RO
AcasăDocument

ORDONANTA Nr. 24 din 26 iulie 1996

privind impozitul pe venitul reprezentantelor din România ale societăţilor comerciale şi organizaţiilor economice străine

Abrogat
Emitent:GUVERNUL
Publicat:26.07.1996
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, precum şi al art. 1 lit. f) din Legea nr. 65/1996 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Paragraf
Guvernul României emite următoarea ordonanţa:
ART

Articolul 1

litera
(1) Reprezentantele societăţilor comerciale şi organizaţiilor economice străine autorizate, potrivit legii, să-şi desfăşoare activitatea în România, denumite în continuare reprezentante, se supun impozitului pe venit, calculat cu cota de 38% aplicată la venitul anual impozabil.
litera
(2) Venitul anual impozabil se determina prin scăderea din comisioanele primite de la societăţile comerciale şi organizaţiile economice străine pe care le reprezintă a cheltuielilor efectuate pentru exercitarea activităţii (salarii, chirii, iluminat, telex, telefon, materiale de întreţinere şi altele), dovedite cu acte justificative.
litera
(3) Impozitul pe venitul determinat potrivit alin. (2) nu poate fi mai mic decît impozitul aferent normelor de venit, stabilite pe tipuri de reprezentante în funcţie de numărul de persoane care lucrează în cadrul acestora, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă.
ART

Articolul 2

litera
(1) Declaraţiile anuale de impunere, pe baza cărora se stabileşte venitul anual impozabil şi care vor cuprinde realizarile anului precedent şi estimarile pentru anul de impunere, se depun, până la data de 20 ianuarie inclusiv a fiecărui an fiscal, la organele fiscale din subordinea direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti, denumite în continuare organe fiscale, în raza cărora îşi au sediul reprezentantele.
litera
(2) Reprezentantele care obţin în cursul anului autorizaţia de funcţionare au obligaţia depunerii declaraţiei de impunere în termen de 15 zile de la data eliberării acestei autorizaţii, după care urmează regula prevăzută la alin. (1).
litera
(3) În cazul încetării activităţii, reprezentantele sunt obligate să prezinte declaraţia de impunere finala la organul fiscal în raza căruia îşi au sediul, în termen de 5 zile de la data depunerii autorizaţiei de funcţionare.
Paragraf
Declaraţia de impunere finala se înregistrează la organul fiscal respectiv.
ART

Articolul 3

litera
(1) În termen de 20 de zile de la data depunerii declaraţiei de impunere, impozitul pe venit se calculează sau se definitiveaza, după caz, de către organele fiscale pe baza elementelor din declaraţiile de impunere întocmite în conformitate cu evidenta privind veniturile, cheltuielile şi numărul persoanelor angajate de reprezentanta.
litera
(2) Impozitul pe venit datorat pe anul fiscal precedent constituie impozit provizoriu pentru anul fiscal curent.
ART

Articolul 4

litera
(1) Impozitul anual datorat conform art. 3 se plăteşte în patru rate egale, până la 28 (29) februarie, 15 mai, 15 august şi 15 noiembrie, inclusiv.
litera
(2) Diferenţele de impozit constatate în plus de către organele fiscale, ca urmare a controlului asupra declarării venitului, potrivit art. 3, se plătesc în termen de 15 zile de la data comunicării înştiinţării de plată.
litera
(3) Impozitul definitiv datorat de reprezentantele care îşi încetează activitatea în cursul anului se plăteşte în termen de 5 zile de la data comunicării înştiinţării de plată.
litera
(4) În cazul în care impozitul sau diferenţele de impozit nu sunt plătite la termen, reprezentantele sunt obligate la plata majorărilor de întârziere calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua lucrătoare imediat următoare expirării termenului de plată şi până în ziua plăţii, inclusiv.
litera
(5) Cota majorării de întârziere aplicată este cea prevăzută de legislaţia referitoare la calculul şi plata sumelor datorate pentru neachitarea în termen a impozitelor şi taxelor.
litera
(6) Impozitul, majorările de întârziere şi amenzile, reglementate prin prezenta ordonanţă, constituie venit al bugetului de stat.
ART

Articolul 5

Paragraf
Reprezentantele sunt obligate sa conducă evidenţa contabilă prevăzută de legislaţia în vigoare din România.
ART

Articolul 6

litera
(1) Depunerea cu întârziere a declaraţiei de impunere, nefurnizarea datelor necesare determinării obligaţiilor fiscale, precum şi neplata în termen a impozitului stabilit, de către reprezentante, constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:
litera a)
depunerea cu întârziere, de până la 30 de zile inclusiv, a declaraţiei de impunere, cu amendă egala cu 1% din suma impozitului datorat;
litera b)
nedepunerea sau depunerea declaraţiei de impunere cu o întârziere mai mare de 30 de zile faţă de termenul de depunere prevăzut la art. 2 din prezenta ordonanţă, precum şi nefurnizarea datelor necesare determinării obligaţiilor fiscale, cu amendă egala cu 2% din suma impozitului datorat;
litera c)
neplata în întregime a impozitului stabilit prin declaraţia de impunere, la data prevăzută, cu o amenda egala cu 3% din impozitul neplătit.
litera
(2) Amenzile se plătesc în termen de 5 zile de la rămînerea definitivă a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei; neplata în acest termen atrage după sine încasarea amenzilor potrivit procedurilor de urmărire silită.
litera
(3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de către organele fiscale.
litera
(4) Prevederile prezentei ordonanţe referitoare la contravenţii se completează cu dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu excepţia celor din art. 25, 26 şi 27, şi ale Legii nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale.
ART

Articolul 7

litera
(1) Plata impozitului pe venit, a majorărilor de întârziere şi a eventualelor amenzi contravenţionale, care se fac venituri la bugetul de stat, se efectuează în lei proveniţi din schimb valutar, la cursul valutar de referinţa al Băncii Naţionale a României în vigoare la data plăţii.
litera
(2) Dovada plăţii obligaţiilor fiscale prevăzute în prezenta ordonanţă se face cu documentul emis de societatea bancară la care reprezentanta are deschis contul în valută. În acest document se va menţiona şi contul în care societatea bancară virează contravaloarea în lei a valutei.
ART

Articolul 8

Paragraf
Modalitatea de control, de contestare şi de soluţionare a contestaţiilor, a cererilor cu privire la revizuirea impozitului pe venit, la urmărirea şi încasarea acestuia, precum şi alte norme procedurale prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, aprobată şi modificată prin Legea nr. 73/1996, şi în Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare sunt aplicabile şi reprezentantelor.
ART

Articolul 9

Paragraf
Constatarea, controlul, urmărirea şi încasarea impozitului, precum şi a majorărilor de întârziere aferente, reglementate de prezenta ordonanţă, se efectuează de către organele fiscale.
ART

Articolul 10

Paragraf
Normele de venit prevăzute în anexa se actualizează anual prin ordin al ministrului finanţelor, în funcţie de rata inflaţiei şi de evoluţia cursului de schimb al leului.
Paragraf
Dispoziţii finale şi tranzitorii
ART

Articolul 11

Paragraf
Contestaţiile aflate pe rol la organele Ministerului Finanţelor, precum şi plingerile la instanţele judecătoreşti competente se soluţionează în conformitate cu legislaţia în vigoare la data constatării faptei.
ART

Articolul 12

Paragraf
Începând cu data aplicării prezentei ordonanţe se abroga art. 2-6, art. 8-10, paragraful (5) al art. 14, anexele nr. 1 şi 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.222/1990 privind regimul impozitelor şi taxelor aplicabile reprezentantelor din România ale societăţilor comerciale sau organizaţiilor economice străine, precum şi drepturile şi obligaţiile legate de salarizarea personalului român, prevederile alin. 5 şi 6 ale art. 16 din Decretul-lege nr. 122/1990 privind autorizarea şi funcţionarea în România a reprezentantelor societăţilor comerciale şi organizaţiilor economice străine, referitoare la impozitul pe venit, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
ART

Articolul 13

Paragraf
Dispoziţiile prezentei ordonanţe se aplică începând cu data de 1 ianuarie 1997.
Paragraf
p. PRIM-MINISTRU
Paragraf
FLORIN GEORGESCU,
Paragraf
ministru de stat, ministrul finanţelor
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
p. Ministru de stat, ministrul finanţelor,
Paragraf
Nicolae Constantinescu,
Paragraf
secretar de stat
ANX

Anexa

Paragraf
NORME DE VENIT
Paragraf
stabilite în funcţie de numărul de persoane care
Paragraf
lucrează în cadrul reprezentantei
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
În numărul persoanelor pe baza căruia se stabileşte tipul de reprezentanta nu se cuprind: secretara, dactilografa, soferul, stenodactilografa, telexistul, curierul, muncitorul calificat, femeia de serviciu.
Paragraf
Dacă în cursul unui an fiscal au loc modificări în legătură cu tipul reprezentantei, aceasta are obligaţia de a depune o noua declaraţie de impunere, conform art. 2 din prezenta ordonanţă, în cursul lunii în care a intervenit modificarea respectiva.
Paragraf
În acest caz, impozitul pe venitul anual se recalculează începând cu data de întâi a lunii în care a intervenit modificarea. Ratele de impozit rămase de plată până la expirarea anului fiscal se vor influenţa cu diferenţele rezultate din recalcularea impozitului pe venit şi se vor plati la termenele prevăzute în art. 4.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031