EN
AcasăDocument

LEGE nr. 288 din 28 decembrie 2010

pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori

În vigoare
Emitent:PARLAMENTUL
Publicat:28.12.2010
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART

Articolul i

Paragraf
Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50 din 9 iunie 2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010, cu următoarele modificări şi completări:
Paragraf 1
Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 2. - Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică contractelor de credit, cu următoarele excepţii:
litera a)
contracte de închiriere sau de leasing, în cazul în care obligaţia de cumpărare a obiectului contractului nu este stabilită nici prin respectivul contract, nici prin alt contract separat;
litera b)
contracte de credit sub forma «descoperitului de cont"», pe baza cărora creditul trebuie rambursat în termen de o lună;
litera c)
contracte de credit pe baza cărora creditul este acordat fără dobândă şi fără alte costuri, precum şi contracte de credit cu termen de rambursare într-o perioadă de 3 luni şi pentru care sunt de plătit numai costuri nesemnificative. Prin costuri nesemnificative se înţelege costuri de până la 0,5% din valoarea contractului de credit;
litera d)
contracte de credit acordate de către un angajator angajaţilor săi cu titlu accesoriu, ca sprijin pentru aceştia, fără dobândă sau cu o dobândă anuală efectivă mai mică decât cea practicată pe piaţă şi care nu se oferă în general publicului;
litera e)
contracte de credit încheiate cu firmele de investiţii, aşa cum sunt definite laart. 2 alin. (2) lit. p) şi x) din Regulamentul nr. 32/2006privind serviciile de investiţii financiare, aprobat prinOrdinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 121/2006, cu modificările ulterioare, sau cu instituţiile de credit definite la art. 7 alin. (1) pct. 10, 11 şi 13 dinOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prinLegea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul de a permite unui investitor să efectueze o tranzacţie referitoare la unul sau mai multe instrumente financiare dintre cele prevăzute laart. 2 pct. 1 din Regulamentul nr. 31/2006privind completarea unor reglementări ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, în vederea implementării unor prevederi ale directivelor europene, aprobat prinOrdinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 106/2006, atunci când societatea de investiţii sau instituţia de credit care acordă creditul este implicată într-o astfel de tranzacţie;
litera f)
contracte de credit care sunt rezultatul unei hotărâri pronunţate de o instanţă sau de o altă autoritate instituită conform prevederilor legale;
litera g)
contracte de credit referitoare la amânarea, cu titlu gratuit, a plăţii unei datorii existente, neînţelegându-se prin acestea contractele de restructurare, de reeşalonare etc.;
litera h)
contracte de credit la încheierea cărora consumatorului i se cere să pună la dispoziţia creditorului un bun mobil, cu titlu de garanţie, şi în cazul cărora răspunderea juridică a consumatorului este strict limitată la respectivul bun mobil oferit drept garanţie. Nu se înţeleg prin aceasta contractele de credit în temeiul cărora bunul oferit drept garanţie este însuşi bunul finanţat;
litera i)
contracte de credit referitoare la credite acordate unui public restrâns pe baza unei dispoziţii legale de interes general, la rate ale dobânzii mai mici decât cele practicate în mod obişnuit pe piaţă sau fără dobândă ori în condiţii care sunt mai avantajoase pentru consumator decât cele obişnuite de pe piaţă şi cu dobânzi mai mici decât cele practicate în mod normal pe piaţă."
Paragraf 2
La articolul 5, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 5. - Se aplică numai prevederile art. 1-10, art. 21-29, art. 31-34, art. 45, art. 46 alin. (1) lit. a)-i) şi lit. m), art. 48, 50, 51, art. 54-57, art. 66-78 şi ale art. 80-96 contractelor de credit încheiate de o organizaţie care îndeplineşte următoarele condiţii:".
Paragraf 3
La articolul 11 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"b) pe hârtie sau pe alt suport durabil şi sunt redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mărimea de minimum 12 p. În cazul în care informaţiile sunt redactate pe hârtie, culoarea de fond a hârtiei pe care este redactat formularul trebuie să fie în contrast cu cea a fontului utilizat;".
Paragraf 4
La articolul 11, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(2^1) Informaţiile precontractuale trebuie redactate astfel încât să nu inducă în eroare consumatorii, prin utilizarea unor expresii tehnice, juridice sau specifice domeniului financiar-bancar, prin utilizarea de prescurtări sau iniţiale ale unor denumiri, cu excepţia celor prevăzute de lege sau de limbajul obişnuit. Termenii tehnici vor fi explicitaţi la solicitarea consumatorului, în scris, fără costuri suplimentare."
Paragraf 5
La articolul 14 alineatul (1), literele o) şi t) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"o) o avertizare privind consecinţele neefectuării plăţilor. Avertizarea trebuie să conţină, în mod obligatoriu, termenele la care se fac raportările la Biroul de Credit şi termenul minim la care creditorul poate declanşa procedura de executare silită;
litera t)
dreptul consumatorului de a primi gratuit un exemplar al proiectului de contract de credit în cazul creditelor garantate cu ipotecă, cu o altă garanţie comparabilă sau cu un drept asupra unui bun imobil, precum şi contractelor de credit al căror scop îl constituie dobândirea ori păstrarea drepturilor de proprietate asupra unui bun imobil existent sau proiectat ori renovarea, amenajarea, consolidarea, reabilitarea, extinderea sau creşterea valorii unui bun imobil. În acest caz, pct. 5 referitor la alte aspecte juridice importante, rubrica 5, prevăzut în anexa nr. 2, se reformulează după cum urmează: «Dreptul de a primi proiectul de contract de credit. Aveţi dreptul să primiţi un exemplar al proiectului de contract de credit.» Această dispoziţie nu se aplică în cazul în care în momentul cererii creditorul nu poate să încheie contractul de credit cu consumatorul conform normelor sale interne;".
Paragraf 6
La articolul 14 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"b) cheltuieli estimative aferente constituirii ipotecii şi evaluării garanţiilor."
Paragraf 7
La articolul 22 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"b) pe hârtie sau pe alt suport durabil şi sunt redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mărimea de minimum 12 p. În cazul în care informaţiile sunt redactate pe hârtie, culoarea de fond a hârtiei pe care este redactat formularul trebuie să fie în contrast cu cea a fontului utilizat;".
Paragraf 8
Articolul 28 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 28. - Fără a aduce atingere excepţiei prevăzute la art. 2 lit. b), în cazul contractelor de credit care sunt acordate sub forma "descoperit de cont" şi care trebuie rambursate într-o perioadă de o lună, descrierea caracteristicilor principale ale serviciului financiar include cel puţin elementele prevăzute la art. 25 lit. c), e), f), g) şi i)."
Paragraf 9
La articolul 30, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 30. - (1) Creditorul evaluează bonitatea consumatorului pe baza unui volum suficient de informaţii obţinute, inclusiv de la consumator, şi, după caz, pe baza consultării bazei de date relevante, înainte de încheierea unui contract de credit."
Paragraf 10
La articolul 30, alineatul (3) se abrogă.
Paragraf 11
Articolul 33 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 33. - (1) Contractele de credit sunt redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mărimea de minimum 12 p, pe hârtie sau pe un alt suport durabil. În cazul în care contractul este redactat pe hârtie, culoarea de fond a hârtiei pe care este redactat contractul trebuie să fie în contrast cu cea a fontului utilizat.
litera
(2) Contractele de credit trebuie să conţină informaţii complete, clare şi uşor de înţeles, în limba română. Aceste informaţii vor fi detaliate sau explicate suplimentar de către bancă, la cererea expresă a consumatorului, înainte de semnarea contractului sub forma unei note, anexă la contract."
Paragraf 12
Articolul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 34. - La momentul semnării contractului, toate părţile contractante primesc câte un exemplar original al contractului de credit, cu excepţia contractelor încheiate la distanţă."
Paragraf 13
La articolul 35 alineatul (1), literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"a) se interzice majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor şi spezelor bancare, cu excepţia costurilor impuse prin legislaţie;
litera b)
se interzic introducerea şi perceperea de noi comisioane, tarife sau a oricăror alte speze bancare, cu excepţia costurilor specifice unor produse şi servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract ori care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute numai pe baza unor acte adiţionale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile impuse prin legislaţie;".
Paragraf 14
La articolul 35 alineatul (1), după litera d) se introduc două noi litere, literele e) şi f), cu următorul cuprins:
Paragraf
"e) se interzice perceperea unui comision, unui tarif, unei speze bancare sau a oricărui alt cost, în cazul în care consumatorul doreşte schimbarea datei de scadenţă a ratelor;
litera f)
se interzice perceperea unor comisioane în situaţiile în care consumatorii solicită schimbarea garanţiilor, în condiţiile în care consumatorul plăteşte toate costurile aferente constituirii şi evaluării noilor garanţii."
Paragraf 15
Articolul 36 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 36. - (1) Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor şi, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
litera
(2) Comisionul de analiză dosar şi cel unic vor fi stabilite în sumă fixă, aceeaşi sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu acelaşi tip de credit în cadrul aceleiaşi instituţii de credit.
litera
(3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului."
Paragraf 16
La articolul 37, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"a) dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului;".
Paragraf 17
La articolul 37, litera b) se abrogă.
Paragraf 18
La articolul 37, literele c)-e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"c) în acord cu politica comercială a fiecărei instituţii de credit, creditorul poate reduce marja şi/sau aplica un nivel mai redus al indicelui de referinţă, acesta având dreptul ca, pe parcursul derulării contractului, să revină la valoarea marjei menţionate în contract la data încheierii acestuia şi/sau la nivelul real al indicelui de referinţă;
litera d)
modul de calcul al dobânzii trebuie indicat în mod expres în contract, cu precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii variabile, atât în sensul majorării, cât şi în cel al reducerii acesteia;
litera e)
elementele care intră în formula de calcul al dobânzii variabile şi valoarea acestora vor fi afişate pe site-urile de internet şi la toate punctele de lucru ale creditorilor."
Paragraf 19
După articolul 37 se introduce un nou articol, articolul 37^1, cu următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 37^1. - În cazul în care debitorul solicită refinanţarea creditului la aceeaşi bancă, în măsura în care acesta s-a dovedit bun-platnic, banca va examina cererea şi, în funcţie de situaţia financiară a acestuia, poate acorda creditul de refinanţare, respectându-se toate condiţiile noii oferte de creditare."
Paragraf 20
La articolul 38, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(1^1) Rambursarea creditelor se poate face în două moduri: prin rate egale (anuităţi) sau prin rate descrescătoare. Consumatorul are dreptul să aleagă modalitatea prin care doreşte să ramburseze creditul."
Paragraf 21
La articolul 38, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2) Dobânda penalizatoare se calculează pe bază de procent fix şi se aplică la sumele restante în conformitate cu prevederile contractului de credit, cu excepţia sumelor provenite din calculul dobânzii.
litera
(3) Rata dobânzii aplicabilă în cazul creditelor restante nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale rata dobânzii aplicată atunci când creditul nu înregistrează restanţă, în cazul în care consumatorul sau soţul/soţia acestuia se afla în una dintre următoarele situaţii: şomaj, reducere drastică a salariului, deces. Prin reducerea drastică a salariului se înţelege o reducere de cel puţin 15% din valoarea acestuia. Această dobândă va fi percepută până la încetarea evenimentului care a generat reducerea veniturilor, dar nu mai mult de 12 luni. În caz de deces, perioada nu poate fi mai mică de 6 luni."
Paragraf 22
Articolul 39 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 39. - În cazul imposibilităţii consumatorilor de a accepta majorarea dobânzii, creditorul nu are dreptul să denunţe unilateral sau să rezilieze contractul. Creditorul trebuie să facă o propunere, transmisă în scris, de reeşalonare sau de refinanţare a creditului, în raport cu veniturile actuale ale consumatorului."
Paragraf 23
La articolul 40 alineatul (4), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"b) creditorul poate declara scadent sau denunţa unilateral contractul ori poate penaliza consumatorul în cazul afectării reputaţiei creditorului;".
Paragraf 24
La articolul 40 alineatul (4), după litera b) se introduc două noi litere, literele c) şi d), cu următorul cuprins:
Paragraf
"c) creditorul poate declara scadent anticipat creditul în cazul în care consumatorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile conform altor contracte de credit încheiate cu alţi creditori;
litera d)
creditorul impune consumatorului încheierea contractului de asigurare a bunurilor aduse în garanţie cu o societate agreată de bancă."
Paragraf 25
La articolul 40, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(5) Creditorii nu au dreptul să refuze încasarea ratelor de credit în moneda în care s-a acordat creditul, cu excepţia operatorilor economici care încheie contracte de leasing."
Paragraf 26
La articolul 41, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 41. - (1) Orice notificare cu privire la modificarea conţinutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puţin 30 de zile înainte de aplicarea acestora, cu excepţia situaţiilor în care consumatorul solicită modificări ale contractului care implică schimbarea costurilor, de exemplu prelungirea perioadei de creditare sau modificarea ratelor."
Paragraf 27
Articolul 42 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 42. - Creditorii au obligaţia de a primi şi de a înregistra reclamaţiile de la consumatori, de a lua toate măsurile necesare pentru a răspunde la aceste reclamaţii în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea acestora şi de a depune diligenţele necesare în vederea reparării eventualelor prejudicii cauzate consumatorilor."
Paragraf 28
La articolul 43, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 43. - La încetarea contractului de credit, creditorul oferă consumatorului gratuit, din oficiu, un document care fie atestă faptul că au fost stinse toate obligaţiile dintre părţi decurgând din contractul respectiv, fie indică obligaţiile contractuale neîndeplinite. Totodată, se închid şi conturile creditului, fără a fi necesară depunerea unei alte cereri de către consumator şi fără plata unor costuri suplimentare, cu excepţia următoarelor situaţii:".
Paragraf 29
La articolul 46 alineatul (1), litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"f) rata dobânzii aferente creditului şi tipul acesteia, fixă sau variabilă;".
Paragraf 30
La articolul 58, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 58. - (1) Consumatorul are la dispoziţie un termen de 14 zile calendaristice în care se poate retrage din contractul de credit fără a invoca motive. Acest termen nu se aplică în cazul contractului de credit legat, acordat exclusiv pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 63-65, precum şi în cazul contractului de leasing."
Paragraf 31
Articolul 66 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 66. - (1) Consumatorul are dreptul, în orice moment, să se libereze în tot sau în parte de obligaţiile sale care decurg dintr-un contract de credit. În acest caz, consumatorul are dreptul la o reducere a costului total al creditului, această reducere constând în dobânda şi costurile aferente perioadei dintre data rambursării anticipate şi data prevăzută pentru încetarea contractului de credit.
litera
(2) Dreptul consumatorului de a rambursa anticipat nu poate fi condiţionat de plată unei anumite sume minime sau de un anumit număr de rate."
Paragraf 32
La articolul 71, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 71. - (1) Consumatorul este informat cu privire la cesiunea prevăzută la art. 70."
Paragraf 33
La articolul 79, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 79. - (1) Contractele de credit nu pot fi încheiate în afara punctelor de lucru organizate în acest scop în spaţii comerciale, în condiţiile legii."
Paragraf 34
Articolul 81 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 81. - Consumatorii beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă în cazul tuturor contractelor pe baza cărora se pot efectua trageri ori operaţiuni care intră în domeniul de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, indiferent de modul în care contractele sunt intitulate sau formulate ori de obiectul acestora."
Paragraf 35
Articolul 82 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 82. - În cazul în care, pe baza aceluiaşi contract, consumatorului i se prestează atât servicii de creditare, cât şi servicii de plată, furnizorii de servicii financiare oferă consumatorilor informaţiile şi respectă drepturile acestora potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010."
Paragraf 36
La articolul 88, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(2^1) Aceste limite pot fi depăşite în cazul unor amenzi cumulative, aplicate pentru reclamaţii diferite, până la dublul amenzilor iniţiale."
Paragraf 37
Articolul 89 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 89. - (1) Odată cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, agentul constatator poate propune una dintre următoarele măsuri complementare:
litera a)
suspendarea derulării campaniei publicitare care încalcă prevederile art. 8 şi 9, până la intrarea în legalitate;
litera b)
aducerea tuturor contractelor similare în conformitate cu prevederile legale, în termen de 30 de zile.
litera
(2) Măsura complementară propusă pentru a fi aplicată potrivit alin. (1) lit. a) sau b) se dispune prin ordin emis de conducătorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
litera
(3) Ordinul emis în cazul prevăzut la alin. (1) lit. b) poate fi contestat la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
litera
(4) Creditorii sunt obligaţi să informeze Banca Naţională a României, în termen de două zile lucrătoare, despre sancţiunile ce le-au fost aplicate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor pentru încălcarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
litera
(5) Banca Naţională a României are în vedere, în activitatea de supraveghere prudenţială a creditorilor, informaţiile primite potrivit alin. (4)."
Paragraf 38
Articolul 91 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 91. - De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prevederile Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică numai contractelor încheiate cu persoane juridice, cu excepţia art. 1, art. 2 lit. a)-g), art. 3-5, 10-12, art. 13 alin. (2), art. 16-25, 27-28 şi 33-34, care se aplică şi contractelor încheiate cu consumatori persoane fizice."
Paragraf 39
Articolul 95 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 95. - Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cu excepţia dispoziţiilor art. 37^1, ale art. 66-69 şi, în ceea ce priveşte contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 66-71."
ART

Articolul ii

litera
(1) Actele adiţionale încheiate şi semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformităţii contractelor cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 îşi produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreaţi între părţi.
litera
(2) Actele adiţionale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, îşi vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepţia cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Paragraf
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
Paragraf
IOAN OLTEAN
Paragraf
PREŞEDINTELE SENATULUI
Paragraf
MIRCEA-DAN GEOANĂ
Paragraf
Bucureşti, 28 decembrie 2010.
Paragraf
Nr. 288.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Începe Conversația.

Pregătit să știi exact de unde vine răspunsul?

Newsletter

Primește noutățile legislative și actualizările platformei direct pe email.

© 2026 Toate drepturile rezervate.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031