel:
PRE PRE_56
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_56
Paragraf 5
Înregistrarea unor operaţiuni rezultate din aplicarea de către Banca Agricolă - S.A. a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 163/1999 privind unele măsuri pentru completarea şi modificarea cadrului juridic referitor la regimul de administrare, restructurarea financiară şi operationala a Băncii Agricole - S.A. în vederea privatizării
Paragraf
Potrivit prevederilor art. 12 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 163/1999, Fondul Proprietăţii de Stat a fost mandatat ca, în calitate de acţionar majoritar, sa propună adunării generale a acţionarilor Băncii Agricole - S.A. acoperirea pierderilor înregistrate la data de 29 octombrie 1999 prin utilizarea integrală a sumelor evidentiate în soldurile conturilor "Rezerve legale" şi "Alte rezerve", precum şi prin reducerea soldului contului "Capital social", operaţiune realizată efectiv în cursul lunii noiembrie 1999.
Paragraf
Având în vedere conturile prevăzute de Planul de conturi bancar, înregistrarea în contabilitate de către Banca Agricolă - S.A. a operaţiunilor privind acoperirea pierderii înregistrate la data de 29 octombrie 1999, prin utilizarea integrală a sumelor evidentiate în soldurile conturilor 512 "Rezerve legale" şi 519 "Alte rezerve", precum şi prin reducerea soldului contului 501 "Capital social", în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 163/1999, se efectuează astfel:
Paragraf
- acoperirea pierderii contabile înregistrate în exerciţiile financiare precedente, evidenţiată în contul 581 "Rezultatul reportat", prin utilizarea sumelor evidentiate în soldurile conturilor 512 "Rezerve legale" şi 519 "Alte rezerve", precum şi prin reducerea soldului contului 501 "Capital social", în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 163/1999, se reflecta în contabilitate în conformitate cu prevederile pct. 4 din Circulara Băncii Naţionale a României nr. 11/1999
PRE PRE_66
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_66
Paragraf
Se precizează ca, în urma efectuării de către Banca Agricolă S.A. a înregistrărilor contabile, potrivit Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 163/1999, corelatia dintre linia 490 şi linia 510 din cadrul documentelor mod. - 4290 "Contul de profit şi pierderi publicabil" şi, respectiv, mod. - 4200 "Bilanţ publicabil", Fila 02, prevăzute de modelele situaţiilor financiar-contabile pentru bănci şi normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.524/362/1998, cu modificările ulterioare, este următoarea:
PRE PRE_69
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_69
Paragraf
În formularul de bilanţ întocmit de Banca Agricolă - S.A. pe anul 1999, în subsol se va explica necorelarea dintre rezultatul contabil înscris în "Contul de profit şi pierderi publicabil" model 4290, linia 490 şi cel înscris în "Bilanţ publicabil" model 4200, linia 510.
Paragraf 6
Înregistrarea participatiilor în devize deţinute la capitalul altor societăţi comerciale nerezidente ca urmare a majorării de către acestea a capitalului social prin utilizarea rezervelor, primelor legate de capital, beneficiilor şi a dividendelor
Paragraf
Băncile deţinătoare de participatii în devize la capitalul social al altor societăţi comerciale nerezidente, nebancare sau bancare, şi care au primit comunicări, precum şi documente din partea acestora cu privire la majorarea cuantumului participatiilor ca urmare a majorării capitalului social, potrivit prevederilor reglementărilor în domeniu în vigoare în statul de rezidenţă al societăţilor comerciale respective, prin utilizarea rezervelor, primelor legate de capital, beneficiilor şi a dividendelor, vor inregistra în contabilitate majorarea participatiilor la respectivele societăţi comerciale, astfel:
PRE PRE_73
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_73
Paragraf 7
Reglementări privind întocmirea situaţiei mod. - 4000 "Situaţia patrimoniului", prevăzută de modelele situaţiilor financiar-contabile pentru bănci şi normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.524/362/1998, cu modificările ulterioare
Paragraf
Pentru evidentierea distinctă, în afară bilanţului, a capitalului social în devize, precum şi a capitalului de dotare în devize, potrivit Circularei Băncii Naţionale a României nr. 6/2000 privind reflectarea unor operaţiuni în contabilitate şi întocmirea unor situaţii financiar-contabile de către bănci, în cadrul contului sintetic de gradul I - 998 "Alte conturi de evidenta", s-au deschis următoarele conturi sintetice de gradul II şi III: 9983 "Capital în devize", 99831 "Capital social subscris şi nevarsat în devize", 99832 "Capital social subscris şi vărsat în devize" şi 99833 "Capital de dotare în devize".
Paragraf
În vederea prezentării sumelor reprezentând capital social subscris şi vărsat în devize şi capital de dotare în devize, în situaţia mod. 4000 "Situaţia patrimoniului", prevăzută de modelele situaţiilor financiar-contabile pentru bănci şi normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.524/362/1998, cu modificările ulterioare, se introduc următoarele poziţii:
Paragraf
Q115 - "Capital social subscris şi vărsat în devize" (ct.99832);
Paragraf
Q116 - "Capital de dotare în devize" (ct.99833).
Paragraf
Ca urmare a completărilor efectuate, modelul situaţiei - mod. 4000 "Situaţia patrimoniului", Fila 03, este cel prevăzut în anexa la prezenta circulara.
Paragraf
Prezenta circulara modifica şi completează prevederile Planului de conturi pentru societăţile bancare şi normelor metodologice de utilizare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.418/344/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale modelelor situaţiilor financiar-contabile pentru bănci şi normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.524/362/1998, cu modificările ulterioare.
Paragraf
Pe data intrării în vigoare a prezentei circulare se abroga orice alte dispoziţii contrare.
Paragraf
Nerespectarea prevederilor prezentei circulare atrage aplicarea sancţiunilor şi/sau a măsurilor prevăzute la art. 69 şi, respectiv, la art. 70 din Legea nr. 58/1998.
Paragraf
Banca Naţionala a României va urmări în cadrul acţiunilor de supraveghere desfăşurate potrivit legii aplicarea de către bănci a prevederilor prezentei circulare.
Paragraf
GUVERNATORUL BĂNCII
Paragraf
NAŢIONALE A ROMÂNIEI,
Paragraf
EMIL IOTA GHIZARI
ANX

Anexa 1

PRE

PRE PRE_93

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031