RO
AcasăDocument

PROCEDURĂ din 21 noiembrie 2007

de soluţionare a cererilor de restituire a taxei pe valoarea adăugată depuse în condiţiile titlului VI "Taxa pe valoarea adăugată" din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare

Abrogat
Emitent:MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR - AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
Publicat:21.11.2007
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf 1
Restituirea taxei pe valoarea adăugată se efectuează în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii, potrivit art. 70 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Paragraf
În situaţiile în care pentru soluţionarea cererii de restituire sunt necesare informaţii suplimentare, termenul de soluţionare se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor respective, potrivit art. 70 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Paragraf 2
Cererea de restituire se depune de către persoanele care au dreptul să solicite restituirea, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
Paragraf 3
Cererea de restituire a taxei pe valoarea adăugată, împreună cu documentaţia prevăzută de dispoziţiile legale în vigoare, se depun la organul fiscal competent, direct la registratură sau la poştă, prin scrisoare recomandată.
Paragraf
Organul fiscal competent este:
litera a)
pentru cererile de restituire ale ambasadelor, misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, ale personalului acestora, precum şi ale cetăţenilor străini cu statut diplomatic sau consular în România - direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti în a căror rază teritorială solicitantul îşi are sediul sau îşi desfăşoară activitatea;
litera b)
pentru celelalte cereri de restituire - administraţia finanţelor publice în a cărei evidenţă fiscală este înregistrat solicitantul sau, după caz, organul fiscal desemnat potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
Paragraf 4
De la registratură, cererea însoţită de documentaţia menţionată mai sus se repartizează compartimentului cu atribuţii în domeniul soluţionării cererilor de restituire a TVA (Serviciul administrare TVA şi accize, Serviciul ambasade şi reprezentanţe sau Serviciul de analiză de risc, după caz), denumit în continuare compartiment de specialitate, care înregistrează cererile într-o evidenţă specială, organizată potrivit anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta procedură.
Paragraf 5
Compartimentul de specialitate analizează cererea şi documentaţia depusă de solicitant, verificând respectarea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare pentru restituirea TVA şi întocmeşte Referatul pentru analiză documentară, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta procedură.
Paragraf 6
Pe baza constatărilor cuprinse în Referatul pentru analiză documentară, compartimentul de specialitate întocmeşte proiectul Deciziei de restituire a taxei pe valoarea adăugată, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2 la ordin.
Paragraf
Proiectul deciziei se întocmeşte în două exemplare, se verifică şi se vizează de şeful compartimentului de specialitate şi se înaintează, împreună cu documentaţia şi cu Referatul pentru analiză documentară, spre aprobare, conducătorului unităţii fiscale.
Paragraf
Deciziile de restituire a taxei pe valoarea adăugată emise sunt decizii sub rezerva verificării ulterioare, potrivit art. 90 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Paragraf 7
Decizia de restituire a taxei pe valoarea adăugată aprobată se transmite compartimentului de colectare, în vederea compensării şi/sau restituirii, în conformitate cu prevederile art. 116 şi 117 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Paragraf 8
Compartimentul de colectare, în baza datelor din evidenţa analitică pe plătitor, precum şi a Deciziei de restituire a taxei pe valoarea adăugată, întocmeşte Nota de compensare şi/sau Nota de restituire a TVA, conform formularelor aprobate.
Paragraf
Nota de compensare şi/sau Nota de restituire TVA se întocmesc/întocmeşte în 3 exemplare, se semnează de şeful compartimentului de colectare şi se aprobă de directorul executiv adjunct coordonator/şeful administraţiei adjunct coordonator, după caz.
Paragraf
Nota de compensare şi/sau Nota de restituire a TVA aprobate/aprobată se transmit/transmite, pe bază de borderou, compartimentului de trezorerie în vederea efectuării compensării şi/sau restituirii.
Paragraf 9
După efectuarea compensării şi/sau restituirii, compartimentul de trezorerie transmite compartimentului de colectare două exemplare ale Notei de compensare şi/sau ale Notei de restituire a TVA, acestea purtând viza unităţii de Trezorerie a Statului.
Paragraf 10
Compartimentul de colectare transmite compartimentului de specialitate Decizia de restituire a taxei pe valoarea adăugată şi ambele exemplare ale notei, un exemplar pentru a fi comunicat solicitantului şi un exemplar în vederea arhivării.
Paragraf 11
După operarea datelor privind soluţionarea cererii de restituire în evidenţa specială, compartimentul de specialitate transmite dosarul solicitării compartimentului de gestionare a dosarului fiscal, pentru arhivare.
Paragraf
Dosarul solicitării cuprinde:
Paragraf
- cererea solicitantului;
Paragraf
- Referatul pentru analiză documentară;
Paragraf
- Decizia de restituire a taxei pe valoarea adăugată;
Paragraf
- Nota de compensare şi/sau Nota de restituire a TVA.
Paragraf 12
După primirea Notei de compensare şi/sau a Notei de restituire a TVA de la compartimentul de colectare, compartimentul de specialitate îl înştiinţează pe solicitant despre modul de soluţionare a cererii, prin transmiterea Deciziei de restituire a taxei pe valoarea adăugată, a Notei de compensare şi/sau a Notei de restituire a TVA.
ANX

Anexa 1

Paragraf
la procedură
Paragraf
EVIDENŢA
Paragraf
cererilor de restituire a TVA
PRE PRE_56
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_56
Linie PRE 1
Denumirea solicitantului
Linie PRE 2
Denumirea Codul de solicitan-identificare tului fiscală
Linie PRE 3
Denumirea Codul de Nr. şi data solicitan-identificareînregistrării tului fiscală cererii de restituire a TVA
Linie PRE 4
Denumirea Codul de Nr. şi data solicitan-identificareînregistrării tului fiscală cererii de restituire a TVA 1 2 3
Linie PRE 5
Denumirea Codul de Nr. şi data Suma solicitan-identificareînregistrăriisolicitului fiscală cererii de tată restituire a TVA 1 2 3 4
Linie PRE 6
Denumirea Codul de Nr. şi data Suma Decizia solicitan-identificareînregistrăriisolici-organului tului fiscală cererii de tată fiscal*) restituire a TVA 1 2 3 4 5
Linie PRE 7
Denumirea Codul de Nr. şi data Suma Decizia Suma solicitan-identificareînregistrăriisolici-organuluiaprobată tului fiscală cererii de tată fiscal*) restituire a TVA 1 2 3 4 5 6
Linie PRE 8
Codul de identificare fiscală
Linie PRE 9
Codul de Nr. şi data identificareînregistrării fiscală cererii de restituire a TVA
Linie PRE 10
Codul de Nr. şi data identificareînregistrării fiscală cererii de restituire a TVA 2 3
Linie PRE 11
Codul de Nr. şi data Suma identificareînregistrăriisolicifiscală cererii de tată restituire a TVA 2 3 4
Linie PRE 12
Codul de Nr. şi data Suma Decizia identificareînregistrăriisolici-organului fiscală cererii de tată fiscal*) restituire a TVA 2 3 4 5
Linie PRE 13
Codul de Nr. şi data Suma Decizia Suma identificareînregistrăriisolici-organuluiaprobată fiscală cererii de tată fiscal*) restituire a TVA 2 3 4 5 6
Linie PRE 14
Codul de Nr. şi data Suma Decizia Suma Diferenţa identificareînregistrăriisolici-organuluiaprobată faţă de fiscală cererii de tată fiscal*) suma sorestituire licitată a TVA 2 3 4 5 6 7=4-6
Linie PRE 15
Nr. şi data înregistrării cererii de restituire a TVA
Linie PRE 16
Nr. şi data Suma înregistrăriisolicicererii de tată restituire a TVA
Linie PRE 17
Nr. şi data Suma Decizia înregistrăriisolici-organului cererii de tată fiscal*) restituire a TVA
Linie PRE 18
Nr. şi data Suma Decizia înregistrăriisolici-organului cererii de tată fiscal*) restituire a TVA 3 4 5
Linie PRE 19
Nr. şi data Suma Decizia Suma înregistrăriisolici-organuluiaprobată cererii de tată fiscal*) restituire a TVA 3 4 5 6
Linie PRE 20
Nr. şi data Suma Decizia Suma Diferenţa înregistrăriisolici-organuluiaprobată faţă de cererii de tată fiscal*) suma sorestituire licitată a TVA 3 4 5 6 7=4-6
Linie PRE 21
Suma solicitată
Linie PRE 22
Suma Decizia solici-organului tată fiscal*)
Linie PRE 23
Suma Decizia Suma solici-organuluiaprobată tată fiscal*)
Linie PRE 24
Decizia organului fiscal*)
Linie PRE 25
Decizia Suma organuluiaprobată fiscal*)
Linie PRE 26
Decizia Suma Diferenţa organuluiaprobată faţă de fiscal*) suma solicitată
Linie PRE 27
Decizia Suma Diferenţa organuluiaprobată faţă de fiscal*) suma solicitată 5 6 7=4-6
Linie PRE 28
Suma aprobată
Linie PRE 29
Suma Diferenţa aprobată faţă de suma solicitată
Linie PRE 30
Diferenţa faţă de suma solicitată
NTA

Notă

Paragraf
R, în cazul cererilor respinse.
ANX

Anexa 2

Paragraf
la procedură
PRE PRE_70
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Imagine - PRE PRE_70
Linie PRE 1
Factură nr./data
Linie PRE 2
Factură Furnizor/ nr./dataPrestator
Linie PRE 3
Factură Furnizor/ Cod de identificare nr./dataPrestatorfiscală al furnizorului/ prestatorului
Linie PRE 4
Furnizor/ Prestator
Linie PRE 5
Furnizor/ Cod de identificare Prestatorfiscală al furnizorului/ prestatorului
Linie PRE 6
Cod de identificare fiscală al furnizorului/ prestatorului
Linie PRE 7
Total factură
Linie PRE 8
Total Bază de facturăimpozitare
Linie PRE 9
Bază de impozitare
Linie PRE 10
TVA
Linie PRE 11
Factură nr./data
Linie PRE 12
Factură nr./data
Linie PRE 13
Furnizor
Linie PRE 14
Furnizor Total factură
Linie PRE 15
Furnizor Total Bază de factură impozitare
Linie PRE 16
Total factură
Linie PRE 17
Total Bază de factură impozitare
Linie PRE 18
Bază de impozitare
Linie PRE 19
Bază de TVA Motive impozitare de fapt
Linie PRE 20
Bază de impozitare
Linie PRE 21
TVA
Linie PRE 22
Motive de fapt

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031