DECIZIA nr. 805 din 16 decembrie 2025referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1)-(3) și ale art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite
În vigoare
Paragraf
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia-Eleonora Constantin.
punctul 1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor „art. 1 alin. (1), (2) și (3) și art. 4 alin. (1) lit. din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite“, excepție ridicată de Eugen Ionescu și Mihaela-Aurelia Ionescu în Dosarul nr. 30.994/4/2018 al Tribunalului București - Secția a VI-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.045D/2020.
punctul 2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
punctul 3.
Președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, arătând că, în speță, notificarea pentru transferul dreptului de proprietate prin darea în plată a imobilului a fost formulată de un garant ipotecar în contractul de credit. Cu privire la această situație, Curtea a considerat că Legea nr. 77/2016 nu este aplicabilă și a respins, ca inadmisibilă, excepția, spre exemplu, prin Decizia nr. 160 din 26 martie 2019.
Paragraf
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
punctul 4.
Prin Încheierea din 18 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 30.994/4/2018, Tribunalul București - Secția a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor „art. 1 alin. (1), (2) și (3) și art. 4 alin. (1) lit. din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite“. Excepția a fost ridicată de Eugen Ionescu și Mihaela-Aurelia Ionescu în apelul împotriva sentinței civile prin care a fost respinsă cererea de stingere a datoriilor garanților fideiusori și ipotecari persoane fizice, izvorâte din contractul de împrumut încheiat de o persoană juridică cu banca.
punctul 5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia arată, în esență, că actul normativ criticat instituie o inegalitate între garanții fideiusori și ipotecari persoane fizice ai unei persoane juridice și consumatorii la care face referire art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 77/2016, deoarece de prevederile acestei legi nu poate beneficia decât a doua categorie menționată. În timp ce în expunerea de motive a legii se arată că aceasta intervine ca o reparație a gravului dezechilibru între creditorul profesionist și consumatorul persoană fizică, prevederile legii constituind o soluție echitabilă pentru ambele categorii, persoana fizică garant fideiusor și ipotecar al persoanei juridice este discriminată, pentru aceasta neexistând o soluție echitabilă similară. De asemenea, persoana fizică reprezentant al unei societăți nu poate beneficia nici de prevederile Directivei (UE) 2019/1.023 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie și decăderile, precum și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, de insolvență și de remitere de datorie și de modificare a Directivei (UE) 2017/1.132 (Directiva privind restructurarea și insolvența). Prin art. 1 alin. (1)-(3) din Legea nr. 77/2016 se restrânge exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți, întrucât aplicabilitatea actului normativ este condiționată de criteriul aplicării sale numai „consumatorului“.
punctul 6.
Art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 77/2016 aduce atingere art. 47 alin. (1), art. 53, art. 135 alin. (2) lit. f) și art. 136 alin. (5) din Constituție, precum și art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, deoarece garanții fideiusori și ipotecari ai persoanei juridice nu pot dispune de proprietatea lor, adică de opțiunea de a da în plată imobilul cu care au garantat împrumutul. Din expunerea de motive a legii rezultă că aceasta este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene, a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în sensul protejării dreptului la locuință familială. În cazul autorilor prezentei excepții, această jurisprudență și art. 47 din Constituție nu sunt însă respectate. Sistemul de protecție al consumatorului pus în aplicare prin Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un profesionist și se aplică și autorilor - persoane fizice reprezentante ale unei persoane juridice - cu diferența că, nefiind tratați precum consumatori cu drepturi depline, le este îngrădit dreptul de a da în plată imobilul cu care au garantat creditul, ceea ce nu corespunde nici ideii de dreptate ca valoare constituțională. Or, textele criticate reglementează o inechitate care conduce la un dezechilibru grav constând în aducerea în stare de ruină a garantului fideiusor și ipotecar persoană fizică.
punctul 7.
Tribunalul București - Secția a VI-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere finalitatea urmărită de legiuitor, și anume stingerea creanțelor rezultate dintr-un contract de credit încheiat între un consumator (așa cum este definit de lege) și o instituție de credit.
punctul 8.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
punctul 9.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.
Paragraf
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
punctul 10.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
punctul 11.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum a fost reținut de instanță în încheierea de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie dispozițiile „art. 1 alin. (1), (2) și (3) și art. 4 alin. (1) lit. din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite“. Analizând notele scrise depuse de autorii excepției rezultă că obiectul acesteia îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (1)-(3) și ale art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016.
punctul 12.
Textele legale criticate au următorul cuprins:
-
Art. 1 alin. (1)-(3):
Citat
Alineatul (1)
Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor.
Alineatul (2)
Consumatori sunt persoanele definite de Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Alineatul (3)
Dispozițiile prezentei legi se aplică și în cazul în care creanța creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea și/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.;
-
Art. 4 alin. (1) lit. a): „(1) Pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: a) creditorul și consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislația specială;“.
punctul 13.
În opinia autorilor excepției, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la dreptate ca valoare supremă, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în fața legii, art. 47 alin. (1) referitor la nivelul de trai, art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a crea condițiile necesare pentru creșterea calității vieții și art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietății private din Constituție. Totodată, în temeiul art. 20 alin. (1) și al art. 148 alin. (2) din Constituție, prin raportare la prevederile constituționale corespondente, sunt invocate și exigențele art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adițional la Convenție și ale art. 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
punctul 14.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 373 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 28 octombrie 2021, paragrafele 12-15, a reținut că Legea nr. 77/2016, derogând de la dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, prevede dreptul consumatorului de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă, până la prima zi de convocare la notarul public, părțile contractului de credit nu ajung la un alt acord. Art. 1 din Legea nr. 77/2016 circumstanțiază domeniul de aplicare a legii dării în plată atât sub aspectul cadrului obiectiv (ratione materiae), prin referirea expresă la „creanțe deținute asupra consumatorilor“, cât și sub aspectul cadrului subiectiv (ratione personae), prin precizarea raporturilor juridice cu privire la care actul normativ este incident [alin. (1)-(3)], precum și a celor excluse [alin. (4)]. Din economia dispozițiilor Legii nr. 77/2016 rezultă că aceasta presupune imperios existența unui raport juridic principal între un consumator și un creditor profesionist sau un cesionar al creanței derivând dintr-un contract de credit. Chiar dacă, așa cum prevăd art. 1 alin. (3) și art. 6 alin. (3), legea este aplicabilă și persoanelor care au garantat - personal sau real - creditul acordat debitorului principal, condiția sine qua non pentru a se pune pertinent în discuție aplicarea legii o constituie existența unui raport juridic principal decurgând dintr-un contract de credit încheiat între un consumator și creditorii expres menționați în art. 1 alin. (1), chiar dacă, ulterior, creanța a fost cesionată în favoarea unui terț. Art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 77/2016 instituie, drept condiție imperativă, obligativitatea ca, pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată, atât creditorul, cât și consumatorul să facă parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1) din lege, astfel cum acestea sunt definite de legislația specială. În acest sens, Curtea a reținut că art. 1 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 statuează în mod univoc faptul că această lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare sau cesionarii creanțelor deținute asupra consumatorilor.
punctul 15.
De asemenea, Curtea a observat că pentru delimitarea sferei debitorilor-consumatori, beneficiari ai legii dării în plată, legiuitorul precizează, la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 77/2016, că aceștia sunt persoanele definite de Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, potrivit art. 2 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 3 august 2012, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența acestei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. Prin urmare, privitor la calitatea de consumator, vor trebui avute în vedere anumite cerințe pentru includerea unui anumit debitor (principal) în sfera persoanelor care se pot prevala de dispozițiile Legii nr. 77/2016. Astfel cum rezultă în mod clar din cuprinsul normativ al art. 2 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 și al art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, la care legea dării în plată trimite în mod expres, calitatea de consumator aparține doar persoanei fizice, astfel încât mijlocul dării în plată reglementat prin Legea nr. 77/2016 este pus exclusiv la dispoziția persoanelor fizice, și nicidecum a celor juridice.
punctul 16.
De altfel, Curtea a constatat că și art. 2 lit. b) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 193/2000, prevede că, în sensul acestei directive, „consumator“ înseamnă orice persoană fizică ce, în cadrul contractelor reglementate de această directivă, acționează în scopuri care se află în afara activității sale profesionale. Așa fiind, procedând la interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. b) din Directiva 93/13/CEE, Curtea Europeană de Justiție a statuat că termenul „consumator“ trebuie interpretat ca referindu-se numai la persoane fizice (a se vedea Hotărârea din 22 noiembrie 2001, pronunțată în cauzele conexate Cape Snc împotriva Idealservice Srl, C541/99 și MN RE Sas împotriva OMAI Srl, C-542/99, paragraful 17). În acest context, Curtea Constituțională a reținut că persoanele juridice care au contractat credite sunt excluse de la beneficiile legii dării în plată.
punctul 17.
Curtea observă că în cauza în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate creditul a fost contractat de o persoană juridică, iar excepția este ridicată de garanții persoane fizice fideiusori sau ipotecari ai persoanei juridice. Distinct de cele reținute în Decizia nr. 373 din 3 iunie 2021, precitată, Curtea observă că garanții persoane fizice ai unei persoane juridice nu pot beneficia de dispozițiile Legii nr. 77/2016 atât timp cât contractul de credit a avut ca împrumutat o persoană juridică, însă, cu privire la aceștia sunt aplicabile cele reținute prin Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 11 decembrie 2017, paragrafele 18 și 19, potrivit cărora, indiferent de momentul la care a fost încheiat un contract de credit, sub imperiul reglementării vechiului Cod civil sau a celei din actualul Cod civil, și independent de incidența Legii nr. 77/2016 (sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 din lege), instanța de judecată care, în condițiile legii, este independentă în aprecierea sa, va putea aplica teoria impreviziunii. Așadar, în lipsa acordului părților și în temeiul art. 969 și 970 din Codul civil din 1864, respectiv al art. 1.271 din actualul Cod civil, instanța judecătorească va pronunța o hotărâre prin care va dispune fie păstrarea contractului de credit în forma agreată de părți la data semnării sale, fie adaptarea contractului în forma pe care instanța o decide, fie încetarea sa.
punctul 18.
Așa fiind, Curtea reține că nu este întemeiată critica de neconstituționalitate care vizează încălcarea principiului egalității în drepturi și a dreptului de proprietate, întrucât textul de lege criticat ar crea un privilegiu persoanelor care cad sub incidența art. 4 și, implicit, a Legii nr. 77/2016, deoarece orice debitor al unui contract de credit, inclusiv garanții persoane fizice ai unei persoane juridice, au deschisă calea unei acțiuni în justiție, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun în materie, respectiv pe dispozițiile referitoare la teoria impreviziunii din codurile civile (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 753 din 14 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1190 din 29 noiembrie 2024, paragraful 23).
punctul 19.
În ceea ce privește invocarea încălcării celorlalte prevederi din Constituție, Curtea observă că excepția nu este motivată, iar din compararea textelor criticate cu dispozițiile constituționale invocate nu se poate desprinde o minimă critică de neconstituționalitate, potrivit celor reținute în Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012.
punctul 20.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
Paragraf
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Eugen Ionescu și Mihaela-Aurelia Ionescu în Dosarul nr. 30.994/4/2018 al Tribunalului București - Secția a VI-a civilă și constată că dispozițiile art. 1 alin. (1) - (3) și ale art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Paragraf
Definitivă și general obligatorie.
Paragraf
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VI-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Pronunțată în ședința din data de 16 decembrie 2025.
Semnături
Paragraf
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
Paragraf
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Cristina Cătălina Turcu
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuitCe mai știm despre acest act
- Alertă în ziua în care acest act se modifică
- Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.
