EN
AcasăDocument

ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 10 iulie 1997

pentru întocmirea bilanțului contabil special și regularizarea unor credite și dobânzi clasificate în categoria "pierdere" la Banca Agricolă S.A.

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:01.06.2002
Versiune:consolidata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituția României,
Paragraf
Guvernul României emite următoarea ordonanța de urgență:
ART

Articolul 1

Paragraf
Se autorizeaza Banca Agricolă S.A. sa întocmească bilanț contabil special, la 30 iunie 1997, în vederea asigurării restructurării activelor, respectiv a creditelor și a dobânzilor aferente, clasificate în categoria "pierdere", potrivit Normelor Băncii Naționale a României privind clasificarea creditelor și constituirea provizioanelor specifice de risc și luând în considerare prevederile prezentei ordonanțe de urgență.
ART

Articolul 2

Alineatul (1)
Creditele acordate pe baza contractelor încheiate înainte de 31 decembrie 1996 și dobânzile aferente clasificate în categoria «pierdere» vor fi evidentiate în conturi în afară bilanțului și urmărite în continuare de Banca Agricolă S.A. pentru încasare și vor fi regularizate în bilanțul contabil special întocmit pe baza datelor contabile de la 30 iunie 1998, devenind efective de la aceeași dată, și în limita valorilor înscrise în anexa*) care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, după cum urmează:
litera a)
garanții acordate Băncii Agricole S.A. cu titlu de "Active în curs de realizare", la valoarea rămasă din cea înscrisă în contractele de credit și în actele de constituire a garanțiilor;
litera b)
depozitele clienților Băncii Agricole S.A., inclusiv ale acționarilor care beneficiază și de împrumuturi clasificate în categoria "pierdere" vor fi blocate începând cu data prezentei ordonanțe de urgență, până la rambursarea creditelor restante;
litera c)
diferența dintre valoarea nominală a creditelor și a dobânzilor aferente, clasificate în categoria "pierdere", și valoarea rămasă a garanțiilor primite de Banca Agricolă - S.A. va fi regularizata în limita sumei de 3.374,5 miliarde lei și va fi înlocuită în activul bilanțului Băncii Agricole - S.A. cu titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor. Dobânzile aferente titlurilor de stat se calculează începând cu data emiterii acestora până la data scadentei lor.(la 29-09-1998, Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 2 a fost modificată dePunctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 21 din 28 septembrie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 368 din 29 septembrie 1998)
Alineatul (2)
Banca Naționala a României va reesalona până la 31 decembrie 1999, din creanțele sale sumele reprezentând creditele acordate Băncii Agricole S.A. în conformitate cu prevederile Legii nr. 20/1996. Totodată se anulează obligațiile de plată ale Băncii Agricole S.A. către Banca Naționala a României, reprezentând creditele acordate conform prevederilor Legii nr. 20/1996 și dobânzile aferente.
Paragraf
*) Anexa se comunică celor interesați.
ART

Articolul 3

Alineatul (1)
Ministerul Finanțelor va evidenția creditele și dobânzile astfel preluate, în limita sumei de 3.374,5 miliarde lei, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din prezenta ordonanță de urgență, într-un cont separat în cadrul datoriei publice, pe baza convenției încheiate cu Banca Agricolă S.A.
Alineatul (2)
Sumele preluate ca diferența între valoarea nominală a creditelor și dobânzilor aferente, clasificate în categoria "pierdere", și valoarea rămasă a garanțiilor primite de Banca Agricolă S.A. de la clienți în contul acestor credite, se vor prelua la datoria publică, la valoarea acestora, la data de 30 iunie 1997. Preluarea se va efectua pe baza bilanțului contabil special încheiat, potrivit datelor contabile de la 30 iunie 1997, aprobat de adunarea generală a acționarilor, și a anexelor privind creditele și dobânzile aferente pentru fiecare agent economic. Întreaga responsabilitate a corectitudinii, realității și exactitatii sumelor preluate revine Băncii Agricole S.A. Agent de transfer și plata pentru titlurile emise în contul acestei datorii este Banca Naționala a României.
Alineatul (3)
Se exceptează de la preluare sumele datorate de Agenția Naționala a Produselor Agricole - R.A., prevăzute în Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 16/1997, precum și creditele nerambursate și dobânzile restante, aferente suprafețelor agricole calamitate, reglementate prin Legea nr. 116/1996.
Alineatul (4)
Se restituie garanțiile de stat emise de Ministerul Finanțelor către Banca Agricolă S.A. pentru categoriile de credite și pentru dobânzile care fac obiectul art. 3 alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență, banca calculand, cu aceeași dată, provizioanele corespunzătoare.
ART

Articolul 4

Alineatul (1)
În cadrul Băncii Agricole - S.A. se va constitui un departament specializat, aflat în subordinea directa a președintelui Băncii Agricole - S.A., al cărui unic obiectiv va fi recuperarea "Activelor în curs de realizare."
Alineatul (2)
Convențiile în executarea creanțelor, încheiate între Banca Agricolă - S.A. cu imprumutatii săi, și acțiunile inițiate de aceasta în vederea executării silite a creanțelor aflate sub incidența prezentei ordonanțe de urgență sunt scutite de plata oricăror taxe de timbru.
Alineatul (3)
Sumele obținute în plus prin recuperare față de valoarea evidențiată de Banca Agricolă - S.A. în conturi în afară bilanțului, potrivit art. 2 din prezenta ordonanță de urgență, se regularizează potrivit legii.
ART

Articolul 5

Paragraf
Contractele de credit încheiate între Banca Agricolă - S.A. și imprumutatii săi pentru creditele și dobânzile ce intra sub incidența prevederilor prezentei ordonanțe de urgență constituie titluri executorii.
ART

Articolul 6

Alineatul (1)
Titlurile de stat emise de Ministerul Finanțelor se vor inregistra, pe baza convenției încheiate cu Banca Agricolă S.A., la datoria publică interna, vor fi negociabile și vor fi purtătoare de dobânda, potrivit prospectului de emisiune.
Alineatul (2)
Dobânzile aferente datoriei publice interne, constituite prin prezenta ordonanță de urgență, se vor plati din sumele prevăzute cu aceasta destinație în bugetul de stat.
Alineatul (3)
Titlul de stat este purtatorul unei dobânzi a carei rata se va situa la nivelul ratei dobânzii ultimei emisiuni de titluri de stat cu scadența la 91 de zile, anterioară plății cuponului.
Alineatul (3^1)
Începând cu trimestrul III al anului 1998, titlul de stat este purtatorul unei dobânzi a carei rata se va situa la nivelul ratei dobânzii ultimei emisiuni de titluri de stat cu scadența la 91 de zile, lansata de Ministerul Finanțelor, anterior perioadei pentru care se calculează și se plătește cuponul.
Alineatul (3^2)
Dobânda se plătește trimestrial, în care trimestrul corespunde trimestrului calendaristic.
Alineatul (4)
Ministerul Finanțelor va plăti la scadență valoarea nominală a titlurilor de stat, emise în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, Băncii Agricole - S.A. sau deținătorilor legali ai acestora, după caz.
ART

Articolul 7

Paragraf
Abrogat.
NTA

Notă

Paragraf
Conform articolului 14 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 163 din 28 octombrie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 533 din 2 noiembrie 1999, la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului guvernatorului Băncii Naționale a României, în condițiile art. 3 alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență, se abrogă art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 43/1997.
Paragraf
Prin ORDINUL nr. 475 din 11 noiembrie 1999, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 556 din 15 noiembrie 1999 se constituie Comitetul de administrare a Băncii Agricole - S.A., cu următoarea componență:
Paragraf
- domnul Eugen Traian Rădulescu - președinte;
Paragraf
- domnul Vasile Ifrim - vicepreședinte;
Paragraf
- domnul Liviu Marica - vicepreședinte
ART

Articolul 8

Paragraf
Ministerul Finanțelor va putea solicita Băncii Agricole - S.A. achitarea la scadenta a contravalorii titlurilor de stat, în anii în care aceasta va inregistra, potrivit bilanțului anual expertizat de o firma internationala de profil, o rata de adecvare a capitalului social mai mare de 10% și în limita surplusului realizat peste acest nivel.
ART

Articolul 9

Paragraf
În cazul privatizării Băncii Agricole - S.A., potrivit Legii nr. 83/1997, prin hotărâre a Guvernului, care va stabili condițiile privatizării, se vor reglementa și raporturile juridice dintre Ministerul Finanțelor, Fondul Proprietății de Stat, Banca Naționala a României și Banca Agricolă - S.A. privind sumele care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență.
Paragraf
(la 20-08-1998 Art. 9 a revenit la forma anterioară ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 48 din 10 septembrie 1997, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 239 din 12 septembrie 1997, ca urmare a abrogării acestui act normativ prin art. II din LEGEA nr. 166 din 17 august 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 20 august 1998.
ART

Articolul 10

Alineatul (1)
Agenții economici, beneficiari ai creditelor, care intra sub incidența prezentei ordonanțe de urgență, au obligația rambursarii acestora și a dobânzilor aferente.
Alineatul (2)
Sumele încasate de Banca Agricolă - S.A. din rambursarea creditelor și a dobânzilor aferente, care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență, vor fi evidentiate distinct în contabilitatea băncii, până la solicitarea regularizării de către Ministerul Finanțelor, Banca Naționala a României și Fondul Proprietății de Stat, în conformitate cu prevederile art. 8 și 9 din prezenta ordonanță de urgență.
Paragraf
(la 20-08-1998 Art. 10 a revenit la forma anterioară ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 48 din 10 septembrie 1997, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 239 din 12 septembrie 1997, ca urmare a abrogării acestui act normativ prin art. II din LEGEA nr. 166 din 17 august 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 20 august 1998.
ART

Articolul 11

Paragraf
Banca Agricolă - S.A. este autorizata să efectueze reevaluarea imobilizarilor corporale, în vederea introducerii lor în capitalul social. Operațiunea de reevaluare se va efectua, pe baza datelor din evidența contabilă din data de 31 decembrie 1997, de către experți autorizați, iar rezultatele vor fi supuse aprobării adunării generale extraordinare a acționarilor Băncii Agricole - S.A. până la data de 31 octombrie 1998.
SMN

Semnături

Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
VICTOR CIORBEA
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministru de stat,
Paragraf
ministrul finanțelor,
Paragraf
Mircea Ciumara
Paragraf
Guvernatorul Băncii
Paragraf
Naționale a României,
Paragraf
Mugur Isărescu
Paragraf
Președintele Consiliului
Paragraf
de administrație al Fondului
Paragraf
Proprietății de Stat,
Paragraf
Sorin Dimitriu

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031