EN
AcasăDocument

LEGE nr. 144 din 26 iulie 2000 (*republicată*)

privind acordarea de facilități persoanelor care au domiciliul în localitățile rurale aflate în zonele montane

În vigoare
Emitent:PARLAMENTUL
Publicat:13.02.2014
Versiune:consolidata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
*) Republicată în temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.
Paragraf
Legea nr. 144/2000 privind acordarea de facilități persoanelor care au domiciliul în localitățile rurale aflate în zonele montane a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000, și ulterior a fost modificată prin:
-
Legea nr. 229/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2000 privind acordarea de facilități persoanelor care au domiciliul în localitățile rurale aflate în zonele montane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 9 iunie 2006.
ART

Articolul 1

Paragraf
Persoanele care au domiciliul în localitățile rurale din zonele de munte au dreptul, pentru practicarea unor meșteșuguri tradiționale, la o cantitate de lemn, pentru a fi prelucrată în produse finite și semifinite, în vederea efectuării schimbului de produse din lemn cu cereale necesare locuitorilor acestor zone.
ART

Articolul 2

Alineatul (1)
Pentru prelucrarea și valorificarea prin comerț ambulant locuitorilor din zona montană, care își asigură mijloacele de subzistență din practicarea meseriei de prelucrare a lemnului în scândură, șindrilă, grinzi fasonate, bârne, butoaie, ciubere, donițe, araci de vie, furci din lemn, cozi de unelte, oiști de căruță și alte asemenea produse și care nu posedă în proprietate păduri, li se acordă anual, pe baza autorizației de meseriaș, de către primar, din vegetația forestieră din afara fondului forestier, și de ocoalele silvice ale direcțiilor silvice câte 10 metri cubi material lemnos pe picior, dar nu mai mult de 15 metri cubi de familie.
Alineatul (2)
Prin familie, în sensul prezentei legi, se înțelege soțul, soția și copiii lor necăsătoriți, care gospodăresc împreună.
Alineatul (3)
Comercializarea lemnului brut obținut în condițiile alin. (1) este interzisă.
ART

Articolul 3

Alineatul (1)
Practicarea meseriei de prelucrare a lemnului se autorizează conform legii.
Alineatul (2)
Pe baza autorizației de meseriaș și a îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 2 primarii eliberează o legitimație.
Alineatul (3)
Forma și conținutul legitimației se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. În legitimație se vor înscrie drepturile și avantajele prevăzute în prezenta lege.
ART

Articolul 4

Alineatul (1)
Acordarea materialului lemnos menționat la art. 2 se face pe bază de cerere, care se depune la primarul comunei în a cărei rază teritorială domiciliază solicitantul.
Alineatul (2)
Primarul verifică dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 2, după care avizează, aprobă sau respinge, după caz, cererea.
Alineatul (3)
Cererile avizate se înaintează direcțiilor teritoriale ale Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva până la începerea anului calendaristic pentru care se solicită material lemnos.
Alineatul (4)
Direcțiile silvice teritoriale ale Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva aprobă cantitatea de material lemnos ce urmează să fie acordată solicitanților, înaintând situația ocoalelor silvice, cu repartizare pe comune.
Alineatul (5)
Primarii și ocoalele silvice sunt obligate să asigure, cu prioritate, cantitățile de material lemnos, la nivelul aprobat pentru fiecare familie.
Alineatul (6)
Persoanele fizice nemulțumite de modul de soluționare a cererilor se pot adresa cu plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, prefectului județului, care o va soluționa în cel mult 15 zile.
ART

Articolul 5

Alineatul (1)
Titularii legitimației pot valorifica produsele prelucrate din lemn la târguri, piețe, oboare, precum și în alte locuri destinate activităților comerciale, fiind scutiți de orice taxă.
Alineatul (2)
Când produsele sunt transportate pe calea ferată, titularii legitimației beneficiază pentru acestea de reducere de 50% din tariful legal de transport, iar când produsele sunt transportate cu căruțele, beneficiază de dreptul de a pășuna animalele pe pășunile comunale întâlnite în drumul lor, dar nu mai mult de o zi pe raza unei localități, fiind obligați să respecte regulile de pășunat stabilite.
Alineatul (3)
De înlesnirile prevăzute la alin. (2) titularii legitimației beneficiază și la transportul spre domiciliu al produselor agricole obținute prin valorificarea produselor prelucrate în lemn.
Alineatul (4)
Titularii legitimației beneficiază de reducere de 50% din costul biletului C.F.R. clasa a II-a, atunci când fac dovada că se deplasează pentru valorificarea produselor expediate pe calea ferată.
ART

Articolul 6

Alineatul (1)
Materialul lemnos cu grad mai mic de prelucrare - scândură, grinzi, bârne, araci de vie -, care se transportă pentru comercializare, va fi însoțit de documentele legale de transport prevăzute de legislația în vigoare și de normele stabilite de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, eliberate de organele silvice din zonă.
Alineatul (2)
Produsele cu grad superior de prelucrare - donițe, ciubere, cozi de unelte, butoaie, șindrilă, furci din lemn și altele asemenea - vor fi însoțite de actul de proveniență a materialului lemnos din care au fost confecționate, pe care vor fi înscrise data plecării, semnătura și ștampila șefului de ocol silvic din zonă, și de autorizația de meseriaș ori de legitimație.
ART

Articolul 7

Alineatul (1)
Tinerii căsătoriți în vârstă de până la 40 de ani au dreptul o singură dată la material lemnos pentru construcție, în cantitate de 25 mc de familie. Cererile acestora vor fi înaintate de către primari direcțiilor silvice ale Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, care, prin ocoalele silvice din zonă, au obligația să le onoreze de urgență sau să le aprobe atunci când solicitarea se realizează din vegetația forestieră din afara fondului forestier sau din pădurile care aparțin consiliilor locale.
Alineatul (2)
Primarii vor asigura folosirea materialului lemnos inclusiv pentru constituirea de pensiuni agroturistice.
Alineatul (3)
Familiilor de tineri prevăzute la alin. (1), în care cel puțin unul dintre membri este absolvent de studii superioare sau medii de profil economic, comercial, turistic, agroturistic, servicii hoteliere, precum și familiilor de tineri agricultori care au absolvit un curs de calificare atestat li se acordă, la cerere, o singură dată, cantitatea de 100 mc de material lemnos necesar construirii de pensiuni agroturistice, cu condiția să dețină un proiect și un plan de afaceri agreate de Autoritatea Națională pentru Turism din cadrul Ministerului Economiei**), precum și avizul Agenției Naționale a Zonei Montane***) și alte programe specifice de dezvoltare rurală din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al compartimentului de specialitate din cadrul aparatului propriu al consiliului județean.
NTA

Notă

NTA

Notă

Alineatul (4)
Pe baza autorizației eliberate de primar, ocoalele silvice vor acorda, la cerere, cantitatea de material lemnos necesară pentru modernizarea caselor de locuit, anexelor gospodărești, precum și pentru construirea de pensiuni agroturistice.
ART

Articolul 8

Paragraf
Materialul lemnos la care au dreptul familiile din zonele de munte, conform art. 2 și 7, pentru prelucrare, realizarea de construcții noi și repararea construcțiilor, se plătește cu o reducere de 50% din prețul oficial stabilit de organele silvice.
ART

Articolul 9

Paragraf
Volumul de material lemnos care se acordă conform art. 2 și 7 se stabilește în cadrul volumului maxim anual de masă lemnoasă aprobat legal pentru tăieri anuale din pădurile țării.
ART

Articolul 10

Paragraf
De prevederile prezentei legi nu beneficiază persoana care a fost sancționată pentru săvârșirea unei infracțiuni sau contravenții prevăzute de Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii pentru material lemnos.
ART

Articolul 11

Paragraf
Prefecții județelor veghează la corecta aplicare a prevederilor prezentei legi de către primarii comunelor și de organele Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și iau măsurile legale necesare.
ART

Articolul 12

Alineatul (1)
Reducerile de 50% pe calea ferată și pentru materialul lemnos atribuit prin prezenta lege se suportă de la bugetul de stat prin bugetele Ministerului Economiei și ale Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice.
Alineatul (2)
Normele metodologice pentru stabilirea modului în care se asigură decontarea de la bugetul de stat a reducerilor prevăzute la art. 8 se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
ART

Articolul 13

Paragraf
În termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, la propunerea consiliilor județene, Guvernul va adopta o hotărâre privind lista cuprinzând localitățile rurale care se situează în zonele montane.
ART

Articolul 14

Paragraf
Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031