AcasăDocument
LEGE nr. 155 din 11 iulie 2008
pentru modificarea Legii nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART
Articolul unic
Paragraf
Legea nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 22 ianuarie 2003, se modifică după cum urmează:
Paragraf 1
Titlul legii va avea următorul cuprins:
Paragraf
"LEGE
Paragraf
privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale
Paragraf
de Presă AGERPRES"
Paragraf 2
În tot cuprinsul legii, precum şi în toate actele normative în vigoare denumirea "Agenţia Naţională de Presă ROMPRES" se înlocuieşte cu denumirea "Agenţia Naţională de Presă AGERPRES".
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Paragraf
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
Paragraf
BOGDAN OLTEANU
Paragraf
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
Paragraf
DORU IOAN TĂRĂCILĂ
Paragraf
Bucureşti, 11 iulie 2008.
Paragraf
Nr. 155.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit