RO
AcasăDocument

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 29 din 25 aprilie 2007 (*actualizată*)

privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Ministerului Economiei şi Finanţelor (actualizată până la data de 15 ianuarie 2013*)

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:15.01.2013
Versiune:baza
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 15 ianuarie 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către ORDONANŢA nr. 2 din 9 ianuarie 2013.
Paragraf
Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor
Paragraf
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, pentru eficientizarea şi reorganizarea activităţii în cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare,
Paragraf
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART

Articolul 1

Paragraf
Comisia Naţională de Prognoză, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, trece din subordinea Guvernului şi coordonarea secretarului general al Guvernului în subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor.
ART

Articolul 2

Paragraf
Comisia Naţională de Prognoză este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei şi Finanţelor.
ART

Articolul 3

Paragraf
Drepturile specifice, inclusiv cele de natură salarială, obligaţiile şi răspunderea personalului Comisiei Naţionale de Prognoză, care se preia integral, se păstrează în noua structură de organizare şi funcţionare a Ministerului Economiei şi Finanţelor.
ART

Articolul 4

Paragraf
Ordonatorului de credite bugetare al Comisiei Naţionale de Prognoză, finanţate din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Economiei şi Finanţelor, îi revin toate obligaţiile prevăzute de reglementările în vigoare pentru ordonatorul terţiar de credite bugetare.
ART

Articolul 5

Paragraf
Protocolul de predare-preluare se încheie în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi cuprinde, în principal, prevederile bugetare, execuţia bugetară până la data preluării, structurile de personal preluate, precum şi celelalte drepturi şi obligaţii ale Comisiei Naţionale de Prognoză.
ART

Articolul 6

Paragraf
Preşedintele şi vicepreşedinţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, denumită în continuare Agenţia, beneficiază de prevederile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 32/1998
Paragraf
privind organizarea cabinetului demnitarului din administraţia publică centrală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001
Paragraf
, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că în cadrul Agenţiei, în subordinea preşedintelui, se organizează şi funcţionează cabinetul demnitarului. Numărul maxim de posturi din cabinetul preşedintelui şi vicepreşedinţilor Agenţiei este cel prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 32/1998
Paragraf
, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001
Paragraf
, cu modificările şi completările ulterioare, pentru funcţia de secretar de stat din cadrul ministerelor, în cazul preşedintelui, şi pentru conducătorii organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu rang de secretar de stat, în cazul vicepreşedinţilor.
Paragraf
Art. 6 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA nr. 2 din 9 ianuarie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 15 ianuarie 2013.
ART

Articolul 7

litera
(1) Agenţia are un secretar general, înalt funcţionar public, numit în condiţiile legii.
litera
(2) Secretarul general al Agenţiei îndeplineşte atribuţiile prevăzute la art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare.
litera
(3) Secretarul general al Agenţiei poate îndeplini şi alte însărcinări prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei ori încredinţate de preşedinte.
ART

Articolul 8

litera
(1) Drepturile conferite de actele normative în vigoare personalului Ministerului Finanţelor Publice sunt păstrate, în urma aplicării prevederilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, pentru personalul preluat de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
litera
(2) De drepturile prevăzute la la alin. (1) beneficiază şi personalul preluat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, în urma aplicării prevederilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2007, de la Ministerul Economiei şi Comerţului, aferent activităţii de economie.
ART

Articolul 9

Paragraf
Dispoziţiile actelor normative privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Prognoză se modifică potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
ART

Articolul 10

Paragraf
În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Economiei şi Finanţelor va supune Guvernului spre adoptare proiectul de act normativ pentru organizarea şi funcţionarea Agenţiei.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
p. Ministrul economiei şi finanţelor,
Paragraf
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse,
Paragraf
Paul Păcuraru
Paragraf
Bucureşti, 25 aprilie 2007.
Paragraf
Nr. 29.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031