DECIZIA nr. 174 din 8 aprilie 2025referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 29/2018 privind anularea unor obligații fiscale
În vigoare
Paragraf
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
punctul 1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 29/2018 privind anularea unor obligații fiscale, excepție ridicată de Gheorghe Nemulescu în Dosarul nr. 750/85/2020 al Tribunalului Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.059D/2020.
punctul 2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
punctul 3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, întrucât: dispozițiile criticate instituie o măsură de amnistie fiscală cu privire la impozitul pe venitul rezultat din tranzacțiile cu proprietăți imobiliare efectuate de persoanele fizice care acționează ca dezvoltatori imobiliari; există jurisprudență a Curții Constituționale în materie, prin care s-a statuat că regula este aceea a plății obligațiilor fiscale, amnistia fiind excepția, care este de strictă interpretare; cu privire la critica raportată la art. 16 din Constituție, aceasta este neîntemeiată, situațiile învederate de către autorul excepției de neconstituționalitate fiind diferite; nu sunt încălcate dispozițiile constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2), deoarece sunt vizate obligațiile neachitate; prin art. 5 din Legea nr. 29/2018 se dă posibilitatea persoanelor care au efectuat plata obligațiilor fiscale în discuție să solicite restituirea sumelor respective.
Paragraf
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
punctul 4.
Prin Încheierea din 9 octombrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 750/85/2020, Tribunalul Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 29/2018 privind anularea unor obligații fiscale, excepție ridicată de Gheorghe Nemulescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unor contestații și cereri privind anularea unor acte administrativ-fiscale.
punctul 5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale, deoarece: sunt retroactive, întrucât legea a fost adoptată în 2018, dar se raportează la un moment anterior intrării sale în vigoare (iunie 2017); realizează o diferențiere temporală prin art. 1, în sensul că această lege nu se aplică și veniturilor obținute de către persoanele fizice din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal pentru perioadele anterioare datei de 1 iunie 2017, aspect ce este de natură să creeze efecte juridice diferite prin stabilirea unui tratament fiscal diferit pentru cetățenii aflați în situații identice; sunt încălcate principiile fiscalității, astfel cum sunt acestea prevăzute de dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, legiuitorul dispunând într-o manieră imperativă că predictibilitatea impunerii asigură stabilitatea impozitelor, taxelor și contribuțiilor obligatorii, pentru o perioadă de timp de cel puțin un an, în care nu pot interveni modificări în sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe și contribuții obligatorii.
punctul 6.
În contextul criticilor de neconstituționalitate este expusă situația particulară a speței și se arată că, având în vedere că Legea nr. 29/2018 a fost adoptată la data de 15 ianuarie 2018, stabilind că veniturile obținute din transferul proprietăților după data de 1 iunie 2017 se reîncadrează de organul fiscal ca venituri dintr-o activitate independentă, s-a ajuns în situația în care, fiind aplicat acest regim, într-o manieră retroactivă, nu se pot deduce, sub nicio formă, cheltuielile efectuate în scopul edificării construcției bloc de locuințe, însă, deoarece au fost vândute, după finalizarea acesteia, mai multe unități locative în cursul anului 2017, contribuabilul este obligat să suporte plata impozitului pe venit, fără a putea deduce aceste cheltuieli și, implicit, fără a avea nici un eventual beneficiu pentru a putea lua în considerare pierderea fiscală.
punctul 7.
Tribunalul Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care, în esență, arată că prin Legea nr. 29/2018 s-a urmărit îndreptarea situațiilor apărute în practică din aplicarea dispozițiilor legale privitoare la modul de aplicare de către organele fiscale a prevederilor referitoare la impozitarea veniturilor realizate de persoane fizice din transferul proprietății imobiliare, iar impozitul pe venitul suplimentar instituit în sarcina autorului excepției a fost stabilit în condițiile prevederilor art. 68 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, și nu ca urmare a reîncadrării veniturilor obținute pentru care s-a aplicat impozitul pe venit din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal al persoanelor fizice ca venituri dintr-o activitate independentă.
punctul 8.
Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
punctul 9.
Guvernul, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materia principiilor menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate, apreciază că aceasta este neîntemeiată. Învederează că Legea nr. 29/2018 a fost adoptată ca urmare a necesității îndreptării situațiilor apărute în practică din cauza aplicării neunitare, de către organele fiscale, a legislației fiscale referitoare la impozitarea veniturilor obținute de persoanele fizice din transferul proprietăților imobiliare și care a condus la impozitarea diferită a aceluiași tip de venit obținut de aceeași categorie de contribuabili. Stabilirea beneficiarilor „actului de clemență“, exonerarea de la plată a unor obligații fiscale de către anumite categorii de contribuabili, condițiile în care se realizează această măsură fiscală, precum și perioada pentru care se aplică sunt chestiuni ce țin de opțiunea legiuitorului. Prevederile criticate nu sunt retroactive în raport cu scopul urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este precizat mai sus, și se aplică tuturor categoriilor de contribuabili care se află în această situație, nefiind vorba despre o discriminare. De asemenea, menționează că, potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 29/2018, persoanele care au efectuat plata obligațiilor fiscale pentru care această lege prevede anularea acestora au dreptul la restituirea sumelor respective. Din această perspectivă, nemulțumirile autorului excepției sunt cu privire la modul de interpretare și aplicare a anumitor texte de lege, ce vizează calcularea diferenței de impozit pe venit, în măsura în care i se aplică situația reglementată de Legea nr. 29/2018, în cazul tranzacțiilor pentru care s-a aplicat impozitul pe venit din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal al persoanelor fizice, ca urmare a reîncadrării acestor venituri ca venituri dintr-o activitate independentă, obținute de către persoanele fizice din transferul proprietăților imobiliare care fac parte din patrimoniul afacerii (cazul persoanelor fizice care acționează ca și un dezvoltator imobiliar, așa cum este și cazul din speță), aspect ce nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională.
punctul 10.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Paragraf
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
punctul 11.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
punctul 12.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/2018 privind anularea unor obligații fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 18 ianuarie 2018, care au următorul cuprins:
Citat
Alineatul (1)
În cazul tranzacțiilor pentru care s-a aplicat impozitul pe venit din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal al persoanelor fizice, se anulează diferențele de obligații fiscale principale, respectiv impozitul pe venit și contribuțiile sociale, precum și obligațiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a reîncadrării acestor venituri ca venituri dintr-o activitate independentă, obținute de către persoanele fizice din transferul proprietăților imobiliare care fac parte din patrimoniul afacerii, pe perioadele fiscale de până la 1 iunie 2017, și neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Alineatul (2)
Organul fiscal nu reîncadrează veniturile obținute de către persoanele fizice din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal ca venituri dintr-o activitate independentă și nu emite o decizie de impunere în legătură cu o astfel de reîncadrare, pentru perioadele anterioare datei de 1 iunie 2017.“
punctul 13.
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) cu privire la principiul legalității, ale art. 15 alin. (2) cu privire la neretroactivitatea legii civile și ale art. 16 - Egalitatea în drepturi.
punctul 14.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, astfel cum reiese din conținutul expunerii de motive a propunerii legislative (ce s-a concretizat prin Legea nr. 29/2018), promovarea actului normativ a fost determinată de necesitatea îndreptării situațiilor apărute în practică în urma aplicării neunitare a normelor de către organele fiscale, cu referire la impozitarea diferită a aceluiași tip de venit obținut de aceeași categorie de contribuabili, respectiv persoane fizice, atunci când acestea transferă proprietăți imobiliare (acționând ca un dezvoltator imobiliar), altele decât cele care sunt locuințe utilizate în scop personal și care au fost încadrate fie în categoria veniturilor din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, fie în categoria veniturilor din activități independente.
punctul 15.
Față de această împrejurare, prin Legea nr. 29/2018 s-a stabilit că: (i) în cazul tranzacțiilor pentru care s-a aplicat impozitul pe venit din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal al persoanelor fizice, se anulează diferențele de obligații fiscale (principale, respectiv impozitul pe venit și contribuțiile sociale, precum și obligațiile fiscale accesorii aferente acestora), stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a reîncadrării acestor venituri ca venituri dintr-o activitate independentă (obținute de către persoanele fizice din transferul proprietăților imobiliare care fac parte din patrimoniul afacerii), pe perioadele fiscale de până la 1 iunie 2017, și neachitate până la data intrării în vigoare a acestei legi [art. 1 alin. (1)]; (ii) organul fiscal nu reîncadrează veniturile obținute de către persoanele fizice din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal ca venituri dintr-o activitate independentă și nu emite o decizie de impunere în legătură cu o astfel de reîncadrare, pentru perioadele anterioare datei de 1 iunie 2017 [art. 1 alin. (2)]; (iii) în cazul în care, anterior intrării în vigoare a acestei legi, organul fiscal competent a emis, dar nu a comunicat decizia de impunere prin care a stabilit obligații de natura celor prevăzute la art. 1 și art. 3, acesta nu mai comunică decizia de impunere, iar obligațiile fiscale se scad din evidența analitică pe plătitor, pe bază de borderou de scădere (art. 4); (iv) persoanele care au efectuat plata obligațiilor fiscale pentru care legea prevede anularea acestora au dreptul la restituirea sumelor achitate (art. 5).
punctul 16.
Cu privire la principiul legalității, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea observă că acesta este menționat în susținerea excepției de neconstituționalitate prin raportare la principiul fiscalității prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, și care stabilește faptul că impozitele și taxele reglementate de Codul fiscal se bazează pe anumite principii, printre care se regăsește și cel al predictibilității impunerii, care asigură stabilitatea impozitelor, taxelor și contribuțiilor obligatorii, pentru o perioadă de timp de cel puțin un an, în care nu pot interveni modificări în sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe și contribuții obligatorii. În acest context, Curtea subliniază că din economia prevederilor Legii nr. 29/2018 nu reiese că normele criticate ar institui obligații fiscale în sarcina contribuabililor, în sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe și contribuții obligatorii, ci, dimpotrivă, conduc la anularea unor obligații fiscale, în condițiile acestei legi, în ansamblul său, și ținând seama de prevederile Codului fiscal.
punctul 17.
De asemenea, cu privire la criteriile de calitate a legii, Curtea învederează că, în jurisprudența sa, a stabilit că cerința de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluției legislative alese și a limbajului folosit, în timp ce previzibilitatea legii privește scopul și consecințele pe care le antrenează, respectiv că actul normativ trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat, iar accesibilitatea, din punct de vedere formal, are în vedere aducerea la cunoștința publică a actelor normative de rang infraconstituțional și intrarea în vigoare a acestora, care se realizează prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-20 și 26). Prin urmare, o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. Având în vedere principiul generalității legilor, reține că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (deciziile Curții Constituționale nr. 363 din 7 mai 2015, paragrafele 16-18, nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se rețin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).
punctul 18.
Aplicând aceste considerente de principiu la normele criticate, Curtea constată că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/2018 îndeplinesc aceste cerințe de calitate a legii, respectiv: au un caracter neechivoc, întrucât prevăd, în mod concret, anularea unor obligații fiscale, aspect ce rezultă atât din titlul legii, cât și din conținutul acesteia, precum și din expunerea de motive; sunt precise, în sensul că stabilesc aria contribuabililor, obligațiile fiscale ce sunt supuse anulării, activitatea pentru care are loc anularea obligațiilor fiscale și perioada pentru care operează prevederile legale; sunt previzibile, având în vedere scopul legii, mai sus expus, și consecințele și efectele aplicării normelor criticate, de asemenea, mai sus învederate, în coroborare cu întreg actul normativ în discuție, precum și cu normele Codului fiscal; sunt accesibile, întrucât sunt publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I. Prin urmare, din această perspectivă, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
punctul 19.
Cu privire la dispozițiile art. 16 din Constituție, Curtea a statuat că principiul egalității nu presupune uniformitate, ci stabilește ca la situații egale să corespundă un tratament egal, iar la situații diferite să existe un tratament diferit. Altfel spus, principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite (Decizia nr. 565 din 31 octombrie 2023, paragraful 18). Or, aplicând aceste considerente de principiu la normele criticate și ținând seama de argumentele expuse în expunerea de motive, care au stat la baza adoptării Legii nr. 29/2018, și analizând conținutul normativ al legii antereferite, Curtea reține că normele criticate nu sunt contrare principiului egalității, întrucât se aplică deopotrivă tuturor contribuabililor ce intră sub incidența acestora, fiind vizate aceleași obligații fiscale ce sunt supuse anulării, aceeași activitate pentru care are loc anularea obligațiilor fiscale și aceeași perioadă pentru care operează prevederile legale.
punctul 20.
Cu referire la alte situații presupus comparabile sau, dimpotrivă, presupus discriminatorii, prin Decizia nr. 565 din 31 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 18 ianuarie 2024, paragrafele 18 și 19, Curtea a constatat că prevederile art. 1 din Legea nr. 29/2018 nu sunt contrare dispozițiilor art. 16 din Constituție, având în vedere că principiul egalității în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiași regim juridic unor situații care, prin specificul lor, sunt diferite. În acest context, Curtea a învederat că este incidentă regula exceptio est strictissimae interpretationis, potrivit căreia, atunci când o normă juridică instituie o excepție de la regulă, aceasta nu poate fi extinsă și la alte situații pe care norma juridică nu le prevede, așa încât amnistia fiscală instituită prin dispozițiile unor acte normative și condițiile prevăzute de acestea pentru beneficiul scutirilor nu poate fi extinsă sau convertită într-un drept fundamental. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea a subliniat că, în materie fiscală, potrivit art. 56 din Constituție, regula o reprezintă plata obligațiilor fiscale, amnistia având un caracter de excepție (a se vedea Decizia nr. 5 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2018, paragraful 17).
punctul 21.
În ceea ce privește pretinsa încălcare a principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea a reținut că aplicarea legii civile în timp este guvernată de principiile neretroactivității legii civile, principiul aplicării imediate a legii noi și principiul supraviețuirii legii vechi. Principiul neretroactivității legii civile este de rang constituțional și are o valoare absolută, în sensul că legiuitorul nu poate institui nicio derogare, și semnifică faptul că legea civilă se aplică tuturor situațiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare, iar nu situațiilor juridice trecute, consumate (facta praeterita). În mod corelativ, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, de la data intrării în vigoare a acesteia, ea se aplică tuturor actelor, faptelor și situațiilor juridice viitoare (facta futura), actelor, faptelor și situațiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere începând cu această dată, precum și efectelor viitoare ale unor situații juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia). Cu alte cuvinte, aplicarea imediată a legii noi înseamnă că o situație juridică produce acele efecte juridice care sunt prevăzute de legea în vigoare la data constituirii ei (tempus regit actum) (Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 19). Or, aplicând aceste considerente de principiu la prevederile criticate, Curtea subliniază că din conținutul Legii nr. 29/2018 nu reiese că acestea sunt contrare principiului neretroactivității legii, întrucât nu instituie obligații fiscale în sarcina contribuabililor pentru trecut și care ar urma să fie achitate începând cu intrarea în vigoare a legii ce le stabilește, ci au rolul de a remedia situațiile apărute în practică în urma aplicării neunitare de către organele fiscale a normelor privind impozitarea diferită a aceluiași tip de venit obținut de aceeași categorie de contribuabili, pentru aceeași perioadă, în acord cu esența amnistiei fiscale, care vizează fapte și obligații fiscale din trecut, precum și restanțele aferente acestora, ale căror efecte juridice sunt reglementate prin noua lege pentru viitor și, în realitate, sunt stabilite măsuri fiscale în favoarea contribuabililor aflați în situația antereferită.
punctul 22.
Distinct de acestea, Curtea reține că celelalte chestiuni învederate de către autorul excepției de neconstituționalitate țin de modul de interpretare și aplicare a legii la speța dedusă judecății, operațiuni care excedează competenței instanței de contencios constituțional. Astfel, interpretarea normelor de lege este operațiunea de stabilire a conținutului și a sensului la care acestea se referă și este o etapă absolut necesară în vederea aplicării corecte a legii la situația de fapt concretă din cauză, instanța de judecată fiind ținută să aplice în acest scop metodele de interpretare a normelor juridice. Așa fiind, norma criticată nu poate fi privită în mod individual, izolat, ci se va interpreta în mod sistematic, prin coroborare cu celelalte prevederi normative din actul în care se regăsește sau cu care se află în conexiune (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 144 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 16 aprilie 2019, paragraful 68), în cauza de față fiind vorba de Legea nr. 29/2018 și de Codul fiscal. Așadar, aplicarea și interpretarea legii sunt chestiuni ce țin de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție, acestea fiind cele care pot determina, în speță, în ce ipoteză se află contribuabilul și care situație prevăzută de lege îi este aplicabilă.
punctul 23.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
Paragraf
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Nemulescu în Dosarul nr. 750/85/2020 al Tribunalului Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/2018 privind anularea unor obligații fiscale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Paragraf
Definitivă și general obligatorie.
Paragraf
Decizia se comunică Tribunalului Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Pronunțată în ședința din data de 8 aprilie 2025.
Semnături
Paragraf
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
Paragraf
pentru MARIAN ENACHE,
Paragraf
în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,
Semnături
Paragraf
semnează ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Ionița Cochințu
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
