RO
AcasăDocument

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007 (*actualizată*)

privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (actualizată până la data de 17 noiembrie 2008*)

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:17.11.2008
Versiune:consolidata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 17 noiembrie 2008, cu modificările şi completările aduse de: LEGEA nr. 15 din 14 februarie 2008; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 152 din 12 noiembrie 2008.
Paragraf
**) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Paragraf
Conform art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 152 din 12 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 769 din 17 noiembrie 2008, în cuprinsul actelor normative în vigoare, denumirea Inspectoratul de Aviaţie ai Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se înlocuieşte cu denumirea Inspectoratul General de Aviaţie ai Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
Paragraf
Având în vedere prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, prin care a fost înfiinţat Ministerul Internelor şi Reformei Administrative prin reorganizarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, în subordinea noului minister fiind ulterior trecute Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale şi Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice,
Paragraf
ţinând seama de necesitatea reglementării urgente a noului cadru organizatoric şi funcţional al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, pentru evitarea producerii unui blocaj instituţional sau a unor dificultăţi în ceea ce priveşte funcţionarea optimă a instituţiei, în lipsa cadrului normativ care să stabilească organizarea, funcţionarea şi atribuţiile noii instituţii, elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
Paragraf
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART

Articolul 1

litera
(1) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică şi cu sediul în municipiul Bucureşti.
litera
(2) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative exercită, conform Constituţiei şi legilor ţării, atribuţiile ce îi revin cu privire la:
litera a)
apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, a proprietăţii publice şi private;
litera b)
realizarea Programului de guvernare şi a strategiilor în domeniul reformei administraţiei publice şi ordinii publice şi monitorizarea, în numele Guvernului, a elaborării şi aplicării programelor de reformă instituţională de către ministere şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale;
litera c)
îndeplinirea obligaţiilor ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene şi participarea la procesul de elaborare a politicilor şi actelor normative comunitare în domeniile sale de competenţă;
litera d)
funcţia publică şi funcţionarii publici;
litera e)
reprezentarea Guvernului pe plan local;
litera f)
respectarea regimului general al autonomiei locale şi principiilor constituţionale ale descentralizării şi deconcentrării serviciilor publice;
litera g)
parteneriat cu autorităţile locale şi cu structurile asociative ale autorităţilor publice locale;
litera h)
activitatea privind parcurile industriale şi zonele defavorizate;
litera i)
activitatea de cadastru, geodezie, cartografie şi publicitate imobiliară;
litera j)
serviciile comunitare de utilităţi publice;
litera k)
administrarea rezervelor de stat;
litera l)
protecţia civilă şi gestionarea situaţiilor de urgenţă;
litera m)
regimul actelor de identitate şi de stare civilă, al paşapoartelor simple, al permiselor de conducere şi al certificatelor de înmatriculare/înregistrare a vehiculelor;
litera n)
administrarea şi protecţia Fondului arhivistic naţional;
litera o)
asigurarea aplicării strategiei şi politicii Guvernului în domeniul pregătirii economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare;
litera p)
asigurarea ordinii publice;
litera r)
paza persoanelor, obiectivelor, bunurilor şi valorilor;
litera s)
prevenirea şi combaterea faptelor antisociale;
litera t)
respectarea regimului juridic al frontierei de stat;
litera u)
regimul juridic al străinilor, al solicitanţilor de azil şi al persoanelor care au dobândit o formă de protecţie în România;
litera v)
apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă a populaţiei şi bunurilor.
ART

Articolul 2

Paragraf
Pentru realizarea obiectivelor din domeniile sale de competenţă, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative exercită următoarele funcţii:
litera a)
funcţia de strategie, prin care elaborează politicile sectoriale şi strategiile de punere în aplicare a Programului de guvernare şi a politicilor comunitare în domeniile sale de competenţă;
litera b)
funcţia de reglementare, prin care asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional în vederea realizării obiectivelor strategice şi a transpunerii acquis-ului comunitar pentru domeniile sale de competenţă;
litera c)
funcţia de autoritate de stat, prin care asigură punerea în aplicare şi respectarea reglementărilor legale pentru domeniile sale de competenţă, precum şi monitorizarea realizării politicilor şi strategiilor în domeniile sale de competenţă;
litera d)
funcţia de reprezentare, prin care asigură, în numele statului sau al Guvernului, reprezentarea pe plan intern, pe plan extern şi în cadrul instituţiilor şi structurilor Uniunii Europene pentru domeniile sale de competenţă;
litera e)
funcţia de management public, prin care asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului pentru care statul este responsabil în domeniile sale de competenţă, precum şi managementul serviciilor şi resurselor financiare şi umane;
litera f)
funcţia de autoritate de management pentru Programul operaţional sectorial - Creşterea capacităţii administrative;
litera g)
funcţia de autoritate de management pentru Facilitatea Schengen;
litera h)
funcţia de coordonare a utilizării asistenţei financiare nerambursabile acordate României de către Uniunea Europeană pentru domeniile sale de competenţă;
litera i)
funcţia de gestionare a creditelor externe, altele decât cele comunitare, pentru domeniile sale de competenţă.
ART

Articolul 3

litera
(1) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
litera a)
în domeniul administraţiei publice:
Paragraf 1
monitorizează aplicarea prevederilor cuprinse în strategiile şi programele de reformă şi restructurare a administraţiei publice centrale şi locale, elaborate pe baza Programului de guvernare, în conformitate cu politicile Uniunii Europene şi legislaţia internă, şi asigură realizarea strategiilor şi programelor în domeniul său de activitate;
Paragraf 2
îndrumă şi controlează activitatea prefecţilor şi a instituţiilor prefecţilor cu privire la exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege;
Paragraf 3
monitorizează cooperarea structurilor deconcentrate ale administraţiei publice centrale, de pe plan local, cu autorităţile administraţiei publice locale;
Paragraf 4
îndrumă şi sprijină autorităţile publice locale şi aparatul de specialitate al acestora în aplicarea corectă şi unitară a prevederilor legale şi în îndeplinirea atribuţiilor ce le sunt conferite prin lege;
Paragraf 5
asigură aplicarea în mod unitar a principiilor autonomiei locale şi descentralizării;
Paragraf 6
asigură aplicarea unitară pe întreg teritoriul ţării a legislaţiei în vigoare referitoare la atribuţiile de reprezentare a statului de către aleşii locali;
Paragraf 7
asigură aplicarea unitară pe întreg teritoriul ţării a atribuţiilor delegate prin acte normative, pentru domeniul său de competenţă;
Paragraf 8
elaborează, împreună cu celelalte ministere, propuneri privind îmbunătăţirea organizării administrativ-teritoriale a României, luând măsurile ce se impun pentru consultarea prin referendum a colectivităţilor locale interesate;
Paragraf 9
asigură evidenţa unităţilor administrativ-teritoriale, a satelor şi a celorlalte localităţi componente ale acestora;
Paragraf 10
organizează evidenţa denumirii unităţilor administrativ-teritoriale şi a satelor şi localităţilor componente:
Paragraf 11
asigură evidenţa aleşilor locali din unităţile administrativ-teritoriale;
Paragraf 12
asigură realizarea parteneriatului cu autorităţile administraţiei publice locale, prin consultarea acestora în vederea perfecţionării cadrului legislativ şi instituţional şi prin acordarea de asistenţă tehnică în scopul accesării fondurilor Uniunii Europene;
Paragraf 13
avizează şi monitorizează acordurile şi convenţiile de cooperare pe care autorităţile administraţiei publice locale le încheie cu autorităţi ale administraţiei publice locale din alte ţări;
Paragraf 14
elaborează şi monitorizează strategii şi programe de dezvoltare a infrastructurii unităţilor administrativ-teritoriale cu finanţare internă şi externă, precum şi a serviciilor publice de interes general;
Paragraf 15
sprijină dezvoltarea capacităţii financiare prin elaborarea de politici fiscale şi bugetare la nivelul administraţiei publice locale;
Paragraf 16
dezvoltă o bază naţională de date care să asigure un sistem informaţional unitar la nivelul administraţiei publice locale;
Paragraf 17
sprijină realizarea de investiţii locale în infrastructură şi în serviciile publice la nivel local;
Paragraf 18
implementează măsuri pentru înfiinţarea, sprijinirea şi dezvoltarea parcurilor industriale;
Paragraf 19
implementează programe pentru dezvoltarea parcurilor industriale, finanţate din sumele care se alocă anual din bugetul de stat sau din alte surse atrase;
Paragraf 20
îndeplineşte obligaţiile ce îi revin conform legislaţiei în materia ajutorului de stat, în calitate de iniţiator/furnizor, pentru domeniile de competenţă;
Paragraf 21
realizează, în domeniul său de activitate, dialogul şi parteneriatul social cu confederaţiile sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional;
Paragraf 22
asigură, prin structurile de specialitate din subordine, aplicarea strategiei şi a Programului de guvernare în domeniul managementului funcţiei publice şi al funcţionarilor publici, formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale specializate în administraţia publică, activitatea de geodezie, topografie, fotogrammetrie, teledetecţie, cadastru, cartografie şi publicitate imobiliară, activitatea de evidenţă a persoanelor, precum şi activitatea de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă civilă;
Paragraf 23
constituie şi utilizează Sistemul naţional informatic de evidenţă a persoanelor;
Paragraf 24
asigură constituirea, evidenţa, selecţionarea, păstrarea, conservarea şi folosirea în interes public a documentelor din Fondul arhivistic naţional;
Paragraf 25
administrează, în condiţiile legii, rezervele de stat;
Paragraf 26
îndeplineşte, în condiţiile legii, prin structurile competente, funcţia de autoritate naţională de reglementare pentru următoarele servicii comunitare de utilităţi publice: alimentare cu apă; canalizare şi epurarea apelor uzate; colectarea, canalizarea şi evacuarea apelor pluviale; producerea, transportul, distribuţia şi furnizarea de energie termică în sistem centralizat, cu excepţia activităţilor de producere a energiei termice în cogenerare; salubrizarea localităţilor; iluminatul public; administrarea domeniului public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale;
Paragraf 27
organizează şi coordonează activitatea de personalizare, emitere şi evidenţa generală a documentelor de identitate şi a paşapoartelor simple;
Paragraf 28
organizează şi coordonează activitatea de emitere şi evidenţă a permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere;
litera b)
în domeniul ordinii, siguranţei publice şi securităţii naţionale:
Paragraf 1
stabileşte, potrivit legii, măsuri pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, precum şi a proprietăţii publice şi private;
Paragraf 2
organizează şi desfăşoară, prin structuri specializate, potrivit competenţei, activităţi pentru prevenirea şi combaterea terorismului, a criminalităţii organizate, a traficului şi consumului ilicit de droguri, a traficului de persoane, a migraţiei ilegale, a criminalităţii informatice, precum şi a altor fenomene infracţionale şi fapte antisociale;
Paragraf 3
coordonează, evaluează şi monitorizează, prin organele de specialitate, la nivel naţional, aplicarea politicilor în domeniul traficului de persoane, precum şi a celor din domeniul protecţiei şi asistenţei acordate victimelor acestuia;
Paragraf 4
organizează, îndrumă şi coordonează activitatea de protecţie a persoanelor, bunurilor, obiectivelor şi valorilor şi organizează paza obiectivelor de importanţă deosebită date în competenţă potrivit legii;
Paragraf 5
elaborează şi asigură punerea în aplicare a documentelor strategice şi operaţionale privind întrebuinţarea, planificarea şi realizarea capacităţii operaţionale a forţelor de ordine şi siguranţă publică pe timp de pace, în situaţii de criză şi la război;
Paragraf 6
desfăşoară, prin structuri specializate, potrivit competenţei, activităţi de prevenire şi combatere a acţiunilor de nerespectare a regimului juridic al produselor militare şi al produselor şi tehnologiilor cu dublă utilizare;
Paragraf 7
asigură, potrivit competenţelor, desfăşurarea activităţii pentru efectuarea cercetărilor în legătură cu săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală;
Paragraf 8
organizează activitatea de protecţie a martorilor;
Paragraf 9
solicită de la autorităţi publice, de la persoane fizice sau juridice informaţii, date şi documente necesare în vederea îndeplinirii atribuţiilor stabilite prin lege şi în limitele acesteia; poate recompensa persoanele fizice care acordă sprijin ministerului pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, din fondul repartizat cu această destinaţie, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului;
Paragraf 10
asigură respectarea regimului frontierei de stat a României şi realizează coordonarea interministerială în acest domeniu;
Paragraf 11
asigură, prin structurile specializate, aplicarea strategiei şi politicii Guvernului în domeniul pregătirii economiei naţionale şi a teritoriului pentru apărare, în condiţiile legii;
Paragraf 12
constituie şi utilizează Registrul naţional al armelor şi Cazierul judiciar;
Paragraf 13
constituie şi utilizează Sistemul naţional de evidenţă a străinilor; asigură respectarea regimului juridic al străinilor pe teritoriul României;
Paragraf 14
implementează politicile României în domeniul azilului;
Paragraf 15
organizează şi execută asigurarea medicală şi psihologică a personalului propriu care participă la misiuni specifice;
Paragraf 16
conduce activitatea de informaţii, contrainformaţii şi securitate în domeniile sale de competenţă;
litera c)
alte atribuţii:
Paragraf 1
elaborează, avizează şi ţine evidenţa proiectelor de acte normative care privesc activitatea ministerului, a unităţilor din structura sa, a autorităţilor administraţiei publice locale şi le susţine în faţa Guvernului şi a Parlamentului;
Paragraf 2
asigură participarea corespunzătoare la procesul de elaborare a politicilor şi actelor normative comunitare, îndeplinirea obligaţiilor ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene, realizarea strategiilor şi programelor naţionale adoptate în contextul politicilor Uniunii Europene şi reprezentarea României la Consiliul JAI şi în comitetele şi grupurile de lucru ale Consiliului Uniunii Europene şi Comisiei Europene, pentru domeniile sale de competenţă;
Paragraf 3
asigură procesul de notificare a legislaţiei naţionale care transpune acquis-ul comunitar către Comisia Europeană şi informează Comisia Europeană cu privire la măsurile luate pentru aplicarea directivelor comunitare, în domeniile sale de competenţă;
Paragraf 4
asigură procesul de evaluare a gradului de compatibilitate a legislaţiei naţionale în vigoare cu actele normative comunitare şi formulează propuneri în vederea accelerării procesului de transpunere şi implementare pentru domeniile sale de competenţă;
Paragraf 5
fundamentează poziţiile României în procedurile precontencioase şi contencioase în faţa instanţelor şi a instituţiilor comunitare, pentru domeniile sale de competenţă;
Paragraf 6
elaborează cadrul instituţional şi normativ necesar pentru accesarea fondurilor comunitare în domeniul său de competenţă;
Paragraf 7
elaborează obiectivele şi orientările activităţii internaţionale în domeniul administraţiei publice şi afacerilor interne, potrivit Programului de guvernare şi obligaţiilor ce îi revin din strategiile naţionale şi documentele internaţionale la care România este parte; organizează, coordonează, monitorizează, asigură şi execută, în ţară şi în străinătate, activităţi de cooperare, reprezentare şi relaţii internaţionale în domeniul său de competenţă;
Paragraf 8
elaborează normele de înzestrare, întrebuinţare, întreţinere şi reparare pentru armament, tehnică militară şi alte bunuri din dotare, precum şi normele de consum pentru muniţii şi alte materiale; stabileşte normele privind planificarea materială şi financiară, decontarea, evidenţa şi controlul mijloacelor materiale şi băneşti necesare structurilor subordonate;
Paragraf 9
coordonează şi controlează respectarea de către structurile din subordine a reglementărilor cuprinse în actele normative proprii de organizare şi funcţionare;
Paragraf 10
realizează managementul resurselor umane din cadrul ministerului;
Paragraf 11
elaborează proiectul de buget al ministerului, organizează şi controlează întreaga activitate economico-financiară a ordonatorilor de credite;
Paragraf 12
realizează managementul logistic;
Paragraf 13
exercită atribuţiile ce îi revin, potrivit legii, cu privire la activitatea desfăşurată de societăţile comerciale, precum şi de alte unităţi sau formaţiuni din subordine;
Paragraf 14
organizează, coordonează şi controlează activitatea proprie de comunicaţii, informatică, poştă militară, precum şi cea în legătură cu cifrul de stat, secretizarea şi protecţia comunicaţiilor; administrează spectrul radioelectric guvernamental şi neguvernamental atribuit pentru îndeplinirea misiunilor specifice;
Paragraf 15
implementează şi administrează sistemele complexe de comunicaţii şi tehnologia informaţiei atât pentru asigurarea misiunilor operative proprii, cât şi pentru asigurarea nevoilor de cooperare ale structurilor ministerului cu alte instituţii, în calitate de integrator stabilit prin acte normative specifice ori în alte cazuri stabilite prin lege;
Paragraf 16
organizează şi asigură, prin unităţile de specialitate proprii, asistenţă psihologică şi medicală profilactică, curativă şi de recuperare pentru personalul în activitate, cel pensionat, membrii de familie ai acestora şi alte categorii de asistaţi;
Paragraf 17
asigură protecţia juridică a patrimoniului propriu şi a intereselor sale legitime în faţa instanţelor de judecată;
Paragraf 18
organizează, conduce şi controlează activitatea de transparenţă decizională, informare publică şi de relaţii cu presa, tradiţii-educaţie, asistenţă religioasă şi sport, de realizare a publicaţiilor, filmelor, emisiunilor şi materialelor audiovizuale cu privire la activitatea specifică;
Paragraf 19
negociază şi încheie contracte de asistenţă de specialitate pentru realizarea programelor de reformă în domeniul său de activitate;
Paragraf 20
conduce instituţiile proprii de învăţământ de specialitate;
Paragraf 21
răspunde de executarea măsurilor de apărare a ţării, în domeniul său de activitate, potrivit legii;
Paragraf 22
asigură desfăşurarea tuturor activităţilor în conformitate cu normele de protecţie a mediului.
litera
(2) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege.
ART

Articolul 4

litera
(1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor care îi revin, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative cooperează cu celelalte ministere şi cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale, structurile asociative ale acestora, patronatele şi sindicatele, asociaţiile şi organizaţiile neguvernamentale, cu alte persoane juridice, precum şi cu persoanele fizice, în condiţiile prevăzute de lege.
litera
(2) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative organizează, asigură şi desfăşoară relaţii de cooperare cu autorităţile specializate din alte state în domeniile sale de competenţă, iar prin ataşaţi de afaceri interne sau ofiţeri de legătură asigură reprezentarea instituţiei în raporturile cu autorităţile similare ale statelor cu care România întreţine relaţii diplomatice sau cu organisme şi organizaţii internaţionale.
ART

Articolul 5

Paragraf
La solicitarea Preşedintelui României şi cu aprobarea Parlamentului, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative participă cu efective şi tehnică din dotare la misiuni internaţionale sau multinaţionale umanitare şi de menţinere a păcii în afara teritoriului naţional.
ART

Articolul 6

Paragraf
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative răspunde în faţa Guvernului, a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi a Parlamentului de modul în care aplică prevederile Constituţiei, ale celorlalte acte normative, precum şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte.
ART

Articolul 7

litera
(1) Conducerea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se exercită de către ministru.
litera
(2) Ministrul internelor şi reformei administrative are calitatea de ordonator principal de credite.
litera
(3) Ministrul internelor şi reformei administrative reprezintă şi angajează Ministerul Internelor şi Reformei Administrative în raporturile cu celelalte autorităţi publice, precum şi cu alte persoane fizice şi juridice din ţară sau din străinătate. În acest scop, poate da împuternicire de reprezentare unor persoane din subordine.
litera
(4) În exercitarea atribuţiilor legale, ministrul internelor şi reformei administrative emite ordine şi instrucţiuni, care pot avea caracter normativ sau individual.
ART

Articolul 8

Paragraf
În absenţa ministrului internelor şi reformei administrative, conducerea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se exercită de către persoana desemnată prin ordin al acestuia.
ART

Articolul 9

litera
(1) Secretarii de stat şi secretarul general răspund de organizarea şi conducerea activităţii structurilor coordonate, potrivit atribuţiilor şi competenţelor stabilite prin lege, hotărâre a Guvernului sau prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative.
litera
(2) Secretarii de stat sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de către primul-ministru, la propunerea ministrului internelor şi reformei administrative.
litera
(3) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, secretarul general este ajutat de 3 secretari generali adjuncţi. Secretarul general şi secretarii generali adjuncţi sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie în condiţiile legii.
ART

Articolul 10

litera
(1) Pe lângă ministrul internelor şi reformei administrative funcţionează Colegiul ministerului, ca organ consultativ.
litera
(2) Componenţa şi regulamentul de funcţionare ale Colegiului ministerului se aprobă prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative.
litera
(3) Direcţia generală de informaţii şi protecţie internă este structura specializată a ministerului care desfăşoară activităţi de informaţii, contrainformaţii şi securitate, în vederea asigurării ordinii publice, prevenirii şi combaterii ameninţărilor la adresa securităţii naţionale privind misiunile, personalul, patrimoniul şi informaţiile clasificate din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
litera
(4) Direcţia generală anticorupţie este structura specializată a ministerului pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu.
ART

Articolul 11

litera
(1) În faţa autorităţilor jurisdicţionale Ministerul Internelor şi Reformei Administrative este reprezentat prin personalul de specialitate, pe baza împuternicirilor acordate pentru fiecare cauză în parte, conform competenţei stabilite prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative.
litera
(2) Prefectul, ca reprezentant al Guvernului pe plan local, coordonează activităţile din teritoriu ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, conform legii.
ART

Articolul 12

litera
(1) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative are în structură, în subordine sau, după caz, în coordonare aparatul central, unităţile subordonate acestuia, organe şi unităţi centrale de specialitate, unităţi teritoriale, servicii publice deconcentrate, precum şi alte componente constituite în condiţiile legii ca instituţii civile sau militare.
litera
(2) Structura organizatorică şi efectivele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
litera
(3) Încadrarea unităţilor pe categorii, organizarea, funcţionarea şi dotarea acestora se aprobă prin ordin al ministrului.
litera
(4) Ministrul internelor şi reformei administrative, pe baza consultării Colegiului ministerului, poate înfiinţa, desfiinţa, disloca şi redisloca unităţi, până la eşalonul brigadă, exclusiv, servicii, secţii, birouri, compartimente şi subunităţi, în limita posturilor aprobate şi a fondurilor băneşti alocate.
litera
(5) Ministrul internelor şi reformei administrative stabileşte, prin ordin, conducătorii unităţilor şi subunităţilor care au calitatea de ordonator de credite.
Paragraf
Alin. (5) al art. 12 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 15 din 14 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 127 din 19 februarie 2008.
litera
(6) Direcţiile generale/direcţiile din aparatul central al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative coordonează, controlează şi monitorizează, potrivit competenţelor în domeniul de activitate, modul de aplicare a prevederilor legale de către structurile prevăzute la alin. (1).
litera
(7) În cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative funcţionează Corpul Naţional al Poliţiştilor, persoană juridică de drept public, ale cărui atribuţii sunt stabilite prin lege.
ART

Articolul 13

litera
(1) În domeniul administraţiei publice, instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative sunt: Institutul Naţional de Administraţie, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, Direcţia Generală de Paşapoarte, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Arhivele Naţionale.
litera
(2) Structurile de ordine şi siguranţă publică din subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative sunt: Poliţia Română, Jandarmeria Română, Poliţia de Frontieră Română, Oficiul Român pentru Imigrări, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie «Acvila», Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale, Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Agenţia Naţională Antidrog şi Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane. Aceste structuri au în compunere unităţi centrale de specialitate, care, după caz, în funcţie de nivelul de organizare, pot avea în subordine, la nivel teritorial, inspectorate, direcţii generale, direcţii, servicii, mari unităţi, unităţi şi/sau subunităţi operative, de instrucţie, medicale şi de învăţământ, precum şi de asigurare a acţiunilor şi suport logistic.
Paragraf
Alin. (2) al art. 13 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 152 din 12 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 769 din 17 noiembrie 2008.
litera
(3) Managementul integrat în domeniul ordinii şi siguranţei publice se realizează de Departamentul ordine şi siguranţă publică, structură operaţională fără personalitate juridică, care are în compunere Direcţia generală management operaţional, ca structură a aparatului central al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, precum şi de următoarele componente de ordine şi siguranţă publică subordonate ministerului: Poliţia Română, Jandarmeria Română, Poliţia de Frontieră Română, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale, Oficiul Român pentru Imigrări, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie «Acvila», Agenţia Naţională Antidrog, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane şi Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor. Departamentul ordine şi siguranţă publică este condus de un secretar de stat, care este ajutat de un adjunct.
Paragraf
Alin. (3) al art. 13 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 152 din 12 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 769 din 17 noiembrie 2008.
litera
(4) În cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative funcţionează Centrul Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică, structură interinstituţională de suport decizional, care asigură managementul acţiunilor în situaţii de criză în domeniul ordinii publice.
litera
(5) Organizarea, funcţionarea şi compunerea Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
ART

Articolul 14

Paragraf
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative poate constitui ori prelua în administrare sau, după caz, în coordonare instituţii publice, regii autonome, companii, societăţi comerciale, unităţi sanitare, amenajări recreativ-sportive, asociaţii, fundaţii, locuinţe de serviciu şi de intervenţie, în condiţiile prevăzute de lege.
ART

Articolul 15

litera
(1) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative are în proprietate sau în administrare, după caz, clădiri, terenuri şi dotări specifice, parc comun de transport, mijloace de transmisiuni, comunicaţii şi informatică, mijloace tehnice specifice, precum şi alte bunuri, care se stabilesc prin normele de dotare şi tabelele de înzestrare.
litera
(2) Normativele de cheltuieli privind întreţinerea şi funcţionarea spaţiilor şi mijloacelor din dotare se stabilesc prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative, în condiţiile legii.
ART

Articolul 16

Paragraf
Pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţionale Ministerul Internelor şi Reformei Administrative poate utiliza, în condiţiile legii, serviciile unor consilieri sau consultanţi străini, raporturile cu aceştia stabilindu-se prin contract individual, pentru fiecare caz în parte.
ART

Articolul 17

litera
(1) Personalul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se compune din: funcţionari publici, poliţişti - funcţionari publici cu statut special, cadre militare în activitate, personal contractual, precum şi soldaţi şi gradaţi voluntari.
litera
(2) Din efectivele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative fac parte şi elevi şi studenţi înmatriculaţi în instituţiile de învăţământ proprii, în condiţiile legii.
litera
(3) Personalul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se supune prevederilor legale care îi reglementează activitatea.
litera
(4) Personalul din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative poate beneficia, ca măsură de protecţie socială, de înlesniri în folosirea amenajărilor recreative şi sportive din dotarea ministerului, similare celor acordate cadrelor militare în activitate, stabilite prin ordin al ministrului.
litera
(5) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative poate desfăşura programe pentru construirea de locuinţe, proprietate a personalului instituţiei, din fondurile beneficiarilor, pe terenuri disponibile proprietate publică a statului, aflate în administrarea ministerului.
litera
(6) Terenurile prevăzute la alin. (5) se trec, în condiţiile legii, din domeniul public în domeniul privat al statului, proprietarii locuinţelor dobândind, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, un drept de folosinţă oneros asupra terenurilor pe durata existenţei construcţiilor.
litera
(7) Personalului Ministerului Internelor şi Reformei Administrative trimis la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României şi la organismele internaţionale specializate din străinătate, precum şi ofiţerilor de legătură le sunt aplicabile dispoziţiile legale privind personalul trimis în misiune permanentă în străinătate.
litera
(8) Pe timpul participării la misiunile forţelor prevăzute la art. 5, efectivelor Ministerului Internelor şi Reformei Administrative le sunt aplicabile dispoziţiile legale privind personalul trimis în misiune temporară în străinătate.
litera
(9) Ataşaţii de afaceri interne şi ofiţerii de legătură desemnaţi de către ministrul internelor şi reformei administrative sunt trimişi la post în condiţiile prevăzute în ordinul de numire, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe.
ART

Articolul 18

litera
(1) Posturile Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se compun din cele ale fostului Minister al Administraţiei şi Internelor, precum şi din cele ale Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, ale Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale şi ale Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice.
litera
(2) Personalul fostului Minister al Administraţiei şi Internelor, al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, al Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale şi al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice se preia sau, după caz, se transferă în interesul serviciului la Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, în condiţiile legii, cu menţinerea funcţiilor deţinute.
litera
(3) Personalul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislaţiei în vigoare. Personalul preluat potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007
Paragraf
privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de indemnizaţii şi sporuri specifice instituţiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, începând cu data de 1 ianuarie 2008.
Paragraf
Alin. (3) al art. 18 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 15 din 14 februarie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 127 din 19 februarie 2008.
litera
(4) Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale şi Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice îşi păstrează sediile, atribuţiile, posturile şi structurile organizatorice stabilite potrivit legii.
ART

Articolul 19

litera
(1) Patrimoniul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se compune din cel al fostului Minister al Administraţiei şi Internelor, al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, al Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale şi al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice.
litera
(2) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, patrimoniul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative va fi inventariat, iar evidenţele contabile vor fi actualizate în mod corespunzător.
ART

Articolul 20

Paragraf
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative poate angaja şi efectua prestări de servicii pentru persoanele juridice sau fizice, în condiţiile legii.
ART

Articolul 21

Paragraf
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative asigură personalul propriu şi tehnica din dotare împotriva riscurilor specifice, precum şi pentru cazuri de răspundere civilă. Condiţiile privind asigurarea personalului ministerului şi a tehnicii din dotare, precum şi categoriile de personal şi tehnică din dotare care se asigură se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
ART

Articolul 22

litera
(1) Fondurile necesare desfăşurării activităţilor în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative se asigură de la bugetul de stat, precum şi din alte surse legal constituite.
litera
(2) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi unităţile din structura acestuia pot beneficia de donaţii, sponsorizări sau bunuri oferite prin contract de comodat, în condiţiile prevăzute de lege.
ART

Articolul 23

litera
(1) Se înfiinţează Inspectoratul General de Aviaţie, ca structură de specialitate în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, cu personalitate juridică, prin reorganizarea Inspectoratului de Aviaţie.
litera
(2) Organizarea şi funcţionarea Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se stabilesc prin ordin al ministrului.
Paragraf
Art. 23 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 152 din 12 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 769 din 17 noiembrie 2008.
ART

Articolul 24

Paragraf
Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Imigrări, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se stabilesc prin lege.
ART

Articolul 25

Paragraf
Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 28 iunie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 604/2003, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 24.
Paragraf
*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Paragraf
Art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 152 din 12 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 769 din 17 noiembrie 2008 prevede:
Paragraf
"Art. III
litera
(1) Prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, se înfiinţează Fundaţia "Colegiul Naţional de Afaceri Interne" a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, denumită în continuare Fundaţia, persoană juridică română, apolitică, fără scop patrimonial, de utilitate publică.
litera
(2) Fundaţia are ca obiective principale:
litera a)
promovarea, sprijinirea, dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi academice, prin reunirea membrilor săi, a cadrelor didactice şi absolvenţilor Colegiului Naţional de Afaceri Interne din cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", în vederea continuării pregătirii în domeniul ordinii publice, securităţii şi apărării naţionale;
litera b)
promovarea comunicării şi cooperării cu instituţii şi organizaţii interne şi internaţionale în vederea cunoaşterii şi dezvoltării valorilor culturale româneşti în domeniul ordinii publice, securităţii şi apărării naţionale.
litera
(3) Sediul Fundaţiei este în incinta Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", care este situată în Aleea Privighetorilor nr. 1-3, sectorul 1, Bucureşti.
litera
(4) Fundaţia îşi desfăşoară activitatea potrivit statutului propriu, care se aprobă prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative."
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul internelor
Paragraf
şi reformei administrative,
Paragraf
Cristian David
Paragraf
Ministrul muncii,
Paragraf
familiei şi egalităţii de şanse,
Paragraf
Paul Păcuraru
Paragraf
p. Ministrul economiei şi finanţelor,
Paragraf
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Bucureşti, 25 aprilie 2007.
Paragraf
Nr. 30.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031