DECIZIA nr. 9 din 15 ianuarie 2026referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (2) în redactarea anterioară modificărilor survenite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 75/2023 , ale art. 21 și ale art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local
În vigoare
Paragraf
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
punctul 1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (2), ale art. 21 și ale art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, excepție ridicată de Societatea Domolux Design Construct - S.R.L. din Găești în Dosarul nr. 4.042/120/2019 al Tribunalului Dâmbovița - Secția I civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.416D/2020.
punctul 2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
punctul 3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă, ca urmare a faptului că textul a fost deja constatat ca fiind neconstituțional prin Decizia nr. 481 din 17 octombrie 2024. În ceea ce privește celelalte prevederi legale, consideră că excepția este inadmisibilă, întrucât se solicită interpretarea în vederea aplicării acestora, operațiune care excedează controlului exercitat de Curtea Constituțională.
Paragraf
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
punctul 4.
Prin Încheierea din 6 august 2020, pronunțată în Dosarul nr. 4.042/120/2019, Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (2), ale art. 21 și ale art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, excepție ridicată de Societatea Domolux Design Construct - S.R.L. din Găești într-o cauză având ca obiect contestarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru un teren categoria pădure expropriat în vederea realizării proiectului de investiții „Pod peste râul Argeș pe DN61 la Ionești“.
punctul 5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că prevederile art. 14 alin. (2) și (3) din Legea nr. 255/2010, introduse prin art. I pct. 17 din Legea nr. 233/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, în loc să pună în concordanță cu Legea fundamentală prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, constatate ca fiind neconstituționale prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2017 în ceea ce privește obligațiile legale de plată în cazul terenurilor din Fondul forestier național proprietate privată, acestea contravin deciziei anterior menționate. Se susține că, de vreme ce prevederile legale criticate au fost edictate în scopul completării unei dispoziții constatate deja ca fiind neconstituțională, este evidentă și neconstituționalitatea acestora, prin prisma art. 147 alin. (4) din Constituție.
punctul 6.
Autoarea excepției arată că dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 nu pot fi interpretate decât prin prisma Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2017, în sensul că art. 14 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică terenurilor din fondul forestier național aflate în proprietatea privată a persoanelor juridice sau fizice, ci doar terenurilor proprietate publică a statului, indiferent de categoria de folosință. Susține, totodată, că suma stabilită în cazul său ca despăgubire este derizorie și nu satisface caracterul just și prealabil al acordării despăgubirilor, fiind menținute aceleași vicii de neconstituționalitate ce au condus la pronunțarea Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2017.
punctul 7.
Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010, menționează că, prin aceeași decizie, precitată, s-a statuat că, în cazul unor terenuri afectate de un regim special, stabilit prin lege specială, prin care se prevede o modalitate specială de stabilire a despăgubirilor, inclusiv în caz de expropriere (art. 36 și 41 din Codul silvic), nu se pot aplica dispoziții legale ce impun instanței de judecată să aibă în vedere alte criterii de evaluare a despăgubirilor. Astfel, prevederile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 sunt contrare Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2017 în ceea ce privește obligațiile bănești de despăgubire prevăzute de art. 41 din Codul silvic, de vreme ce, în decizia menționată, Curtea a arătat că nu pot opera două regimuri de despăgubire, în caz de expropriere nefiind permis să se facă excepție de la legea specială. Ca atare, dispozițiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 sunt neconstituționale întrucât stabilesc că, pentru terenurile proprietate privată expropriate ce fac parte din fondul forestier național, determinarea pe cale judecătorească a despăgubirii se face ținând seama de expertizele camerei notarilor publici, iar nu de dispozițiile legii speciale, și anume Codul silvic.
punctul 8.
Referitor la art. 21 din Legea nr. 255/2010, care prevede că, în termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, se efectuează plata despăgubirilor către titularii drepturilor de proprietate asupra imobilelor expropriate sau consemnarea la dispoziția acestora a sumelor datorate, se susține că acestea creează un drept arbitrar al expropriatorului, care poate întârzia emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor, încălcându-se prevederile constituționale ale art. 44 alin. (3) referitoare la caracterul just și prealabil al despăgubirii.
punctul 9.
Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă apreciază că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale prin raportare la art. 16 alin. (1) și art. 44 alin. (2) din Constituție.
punctul 10.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
punctul 11.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Paragraf
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
punctul 12.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
punctul 13.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 14 alin. (2), în redactarea anterioară modificărilor survenite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 75/2023, ale art. 21 și ale art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010. La data sesizării Curții Constituționale, prevederile de lege criticate aveau următorul conținut normativ:
-
Art. 14 alin. (2): „(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în cazul scoaterii definitive și ocupării temporare a terenurilor din fondul forestier național expropriate și a terenurilor proprietate publică, situate pe coridorul de expropriere.“ [Alin. (1) al art. 14, la care face referire textul citat, prevedea următoarele: „Scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes național, județean și local din circuitul agricol și, respectiv, din fondul forestier național se exceptează de la plata taxelor prevăzute la art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv a taxelor și a celorlalte sume datorate potrivit art. 33 alin. (2) lit. h), art. 36 alin. (2), art. 41 și 42 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, și art. 42 alin. (3) lit. h) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu completările ulterioare.“];
-
Art. 21: „În termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, expropriatorul efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirilor către titularii drepturilor de proprietate asupra imobilelor expropriate sau consemnarea acestora, potrivit prevederilor prezentei legi.“;
-
Art. 22 alin. (6): „(6) Experții, la realizarea raportului de expertiză, precum și instanța vor ține seama de expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, la momentul transferului dreptului de proprietate.“
punctul 14.
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 44 alin. (3) privind condițiile în care se poate realiza exproprierea astfel cum sunt interpretate, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma exigențelor prevederilor art. 1 paragraful 1 privind protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
punctul 15.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în ceea ce privește dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, a observat, prin Decizia nr. 481 din 17 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 18 decembrie 2025, paragraful 19, că acestea reprezintă o normă de trimitere la dispozițiile art. 14 alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes național, județean și local din circuitul agricol și, respectiv, din fondul forestier național se exceptează de la plata taxelor enumerate expres, și anume: taxa pentru scoaterea definitivă a terenurilor silvice din fondul forestier național [reglementată de art. 92 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991], taxele și celelalte obligații datorate potrivit următoarelor articole cuprinse în Codul silvic: art. 33 alin. (2) lit. h) - și anume, contravaloarea efectelor determinate de funcțiile de protecție, ecologice și sociale ale pădurilor, taxă care se face venit la Fondul de conservare și regenerare a pădurilor; art. 36 alin. (2) - care prevede plata obligațiilor bănești în cazul scoaterii definitive a unor terenuri necesare realizării obiectivelor de interes național, declarate de utilitate publică, în condițiile legii, precum și a unor terenuri pe care sunt amplasate capacități de producție și/sau servicii pentru apărare de interes strategic pentru securitatea națională; art. 37 alin. (3) - care prevede obligația de compensare fizică cu un teren având de 5 ori valoarea terenului care se scoate definitiv din fondul forestier național; art. 41 și 42 - referitoare la criteriile de calcul al despăgubirii datorate în situațiile în care terenul unei persoane este scos definitiv din fondul forestier național ori este ocupat temporar. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, exceptarea de la plata acestor taxe se aplică inclusiv în cazurile scoaterii definitive și ocupării temporare a terenurilor din fondul forestier național expropriate.
punctul 16.
Prin aceeași decizie (paragraful 21), Curtea a observat, de asemenea, în legătură cu ipoteza normativă cuprinsă în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, că aceasta a fost constatată ca fiind neconstituțională prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 20 iulie 2017. Prin această decizie, Curtea a reținut, în esență, că scoaterea, definitivă ori temporară, din fondul forestier național, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes național, județean și local, cu exceptarea de la plata despăgubirilor prevăzute de art. 41 alin. (1) lit. b)-d) și art. 42 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cuvenite persoanelor fizice și persoanelor juridice private, încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) și ale art. 44 alin. (2) și (3) din Constituție (paragraful 27). Astfel, Curtea a constatat că opțiunea legiuitorului de a excepta statul, prin reprezentanții săi, în calitate de expropriator, de la plata despăgubirii care în mod firesc însoțește orice măsură de expropriere contravine dispozițiilor constituționale menționate. Prin neluarea în considerare a criteriilor stabilite la art. 41 și 42 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic în determinarea cuantumului despăgubirii, se ajunge la golirea de conținut a acesteia, din moment ce este doar proclamată, fără însă a fi efectivă. Indiferent de scopul pentru care au fost expropriate terenurile, de categoria de folosință a acestora sau de natura obiectivelor ce urmează să fie edificate pe terenurile expropriate, statul trebuie să acorde o dreaptă despăgubire, care se determină luând în considerare criterii specifice fiecărei categorii de terenuri. Or, în măsura în care despăgubirea pentru exproprierea realizată în privința terenurilor din fondul forestier nu cuprinde elementele prevăzute de art. 41 alin. (1) lit. b)-d) și art. 42 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 46/2008, Curtea a constatat că textul legal criticat reglementează, în mod implicit, un transfer silit de proprietate realizat cu titlu gratuit în favoarea statului (paragraful 25), ceea ce contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1) și ale art. 44 alin. (2) și (3) din Constituție.
punctul 17.
Curtea a reținut (paragraful 22 din Decizia nr. 481 din 17 octombrie 2024) că prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 reprezintă o normă de trimitere la dispozițiile art. 14 alin. (1) din același act normativ, normă care, la data sesizării cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, își încetase efectele juridice, în temeiul art. 147 din Constituție referitor la efectele deciziilor de constatare a neconstituționalității pronunțate de Curtea Constituțională. Prin urmare, prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, introduse prin Legea nr. 233/2018, ulterior pronunțării și publicării Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2017, echivalează cu păstrarea în fondul activ al legislației a unei soluții legislative constatate în precedent ca fiind neconstituțională. Or, adoptarea de către legiuitor a unor norme contrare celor hotărâte într-o decizie a Curții Constituționale, prin care se tinde la păstrarea soluțiilor legislative afectate de vicii de neconstituționalitate, încalcă Legea fundamentală. În aceste condiții, Curtea a reținut că legiuitorul a procedat într-un mod contrar comportamentului constituțional loial de care acesta trebuie să dea dovadă față de instanța constituțională și față de jurisprudența acesteia.
punctul 18.
Ca atare, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 481 din 17 octombrie 2024, precitată, paragraful 25, că, în temeiul prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, text de lege criticat și în prezenta cauză, proprietarul unui teren inclus în fondul forestier național supus exproprierii este exclus de la beneficiul acordării unor despăgubiri ce trebuie să însoțească orice măsură de expropriere, întrucât norma criticată este o normă de trimitere la dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, care exclud în mod expres criteriile menționate în Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, ce trebuie avute în vedere la determinarea cuantumului despăgubirii.
punctul 19.
În cauza de față, Curtea observă că, ulterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 67 din 21 februarie 2017, prevederile art. 14 din Legea nr. 255/2010 au fost completate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 21 martie 2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 75/2023, prin care s-au introdus reguli suplimentare, referitoare inclusiv la stabilirea despăgubirilor care se acordă pentru terenurile forestiere proprietate privată, situate pe coridorul de expropriere al lucrărilor de utilitate publică, cu privire la care se precizează că vor cuprinde valoarea aferentă terenurilor forestiere, precum și valoarea masei lemnoase existente, descriindu-se, totodată, și modul de stabilire a valorii masei lemnoase aferente.
punctul 20.
În procesul în cadrul căruia a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, critica a vizat însă prevederile de lege în varianta anterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2022, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 75/2023. Având în vedere soluția de admitere a excepției de neconstituționalitate, pentru considerentele mai sus prezentate, în cauza de față, ținând seama de data sesizării Curții Constituționale, anterioare pronunțării Deciziei nr. 481 din 17 octombrie 2024, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010, în redactarea anterioară Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2022, aprobată prin Legea nr. 75/2023, urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
punctul 21.
Curtea subliniază că, astfel cum a statuat prin numeroase decizii anterioare, de exemplu, Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 9 martie 2015, paragraful 18, sau Decizia nr. 318 din 19 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 9 august 2022, paragraful 20, în temeiul deciziei de admitere, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă poate constitui motiv de revizuire, conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă.
punctul 22.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 255/2010, care prevăd că, în termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, se efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirilor către titularii drepturilor de proprietate asupra imobilelor expropriate sau consemnarea acestora, Curtea observă că autorul acesteia susține că s-ar crea un drept discreționar al expropriatorului de a întârzia emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor, încălcându-se prevederile constituționale referitoare la justa și prealabila despăgubire. Curtea constată că, astfel formulate, argumentele de neconstituționalitate aduse în sprijinul pretinsei încălcări a dispozițiilor art. 44 alin. (3) din Constituție nu evidențiază autentice vicii de neconstituționalitate, ci țin de aplicarea în practică a prevederilor de lege criticate, într-o posibilă manieră abuzivă, în care expropriatorul nu își îndeplinește obligația în termenul stabilit de textul de lege supus controlului de constituționalitate. Dar astfel de aspecte excedează competenței Curții Constituționale, analiza acestora fiind de resortul instanței care soluționează litigiul în cursul căruia a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate.
punctul 23.
În ceea ce privește prevederile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010, Curtea observă că, în mod similar situației analizate prin Decizia nr. 481 din 17 octombrie 2024, mai sus citată, autoarea excepției pune în discuție modalitatea de interpretare a prevederilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 în sensul de a se stabili dacă acordarea despăgubirii corespunzătoare valorii de circulație a terenului expropriat se realizează printr-o singură metodă de evaluare, respectiv pe baza expertizelor întocmite pentru uzul notarilor publici, în condițiile în care, prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2017, s-a statuat în legătură cu un regim special de stabilire a despăgubirilor în caz de expropriere a terenurilor forestiere, reglementat de art. 36 și 41 din Codul silvic.
punctul 24.
Or, prin Decizia nr. 481 din 17 octombrie 2024, paragraful 30, Curtea a reținut că se tinde, de fapt, la lămurirea modalității de calcul al despăgubirilor, în cazul în care expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente. Criteriile legale la care apelează instanța de judecată, în determinarea exactă a cuantumului despăgubirii, țin de modul de interpretare și aplicare a legii de către aceasta și nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională.
punctul 25.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
punctul 1.
Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, în redactarea anterioară modificărilor survenite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 75/2023, excepție ridicată de Societatea Domolux Design Construct - S.R.L. din Găești în Dosarul nr. 4.042/120/2019 al Tribunalului Dâmbovița - Secția I civilă.
punctul 2.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 și ale art. 22 alin. (6) din aceeași lege, ridicată de aceeași autoare în același dosar al aceleiași instanțe.
Paragraf
Definitivă și general obligatorie.
Paragraf
Decizia se comunică Tribunalului Dâmbovița - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Pronunțată în ședința din data de 15 ianuarie 2026.
Semnături
Paragraf
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
Paragraf
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Valentina Bărbățeanu
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
