EN
AcasăDocument

LEGE nr. 166 din 17 august 1998

privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/1997 pentru întocmirea bilanțului contabil special și regularizarea unor credite și dobânzi clasificate în categoria "pierdere" la Banca Agricolă - S.A., precum și pentru abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 48/1997 privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/1997

În vigoare
Emitent:PARLAMENTUL
Publicat:17.08.1998
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART

Articolul i

Paragraf
Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43 din 10 iulie 1997 pentru întocmirea bilanțului contabil special și regularizarea unor credite și dobânzi clasificate în categoria "pierdere" la Banca Agricolă - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 14 iulie 1997, cu următoarele modificări și completări:
punctul 1.
Titlul ordonanței de urgenta va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Paragraf
Ordonanța de urgenta pentru întocmirea bilanțului contabil special și regularizarea unor credite și dobânzi clasificate în categoria «pierdere» la Banca Agricolă S.A.
punctul 2.
Articolul 1 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 1

Paragraf
Se autorizeaza Banca Agricolă S.A. sa întocmească bilanț contabil special, la 30 iunie 1997, în vederea asigurării restructurării activelor, respectiv a creditelor și a dobânzilor aferente, clasificate în categoria «pierdere» , potrivit Normelor Băncii Naționale a României privind clasificarea creditelor și constituirea provizioanelor specifice de risc și luând în considerare prevederile prezentei ordonanțe de urgență.
punctul 3.
Articolul 2 va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 2

Alineatul (1)
Creditele acordate pe baza contractelor încheiate înainte de 31 decembrie 1996 și dobânzile aferente clasificate în categoria «pierdere» vor fi evidentiate în conturi în afară bilanțului și urmărite în continuare de Banca Agricolă S.A. pentru încasare și vor fi regularizate în bilanțul contabil special întocmit pe baza datelor contabile de la 30 iunie 1998, devenind efective de la aceeași dată, și în limita valorilor înscrise în anexa*) care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, după cum urmează:
litera a)
garanții acordate Băncii Agricole S.A. cu titlu de «Active în curs de realizare» , la valoarea rămasă din cea înscrisă în contractele de credit și în actele de constituire a garanțiilor;
litera b)
depozitele clienților Băncii Agricole S.A., inclusiv ale acționarilor care beneficiază și de împrumuturi clasificate în categoria «pierdere» vor fi blocate începând cu data prezentei ordonanțe de urgență, până la rambursarea creditelor restante;
litera c)
diferența dintre valoarea nominală a creditelor și dobânzilor aferente, clasificate în categoria «pierdere» , și valoarea rămasă a garanțiilor primite de Banca Agricolă S.A. va fi regularizata în limita sumei de 3.374,5 miliarde lei și va fi înlocuită în activul bilanțului Băncii Agricole S.A. cu titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor, în suma de 1.300 miliarde lei.
Alineatul (2)
Banca Naționala a României va reesalona până la 31 decembrie 1999, din creanțele sale sumele reprezentând creditele acordate Băncii Agricole S.A. în conformitate cu prevederile Legii nr. 20/1996. Totodată se anulează obligațiile de plată ale Băncii Agricole S.A. către Banca Naționala a României, reprezentând creditele acordate conform prevederilor Legii nr. 20/1996 și dobânzile aferente.
Paragraf
*) Anexa se comunică celor interesați.
punctul 4.
Articolul 3, alineatele (1), (2) și (4) vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 3

Alineatul (1)
Ministerul Finanțelor va evidenția creditele și dobânzile astfel preluate, în limita sumei de 3.374,5 miliarde lei, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din prezenta ordonanță de urgență, într-un cont separat în cadrul datoriei publice, pe baza convenției încheiate cu Banca Agricolă S.A.
Alineatul (2)
Sumele preluate ca diferența între valoarea nominală a creditelor și dobânzilor aferente, clasificate în categoria «pierdere» , și valoarea rămasă a garanțiilor primite de Banca Agricolă S.A. de la clienți în contul acestor credite, se vor prelua la datoria publică, la valoarea acestora, la data de 30 iunie 1997. Preluarea se va efectua pe baza bilanțului contabil special încheiat, potrivit datelor contabile de la 30 iunie 1997, aprobat de adunarea generală a acționarilor, și a anexelor privind creditele și dobânzile aferente pentru fiecare agent economic. Întreaga responsabilitate a corectitudinii, realității și exactitatii sumelor preluate revine Băncii Agricole S.A. Agent de transfer și plata pentru titlurile emise în contul acestei datorii este Banca Naționala a României.
Alineatul (4)
Se restituie garanțiile de stat emise de Ministerul Finanțelor către Banca Agricolă S.A. pentru categoriile de credite și pentru dobânzile care fac obiectul art. 3 alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență, banca calculand, cu aceeași dată, provizioanele corespunzătoare.
punctul 5.
Articolul 6, alineatele (1) și (2) vor avea următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 6

Alineatul (1)
Titlurile de stat emise de Ministerul Finanțelor se vor inregistra, pe baza convenției încheiate cu Banca Agricolă S.A., la datoria publică interna, vor fi negociabile și vor fi purtătoare de dobânda, potrivit prospectului de emisiune.
Alineatul (2)
Dobânzile aferente datoriei publice interne, constituite prin prezenta ordonanță de urgență, se vor plati din sumele prevăzute cu aceasta destinație în bugetul de stat.
punctul 6.
La articolul 6, după alineatul (3) se introduc alineatele (3^1) și (3^2), cu următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (3^1)
Începând cu trimestrul III al anului 1998, titlul de stat este purtatorul unei dobânzi a carei rata se va situa la nivelul ratei dobânzii ultimei emisiuni de titluri de stat cu scadența la 91 de zile, lansata de Ministerul Finanțelor, anterior perioadei pentru care se calculează și se plătește cuponul.
Alineatul (3^2)
Dobânda se plătește trimestrial, în care trimestrul corespunde trimestrului calendaristic.
punctul 7.
Articolul 7, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
CIT

Citat

Alineatul (2)
Până la data de 31 octombrie 1997, Comitetul de coordonare a restructurării Băncii Agricole S.A., împreună cu conducerea executivă a băncii vor elabora, cu sprijinul unor experți independenți sau al unor societăți de consultanța specializate, planul strategic de dezvoltare a băncii pe următorii 2 ani, inclusiv obiectivele privind privatizarea acesteia. Responsabilitatea implementarii programului revine conducerii executive a Băncii Agricole S.A.
punctul 8.
După articolul 10 se introduce articolul 11 cu următorul cuprins:
CIT

Citat

ART

Articolul 11

Paragraf
Banca Agricolă S.A. este autorizata să efectueze reevaluarea patrimoniului băncii, urmând ca diferențele favorabile rezultate să fie folosite în anul 1998 pentru capitalizare. Operațiunea de reevaluare se va efectua, pe baza datelor de evidenta de la 31 decembrie 1997, de către experți autorizați, iar rezultatele vor fi supuse aprobării adunării generale extraordinare a acționarilor Băncii Agricole S.A., până la 30 iulie 1998.
ART

Articolul ii

Paragraf
Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/1997 privind modificarea și completarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 43/1997 pentru întocmirea bilanțului contabil special și regularizarea unor credite și dobânzi clasificate în categoria "pierdere" la Banca Agricolă S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 12 septembrie 1997.
ART

Articolul iii

Paragraf
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 43/1997 pentru întocmirea bilanțului contabil special și regularizarea unor credite și dobânzi clasificate în categoria "pierdere" la Banca Agricolă - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 14 iulie 1997, cu modificările aduse prin prezenta lege, se va republica, dându-se textelor o noua numerotare.
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 22 iunie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
SMN

Semnături

Paragraf
p. PREȘEDINTELE SENATULUI
Paragraf
ULM SPINEANU
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 9 iulie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
SMN

Semnături

Paragraf
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
Paragraf
MARIA PAULA IVĂNESCU

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031