RO
AcasăDocument

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 155 din 12 noiembrie 2008

pentru modificarea Legii nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului

Abrogat
Emitent:GUVERNUL
Publicat:12.11.2008
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Luând în considerare prevederile constituţionale potrivit cărora cultele se bucură de sprijinul statului,
Paragraf
având în vedere necesitatea acoperirii treptate a discrepanţelor existente între nivelul sprijinului statului la salarizarea clerului şi nivelul salariilor personalului din sectorul bugetar,
Paragraf
ţinând seama de rolul spiritual, educaţional, social şi cultural pe care în mod tradiţional preotul îl are în comunitate,
Paragraf
întrucât lipsa mijloacelor materiale face dificilă funcţionarea unui număr însemnat de unităţi de cult şi în mod implicit asigurarea salariilor pentru personalul clerical,
Paragraf
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
Paragraf
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART

Articolul i

Paragraf
Legea nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 iulie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
Paragraf 1
La articolul 2 alineatul (1), literele b) şi c) vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"b) personalul din conducerea cultelor, altul decât cel prevăzut la lit. a), beneficiază de sprijin lunar la salarizare, potrivit funcţiilor pe care le ocupă, la nivelul salariilor de bază stabilite conform legii pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar de stat, conform asimilărilor prevăzute în anexa nr. 2;
litera c)
personalul clerical care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de cult beneficiază de sprijin lunar la salarizare în cuantum de 65% din salariile de bază stabilite conform legii pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar de stat, potrivit nivelului de studii, gradului profesional obţinut şi vechimii în activitatea clericală deţinută în cadrul cultelor din România, conform asimilărilor prevăzute în anexa nr. 3."
Paragraf 2
La articolul 2, alineatul (3) se abrogă.
Paragraf 3
La articolul 2^1, alineatele (1), (5) şi (6) vor avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 2^1. - (1) Prin excepţie de la prevederile art. 2 alin. (1) lit. c), personalul clerical care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de cult cu venituri reduse poate beneficia de un sprijin lunar la salarizare în cuantum de 80% din salariile de bază stabilite conform legii pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar de stat, potrivit nivelului de studii, gradului profesional obţinut şi vechimii în activitatea clericală deţinută în cadrul cultelor din România, conform asimilărilor prevăzute în anexa nr. 3.
litera
(5) Unităţile centrale de cult, în baza numărului de posturi comunicat anual, transmit Ministerului Culturii şi Cultelor propuneri motivate cuprinzând nominalizarea unităţilor de cult pentru al căror personal clerical se doreşte acordarea sprijinului lunar prevăzut la alin. (1) şi care întrunesc condiţiile şi criteriile prevăzute la alin. (1) şi (2).
litera
(6) Listele unităţilor de cult al căror personal clerical beneficiază de sprijin lunar în condiţiile alin. (1), precum şi modificarea acestora se stabilesc la propunerea unităţilor centrale de cult şi se aprobă anual prin ordin al ministrului culturii şi cultelor."
Paragraf 4
Anexele nr. 2 şi 3 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2 la prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART

Articolul ii

Paragraf
Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2009.
ART

Articolul iii

Paragraf
Legea nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 iulie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul culturii şi cultelor,
Paragraf
Adrian Iorgulescu
Paragraf
Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse,
Paragraf
Mariana Câmpeanu
Paragraf
Ministrul economiei şi finanţelor,
Paragraf
Varujan Vosganian
Paragraf
Bucureşti, 12 noiembrie 2008.
Paragraf
Nr. 155.
ANX

Anexa 1

Paragraf
Personalul din conducerea cultelor şi a unităţilor de cult, altul decât cel asimilat funcţiilor de demnitate publică
ANX

Anexa 2

Paragraf
Personal clerical angajat în unităţile cultelor recunoscute din România
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
Sprijinul lunar la salarizarea personalului clerical se determină, în condiţiile prezentei legi, pe tranşe de vechime în activitatea clericală, în mod corespunzător cu salariile de bază ale cadrelor didactice astfel cum sunt stabilite prin lege, pe tranşe de vechime.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031