RO
AcasăDocument

ORDIN nr. 262 din 24 aprilie 2007

privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor tipizate cu regim special ale procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi ale anexei acestuia, destinate utilizării în activitatea de control, şi aprobarea modelului şi conţinutului formularului tipizat cu regim special al autorizaţiei emise de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor persoanelor fizice şi juridice ce efectuează operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase

Abrogat
Emitent:AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR
Publicat:02.05.2007
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Având în vedere prevederile:
Paragraf
- Hotărârii Guvernului nr. 755/2003 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare;
Paragraf
- Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
Paragraf
- Ordonanţei Guvernului nr. 7/1995 privind stabilirea regimului unor formulare tipizate din domeniul financiar, republicată;
Paragraf
- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 199/2000 privind înfiinţarea Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" - S.A.;
Paragraf
- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Paragraf
- Hotărârii Guvernului nr. 1.344/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, cu modificările şi completările ulterioare;
Paragraf
- Hotărârii Guvernului nr. 633/2003 privind înfiinţarea pe lângă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii,
Paragraf
în temeiul art. 4 alin. (4) şi al art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 755/2003,
Paragraf
vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emite următorul ordin:
ART

Articolul 1

litera
(1) Se aprobă modelul şi conţinutul formularelor tipizate cu regim special ale procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi ale anexei acestuia, destinate utilizării în activitatea de control, folosite de către personalul împuternicit al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
litera
(2) Modelul formularului de proces-verbal şi al anexei acestuia sunt prevăzute în anexa nr. 1.
ART

Articolul 2

litera
(1) Se aprobă modelul şi conţinutul formularului tipizat cu regim special al autorizaţiei emise de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor pentru efectuarea de operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase.
litera
(2) Modelul autorizaţiei este prevăzut în anexa nr. 2.
ART

Articolul 3

Paragraf
Caracteristicile tehnice ale procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi ale anexei acestuia, precum şi ale autorizaţiei emise de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor sunt prevăzute în anexa nr. 3.
ART

Articolul 4

Paragraf
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.
ART

Articolul 5

Paragraf
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale
Paragraf
pentru Protecţia Consumatorilor,
Paragraf
Gheorghe Ciubotaru
Paragraf
Bucureşti, 24 aprilie 2007.
Paragraf
Nr. 262.
ANX

Anexa 1

ANX

Anexa 2

ANX

Anexa 3

Paragraf
Caracteristicile tehnice ale procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi ale anexei acestuia:
Paragraf
- Format A4;
Paragraf
- 3x3 file/set, 20 de seturi/carnet (180 file/carnet);
Paragraf
- hârtie autocopiativă alb, roz, verde;
Paragraf
- tipar faţă: două culori + numerotare; tipar verso: 0;
Paragraf
- culori tipar faţă: negru şi o cerneală specială;
Paragraf
- elemente grafice de securitate: guilloche cu cerneală specială;
Paragraf
- alte elemente: perfor.
Paragraf
Caracteristicile tehnice ale autorizaţiei emise de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor:
Paragraf
- Format A4;
Paragraf
- file volante;
Paragraf
- hârtie de securitate de 90-95 g/mp;
Paragraf
- tipar faţă: 4 culori + dublă numerotare; tipar verso: 0;
Paragraf
- culori tipar faţă: negru, pantone 288 U, pantone 5425 U şi o cerneală specială;
Paragraf
- elemente grafice de securitate: fond numismatic, guilloche etc.;
Paragraf
- alte elemente: perfor.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031