RO
AcasăDocument

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 februarie 2008

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:27.02.2008
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Începând cu 1 ianuarie 2008, potrivit prevederilor Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de alocaţia de stat pentru copii toţi copiii în vârstă de până la 18 ani, care nu au dobândit capacitate deplină de exerciţiu, în condiţiile legii, conform semnificaţiei termenului de copil, prevăzută de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările ulterioare, şi potrivit actelor internaţionale în materie la care România este parte. Totodată, dreptul la alocaţia de stat nu mai este condiţionat de participarea şcolară a copiilor, aceasta acordându-se tuturor copiilor în vârstă de până la 18 ani, potrivit prevederilor Legii nr. 61/1993, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Paragraf
Până la 1 ianuarie 2008, alocaţia de stat pentru copii se acordă şi tinerilor care împliniseră vârsta de 18 ani şi care urmau cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora, cu condiţia ca aceştia să nu repete anul şcolar, cu excepţia celor care repetă din motive de sănătate, dovedite cu certificat medical.
Paragraf
Eliminarea, începând cu ianuarie 2008, a acestei categorii de beneficiari a condus la nemulţumiri în rândul acestor tineri şi la crearea unei stări accentuate de tensiune socială, alocaţia de stat fiindu-le utilă pentru acoperirea unor cheltuieli legate de urmarea procesului educaţional.
Paragraf
Întrucât aceste elemente constituie situaţii extraordinare şi vizează interesul public, este necesar să fie adoptate măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă, pentru reglementarea situaţiei sus-menţionate.
Paragraf
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART

Articolul i

Paragraf
Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 28 februarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
Paragraf 1
La articolul 1, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(3) Alocaţia de stat pentru copii se acordă şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora.
litera
(4) Tinerii prevăzuţi la alin. (3) care repetă anul şcolar nu beneficiază de alocaţie de stat, cu excepţia celor care repetă din motive de sănătate, dovedite cu certificat medical."
Paragraf 2
La articolul 4, alineatul (2^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2^1) Pentru copiii pentru care s-a stabilit măsura de protecţie specială prevăzută la art. 58 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările ulterioare, alocaţia de stat pentru copii se plăteşte numai în cont personal."
Paragraf 3
La articolul 4, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(3^1) Pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3), plata alocaţiei de stat se face direct acestora, pe bază de cerere. Procedura de plată se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi."
Paragraf 4
La articolul 4, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(4) Alocaţia de stat pentru copiii prevăzuţi la alin. (2^1) se virează în conturile personale deschise pentru aceştia de către conducătorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din subordinea consiliului judeţean, respectiv din subordinea consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, denumită în continuare direcţie generală, inclusiv pentru copiii încredinţaţi organismului privat acreditat şi licenţiat în condiţiile legii. Sumele cu titlu de alocaţie de stat pentru copii se capitalizează până la împlinirea de către aceştia a vârstei de 14 ani. După împlinirea de către titular a vârstei de 14 ani alocaţia de stat poate fi plătită direct acestuia cu încuviinţarea conducătorului direcţiei generale sau, în funcţie de opţiunea acestuia, poate fi capitalizată în continuare în contul personal al acestuia, până la împlinirea vârstei de 18 ani."
Paragraf 5
La articolul 4, după alineatul (7) se introduc două noi alineate, alineatele (8) şi (9), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(8) În situaţia în care copiii prevăzuţi la alin. (7) sunt în întreţinerea familiei sau, după caz, s-a instituit măsura alternativă a tutelei ori măsura de protecţie specială a plasamentului la o familie, persoană sau la asistentul maternal, suma cu titlu de alocaţie de stat capitalizată în condiţiile art. 4 alin. (4) poate fi utilizată de către reprezentantul legal al copilului în interesul acestuia, prin hotărârea comisiei pentru protecţia copilului.
litera
(9) După împlinirea de către copiii prevăzuţi la alin. (2^1) a vârstei de 18 ani, aceştia beneficiază de alocaţie de stat pentru copii în aceleaşi condiţii ca tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3)."
Paragraf 6
La articolul 5, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (2), (3) şi (4), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(2) Pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3) inspectoratul şcolar judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, denumit în continuare inspectorat şcolar, transmite direcţiilor teritoriale până la data de 1 octombrie a fiecărui an situaţia centralizatoare privind elevii înscrişi în anul şcolar. Situaţia va cuprinde şi elevii înscrişi în unităţile de învăţământ private acreditate ori autorizate în condiţiile legii.
litera
(3) Pe parcursul anului şcolar, inspectoratele şcolare transmit lunar direcţiilor teritoriale situaţia privind tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi care nu mai urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii.
litera
(4) Pentru tinerii înscrişi în unităţile de învăţământ din subordinea altor autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate, aceste unităţi de învăţământ au obligaţia de a transmite direcţiilor teritoriale situaţiile prevăzute la alin. (2) şi (3)."
Paragraf 7
La articolul 6, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(6) Dreptul la alocaţia de stat pentru copii încetează începând cu luna următoare celei în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile de acordare."
Paragraf 8
La articolul 6, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(8) Pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3) plata alocaţiei de stat pentru copii se suspendă pe perioada vacanţei şcolare de vară, plata urmând să fie reluată din oficiu, inclusiv pentru perioada suspendării, numai în situaţia în care aceştia se înscriu în anul şcolar următor."
ART

Articolul ii

litera
(1) Pentru anul 2008 tinerii prevăzuţi la art. I pct. 1 beneficiază de alocaţie de stat începând cu luna intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
litera
(2) În vederea stabilirii drepturilor de alocaţie de stat pentru tinerii prevăzuţi la art. I pct. 1 înscrişi în anul şcolar 2007-2008, aceştia depun la unitatea de învăţământ cerere însoţită de copia actului de identitate. Unitatea de învăţământ transmite la inspectoratul şcolar judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, cererile depuse, însoţite de un tabel centralizator care va cuprinde numele şi prenumele tânărului, codul numeric personal, adresa de domiciliu a acestuia şi, în cazul în care acesta optează pentru plata în cont bancar, numărul contului în care urmează să se efectueze plata.
litera
(3) Cererile şi actele doveditoare prevăzute la alin. (2) se transmit de către inspectoratul şcolar judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, direcţiilor de muncă şi protecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, până la data de 1 a fiecărei luni. Acestea sunt însoţite de un tabel centralizator care va cuprinde numele şi prenumele tânărului, codul numeric personal, adresa de domiciliu a acestuia şi, în cazul în care acesta optează pentru plata în cont bancar, numărul contului în care urmează să se efectueze plata.
ART

Articolul iii

Paragraf
În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse va supune aprobării prin hotărâre a Guvernului normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART

Articolul iv

Paragraf
Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica, după aprobarea acesteia din urmă prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul muncii,
Paragraf
familiei şi egalităţii de şanse,
Paragraf
Paul Păcuraru
Paragraf
Ministrul economiei şi finanţelor,
Paragraf
Varujan Vosganian
Paragraf
p. Ministrul educaţiei,
Paragraf
cercetării şi tineretului,
Paragraf
Remus Pricopie,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Bucureşti, 27 februarie 2008.
Paragraf
Nr. 16.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031