RO
AcasăDocument

LEGE nr. 215 din 24 octombrie 2008

pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006

În vigoare
Emitent:PARLAMENTUL
Publicat:24.10.2008
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART

Articolul i

Paragraf
Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
Paragraf 1
La articolul 1, literele d), i), j), l), ţ) şi u) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"d) capcană autorizată - orice dispozitiv folosit în scopul capturării exemplarelor din speciile de faună de interes cinegetic, a cărui utilizare a fost avizată de autoritatea publică centrală care răspunde de protecţia mediului şi aprobată de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură;
litera i)
fond cinegetic - unitatea de gospodărire cinegetică constituită din fauna de interes cinegetic şi suprafaţa de teren, indiferent de categoria acestuia, indiferent de proprietar şi astfel delimitată încât să asigure o stabilitate cât mai mare faunei de interes cinegetic în interiorul său. Nu se includ în fondurile cinegetice suprafeţele din intravilan, precum şi zona strict protejată şi zona tampon din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării»;
litera j)
fond cinegetic naţional - totalitatea fondurilor cinegetice din România;
litera l)
gestionar consacrat - organizaţia de vânătoare română, licenţiată în condiţiile legii, cu drept de a obţine gestiunea faunei cinegetice de pe un fond cinegetic, dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a avut calitatea de gestionar în contractul de gestionare anterior organizării atribuirii directe pentru fondul cinegetic respectiv; contractul de gestionare nu a încetat din culpa sa; îşi manifestă intenţia de a gestiona în continuare fauna cinegetică de pe fondul cinegetic respectiv şi oferă tariful de gestionare;
Paragraf
ţ) vânat - exemplarul/exemplarele din specia/speciile de interes cinegetic obţinut/obţinute prin acţiunile de vânătoare sau prin acţiunile de braconaj cinegetic;
litera u)
vânătoare - acţiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca finalitate capturarea ori uciderea exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, aflate în stare de libertate. Nu constituie acţiune de vânătoare capturarea autorizată a exemplarelor din speciile de interes cinegetic în scop ştiinţific, urmată de eliberarea acestora;".
Paragraf 2
La articolul 6 alineatul (1), literele b), f) şi h) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"b) stabileşte criteriile de atribuire în gestiune a fondurilor cinegetice;
litera f)
stabileşte şi aprobă anual, până la data de 15 mai, cotele anuale de recoltă pentru speciile admise la vânătoare, cu avizul autorităţii publice centrale care răspunde de protecţia mediului; cotele de recoltă astfel aprobate devin obligatorii de realizat, fără alte avize, acorduri sau autorizări suplimentare;
litera h)
avizează propunerile de populare a fondurilor cinegetice cu specii de vânat inexistente în libertate în România, pe baza studiilor de impact, avizate de Academia Română şi de autoritatea publică centrală care răspunde de protecţia mediului;".
Paragraf 3
La articolul 8 alineatul (1) litera A, literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"a) fondurile cinegetice pe care proprietarii privaţi, persoane fizice sau juridice, au în proprietate o suprafaţă de teren care reprezintă minimum 51% din suprafaţa fiecărui fond cinegetic, individual sau într-o asociaţie legal constituită în acest scop. Acest tip de atribuire se realizează în favoarea gestionarului propus pentru 10 ani de persoana fizică sau juridică, după caz;
litera b)
fondurile cinegetice pe care statul este proprietar al fondului forestier pe minimum 51% din suprafaţa fiecărui fond cinegetic. Acest tip de atribuire se realizează pentru categoria de gestionari prevăzută la art. 7 lit. d) şi e) şi pentru instituţiile de învăţământ de stat care au ca disciplină de studiu vânatul şi vânătoarea;".
Paragraf 4
La articolul 9, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(3) Tariful de gestionare prevăzut la alin (2) nu este purtător de TVA şi se calculează pentru sezonul de vânătoare 15 mai anul curent - 14 mai anul viitor."
Paragraf 5
Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 10. - Administratorul pădurilor proprietate publică a statului este persoana juridică ce reprezintă statul român în calitatea sa de proprietar de fond forestier, în vederea creării şi stabilirii dreptului de gestionare pentru vânatul din fondurile cinegetice, în conformitate cu prevederile prezentei legi."
Paragraf 6
Articolul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 11. - (1) Fiecare instituţie de învăţământ de stat care are disciplină de studiu vânatul şi vânătoarea are dreptul de a primi în scop didactic, în condiţiile art.8 alin.(1) lit.A.b), câte un fond cinegetic.
litera
(2) Instituţiile de învăţământ superior de stat în care se realizează cel puţin 2 ani de specializare cinegetică au dreptul de a primi în scop didactic, în condiţiile art. 8 alin. (1) lit. A.b), 3 fonduri de vânătoare.
litera
(3) Atribuirea în gestiune a faunei cinegetice în condiţiile alin. (1) şi (2) se realizează prin ordin al administratorului, la solicitarea instituţiilor de învăţământ."
Paragraf 7
Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 13. - (1) Pentru pagubele produse culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, cuprinse în anexele nr. 1 şi 2, se acordă despăgubiri.
litera
(2) Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 1 se suportă după cum urmează:
litera a)
pentru pagubele produse în fondurile cinegetice şi în intravilan - de gestionarul faunei cinegetice de pe cuprinsul fondurilor cinegetice în cauză, dacă acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile pentru prevenirea pagubelor;
litera b)
pentru pagubele produse în ariile naturale protejate, neincluse în fonduri cinegetice sau în care vânătoarea nu este admisă - de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, din bugetul aprobat cu această destinaţie.
litera
(3) Pentru situaţiile în care atât gestionarul, cât şi proprietarii de culturi agricole, silvice şi de animale domestice şi-au îndeplinit toate obligaţiile pentru prevenirea pagubelor, despăgubirile se suportă de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, din bugetul aprobat cu această destinaţie.
litera
(4) Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 2 se suportă de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, din bugetul aprobat cu această destinaţie."
Paragraf 8
La articolul 15, alineatele (2), (3) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2) Tariful de gestionare pentru fondurile cinegetice care se atribuie direct, în condiţiile art. 8 alin. (1) lit. A, precum şi tariful de pornire la licitaţie pentru fondurile cinegetice care se atribuie prin licitaţie publică, în condiţiile art. 8 alin. (1) lit. B, se stabilesc prin însumarea produselor dintre media numărului de exemplare aprobate a fi recoltate pe ultimele două sezoane de vânătoare încheiate, pe specii, şi 10% din valoarea de calcul al tarifului de gestionare, înscrise în anexele nr. 1 şi 2.
litera
(3) Tarifele de gestionare înscrise în contractele de gestionare în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi se modifică pentru fiecare sezon de vânătoare, prin acte adiţionale, până la data de 15 martie, după cum urmează:
litera a)
pentru fondurile cinegetice atribuite direct, tariful de gestionare va reprezenta valoarea rezultată din calculul realizat potrivit prevederilor alin. (2);
litera b)
pentru fondurile cinegetice atribuite prin licitaţie publică, tariful de gestionare va reprezenta valoarea calculată, conform prevederilor lit. a), înmulţită cu raportul dintre valoarea rezultată din licitaţie publică şi valoarea de pornire a licitaţiei.
litera
(7) Administratorul pădurilor proprietate publică a statului are obligaţia să asigure, cu titlu gratuit, în fondul forestier proprietate publică a statului, terenuri libere de vegetaţie forestieră dintre cele existente la data intrării în vigoare a prezentei legi, destinate, prin amenajamentul silvic, cultivării, depozitării şi distribuirii hranei complementare a vânatului sau amplasării construcţiilor şi instalaţiilor vânătoreşti, inclusiv a fazaneriilor existente la data intrării în vigoare a prezentei legi, în suprafaţă de minimum:
litera a)
1 ha pentru 1.000 ha de pădure în etajul altitudinal de munte;
litera b)
2 ha pentru 1.000 ha de pădure în etajul altitudinal de deal;
litera c)
3 ha pentru 1.000 ha de pădure în etajul altitudinal de câmpie."
Paragraf 9
La articolul 15, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(3^1) Neîncheierea actelor adiţionale potrivit prevederilor alin. 3 din vina gestionarului conduce la pierderea dreptului acestuia de a practica vânătoarea pentru sezonul de vânătoare următor."
Paragraf 10
La articolul 15, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (7^1), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(7^1) Gestionarii au obligaţia de a prelua terenurile asigurate potrivit prevederilor alin. (7) pe baza unui document de predarepreluare, în prezenţa reprezentantului administratorului."
Paragraf 11
La articolul 17, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 17. - (1) Gestionarii sunt obligaţi să asigure gospodărirea faunei de interes cinegetic, cu respectarea principiului durabilităţii, pe baza studiilor de evaluare şi a planurilor de management cinegetic întocmite pentru fiecare fond cinegetic, pentru perioada de valabilitate a contractului de gestionare.
litera
(2) Studiile de evaluare a efectivelor speciilor admise la vânătoare se întocmesc anual de către personalul cu specializare silvică sau cinegetică angajat al gestionarului fondurilor cinegetice şi vor fi supuse aprobării administratorului."
Paragraf 12
La articolul 17, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (2^1)-(2^3), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(2^1) Planurile de management cinegetic se întocmesc pentru o perioadă de 10 ani de către personalul cu specializare superioară silvică sau cinegetică angajat al gestionarului şi se supun aprobării administratorului în termen de 6 luni de la primirea în gestiune a fondurilor de vânătoare.
Paragraf 2
^2) În situaţia fondurilor cinegetice care se suprapun peste ariile naturale protejate, planurile de management cinegetic vor fi corelate cu planurile de management al ariilor naturale protejate.
Paragraf 2
^3) În fondurile cinegetice care cuprind şi arii naturale protejate, evaluarea populaţiilor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 se realizează împreună cu reprezentanţii administraţiilor ariilor naturale protejate."
Paragraf 13
La articolul 17, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(4) Managementul populaţiei faunei de interes cinegetic din parcuri naţionale, rezervaţii ştiinţifice, zone cu protecţie strictă sau zone de protecţie integrală din celelalte arii naturale protejate incluse în fonduri cinegetice se face de către administraţiile ariilor protejate, în baza hotărârilor consiliilor ştiinţifice ale acestora, conform prevederilor din planul de management şi, după caz, din regulamentul ariilor naturale protejate respective."
Paragraf 14
La articolul 19, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 19. - (1) În scopul conservării biodiversităţii, regimul juridic al vânării mamiferelor şi păsărilor, inclusiv a celor migratoare, este reglementat de prezenta lege şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
litera
(2) Speciile de mamifere şi păsări, inclusiv cele migratoare, la care vânarea este interzisă, prevăzute în anexa nr. 2, se supun derogărilor adoptate de către autoritatea publică centrală care răspunde de protecţia mediului, cu avizul conform al administratorului."
Paragraf 15
La articolul 19, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(2^1) Evaluarea populaţiilor din speciile prevăzute în anexa nr. 2 se realizează de către gestionar, sub coordonarea autorităţii publice centrale care răspunde de protecţia mediului şi a administratorului."
Paragraf 16
La articolul 20, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 20. - (1) În vederea conservării faunei de interes cinegetic, administratorul, împreună cu autoritatea publică centrală care răspunde de protecţia mediului şi cu gestionarul fondului cinegetic, delimitează în fiecare fond cinegetic una sau mai multe zone de linişte a faunei cinegetice, în care se iau măsuri suplimentare de protecţie prin planurile de management cinegetic."
Paragraf 17
La articolul 23 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"b) lăsarea animalelor domestice libere sau păşunatul cu acestea în fondul forestier;".
Paragraf 18
La articolul 23 alineatul (1), literele c), e) şi o) se abrogă.
Paragraf 19
La articolul 23 alineatul (1), după litera w) se introduce o nouă literă, litera x), cu următorul cuprins:
Paragraf
"x) incendierea miriştilor şi a tufărişurilor din fondurile cinegetice."
Paragraf 20
La articolul 23, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(3) În situaţiile prevăzute la alin. (2), păşunatul este permis cu acordul scris al proprietarului pădurii şi al gestionarului fondului cinegetic."
Paragraf 21
Articolul 24 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 24. - Speciile de interes cinegetic admise la vânătoare se vânează în numărul, în locurile, în perioadele şi cu mijloacele admise de lege, cu respectarea reglementărilor privind autorizarea, organizarea şi practicarea vânătorii."
Paragraf 22
La articolul 26, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 26. - (1) Perioadele în care se poate practica vânătoarea la speciile de mamifere sunt precizate în anexa nr. 1 lit. A."
Paragraf 23
La articolul 26, după alineatul (1) se introduc două noi alineatele, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(1^1) Perioadele în care se poate practica vânătoarea la păsări, inclusiv cele migratoare, stabilite în concordanţă cu prevederile art. 33 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, sunt precizate în anexa nr. 1 lit. B.
Paragraf 1
^2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1^1), vânătoarea la păsări migratoare în fondurile cinegetice care se suprapun pe teritoriul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" începe cu 15 zile mai târziu faţă de datele înscrise în anexa nr. 1 lit. B."
Paragraf 24
La articolul 27 alineatul (1), literele b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"b) posedă autorizaţii eliberate de gestionar;
litera c)
posedă permis de armă tip B;".
Paragraf 25
La articolul 27, alineatul (2) se abrogă.
Paragraf 26
La articolul 28, alineatele (5) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"(5) Regulamentul pentru preschimbarea permiselor de vânătoare aflate în uz şi pentru obţinerea permiselor de vânătoare în condiţiile prezentei legi se aprobă prin ordin al administratorului.
litera
(6) Examenul pentru obţinerea calităţii de vânător se organizează pe judeţe, în conformitate cu regulamentul aprobat prin ordin al administratorului."
Paragraf 27
La articolul 31, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2) Autorizaţiile de vânătoare individuale sau colective sunt documente cu regim special, emise şi înseriate de gestionari printr-un sistem informatic, conform modelului şi reglementărilor stabilite prin ordin al conducătorului administratorului.
litera
(3) Documentele prevăzute la alin. (1) pot fi folosite de gestionari, în condiţiile stabilite prin reglementările referitoare la organizarea şi practicarea vânătorii."
Paragraf 28
Articolul 33 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 33. - (1) Vânătoarea se practică cu:
litera a)
arme de foc de vânătoare;
litera b)
capcane autorizate.
litera
(2) Caracteristicile mijloacelor prevăzute la alin. (1) lit. b) se stabilesc prin ordin al conducătorului administratorului."
Paragraf 29
Articolul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 34. - În interesul protejării faunei şi florei sălbatice şi al conservării habitatelor naturale, pentru prevenirea producerii unor daune importante, în interesul sănătăţii şi securităţii publice sau pentru alte raţiuni de interes public major, în terenurile neincluse în fondurile cinegetice recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică şi a câinilor fără stăpân se realizează de gestionarul din zona respectivă sub formă de prestări de servicii, la solicitarea consiliului local sau a administraţiei ariei naturale protejate, cu avizul consiliului ştiinţific al acesteia, după caz."
Paragraf 30
Articolul 35 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 35. - (1) Vânătoarea în fondurile cinegetice care cuprind şi arii naturale protejate este admisă numai cu respectarea condiţiilor prevăzute în planurile de management cinegetic şi în planurile de management al ariilor naturale respective.
litera
(2) Vânătoarea în zonele tampon, admise la vânătoare, din cuprinsul ariilor naturale protejate se practică doar la speciile care nu fac obiectul protecţiei în aria naturală respectivă.
litera
(3) Vânătoarea în zonele de dezvoltare durabilă din cadrul rezervaţiilor biosferei este permisă numai membrilor asociaţiilor locale de vânători.
litera
(4) Hrănirea sau nădirea exemplarelor din speciile de interes cinegetic la distanţe mai mici de 1 km de limita ariilor naturale protejate în care vânătoarea este interzisă sau în cele neincluse în fondurile cinegetice este interzisă."
Paragraf 31
La articolul 36, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 36. - (1) Exemplarele din speciile admise la vânătoare, care produc pagube culturilor agricole, silvice sau animalelor domestice, pot fi vânate şi în afara perioadei legale de vânătoare, în condiţiile aprobării administratorului."
Paragraf 32
La articolul 36, alineatul (2) se abrogă.
Paragraf 33
Articolul 37 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 37. - Pentru acţiunile care se desfăşoară în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (2) se eliberează autorizaţii de vânătoare, în condiţiile aprobării emise de administrator."
Paragraf 34
Articolul 38 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 38. - (1) Cu respectarea prevederilor art. 33 alin. (1) lit. f) şi ale art. 33 alin. (2) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 sunt permise următoarele:
litera a)
mamiferele şi păsările admise la vânătoare sau părţi ori produse provenite de la acestea, dobândite legal prin acţiuni de vânătoare, pot face obiectul transportului pentru nevoile proprii ale vânătorilor;
litera b)
mamiferele admise la vânătoare în stare vie ori moartă sau orice părţi ori produse provenite de la acestea, uşor de identificat, recoltate cu respectarea prevederilor legale, pot face obiectul comercializării, deţinerii şi/sau transportului în scopul comercializării sau populării de către persoane juridice autorizate, potrivit legii;
litera c)
comercializarea, deţinerea şi/sau transportul în scopul comercializării speciilor de păsări cuprinse în anexele nr. 5D şi 5E laOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007se realizează în conformitate cu prevederile art. 33 al acestei ordonanţe de urgenţă.
litera
(2) Transportul, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii, sunt interzise."
Paragraf 35
La articolul 39, literele a), d), f), g), o), u), w) şi x) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"a) depăşirea cotei de recoltă care a fost aprobată la nivel de gestionar;
litera d)
nerealizarea cotei de recoltă pentru vânatul sedentar ori depăşirea cotei de recoltă pe fond cinegetic, fără motive justificate;
litera f)
urmărirea vânatului rănit pe alt fond cinegetic, fără acordul gestionarului acestuia, ori trecerea pe un asemenea fond cu arma de vânătoare neintrodusă în toc, şi în afara căilor de comunicaţie;
litera g)
accesul cu arma de vânătoare în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală din celelalte arii naturale protejate, precum şi în zona strict protejată şi în zona tampon a Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării»;
litera o)
folosirea la vânătoare a armelor care au calibrul necorespunzător speciei pentru care este autorizată acţiunea de vânătoare sau a celor la care percuţia cartuşului se realizează pe ramă;
litera u)
vânătoarea în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală din ariile naturale protejate, în intravilan, în crescătorii de vânat, precum şi în zona strict protejată şi în zona tampon din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării»;
litera w)
vânătoarea în suprafeţele ariilor naturale protejate cuprinse în fondurile de vânătoare, practicată fără respectarea prevederilor planurilor de management cinegetic, şi în cele ale ariilor naturale respective în ceea ce priveşte vânătoarea;
litera x)
utilizarea armelor neomologate sau neautorizate pentru vânătoare în România;".
Paragraf 36
La articolul 39, literele p), q), r) şi s) se abrogă.
Paragraf 37
La articolul 39, după litera z) se introduc două noi litere, literele z^1) şi z^2), cu următorul cuprins:
Paragraf
"z^1) completarea necorespunzătoare a autorizaţiilor de vânătoare;
Paragraf
z^2) nereturnarea în termen a autorizaţiilor de vânătoare de către titularii acestora."
Paragraf 38
După articolul 39 se introduce un nou articol, articolul 39^1, cu următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 39^1. - (1) Prin excepţie de la prevederile art. 39 lit. g), u) şi w), în interesul protejării faunei şi florei sălbatice, al conservării habitatelor naturale, pentru prevenirea producerii unor daune importante, în interesul sănătăţii şi al securităţii publice sau pentru alte raţiuni de interes public major, în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală din ariile naturale protejate cuprinse în fonduri cinegetice, recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică şi a câinilor fără stăpân se realizează de gestionarul fondului cinegetic respectiv, cu acordul administratorului, la solicitarea administraţiei ariei naturale protejate, avizată de consiliul ştiinţific al acesteia.
litera
(2) Exemplarele recoltate în condiţiile alin. (1) se valorifică de gestionari potrivit legii şi reprezintă baza de calcul al tarifului de gestionare a faunei cinegetice."
Paragraf 39
La articolul 42 alineatul (1), literele e), f), g), j), l), n), p) şi q) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"e) vânătoarea în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală din celelalte arii naturale protejate altfel decât în condiţiile art. 39^1;
litera f)
vânătoarea în intravilan, în zona strict protejată şi în zona tampon din cuprinsul Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării» altfel decât în condiţiile art. 34;
litera g)
vânătoarea păsărilor migratoare de apă în ariile de protecţie specială avifaunistică şi a speciilor care fac obiectul protecţiei în ariile speciale de conservare constituite în baza prevederilor directivelor Uniunii Europene, cuprinse în fondurile cinegetice, fără respectarea prevederilor referitoare la vânătoare, cuprinse în planurile de management şi/sau în regulamentele acestora;
litera j)
vânarea în afara perioadelor legale de vânătoare la specia respectivă, conform anexei nr. 1 şi prevederilor art. 36 sau aprobării date pentru speciile din anexa nr. 2;
litera l)
vânarea mamiferelor prin utilizarea capcanelor neautorizate;
litera n)
vânarea urşilor la nadă şi/sau la bârlog;
litera p)
vânătoarea cu exemplare de păsări de pradă, cu arcuri şi cu arbalete;
litera q)
vânătoarea prin utilizarea armelor altfel decât ţinute în mână, a armelor la care percuţia cartuşului se realizează pe ramă ori/şi a altor arme decât cele autorizate sau omologate, după caz, pentru vânătoare în România;".
Paragraf 40
La articolul 42 alineatul (2), literele c) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"c) vânătoarea practicată cu arme de foc şi capcane neautorizate în afara fondurilor cinegetice;
litera d)
vânătoarea pe timp de noapte, cu excepţia speciilor la care vânătoarea este permisă în acest interval, conform reglementărilor privind organizarea şi practicarea vânătorii."
Paragraf 41
Articolul 43 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 43. - Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei accesul nejustificat cu arma de vânătoare în parcuri naţionale, în rezervaţii ştiinţifice, în zonele cu protecţie strictă sau în zonele de protecţie integrală din celelalte arii naturale protejate, precum şi în zona strict protejată şi în zona tampon a Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării», ale căror limite sunt vizibil delimitate, şi accesul altor membri vânători decât ai asociaţiilor locale de vânători, în zonele tampon, în parcurile naturale şi în ariile naturale protejate ale patrimoniului natural universal, cuprinse în fondurile cinegetice."
Paragraf 42
La articolul 44, literele a), b) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"a) scoaterea din ţară a trofeelor care pot fi medaliate de vânat sau a faunei vii de interes cinegetic, fără respectarea dispoziţiilor legale;
litera b)
transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii;
litera d)
eliberarea de autorizaţii pentru vânătoare, în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege;"
Paragraf 43
După articolul 44 se introduce un nou articol, articolul 44^1, cu următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 44^1. - Complicitatea la acţiunile prevăzute la art. 42-44 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei."
Paragraf 44
Articolul 45 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 45. - Nemarcarea prin semne vizibile a limitelor zonelor cu protecţie strictă, a zonelor de protecţie integrală şi a zonelor tampon, de către administratorul ariei naturale protejate respective, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei."
Paragraf 45
După articolul 46 se introduce un nou articol, articolul 46^1, cu următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 46^1. - Faptele prevăzute la art. 42-45 prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, indiferent de modul şi de mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi de conduita făptuitorului."
Paragraf 46
La articolul 48 alineatul (1), literele b)-e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"b) încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. d), f), n), p) şi v) şi la art. 39 lit. b), d), ş), y), z^1) şi z^2), cu amendă de la 250 lei la 750 lei;
litera c)
încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 15 alin. (2), art. 18, art. 23 alin. (1) lit. c), h), i), j), k), l) şi s), precum şi la art. 39 lit. h), k), m) şi t), cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei;
litera d)
încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 15 alin. (5), art. 23 alin. (1) lit. a), b), g), r), ş), t) şi w), precum şi la art. 39 lit. i), ţ), u) şi z), cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei;
litera e)
încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 15 alin. (1), art. 17 alin. (1), (2^1), (2^2), (2^3), (3) şi (4), art. 19 alin. (2^1), art. 21, art. 23 alin. (1) lit. q), ţ) şi x), art. 35 alin. (4) şi la art. 39 lit. c), j) şi o), cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei."
Paragraf 47
La articolul 50, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2) Procesul-verbal de constatare a contravenţiilor este un document tipizat al cărui model se stabileşte de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură."
Paragraf 48
La articolul 56, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 56. - (1) În scopul administrării şi gestionării fondului cinegetic într-o concepţie unitară, administratorul elaborează şi aprobă, cu avizul Consiliului Naţional de Vânătoare, în limita prevederilor prezentei legi, regulamente, instrucţiuni şi reglementări tehnice."
Paragraf 49
La articolul 57, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2) Pentru fapta prevăzută la art. 14 alin. (2), valoarea despăgubirilor se stabileşte pe cale civilă."
Paragraf 50
Titlul anexei nr. 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Perioadele de vânare, valoarea de calcul al tarifului de gestionare şi valoarea de despăgubire în cazul unor fapte ilicite pentru speciile la care vânarea este permisă"
Paragraf 51
La anexa nr. 1 litera A), punctele 4, 6, 7, 9, 10 şi 16 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf 52
La anexa nr. 1 litera B, punctele 2, 3, 4, 6, 8, 12, 17, 18, 24, 25,
Paragraf 31
şi 32 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
Paragraf 53
La anexa nr. 1 litera B, după punctul 1 se introduce un nou punct,
Paragraf
punctul 11, cu următorul cuprins:
Paragraf 54
La anexa nr. 1 litera B, după punctul 2 se introduce un nou punct,
Paragraf
punctul 21, cu următorul cuprins:
Paragraf 55
La anexa nr. 1 litera B, după punctul 3 se introduce un nou punct,
Paragraf
punctul 31, cu următorul cuprins:
Paragraf 56
La anexa nr. 1 litera B, după punctul 11 se introduce un nou punct,
Paragraf
punctul 111, cu următorul cuprins:
Paragraf 57
La anexa nr. 1 litera B, după punctul 14 se introduce un nou punct,
Paragraf
punctul 141, cu următorul cuprins:
Paragraf 58
La anexa nr. 1 litera B, după punctul 15 se introduce un nou punct,
Paragraf
punctul 151, cu următorul cuprins:
Paragraf 59
La anexa nr. 1 litera B, punctele 1 şi 33 se abrogă.
Paragraf 60
Titlul anexei nr. 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Valoarea de despăgubire în cazul unor fapte ilicite şi valoarea de calcul a tarifului de gestionare pentru speciile la care vânarea este interzisă"
Paragraf 61
La anexa nr. 2 litera A, punctul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Paragraf 62
La anexa nr. 2 litera B, după punctul 51 se introduce un nou punct,
Paragraf
punctul 511, cu următorul cuprins:
Paragraf 63
La anexa nr. 2 litera B, după punctul 153 se introduce un nou punct,
Paragraf
punctul 1531, cu următorul cuprins:
Paragraf 64
La anexa nr. 2, litera B punctele 13, 88 şi 99 se abrogă.
Paragraf 65
La anexa nr. 2, litera B punctele 4, 7, 20, 48, 50, 51, 63, 64, 75,
Paragraf 95
, 123, 126, 134, 142, 145, 155, 157, 163, 176 şi 177 se modifică şi vor
Paragraf
avea următorul cuprins:
ART

Articolul ii

Paragraf
În tot cuprinsul Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "fond de vânătoare" se înlocuieşte cu sintagma "fond cinegetic".
ART

Articolul iii

Paragraf
Actuala strategie cinegetică şi actualele regulamente, instrucţiuni şi norme tehnice privind vânatul şi vânătoarea, emise în baza legilor anterioare, rămân în vigoare până la revizuirea acestora în concordanţă cu prevederile prezentei legi, dar numai târziu de un an de la intrarea în vigoare a acesteia
ART

Articolul iv

Paragraf
Modalitatea de emitere şi înseriere a autorizaţiilor de vânătoare existentă la data intrării în vigoare a prezentei legi se aplică până la testarea practică şi funcţionarea corespunzătoare a sistemului informatic prevăzut la art. 31 alin. (2) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
ART

Articolul v

litera
(1) Modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute la art. 13 alin. (4) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi obligaţiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice şi proprietarilor de culturi agricole, silvice şi de animale domestice pentru prevenirea pagubelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, care va fi adoptată în termen de 20 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
litera
(2) Modelul procesului-verbal prevăzut la art. 50 alin. (2) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
ART

Articolul vi

Paragraf
Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
Paragraf
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
Paragraf
EUGEN NICOLICEA
Paragraf
PREŞEDINTELE SENATULUI
Paragraf
NICOLAE VĂCĂROIU
Paragraf
Bucureşti, 24 octombrie 2008.
Paragraf
Nr. 215.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031