EN
AcasăDocument

NORMA nr. 3 din 22 ianuarie 1999 (*republicată*)

privind modificările în situaţia băncilor

Abrogat
Emitent:BANCA NAŢIONALA A ROMÂNIEI
Publicat:09.12.2002
Versiune:baza
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
NTA

Notă

Paragraf
Normele Băncii Naţionale a României nr. 3/1999 au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 10 februarie 1999 şi au mai fost modificate prin Normele Băncii Naţionale a României nr. 11/1999, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 10 ianuarie 2000 şi prin Normele Băncii Naţionale a României nr. 8/2000, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 29 septembrie 2000.
CAPITOL

Capitolul 1 Dispoziţii generale

ART

Articolul 1

Paragraf
Termenii şi expresiile utilizate în prezentele norme au semnificatia prevăzută la art. 3 din Legea bancară nr. 58/1998.
Paragraf
De asemenea, termenii de mai jos au următoarele semnificatii:
litera a)
aprobare prealabilă a Băncii Naţionale a României, denumita în continuare aprobare prealabilă, este aprobarea care se solicita Băncii Naţionale a României şi de obţinerea căreia este condiţionată punerea în aplicare a hotărârii organelor statutare ale băncii în cazurile prevăzute la art. 2 lit. a), b), c), d), g) şi h) din prezentele norme sau exercitarea funcţiei de către conducătorii băncii ori a dreptului de vot de către actionarii semnificativi;
litera b)
act constitutiv - contractul şi/sau statutul băncii ori înscrisul unic purtând aceasta denumire, pe baza căruia banca s-a constituit;
litera c)
sedii secundare - sucursale, agenţii, reprezentante sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică ale băncii;
litera d)
hotărârea organului statutar - hotărârea adunării generale a acţionarilor sau, după caz, a consiliului de administraţie, în cazul băncilor persoane juridice române, respectiv hotărârea organelor de conducere ale băncii străine sau a conducerii sucursalei din România a acesteia, luată în limitele mandatului acordat, în cazul sucursalelor băncilor străine.
CAPITOL

Capitolul 2 Modificări supuse aprobării prealabile

ART

Articolul 2

Paragraf
Sunt supuse aprobării prealabile modificările în situaţia băncilor referitoare la:
litera a)
denumirea;
litera b)
sediul social;
litera c)
obiectul de activitate;
litera d)
nivelul capitalului social;
litera e)
actionarii semnificativi;
litera f)
conducătorii şi administratorii băncii;
litera g)
deschiderea de către băncile persoane juridice române de reprezentante şi sucursale în străinătate, precum şi extinderea reţelei de sucursale şi alte sedii secundare pe teritoriul României, în situaţia prevăzută la art. 39 din prezentele norme;
litera h)
auditorul independent.
Paragraf
În cazul sucursalelor băncilor străine, sunt supuse aprobării prealabile:
litera a)
modificările prevăzute la alin. 1 lit. b), c) şi f) de mai sus;
litera b)
majorarea capitalului de dotare prin utilizarea rezervelor constituite din profitul net, existente în sold potrivit ultimului bilanţ contabil, şi cea realizată prin utilizarea rezervelor din influente de curs valutar aferente aprecierii disponibilităţilor în valută reprezentând capital de dotare în valută;
litera c)
modificările privind extinderea reţelei teritoriale, conform art. 40 alin. 4 din prezentele norme.
ART

Articolul 3

Paragraf
Băncile vor proceda la înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor corespunzătoare modificărilor care, potrivit prevederilor legale în vigoare, sunt supuse acestei formalităţi numai după obţinerea aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României. O copie de pe documentul care atesta înscrierea menţiunilor respective va fi transmisă Băncii Naţionale a României în termen de 5 zile de la efectuarea înregistrării.
SECTIUNE

Secţiunea I Denumirea şi sediul social

ART

Articolul 4

Paragraf
În cazul stabilirii unei noi denumiri a băncii, se vor respecta condiţiile prevăzute în normele privind autorizarea băncilor, emise de Banca Naţionala a României.
Paragraf
Cererea de aprobare a modificării denumirii, semnată de unul dintre conducatori, va fi însoţită şi de hotărârea organului statutar privind respectiva modificare.
ART

Articolul 5

Paragraf
În situaţia schimbării sediului social al băncii, persoana juridică română, sau a sediului sucursalei băncii străine, spaţiul destinat sa constituie noul sediu nu poate fi amplasat la subsolurile clădirilor sau la etajele ansamblurilor de locuinţe şi trebuie să corespundă ca suprafaţa, condiţii de securitate şi dotări activităţilor propuse a fi desfăşurate.
ART

Articolul 6

Paragraf
Cererea de aprobare a schimbării sediului social al băncii sau a sediului sucursalei, semnată de unul dintre conducatori, va fi însoţită de hotărârea organului statutar privind respectiva modificare şi de dovada deţinerii cu titlu legal a spaţiului aferent sediului social/sediului, care se va materializa într-un act de proprietate încheiat în forma autentică, transcris în registrul de transcripţiuni imobiliare de pe lângă judecătoria unde se afla imobilul sau o copie legalizată de pe acesta, într-un contract de închiriere sau de subinchiriere, în original sau în copie legalizată, înregistrat la autoritatea fiscală (în cazul contractului de subinchiriere se va prezenta şi consimţământul scris al proprietarului, concretizat într-o declaraţie încheiată în forma autentică, precum şi contractul de închiriere în original sau în copie legalizată, înregistrat la autoritatea fiscală) etc.
Paragraf
În cererea de aprobare se va preciza clar adresa spaţiului destinat sa constituie sediul social al băncii, respectiv sediul sucursalei, şi se vor indica numerele de telefon/fax.
Paragraf
Orice schimbare privind denumirea strazii sau numerele de telefon/fax se va notifica Băncii Naţionale a României în termen de 5 zile de la data la care a intervenit schimbarea respectiva.
SECTIUNE

Secţiunea II Obiectul de activitate

ART

Articolul 7

Paragraf
Băncile persoane juridice române şi sucursalele băncilor străine pot desfăşura activităţile prevăzute la art. 8 din Legea nr. 58/1998 în condiţiile arătate la articolul respectiv, asa cum acestea au fost prevăzute în autorizaţia eliberata de către Banca Naţionala a României.
Paragraf
În cazul sucursalelor băncilor străine, activităţile desfăşurate nu pot excede obiectului de activitate al băncii străine respective.
Paragraf
Orice modificare a obiectului de activitate, în sensul completării, reformularii sau restrângerii acestuia, este supusă aprobării prealabile.
Paragraf
În obiectul de activitate autorizat al unei bănci persoana juridică română sau al sucursalei unei bănci străine nu vor fi incluse activităţile pe care, potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 58/1998, băncile nu le pot efectua în mod direct şi nici activităţile care nu sunt definitorii pentru scopul în care o banca se constituie şi funcţionează.
ART

Articolul 8

Paragraf
Cererea de aprobare, semnată de unul dintre conducătorii băncii, va fi însoţită de hotărârea organului statutar privind modificarea obiectului de activitate.
Paragraf
În cazul operaţiunilor pentru care, potrivit unor legi speciale, este necesară şi aprobarea prealabilă (aviz) din partea altor autorităţi, va fi prezentată şi aceasta aprobare (aviz).
SECTIUNE

Secţiunea III Capitalul social şi capitalul de dotare

ART

Articolul 9

Paragraf
Majorarea capitalului social, inclusiv cea realizată pentru atingerea limitei minime a capitalului social, prevăzută în reglementările Băncii Naţionale a României, precum şi reducerea acestuia sunt supuse aprobării prealabile.
ART

Articolul 10

Paragraf
În cazul majorării capitalului social, cererea de aprobare semnată de unul dintre conducătorii băncii va fi însoţită de hotărârea organului statutar, din care să rezulte:
Paragraf
- suma cu care urmează să se majoreze capitalul social;
Paragraf
- nivelul capitalului social preconizat a se realiza în urma acţiunii de majorare;
Paragraf
- modalitatea în care se va realiza majorarea solicitată.
ART

Articolul 11

Paragraf
Pentru majorarea capitalului social prin utilizarea surselor prevăzute la art. 41 din Legea nr. 58/1998, se va completa şi macheta prevăzută în anexa la prezentele norme.
ART

Articolul 12

Paragraf
În caz de reducere a capitalului social, hotărârea organului statutar va trebui să respecte minimul de capital social, sa arate motivele pentru care se face reducerea şi modalitatea de realizare a acesteia.
ART

Articolul 13

Paragraf
Majorarea capitalului de dotare al sucursalelor băncilor străine, inclusiv cea realizată pentru atingerea limitei minime prevăzute prin reglementările Băncii Naţionale a României, prin utilizarea surselor menţionate la art. 2 alin. 2 lit. b), este supusă aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României.
Paragraf
Cererea de aprobare, semnată de unul dintre conducatori, va fi însoţită de hotărârea organului statutar, din care să rezulte:
Paragraf
- suma cu care urmează să se majoreze capitalul de dotare;
Paragraf
- sursa ori sursele ce se vor utiliza pentru majorarea solicitată.
SECTIUNE

Secţiunea IV Acţionari semnificativi

ART

Articolul 14

Paragraf
Persoana sau grupul de persoane care intenţionează sa achizitioneze o participaţie de cel puţin 5% din capitalul social al unei bănci sau să îşi majoreze o asemenea participaţie, astfel încât aceasta sa atinga sau să depăşească niveluri reprezentând multiplii de 5% din capitalul social al băncii, trebuie să obţină aprobarea prealabilă potrivit prezentelor norme.
Paragraf
Persoanele care solicită aprobarea prealabilă potrivit alin. 1 trebuie să îndeplinească condiţiile minime prevăzute de lege şi cerinţele specifice menţionate în Normele privind autorizarea băncilor, emise de Banca Naţionala a României.
ART

Articolul 15

Paragraf
Băncile vor organiza o evidenta care să le permită identificarea acţionarilor semnificativi. În acest scop, vor solicita acţionarilor lor, indiferent de cota de participare, informaţiile necesare în vederea calificării acestora în categoria "acţionari semnificativi", în sensul prevederilor art. 3 din Legea nr. 58/1998.
ART

Articolul 16

Paragraf
Băncile vor comunică de îndată Băncii Naţionale a României identitatea persoanelor care se încadrează în prevederile art. 14 din prezentele norme şi vor întreprinde demersurile necesare pentru transmiterea la Banca Naţionala a României a cererii şi documentaţiei necesare în vederea solicitării aprobării prealabile.
Paragraf
Băncile nu vor permite persoanelor care se încadrează în prevederile art. 14 din prezentele norme să îşi exercite dreptul de vot corespunzător acţiunilor deţinute peste participaţia aprobată de Banca Naţionala a României, sub sancţiunea nulităţii hotărârii respective, dacă fără votul aferent acestor acţiuni nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută.
ART

Articolul 17

Paragraf
Cererea de aprobare a persoanelor prevăzute la art. 14 va fi semnată de unul dintre conducătorii băncii şi de persoanele în cauza.
Paragraf
Documentaţia care se prezintă în susţinerea cererii de aprobare este cea prevăzută pentru fondatori în Normele privind autorizarea băncilor, emise de Banca Naţionala a României. În cazul grupurilor de persoane documentaţia prevăzută se va transmite pentru fiecare dintre persoanele care fac parte din grup.
Paragraf
În cazul în care o banca străină intenţionează sa achizitioneze o participaţie reprezentând 50% sau mai mult din capitalul social al băncii ori o participaţie semnificativă care îi va permite acesteia sa exercite controlul efectiv asupra conducerii şi politicii băncii, se va prezenta şi o declaraţie din partea autorităţii de supraveghere bancară din ţara de origine cu privire la viabilitatea băncii străine respective.
Paragraf
Evaluarea persoanelor fizice şi juridice care solicită aprobare potrivit prevederilor prezentei secţiuni se va face pe baza cerinţelor specifice aplicabile în cazul fondatorilor şi acţionarilor semnificativi ai băncii, prevăzute de lege şi de normele menţionate la alin. 2.
ART

Articolul 18

Paragraf
Anual, în termen de 6 luni de la încheierea exerciţiului financiar-contabil precedent, băncile vor transmite Băncii Naţionale a României informaţii financiare în legătură cu actionarii semnificativi (bilanţ contabil pentru persoanele juridice şi declaraţie de venit, în forma prezentată în Normele privind autorizarea băncilor, emise de Banca Naţionala a României, pentru persoanele fizice). Aceasta obligaţie nu priveşte actionarii semnificativi care sunt bănci, persoane juridice române.
Paragraf
Trimestrial, în termen de 15 zile de la încheierea trimestrului, băncile vor comunică Băncii Naţionale a României o situaţie a acţionarilor semnificativi (identitatea, domiciliul şi cetăţenia, în cazul persoanelor fizice, naţionalitatea şi sediul, în cazul persoanelor juridice, suma, numărul de acţiuni deţinute şi procentul participatiei la capitalul social).
SECTIUNE

Secţiunea V Conducătorii şi administratorii băncii

ART

Articolul 19

Paragraf
Calitatea conducătorilor şi administratorilor băncii trebuie să corespundă condiţiilor prevăzute de lege şi de reglementările emise în aplicarea acesteia.
Paragraf
Evaluarea persoanelor menţionate la alin. 1 se va face pe baza cerinţelor specifice cuprinse în Normele privind autorizarea băncilor, emise de Banca Naţionala a României.
ART

Articolul 20

Paragraf
Documentaţia aferentă cererii de aprobare semnate de unul dintre conducătorii băncii este prevăzută în Normele privind autorizarea băncilor, emise de Banca Naţionala a României; ea va fi însoţită şi de hotărârea organului statutar.
ART

Articolul 21

Paragraf
Schimbarea de pe o funcţie de conducere pe o alta funcţie de conducere în cadrul aceleiaşi bănci a unui conducător aprobat nu este supusă aprobării prealabile, urmând să fie notificată Băncii Naţionale a României conform dispoziţiilor cuprinse în cap. III.
ART

Articolul 22

Paragraf
Dispoziţiile art. 19-21 se aplică în mod corespunzător şi în cazul sucursalelor băncilor străine.
ART

Articolul 23

Paragraf
În situaţia în care, din diferite motive, nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege privind numărul conducătorilor şi/sau cetăţenia acestora şi, potrivit dispoziţiilor legale şi/sau statutare, aceste condiţii nu pot fi îndeplinite altfel, banca va convoca de îndată adunarea generală a acţionarilor, care va proceda la numirea altor persoane în calitate de conducător.
Paragraf
Completarea numărului de conducatori, cu respectarea condiţiei privind cetăţenia acestora, se va realiza în termen de cel mult 3 luni de la data apariţiei situaţiei prevăzute la alin. 1.
Paragraf
Dispoziţiile alin. 1 şi 2 se aplică în mod corespunzător şi în cazul sucursalelor băncilor străine.
SECTIUNE

Secţiunea VI Deschiderea de către băncile persoane juridice române de reprezentante şi sucursale sau de alte sedii secundare în străinătate

ART

Articolul 24

Paragraf
În cazul deschiderii în străinătate a unei reprezentante, sucursale sau a unui alt sediu secundar, cererea de aprobare semnată de unul dintre conducătorii băncii va fi însoţită de:
litera a)
hotărârea organului statutar, din care să rezulte:
Paragraf
- operaţiunile care urmează a fi desfăşurate de sediul secundar (care nu pot excede obiectului de activitate al băncii, asa cum a fost autorizat de Banca Naţionala a României);
Paragraf
- capitalul de dotare al sediului secundar (dacă este cazul);
Paragraf
- identitatea conducătorilor sediului secundar;
Paragraf
- adresa sediului secundar;
litera b)
studiul de fezabilitate, din care să rezulte oportunitatea deschiderii respectivului sediu secundar şi care să cuprindă informaţii cu privire la sistemul de supraveghere bancară, legislaţia privind secretul bancar şi prevenirea spalarii banilor, standardele privind cunoaşterea clientelei, existente în ţara în care se intenţionează deschiderea sediului secundar;
litera c)
curriculum vitae şi certificatul de cazier judiciar ale conducătorilor desemnaţi ai sediului secundar.
ART

Articolul 25

Paragraf
La acordarea aprobării prealabile, în aplicarea dispoziţiilor prezentei secţiuni, se vor avea în vedere şi reglementările valutare privind autorizarea transferului de capital.
SECTIUNE

Secţiunea VII Auditorul independent

ART

Articolul 26

Paragraf
Fiecare banca persoana juridică română va avea un auditor independent, numit în conformitate cu prevederile art. 61 din Legea nr. 58/1998 şi aprobat de Banca Naţionala a României.
ART

Articolul 27

Paragraf
În cazul schimbării auditorului independent, cererea de aprobare semnată de unul dintre conducătorii băncii va fi însoţită de documentaţia prevăzută în Normele privind autorizarea băncilor, emise de Banca Naţionala a României.
CAPITOL

Capitolul 3 Notificări

ART

Articolul 28

Paragraf
Băncile persoane juridice române vor notifica Băncii Naţionale a României, în termen de 5 zile de la data înregistrării menţiunilor corespunzătoare în registrul comerţului, modificările privind:
litera a)
schimbarea unui conducător aprobat de pe o funcţie de conducere pe o alta funcţie de conducere;
litera b)
cenzorii şi cenzorii supleanţi;
litera c)
actul constitutiv, altele decât cele supuse aprobării prealabile;
litera d)
reţeaua de sucursale şi alte sedii secundare pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile cap. IV din prezentele norme.
ART

Articolul 29

Paragraf
În cazurile prevăzute la art. 28 lit. a)-c) din prezentele norme, notificarea va fi însoţită de hotărârea organului statutar referitoare la modificarea respectiva şi de copia de pe documentul care atesta înscrierea menţiunilor corespunzătoare în registrul comerţului.
ART

Articolul 30

Paragraf
În cazul schimbării unui conducător de pe o funcţie de conducere pe o alta funcţie de conducere se va prezenta şi o declaraţie sub semnatura persoanei în cauza, prin care să se confirme ca informaţiile cuprinse în documentaţia existenta în evidentele Băncii Naţionale a României nu au suferit modificări sau, după caz, să se comunice modificările intervenite.
Paragraf
Persoanele desemnate în calitate de cenzor trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege; pentru aceste persoane, notificarea va fi însoţită şi de documentaţia prevăzută pentru cenzori în Normele privind autorizarea băncilor, emise de Banca Naţionala a României.
ART

Articolul 31

Paragraf
În termen de 5 zile de la data începerii efectuării de operaţiuni bancare, conform obiectului de activitate autorizat, banca va notifica acest lucru Băncii Naţionale a României şi va transmite acesteia reglementările interne, aprobate de organele statutare, privind desfăşurarea operaţiunilor cu care şi-a început activitatea şi cele privind constituirea comitetului de risc, a comitetului de administrare a activelor şi pasivelor şi a comitetului de credite, prevăzute de lege, din care să rezulte atribuţiile, procedura de lucru şi componenta acestora, conform cerinţelor cuprinse în Normele privind autorizarea băncilor, emise de Banca Naţionala a României.
Paragraf
Pe măsura extinderii activităţii cu efectuarea altor operaţiuni bancare, în limita obiectului de activitate autorizat, banca va transmite Băncii Naţionale a României reglementările interne corespunzătoare, aprobate de organele statutare, în termen de 5 zile de la data începerii efectuării operaţiunilor respective.
Paragraf
Modificările operate în reglementările proprii se vor notifica Băncii Naţionale a României în termen de 5 zile de la aprobarea acestora de către organele statutare ale băncii şi vor deveni aplicabile de la data notificării.
Paragraf
Reglementările interne ale băncii trebuie să prevadă cel puţin metodologia de identificare şi cuantificare a riscurilor specifice activităţii bancare, modalităţile de acoperire a acestora şi procedura de aprobare a operaţiunilor în funcţie de riscurile asociate acestora.
ART

Articolul 32

Paragraf
Sucursalele băncilor străine vor notifica, în termen de 10 zile de la realizarea lor, modificările privind:
litera a)
schimbarea unui conducător de pe o funcţie de conducere pe o alta funcţie de conducere în cadrul sucursalei; în acest caz se vor aplica în mod corespunzător prevederile art. 30 alin. 1;
litera b)
persoana sau persoanele care, potrivitart. 60 din Legea nr. 58/1998, urmează sa verifice şi să semneze bilanţul sucursalei; pentru aceste persoane va fi prezentată documentaţia prevăzută în Normele privind autorizarea băncilor, emise de Banca Naţionala a României, din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor prevăzute în aceste norme;
litera c)
capitalul de dotare, cu excepţia modificărilor supuse aprobării prealabile potrivit art. 2 alin. 2;
litera d)
reţeaua de sedii secundare de pe teritoriul României, potrivit cap. IV din prezentele norme.
Paragraf
Notificarea va fi însoţită şi de hotărârea organului statutar referitoare la respectivele modificări.
Paragraf
Hotărârea privind reducerea capitalului de dotare trebuie să respecte nivelul minim prevăzut în reglementările Băncii Naţionale a României, şi sa arate motivele pentru care se face reducerea şi modalitatea de realizare a acesteia.
Paragraf
Reducerea capitalului de dotare se poate realiza fie prin retragerea de către banca străină a unei părţi din fondurile puse la dispoziţie sucursalei cu caracter permanent sub forma de capital de dotare, fie prin acoperirea pierderilor la nivelul sucursalei, realizate în exerciţiile financiare precedente şi/sau la încheierea exerciţiului financiar.
ART

Articolul 33

Paragraf
Băncile străine care au fost autorizate sa funcţioneze pe teritoriul României printr-o sucursala vor notifica Băncii Naţionale a României, în termen de 30 de zile de la realizarea lor, modificările privind:
litera a)
denumirea şi sediul social al băncii străine;
litera b)
orice situaţie a băncii străine, rezultată din acţiuni de fuziune sau dizolvare (în aceste situaţii, se vor prezenta şi documentele necesare din partea autorităţii de supraveghere din ţara de origine).
Paragraf
Anual, băncile străine vor transmite Băncii Naţionale a României informaţii privind situaţia lor financiară (raport anual).
CAPITOL

Capitolul 4 Reţeaua teritorială

ART

Articolul 34

Paragraf
Deschiderea de sedii secundare pe teritoriul României de către băncile persoane juridice române şi desfiinţarea acestora vor fi notificate Băncii Naţionale a României, împreună cu hotărârea organului statutar referitoare la aceasta, în termen de 5 zile de la data înregistrării în registrul comerţului a menţiunilor corespunzătoare.
ART

Articolul 35

Paragraf
Persoanele desemnate să asigure conducerea unui sediu secundar al unei bănci trebuie să aibă o buna reputaţie, studii superioare economice sau juridice şi experienta de cel puţin 3 ani în domeniul financiar-bancar, în cazul conducătorilor sediilor secundare, cărora le-au fost delegate competente privind aprobarea de credite şi, respectiv, de cel puţin 1 an, în cazul conducătorilor celorlalte sedii secundare.
Paragraf
Evaluarea calităţii acestor persoane se va face pe baza criteriilor specifice prevăzute pentru administratorii băncilor. Pentru îndeplinirea condiţiei de experienta profesională prevăzute la alin. 1 persoanele desemnate să asigure conducerea unui sediu secundar al unei bănci trebuie să fi lucrat în una sau mai multe dintre entitatile prevăzute în anexa nr. 9 la Normele privind autorizarea băncilor, într-un compartiment a cărui activitate este relevanta pentru specificul entitatii respective, sau sa fi asigurat conducerea efectivă a unei astfel de entităţi.
Paragraf
Nu vor putea fi desemnate în aceasta calitate persoanele care sunt supuse vreunei interdicţii de a conduce o instituţie financiar-bancară, persoanele cărora li s-a retras aprobarea de către Banca Naţionala a României, potrivit art. 69 din Legea nr. 58/1998, sau care au fost înlocuite, potrivit art. 70 din aceeaşi lege, ca urmare a unei măsuri de remediere luate de o banca.
ART

Articolul 36

Paragraf
În cazul deschiderii unui sediu secundar, se vor comunică Băncii Naţionale a României:
litera a)
statutul sediului secundar (sucursala, agenţie etc.);
litera b)
adresa completa şi numărul de telefon şi/sau de fax ale sediului secundar;
litera c)
identitatea persoanei desemnate să asigure conducerea sediului secundar, însoţită de curriculum vitae şi de certificatul de cazier judiciar;
litera d)
copie de pe certificatul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului, în cazul deschiderii unei sucursale, respectiv de pe cererea de înscriere a menţiunilor, în cazul deschiderii altor sedii secundare cărora nu li s-a conferit statut de sucursala.
Paragraf
Orice modificare a elementelor menţionate la alin. 1 va fi notificată Băncii Naţionale a României în termen de 5 zile de la data producerii acesteia.
ART

Articolul 37

Paragraf
Sucursalele Băncii Naţionale a României vor deschide conturi pentru sediile secundare ale băncilor numai pe baza comunicării privind deschiderea sediului secundar respectiv, primită din partea Direcţiei generale autorizare, reglementare şi supraveghere prudentiala a societăţilor bancare.
ART

Articolul 38

Paragraf
Băncile vor lua măsurile prudentiale care se impun pentru limitarea riscurilor implicate de extinderea reţelei de sucursale şi de alte sedii secundare.
ART

Articolul 39

Paragraf
În situaţiile în care Banca Naţionala a României va constata o evoluţie necorespunzătoare a indicatorilor de prudenta bancară ai unei bănci, va putea interzice acesteia extinderea libera a reţelei de sucursale şi de alte sedii secundare, orice deschidere de sedii secundare noi urmând a fi supusă aprobării prealabile.
ART

Articolul 40

Paragraf
Băncile cu sediul în străinătate pot deschide sucursale pe teritoriul României în condiţiile stabilite prin Normele privind autorizarea băncilor, emise de Banca Naţionala a României.
Paragraf
Deschiderea de către băncile străine a unor sedii secundare în subordinea sucursalei lor din România se va notifica Băncii Naţionale a României, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 34, 35 şi 36 din prezentele norme.
Paragraf
În cazul deschiderii sediului secundar, pe baza hotărârii conducerii sucursalei din România a băncii străine, se va prezenta şi acordul băncii străine.
Paragraf
Prevederile art. 38 şi 39 din prezentele norme sunt aplicabile şi în cazul extinderii reţelei teritoriale a sucursalelor băncilor străine.
CAPITOL

Capitolul 5 Dispoziţii tranzitorii şi finale

ART

Articolul 41

Paragraf
Cererile de aprobare şi notificările privind modificările în situaţia băncii menţionate în prezentele norme, precum şi documentaţia aferentă, împreună cu hotărârea organelor statutare în problema respectiva, se vor transmite Băncii Naţionale a României - Direcţia generală autorizare, reglementare şi supraveghere prudentiala a societăţilor bancare.
Paragraf
Documentaţia trebuie să fie prezentată în limba română.
Paragraf
Pentru documentele redactate într-o limbă străină va fi prezentată şi traducerea legalizată a acestora.
Paragraf
Documentele emise sau legalizate de o autoritate străină vor fi supralegalizate în condiţiile prevăzute de lege ori vor purta apostila prevăzută de Convenţia cu privire la suprimarea cerinței supralegalizarii actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961. În cazul în care se invoca o situaţie de inlaturare a acestor cerinţe, se va prezenta o confirmare în acest sens din partea autorităţilor române sau străine competente, sarcina probei revenind celui care invoca o asemenea situaţie.
ART

Articolul 42

Paragraf
În scopul aplicării corespunzătoare a prezentelor norme, Banca Naţionala a României poate solicita băncilor orice alte documente şi informaţii, dacă cele prezentate sunt incomplete sau insuficiente.
ART

Articolul 43

Paragraf
Banca Naţionala a României va putea respinge o cerere de aprobare înaintată potrivit prezentelor norme, dacă nu sunt îndeplinite cerinţele legii şi ale normelor date în aplicarea acesteia.
Paragraf
În cazul modificărilor în situaţia băncii supuse notificării, care nu sunt conforme legii sau reglementărilor emise în aplicarea acesteia, Banca Naţionala a României va dispune remedierea deficienţelor existente. În cazul în care acestea nu sunt remediate în termenul stabilit de Banca Naţionala a României, devin incidente prevederile art. 45.
Paragraf
Prevederile alin. 2 se aplică în mod corespunzător şi în situaţiile în care, pe baza analizei efectuate, Banca Naţionala a României constata ca normele interne ale băncii nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 31.
ART

Articolul 44

Paragraf
Hotărârea Băncii Naţionale a României cu privire la aprobarea sau respingerea unei cereri înaintate potrivit prezentelor norme va fi comunicată în scris solicitantului, împreună cu motivele care au stat la baza acesteia, în cazul respingerii cererii.
ART

Articolul 45

Paragraf
Nerespectarea prezentelor norme atrage aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 69 din Legea nr. 58/1998 şi/sau a măsurilor prevăzute la art. 70 din aceeaşi lege.
Paragraf
În cazul acţionarilor semnificativi care nu au solicitat sau au solicitat şi nu au obţinut aprobarea prealabilă pentru acţiunile pe care le deţin, se vor aplica prevederile art. 73 din Legea nr. 58/1998, termenul de 3 luni începând să curgă de la data comunicării hotărârii Băncii Naţionale a României de respingere a cererii de aprobare a participatiei acţionarului semnificativ, iar în cazul în care nu s-a solicitat o asemenea aprobare, de la data comunicării actului prin care Banca Naţionala a României dispune acţionarului semnificativ vânzarea acţiunilor deţinute peste participaţia aprobată de Banca Naţionala a României.
Paragraf
În cazul în care se constată că fondurile utilizate pentru efectuarea vărsămintelor la capitalul social al băncii de către actionarii semnificativi reprezintă sume împrumutate de aceştia ori sume puse la dispoziţia lor de alte persoane fizice sau juridice, vor fi aplicate în mod corespunzător prevederile art. 73 alin. 2 din Legea nr. 58/1998.
ART

Articolul 46

Paragraf
În cazul în care Banca Naţionala a României constata ca actionarii, conducătorii şi administratorii aprobaţi ai unei bănci nu mai îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege şi de reglementările emise în aplicarea acesteia, Banca Naţionala a României va proceda la retragerea aprobării, conform prevederilor art. 69 şi 70 din Legea nr. 58/1998, cu modificările şi completările ulterioare, sau, după caz, la retragerea autorizaţiei băncii, conform prevederilor art. 16 din aceeaşi lege.
Paragraf
În conformitate cu prevederile art. 27 din Legea nr. 58/1998, persoana căreia i s-a retras aprobarea în calitate de conducător al unei bănci decade şi din calitatea de administrator.
ART

Articolul 47

Paragraf
În conformitate cu dispoziţiile art. 3^2 din Legea nr. 58/1998, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 137/2001, Banca Naţionala a României poate decide asupra grupurilor de persoane care acţionează împreună şi care deţin o participaţie de cel puţin 5% din capitalul social al băncii. În aceste cazuri Banca Naţionala a României va dispune măsura suspendării exerciţiului dreptului de vot al acţionarilor constituiţi în grup şi va solicita depunerea cererii de aprobare a grupului ca acţionar semnificativ, cu precizarea termenului în care trebuie prezentată aceasta; cererea va fi însoţită de documentaţia corespunzătoare pentru fiecare dintre persoanele constituite în grup.
Paragraf
Dacă documentaţia necesară aprobării nu este prezentată în termenul stabilit la alin. 1 sau nu s-a obţinut aprobarea Băncii Naţionale a României, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 45 alin. 2.
ART

Articolul 48

Paragraf
În cazurile în care se constată că persoanele desemnate să asigure conducerea unui sediu secundar al unei bănci nu îndeplinesc condiţiile de reputaţie, pregătire şi experienta profesională prevăzute de prezentele norme, Banca Naţionala a României va dispune măsura înlocuirii acestora.
ART

Articolul 49

Paragraf
Prezentele norme intră în vigoare la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Începând cu aceeaşi dată se abroga Normele Băncii Naţionale a României nr. 2/1992 privind modificarea situaţiei societăţilor bancare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 7 aprilie 1992, Normele Băncii Naţionale a României nr. 7/1993 privind deschiderea de unităţi teritoriale de către societăţile bancare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 28 decembrie 1993, şi Precizările Băncii Naţionale a României nr. III/7.028/1996 privind reflectarea în contabilitate de către societăţile bancare, a principalelor operaţiuni decurgând din aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 40/1996 privind modificarea şi completarea reglementărilor referitoare la majorarea capitalului social al societăţilor bancare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 bis din 8 septembrie 1997.
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
Art. II. - Evaluarea cererilor de aprobare prealabilă nesolutionate la data intrării în vigoare a prezentelor norme se va face avându-se în vedere condiţiile prevăzute de Legea bancară nr. 58/1998, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele prevăzute de Normele nr. 3/1999, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezentele norme.
Paragraf
Banca Naţionala a României va evalua cererile de aprobare prealabilă prevăzute la alin. 1 pe baza documentaţiei prezentate în conformitate cu reglementările în vigoare la data depunerii cererii, putând solicita orice documente şi informaţii suplimentare, dacă cele prezentate nu sunt suficiente pentru a determina dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de noile reglementări.
Paragraf
Art. III. - Persoanele care la data intrării în vigoare a prezentelor norme asigura conducerea unui sediu secundar al unei bănci/sucursale a unei bănci străine şi nu îndeplinesc condiţia de experienta profesională prevăzută la art. 32*) din Normele nr. 3/1999, astfel cum a fost modificat prin prezentele norme, vor fi înlocuite în termen de doua luni de la această dată, cu excepţia cazurilor în care aceasta condiţie se va îndeplini prin trecerea termenului de doua luni. După împlinirea termenului Banca Naţionala a României va putea aplica sancţiunile prevăzute de lege.
NTA

Notă

ANX

Anexă

Paragraf
Se va completa în cazul cererilor de majorare a capitalului social
Paragraf
prin utilizarea surselor prevăzute la art. 41 din Legea nr. 58/1998.
Paragraf
Informaţii cu privire la nivelul actual al capitalului social
Paragraf
Informaţii cu privire la sursele utilizate pentru majorarea
Paragraf
capitalului social
Paragraf
Informaţii cu privire la nivelul capitalului social rezultat
Paragraf
în urma majorării prin utilizarea surselor menţionate la lit. a)-f)
Paragraf
Preşedinte, Conducătorul compartimentului
Paragraf
............. financiar-contabil,

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031