AcasăDocument
LEGE Nr. 66 din 7 octombrie 1993 (*actualizată*)
legea contractului de management (actualizată până la data de 25 iulie 2000*)
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 25 iulie 2000 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamt prin includerea tuturor modificarilor şi completarilor aduse de către: ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997; LEGEA nr. 217 din 17 noiembrie 1998; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 22 aprilie 1999**) respinsă de LEGEA nr. 136 din 21 iulie 2000.
Paragraf
Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamt şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.
Paragraf
**) NOTĂ C.T.C.E. S.A. PIATRA NEAMŢ:
Paragraf
Potrivit art. 5 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 22 aprilie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 170 din 22 aprilie 1999, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abroga Legea contractului de management nr. 66/1993, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 12-14 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale.
Paragraf
***) NOTĂ C.T.C.E. S.A. PIATRA NEAMŢ:
Paragraf
Potrivit art. unic din LEGEA nr. 136 din 21 iulie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 345 din 25 iulie 2000, se respinge Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 49 din 22 aprilie 1999 privind administrarea companiilor/societăţilor naţionale, a societăţilor comerciale, la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, precum şi a regiilor autonome, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 22 aprilie 1999.
Paragraf
Parlamentul României adopta prezenta lege.
CAPITOL
Capitolul 1 Dispoziţii generale
ART
Articolul 1
Paragraf
Contractul de management este acordul dintre o persoană juridică care desfăşoară o activitate economică, în calitate de proprietar, şi un manager căruia îi este încredinţată organizarea, gestionarea şi conducerea activităţii proprietarului, pe baza unor obiective şi criterii de performanţă cuantificabile, în schimbul unei plati.
Paragraf
Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 217 din 17 noiembrie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 noiembrie 1998, care modifică pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
ART
Articolul 2
Paragraf
Prevederile prezentei legi se aplică societăţilor comerciale în care statul deţine acţiuni aferente unei cote de cel puţin 50% din capitalul social, inclusiv celor rezultate din reorganizarea regiilor autonome.
Paragraf
Art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 217 din 17 noiembrie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 noiembrie 1998, care modifică pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
CAPITOL
Capitolul 2 Părţile în contractul de management
ART
Articolul 3
Paragraf
Sunt părţi în contract:
litera a)
societatea comercială - prin consiliul sau de administraţie;
litera b)
managerul - echipa formată din maximum şapte persoane fizice, române sau străine, ori o persoană fizica sau juridică, română sau străină.
Paragraf
Managerul îşi exercită atribuţiile stabilite prin contractul de management.
Paragraf
Managerul, persoana fizica, unul dintre membrii echipei manageriale, desemnat de ceilalţi membri ai echipei, sau unul dintre reprezentanţii legali ai managerului, persoana juridică, după caz, face parte, fără a avea drept de vot şi indemnizaţie, din consiliul de administraţie al societăţii comerciale care are calitatea de parte în contractul de management.
Paragraf
Art. 3 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
ART
Articolul 4
Paragraf
Pot dobîndi calitatea de manageri:
Paragraf 1
persoanele fizice române sau străine care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) au capacitatea de exerciţiu deplina;
litera b)
au experienţa în domeniu sau pregătire profesională corespunzătoare, atestata prin acte oficiale;
litera c)
au referinţe profesionale favorabile de la ultimul loc de muncă sau de la manageri ori administratori ai unei societăţi comerciale cu profil identic sau asemănător cu cel al societăţii comerciale pentru care se încheie contract de management.
Paragraf
Lit. c) a pct. 1 al art. 4 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
Paragraf 2
persoanele juridice române sau străine care îndeplinesc următoarele condiţii:
litera a)
au personalitate juridică dovedită cu acte oficiale;
litera b)
au obiect de activitate şi experienţa în domeniul managementului;
litera c)
dovedesc bonitatea prin acte.
ART
Articolul 5
Paragraf
Nu pot avea calitatea de manager:
Paragraf 1
persoanele fizice care:
litera a)
mai au calitatea de manager sau administrator la o alta societate comercială;
litera b)
au suferit condamnări penale definitive care le fac incompatibile cu aceasta calitate;
litera c)
figurează pe lista managerilor şi administratorilor cărora li s-a revocat mandatul;
litera d)
au fost sancţionate pentru încălcarea dispoziţiilor legale în materie fiscală;
litera e)
deţin părţi sociale sau acţiuni ei, rudele şi afinii lor până la gradul al II-lea la alta societate comercială al carei obiect de activitate este asemănător cu cel al societăţii comerciale interesate în încheierea contractului de management.
Paragraf
Persoanele fizice vor face declaraţie scrisă, la selecţie, din care să rezulte că nu sunt incompatibile, depunând, după caz, şi acte doveditoare;
Paragraf 2
persoanele juridice care:
litera a)
au fost declarate în stare de faliment;
litera b)
au fost sancţionate pentru încălcarea dispoziţiilor legale în materie fiscală, în care scop vor depune, la selecţie, şi o dovadă eliberata de organul financiar;
litera c)
figurează pe lista managerilor cărora li s-a revocat mandatul.
ART
Articolul 5^1
Paragraf
În vederea desemnării managerului, consiliul de administraţie, conform mandatului adunării generale a acţionarilor/asociaţilor, constituie o comisie de selecţie având următoarele atribuţii:
litera a)
elaborarea cererii de oferta şi a criteriilor de selecţie a managerului, pe care le supune spre aprobare consiliului de administraţie;
litera b)
organizarea şi desfăşurarea concursului de selecţie a managerului;
litera c)
desemnarea castigatorului concursului de selecţie.
Paragraf
Art. 5^1 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 217 din 17 noiembrie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 noiembrie 1998, care modifică pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
ART
Articolul 6
Paragraf
Comisia de selecţie publică în doua ziare de răspândire naţionala şi locală şi afişează la sediul societăţii comerciale cererea de oferta şi criteriile de selecţie a managerului.
Paragraf
Alin. 1 al art. 6 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 217 din 17 noiembrie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 noiembrie 1998, care modifică pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
Paragraf
Datele privind societatea comercială pentru care se organizează concurs de selecţie a managerului vor fi puse la dispoziţia candidaţilor la locul şi în condiţiile indicate în anunţul cererii de oferta.
Paragraf
Alin. 2 al art. 6 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
Paragraf
La stabilirea criteriilor de selecţie vor fi avute în vedere:
litera a)
aptitudinile legate de procesul decizional, probate printr-un test adecvat;
litera b)
absolvirea unor cursuri organizate de instituţii din domeniul managementului şi/sau experienţa de conducere într-o societate comercială sau regie autonomă;
litera c)
elaborarea unor propuneri de restructurare, relansare şi privatizare a societăţii comerciale, aplicabile imediat;
litera d)
cunoştinţe în domeniul relaţiilor economice internaţionale, probate prin test;
litera e)
pregătirea de specialitate.
ART
Articolul 7
Paragraf
Managerii candidaţi depun ofertele, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege, precum şi a criteriilor de selecţie, la sediul societăţii comerciale care a lansat oferta, în termen de 30 de zile de la ultima publicare a cererii de oferta.
Paragraf
Comisia de selecţie procedează, în termen de 15 zile de la data expirării termenului de depunere a ofertelor, la selectarea şi ierarhizarea acestora, în funcţie de punctajul obţinut de fiecare ofertant. În termen de 10 zile de la desemnarea candidaţilor admişi va fi desemnat câştigătorul concursului şi vor fi restituite ofertele neselectate, cu specificarea motivelor.
Paragraf
Alin. 2 al art. 7 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 217 din 17 noiembrie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 noiembrie 1998, care modifică pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
Paragraf
În termen de 10 zile de la desemnare se vor negocia clauzele contractuale, pornindu-se de la criteriile din oferta ca baza minimala de negociere.
Paragraf
Ofertele neselectate vor fi restituite, cu specificarea motivelor, în termen de 60 de zile, de la data depunerii acestora.
ART
Articolul 8
Paragraf
Metodologia privind selecţionarea managerilor şi încheierea contractului de management va fi elaborata de Fondul Proprietăţii de Stat, cu consultarea ministerelor de resort.
Paragraf
Art. 8 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 217 din 17 noiembrie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 noiembrie 1998, care modifică pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
ART
Articolul 9
Paragraf
Contractul de management se încheie în forma scrisă şi se va depune, împreună cu semnăturile managerilor, spre înregistrare, la Oficiul Registrului comerţului în a cărui raza teritorială se afla sediul societăţii comerciale.
CAPITOL
Capitolul 3 Contractul de management
ART
Articolul 10
Paragraf
Contractul de management cuprinde:
litera a)
părţile contractante;
litera b)
obiectul contractului;
litera c)
durata contractului;
litera d)
drepturile şi obligaţiile managerului;
litera e)
drepturile şi obligaţiile persoanei juridice proprietare;
litera f)
indicatorii de referinţa, obiectivele şi criteriile de performanţă;
litera g)
clauze speciale: garanţii, loialitate, confidenţialitate;
litera h)
răspunderea părţilor, cauza penală, forta majoră;
Paragraf
Lit. h) a art. 10 a fost modificată de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
litera i)
modificarea contractului;
litera j)
încetarea şi rezilierea contractului de management;
Paragraf
Lit. j) a art. 10 a fost modificată de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
litera k)
litigii;
litera l)
dispoziţii finale.
Paragraf
Părţile pot stipula şi alte clauze.
ART
Articolul 11
Paragraf
Contractul de management se încheie pe o durată de 2-4 ani.
Paragraf
Alin. 1 al art. 11 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
Paragraf
În condiţiile îndeplinirii de către managerul în exerciţiu a obligaţiilor asumate prin contract, la expirarea termenului prevăzut, părţile pot conveni prelungirea contractului.
ART
Articolul 12
Paragraf
Indicatorii de referinţa care definesc activitatea societăţii vor cuprinde elemente obiective privind situaţia economico-financiară a societăţii comerciale.
Paragraf
Indicatorii de referinţa se determina avîndu-se în vedere exerciţiul economico-financiar anterior.
ART
Articolul 13
Paragraf
Obiectivele şi criteriile de performanţă reprezintă, în expresie cantitativă şi valorică, principalele rezultate ale societăţii comerciale, pe care managerul se angajează să le obţină prin conducerea, organizarea şi gestionarea activităţii acesteia.
Paragraf
Alin. 1 al art. 13 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 217 din 17 noiembrie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 noiembrie 1998, care modifică pct. 12 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
Paragraf
Obiectivele şi criteriile de performanţă vor cuprinde obligatoriu: cifra de afaceri; profitul sau alt indicator financiar de sinteza; balanţa de import- export; volumul investiţiilor; productivitatea muncii.
Paragraf
În funcţie de profilul de activitate pot fi prevăzute şi alte criterii.
Paragraf
Fondul Proprietăţii de Stat poate consulta ministerul de resort cu privire la criteriile de performanţă, în scopul adaptării acestora la strategia preconizata pentru domeniul respectiv.
Paragraf
Alin. 4 al art. 13 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 217 din 17 noiembrie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 noiembrie 1998, care modifică pct. 13 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
Paragraf
Pe parcursul executării contractului, părţile pot, de comun acord, sa modifice criteriile de performanţă convenite la încheierea contractului de management, în scopul de a le adapta evoluţiei situaţiei conjuncturale.
Paragraf
Managerul va prezenta lunar consiliului de administraţie al societăţii comerciale, în vederea avizării şi informării adunării generale a acţionarilor/asociaţilor, situaţia economico-financiară, stadiul realizării investiţiilor sau orice alta documentaţie solicitată, vizate şi certificate de cenzori.
Paragraf
Alin. 6 al art. 13 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
ART
Articolul 14
Paragraf
Pentru realizarea criteriilor de performanţă prevăzute în contract, managerul este investit de consiliul de administraţie cu depline puteri în organizarea, gestionarea şi conducerea activităţii societăţii comerciale, în limitele stabilite prin contractul de management
Paragraf
Alin. 1 al art. 14 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 217 din 17 noiembrie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 noiembrie 1998, care modifică pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
Paragraf
Managerul dispune de următoarele prerogative:
litera a)
aplica strategiile şi politicile de dezvoltare a societăţii comerciale, concepute împreună cu consiliul de administraţie al acesteia;
Paragraf
Lit. a) a alin. 2 al art. 14 a fost modificată de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 217 din 17 noiembrie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 noiembrie 1998, care modifică pct. 16 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
litera b)
selecteaza, angajează şi concediază personalul salariat;
litera c)
managerul negociază contractul colectiv de muncă, cu respectarea bugetului de venituri şi cheltuieli, aprobat potrivit legii;
Paragraf
Lit. c) a alin. 2 al art. 14 a fost modificată de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 217 din 17 noiembrie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 noiembrie 1998, care modifică pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
litera d)
negociază contractele individuale de muncă;
litera e)
reprezintă societatea comercială în raporturile cu terţii;
Paragraf
Lit. e) a alin. 2 al art. 14 a fost modificată de pct. 18 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
litera f)
încheie acte juridice în numele şi pe seama societăţii comerciale, în limitele împuternicirilor acordate de consiliul de administraţie sau prin contractul de management;
Paragraf
Lit. f) a alin. 2 al art. 14 a fost modificată de pct. 19 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
litera g)
alte abilitari stabilite prin contract.
Paragraf
Lit. g) a alin. 2 al art. 14 a fost modificată de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 217 din 17 noiembrie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 noiembrie 1998, care modifică pct. 20 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
ART
Articolul 15
Paragraf
Managerul este plătit, potrivit contractului de management, după cum urmează:
litera a)
o plata lunară care se suporta din fondul de salarii al societăţii comerciale;
litera b)
participarea la profitul societăţii comerciale, stabilită proporţional cu gradul de realizare a obiectivelor convenite în contractul de management.
Paragraf
Din cota de participare a managerului la profitul societăţii comerciale, 75% va fi reprezentată de acţiuni distribuite la valoarea nominală, contra numerar provenit din aceasta cota de participare, dintre cele emise de respectivul agent pe piaţa şi gestionate de Fondul Proprietăţii de Stat.
Paragraf
Alin. 2 al art. 15 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 217 din 17 noiembrie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 noiembrie 1998, care modifică pct. 21 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
Paragraf
Drepturile băneşti cuvenite managerului pe perioada efectuării concediului de odihnă, contribuţiile pentru asigurări sociale ori pentru asigurări de sănătate, datorate de managerul, persoana fizica română, sau de membrii echipei manageriale, persoane fizice române, precum şi orice alte drepturi, se stabilesc, prin negociere, în cadrul contractului de management.
Paragraf
Neîndeplinirea obiectivelor şi a criteriilor de performanţă stabilite prin contractul de management atrage după sine răspunderea civilă a managerului, în conformitate cu clauzele convenite la încheierea acestuia sau prin eventualele acte adiţionale.
Paragraf
Art. 15 a fost modificat de pct. 21 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
ART
Articolul 16
Paragraf
Contractul de management încetează prin:
litera a)
expirarea perioadei pentru care a fost încheiat şi părţile nu l-au renegociat în vederea prelungirii;
litera b)
revocarea managerului în cazul neîndeplinirii obligaţiilor din contract;
Paragraf
b^1) decăderea din calitatea de manager, în condiţiile stabilite de art. 5 din prezenta lege;
Paragraf
Lit. b^1) a alin. 1 al art. 16 a fost introdusă de pct. 22 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
litera c)
renunţarea managerului la mandatul încredinţat în situaţia neasigurarii condiţiilor prevăzute în contract ori în alte situaţii întemeiate;
litera d)
acordul părţilor;
litera e)
intervenirea unui caz de incompatibilitate;
litera f)
decesul sau punerea sub interdicţie judecătorească;
litera g)
lichidarea judiciară;
Paragraf
Lit. g) a alin. 1 al art. 16 a fost modificată de pct. 23 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
Paragraf
g^1) reducerea participatiei statului sub 50% din capitalul social al societăţii comerciale.
Paragraf
Lit. g^1) a alin. 1 al art. 16 a fost introdusă de pct. 24 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
Paragraf
În cazurile de la lit. b) şi c), partea în cauza va acorda un preaviz de cel puţin 30 de zile.
ART
Articolul 16^1
Paragraf
În cazul în care unul sau mai mulţi membri ai echipei manageriale devin indisponibili, consiliul de administraţie al societăţii comerciale:
litera a)
poate aviza completarea echipei manageriale, cu acordul şi ţinând seama de propunerile acesteia, prin act adiţional la contractul de management existent, în condiţiile parcurgerii întregii proceduri de selecţie;
litera b)
poate solicita comisiei de selecţie organizarea unui nou concurs pentru ocuparea postului vacant.
Paragraf
Art. 16^1 a fost introdus de pct. 25 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
ART
Articolul 17
Paragraf
Părţile pot conveni ca soluţionarea litigiilor izvorite din interpretarea clauzelor, încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului de management să se facă prin arbitraj.
CAPITOL
Capitolul 4 Protecţia managerului
ART
Articolul 18
Paragraf
Managerul nu poate fi revocat decât pentru motivele şi în condiţiile stabilite prin contractul de management.
Paragraf
Art. 18 a fost modificat de pct. 26 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
ART
Articolul 19
Paragraf
Managerul are dreptul să solicite mediere, consultanţa sau alte măsuri de protecţie din partea adunării generale a acţionarilor, confederaţiei, federaţiei sau organizaţiei patronale din care face parte societatea comercială, în soluţionarea situaţiilor conflictuale cu sindicatele şi alte organizaţii.
Paragraf
Conflictele nesolutionate la aceste niveluri se rezolva de instanţele judecătoreşti.
ART
Articolul 20
Paragraf
La încheierea mandatului, membrii echipei manageriale pot fi încadraţi în munca, la cerere, în societatea comercială, pe o perioadă de cel puţin 6 luni, în conformitate cu pregătirea lor profesională şi cu disponibilul de posturi corespunzătoare în cadrul societăţii comerciale.
Paragraf
Art. 20 a fost modificat de pct. 27 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
CAPITOL
Capitolul 5 Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART
Articolul 21
Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Art. 21 a fost abrogat de pct. 28 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
ART
Articolul 22
Paragraf
Abrogat.
Paragraf
Art. 22 a fost abrogat de pct. 29 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
ART
Articolul 23
Paragraf
Lista cuprinzând managerii şi administratorii revocaţi se întocmeşte de către Fondul Proprietăţii de Stat şi se comunică lunar, pentru afişare la filialele sale locale, la sediile autorităţilor executive locale şi la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Paragraf
Art. 23 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 217 din 17 noiembrie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 446 din 23 noiembrie 1998, care modifică pct. 30 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
ART
Articolul 24
litera
(1) Prevederile prezentei legi se completează cu dispoziţiile din Codul comercial şi din Codul civil, în măsura în care sunt compatibile.
litera
(2) Consiliul de administraţie al societăţii comerciale care are calitatea de parte în contractul de management are următoarele atribuţii, suplimentar faţă de cele prevăzute în Legea nr. 31/1990
Paragraf
privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare:
litera a)
urmărirea, lunar, a îndeplinirii obligaţiilor asumate prin contractul de management de către manager;
litera b)
constatarea condiţiilor de încetare sau de prelungire a duratei contractului de management, după caz;
litera c)
constatarea condiţiilor de revocare a managerului, în conformitate cu prevederile legii şi ale contractului de management;
litera d)
constatarea situaţiei de decădere din calitatea de manager.
Paragraf
Art. 24 a fost modificat de pct. 31 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 39 din 10 iulie 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 11 iulie 1997.
ART
Articolul 25
Paragraf
Prezenta lege intră în vigoare în termen de 15 zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României.
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 23 septembrie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
Paragraf
p. PREŞEDINTELE SENATULUI
Paragraf
DORU IOAN TARACILA
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 27 septembrie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
Paragraf
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
Paragraf
RADU BERCEANU
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit