AcasăDocument
NORMĂ METODOLOGICĂ din 21 decembrie 2005
de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 577/1997 privind pietruirea, reabilitarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes local clasate şi alimentarea cu apă a satelor, republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.256/2005
Abrogat
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
CAPITOL
Capitolul I Dispoziţii generale
ART
Articolul 1
litera
(1) Programul privind pietruirea, reabilitarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes local clasate şi alimentarea cu apă a satelor, denumit în continuare Program, reprezintă sprijinul acordat de statul român pentru echiparea comunelor şi satelor din componenţa acestora cu lucrări de infrastructură rutieră şi edilitară, prin continuarea şi extinderea Programului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 577/1997, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 24 iunie 1999, astfel cum a fost modificată şi completată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.256/2005.
litera
(2) Programul este compus din:
litera a)
subprogramul privind pietruirea, reabilitarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes local clasate, prevăzut în anexa nr. 1;
litera b)
subprogramul privind alimentarea cu apă a satelor, prevăzut în anexa nr. 2.
ART
Articolul 2
litera
(1) Fondurile alocate de la bugetul de stat pentru finanţarea Programului se cuprind şi se derulează prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
litera
(2) În completarea fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru realizarea lucrărilor prevăzute în cadrul Programului vor fi utilizate şi soluţii alternative de finanţare, cum ar fi: alocaţii de la bugetul local, alte surse atrase (contribuţia populaţiei, sponsorizări etc.), precum şi, după caz, credite interne, credite externe rambursabile sau nerambursabile.
litera
(3) Contribuţia populaţiei la realizarea obiectivelor prevăzute în Program este benevolă, sub formă de participare în muncă sau în bani, şi este stabilită de consiliile locale, prin consultarea colectivităţilor locale.
ART
Articolul 3
litera
(1) Consiliile locale au obligaţia de a aduce la cunoştinţă locuitorilor comunei/satului prevederile Programului, proiectele înscrise în acesta, etapele de realizare, costurile estimative şi să solicite sprijinul acestora pentru îndeplinirea lui.
litera
(2) Selecţia proiectelor care fac obiectul finanţării Programului se va face de către consiliile judeţene şi consiliile locale, în baza unor criterii stabilite de aceste autorităţi, având în vedere, în principal, zonele cu disfuncţionalităţi mari în alimentarea cu apă potabilă, comunele cu potenţial economico-turistic, precum şi asigurarea condiţiilor minimale de infrastructură rurală în comunităţile sărace.
litera
(3) Promovarea de noi proiecte va urmări posibilitatea asigurării surselor de finanţare, avându-se în vedere cu prioritate finalizarea celor începute, alinierea soluţiilor tehnice la standardele europene implementate în România, cu prevederea soluţiilor economice în proiectare, execuţie şi întreţinere.
litera
(4) Programele anuale vor viza corelarea cu termenele de punere în funcţiune a obiectivelor promovate prin procedurile de achiziţie publică şi a cuantumului posibil de asigurat în finanţarea execuţiei acestora.
litera
(5) Consiliile locale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive, răspund de realizarea prevederilor Programului în interesul colectivităţii locale respective.
litera
(6) Consiliile judeţene, în baza atribuţiilor lor, sprijină şi coordonează activitatea consiliilor locale în fundamentarea proiectelor, asigură asistenţa juridică şi tehnică de specialitate necesară şi monitorizează executarea lucrărilor în calitatea lor de ordonator de credite, în conformitate cu Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.
litera
(7) Consiliile locale sunt titulari de contracte pentru obiectivele din administrarea acestora.
ART
Articolul 4
Paragraf
Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului coordonează realizarea Programului, fundamentează, împreună cu consiliile judeţene, necesarul anual de fonduri de la bugetul de stat şi urmăreşte, prin organele sale, realizarea Programului, în conformitate cu Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
CAPITOL
Capitolul II Subprogramul privind pietruirea, reabilitarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes local clasate
ART
Articolul 5
litera
(1) Prin drumuri de interes local, în contextul finanţării subprogramului privind pietruirea, reabilitarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes local clasate, sunt avute în vedere drumurile comunale şi drumurile de interes judeţean. Fac obiectul Programului drumurile judeţene care asigură legătura dintre comune, sectoarele de drumuri judeţene situate în intravilanul localităţilor rurale, între reşedinţele de comună cu oraşe, municipii, după caz, obiective economico-turistice.
litera
(2) Subprogramul are în vedere şi străzile principale din interiorul comunelor, în funcţie de importanţa lor.
ART
Articolul 6
litera
(1) Categoriile de lucrări care pot fi finanţate în cadrul subprogramului prevăzut în anexa nr. 1 sunt:
litera a)
pietruiri de drumuri de interes local de pământ;
litera b)
îmbrăcăminţi bituminoase pe drumurile de interes local de pământ sau pietruite;
litera c)
refacerea îmbrăcămintei drumurilor de interes local pietruite, asfaltate sau cu îmbrăcăminţi bituminoase, degradate.
litera
(2) De asemenea, pot fi finanţate următoarele lucrări:
litera a)
corecţia elementelor geometrice - profiluri transversale şi longitudinale, curbe, supraînălţări etc.;
litera b)
amenajarea acostamentelor;
litera c)
amenajarea intersecţiilor cu alte drumuri, inclusiv cu cele de exploatare sau vicinale, prin îmbrăcăminte din macadam sau balast pe o lungime de 50 m;
litera d)
execuţia de şanţuri de colectare şi dirijare a apelor pluviale;
litera e)
construcţia de podeţe şi poduri, ziduri de sprijin şi consolidări de taluzuri, acolo unde situaţia o impune.
ART
Articolul 7
litera
(1) Pentru a se evita scoaterea terenurilor din circuitul agricol sau silvic se vor respecta, pe cât posibil, traseul actual, lăţimea carosabilului şi ampriza existentă.
litera
(2) Lucrările noi sau de reabilitare se vor realiza pe bază de proiect tehnic, iar încredinţarea atât a elaborării documentaţiei tehnico-economice, cât şi a contractelor de execuţie a lucrărilor se va face prin contract de achiziţie publică, atribuit în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind achiziţiile publice.
litera
(3) Proiectele tehnice, indiferent de administratorul drumului, se aprobă de ordonatorul de credite, conform competenţelor stabilite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
litera
(4) Se vor urmări implementarea şi extinderea aplicării, în cadrul unor programe-pilot de proiectare, execuţie şi urmărire a comportării în exploatare, a unor soluţii constructive, materiale şi/sau tehnologii noi, prin realizarea de prototipuri şi experimentări în situ.
ART
Articolul 8
Paragraf
În intravilan, accesul din drumul comunal sau judeţean către gospodăriile riveranilor se va realiza prin grija şi pe cheltuiala fiecărui proprietar. Pentru o rezolvare unitară, primăriile, sub coordonarea direcţiei de specialitate din cadrul consiliului judeţean, vor elabora detalii-tip de amenajare a accesului, obligatorii pentru fiecare locuitor riveran drumului.
ART
Articolul 9
Paragraf
În situaţia în care un drum comunal este administrat pe tronsoane de către mai multe consilii locale, iar Programul prevede pietruirea, reabilitarea şi/sau asfaltarea integrală a acestuia, atribuţiile fiecărei primării se vor stabili pe bază de protocol, cu avizul consiliului judeţean. În protocol va fi desemnat consiliul local care răspunde de realizarea unitară a proiectului. Proiectul tehnic va fi aprobat prin ordin comun al consiliilor locale care administrează tronsoanele de drum şi va fi avizat conform legii.
ART
Articolul 10
Paragraf
Podurile noi de pe tronsoanele de drumuri comunale şi judeţene care urmează a fi pietruite, reabilitate şi/sau asfaltate sunt investiţii publice şi se realizează în conformitate cu reglementările în domeniu. Consiliile judeţene şi locale vor urmări ca podurile noi să se realizeze corelat cu lucrările de bază. În mod similar se va proceda şi cu reparaţiile podurilor existente.
ART
Articolul 11
Paragraf
Autorităţile locale vor avea în vedere asigurarea unor proiecte economice în conformitate cu normativele şi standardele de proiectare în vigoare. Temele de proiectare vor face precizări cu privire la respectarea parametrilor tehnici impuşi de aceste normative.
ART
Articolul 12
litera
(1) Autorităţile locale vor asigură realizarea activităţilor de întreţinere a drumurilor de interes local (judeţene, comunale, vicinale, străzi) pietruite, reabilitate şi/sau asfaltate, care constau, în principal, din:
litera a)
întreţinerea platformei drumului: nivelarea, astuparea gropilor, refacerea stratului de balast sau de macadam etc.;
litera b)
asigurarea scurgerii apelor din zona drumului;
litera c)
întreţinerea şi curăţarea şanţurilor, rigolelor şi drenurilor;
litera d)
întreţinerea zidurilor de sprijin;
litera e)
întreţinerea semnalizării verticale;
litera f)
repararea prin plombare a degradărilor, fisurilor;
litera g)
tratamente de suprafaţă.
litera
(2) Lucrările de întreţinere se vor efectua în conformitate cu normativele privind întreţinerea şi repararea drumurilor publice în vigoare.
CAPITOL
Capitolul III Subprogramul privind alimentarea cu apă a satelor
ART
Articolul 13
litera
(1) Subprogramul privind alimentarea cu apă a satelor asigură introducerea sistemelor centralizate de alimentare cu apă şi are în vedere asigurarea alimentării cu apă în circa 30% din localităţile care nu dispun de sisteme centralizate de alimentare cu apă, prin:
litera a)
finalizarea obiectivelor de investiţii aflate în prezent în execuţie (inclusiv a celor puse în funcţiune parţial);
litera b)
începerea de noi obiective, pe bază de studii de fezabilitate aprobate, în curs de aprobare sau în elaborare la data aprobării Programului.
litera
(2) Alimentările cu apă sunt obiective de investiţii publice, iar începerea de noi obiective se va face eşalonat, în funcţie de priorităţi.
ART
Articolul 14
litera
(1) Elaborarea documentaţiilor tehnico-economice, respectiv studiile de fezabilitate şi proiectele tehnice de execuţie, şi încredinţarea execuţiei lucrărilor se vor face cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind achiziţiile publice.
litera
(2) Aprobarea documentaţiilor tehnico-economice se va face cu respectarea Legii nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în contextul avizării studiilor de fezabilitate conform reglementărilor în vigoare.
litera
(3) Studiile de fezabilitate aferente obiectivelor noi de alimentare cu apă vor adopta soluţii compatibile cu reglementările de mediu din România, adaptate şi/sau armonizate cu cele ale Uniunii Europene în domeniu, avându-se în vedere, în perspectivă, şi realizarea investiţiilor care vor fi demarate în cadrul Programului naţional de construcţie a reţelei de canalizare şi de realizare a staţiilor de epurare în localităţile rurale.
ART
Articolul 15
Paragraf
Stabilirea priorităţilor pentru obiectivele de investiţii noi va avea în vedere rezolvarea zonelor cu disfuncţionalităţi mari în asigurarea cu apă potabilă, localităţile cu potenţial economic existent sau de perspectivă şi comunităţile sărace, în acord cu prevederile Planului de amenajare a teritoriului naţional aprobat, secţiunea a II-a "Apă": zone cuprinzând localităţi rurale, cu resurse limitate de apă, care reclamă realizarea unor lucrări prioritare de alimentare cu apă în sistem centralizat.
ART
Articolul 16
litera
(1) În cadrul procesului de analiză, adoptare a deciziilor şi stabilire a soluţiilor, factorii implicaţi în procesul de implementare a investiţiilor de alimentare cu apă potabilă în mediul rural trebuie să aibă în vedere promovarea unor variante cât mai simple şi economice, determinate şi de tipul surselor de apă - de adâncime sau de suprafaţă.
litera
(2) La realizarea lucrărilor va fi prevăzută utilizarea exclusivă a materialelor agrementate, conform reglementărilor naţionale şi pe baza standardelor naţionale armonizate cu legislaţia şi exigenţele Uniunii Europene în domeniu.
litera
(3) Nu se vor realiza sisteme centralizate de alimentare cu apă în situaţiile în care sunt posibile adâncirea, amenajarea, curăţarea şi dezinfectarea fântânilor existente, dacă pânza de apă freatică este situată la mică adâncime, iar parametrii de calitate ai apei se încadrează în limitele admise.
litera
(4) După caz, poate fi avută în vedere şi construirea de puţuri forate de mică adâncime dotate cu pompe submersibile, conductă de refulare, staţie de clorinare, rezervor şi reţea de distribuţie locală sau ramificată.
litera
(5) Autorităţile locale vor iniţia şi vor efectua o campanie de educare a populaţiei pentru a gospodări raţional resursele de apă existente, de conştientizare a populaţiei în ceea ce priveşte importanţa lucrărilor având ca obiect apa şi mobilizarea cetăţenilor în lupta împotriva poluării resurselor de apă, în conformitate cu legislaţia europeană.
litera
(6) Autorităţile locale vor elabora o metodologie simplificată privind posibilităţile locuitorilor de branşare la reţeaua de distribuţie a apei potabile, cu costuri minime privind autorizaţia de construire şi a lucrărilor de execuţie.
CAPITOL
Capitolul IV Atribuţii şi responsabilităţi în coordonarea Programului
ART
Articolul 17
Paragraf
Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, prin direcţia de specialitate, coordonează realizarea Programului, scop în care:
litera a)
fundamentează, împreună cu consiliile judeţene, necesarul anual de fonduri din sume de la bugetul de stat către bugetele locale, în conformitate cu priorităţile comunităţilor locale, distinct pe obiective şi/sau localităţi, pe subprograme şi pe surse de finanţare, în condiţiile legii;
litera b)
prezintă şi susţine la Ministerul Finanţelor Publice necesarul anual de fonduri din sume de la bugetul de stat, în limita valorică posibil de mobilizat cu această destinaţie, ca anexă la proiectul legii anuale de aprobare a bugetului de stat;
litera c)
sprijină, printr-o îndrumare metodologică unitară şi coerentă, elaborarea de către consiliile judeţene şi consiliile locale a programelor proprii, asigură controlul respectării prevederilor programului aprobat şi a priorităţilor prevăzute;
litera d)
participă, prin reprezentanţi specialişti, în comisiile de evaluare a ofertelor în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de proiectare şi/sau execuţie pentru obiectivele din Program;
litera e)
urmăreşte aplicarea Programului prin organizarea periodică de analize asupra modului de derulare a acestuia şi iniţiază, împreună cu consiliile judeţene implicate, măsuri pentru eliminarea disfuncţionalităţilor apărute;
litera f)
participă, prin reprezentanţi specialişti, la activităţile comisiilor de recepţie la terminarea lucrărilor şi finală, pentru obiectivele din Program.
ART
Articolul 18
litera
(1) Fundamentarea necesarului anual de fonduri se stabileşte pe subprograme şi obiective de către consiliile judeţene, împreună cu consiliile locale, pe baza listelor cuprinzând propunerile de obiective, pentru a fi prevăzute în programul anual, şi a priorităţilor justificate de către autorităţile locale, şi se prezintă Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
litera
(2) Necesarul de fonduri va fi fundamentat astfel:
litera a)
pentru lucrările în continuare, în funcţie de realizările valorice la zi, restul de executat actualizat pe baza indicilor de inflaţie prognozaţi la data de 1 ianuarie a anului pentru care se stabileşte necesarul, stadiul fizic al execuţiei şi termenul de punere în funcţiune contractat;
litera b)
pentru obiectivele noi, în funcţie de stadiul pregătirii şi aprobării documentaţiei de execuţie şi de posibilităţile de asigurare cu fonduri, avându-se în vedere necesitatea ca în primul an de execuţie să fie asigurate fonduri, pentru minimum 40% din valoarea lucrării.
litera
(3) Necesarul va fi stabilit la termenele prevăzute pentru elaborarea bugetului de stat prin Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi va fi defalcat pe surse de finanţare, şi anume:
litera a)
sume de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului;
litera b)
credite interne;
litera c)
credite externe, rambursabile sau nerambursabile;
litera d)
alocaţii din bugetul local şi din alte surse atrase, cum ar fi contribuţia populaţiei, sponsorizări etc.
litera
(4) Fiecare consiliu local are obligaţia de a identifica şi de a propune şi alte surse de finanţare, altele decât cele exemplificate la alineatul precedent, sau altele care să sprijine bugetul de stat şi care să contribuie la urgentarea realizării lucrărilor.
ART
Articolul 19
Paragraf
Finanţarea Programului:
litera
(1) Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului analizează şi verifică propunerile prezentate de consiliile judeţene şi încadrarea acestora în Program şi stabileşte distinct creditele bugetare ce urmează să fie cuprinse în proiectul bugetului propriu.
litera
(2) După intrarea în vigoare a legii anuale a bugetului de stat, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului repartizează pe consilii judeţene, în funcţie de stadiul lucrărilor şi de priorităţile locale, suma anuală aprobată pentru derularea Programului, pe care o comunică acestora, defalcată pe subprograme.
litera
(3) Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului analizează şi avizează listele cu propunerile de finanţare primite de la consiliile judeţene şi elaborate în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 3, după care întocmeşte şi transmite acestora, pe subprograme, listele anuale de finanţare, aprobate de conducerea ministerului după acelaşi model prevăzut în anexa nr. 3.
litera
(4) Consiliile judeţene încheie convenţii cu consiliile locale pentru alocarea către acestea a sumelor de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, pentru finanţarea proiectării şi execuţiei lucrărilor înscrise în Program.
ART
Articolul 20
litera
(1) Lunar, consiliile judeţene vor transmite direcţiei coordonatoare a Programului din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, până la data de 5 a lunii următoare celei expirate, situaţia privind derularea Programului pe anul în curs, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 4, precum şi extrasul de cont la zi.
litera
(2) Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului verifică solicitările de finanţare înscrise de către consiliile judeţene, potrivit modelului cuprins în anexa nr. 4, după care întocmeşte şi transmite acestora, pe subprograme, listele lunare de finanţare, aprobate de conducerea ministerului după acelaşi model prevăzut în anexa nr. 4, şi le virează acestora, lunar, sumele solicitate, cu ordin de plată tip trezorerie, în conturile consiliilor judeţene, deschise la unităţile Trezoreriei Statului, în limita plafoanelor anuale aprobate. Pentru o derulare mai eficientă a Programului consiliile judeţene vor deschide conturi separate pentru finanţarea subprogramului privind pietruirea, reabilitarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes local clasate şi a subprogramului privind alimentarea cu apă a satelor.
litera
(3) Situaţiile de lucrări lunare, întocmite de către executanţi în vederea decontării, vor fi verificate şi însuşite de inspectori de specialitate autorizaţi, primari, reprezentanţi autorizaţi ai consiliilor judeţene, şi vor fi vizate, din punctul de vedere al calităţii lucrărilor executate, de către reprezentanţii inspectoratului de stat în construcţii teritorial.
litera
(4) Consiliile judeţene, pe baza convenţiilor încheiate cu consiliile locale şi în urma verificării situaţiilor de lucrări, virează lunar, din contul menţionat mai sus, sumele respective în conturile deschise, pe subprograme, la trezorerie de către consiliile locale beneficiare de lucrări.
litera
(5) În conturile deschise de către consiliile judeţene la unităţile Trezoreriei Statului pentru finanţarea Programului se vor reţine numai sumele repartizate pentru obiectivele nominalizate să fie finanţate de către acestea.
ART
Articolul 21
litera
(1) Aceste venituri se vor evidenţia în bugetele locale şi se vor utiliza pentru realizarea unor cheltuieli curente şi de capital din competenţa de finanţare a autorităţilor administraţiei publice locale pentru finanţarea Programului.
litera
(2) Consiliile judeţene şi consiliile locale răspund, în condiţiile legii, de utilizarea sumelor primite pentru realizarea obiectivelor cuprinse în listele aprobate în acest scop.
litera
(3) Consiliile judeţene asigură evidenţa primirii şi utilizării fondurilor în conturile deschise pe seama acestora la unităţile Trezoreriei Statului.
litera
(4) La finele anului de plan, consiliile judeţene vor justifica Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului sumele primite, potrivit modelului de decont prevăzut în anexa nr. 5, care se va transmite până la data de 20 ianuarie a anului următor celui expirat.
litera
(5) În scopul îmbunătăţirii monitorizării derulării Programului şi a rezultatelor acesteia, trimestrial, până la data de 15 a lunii următoare trimestrului expirat, consiliile judeţene vor transmite la Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului o informare care va cuprinde datele menţionate în anexa nr. 6.
ART
Articolul 22
litera
(1) La terminarea lucrărilor, consiliile judeţene vor transmite Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului copii de pe procesele-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor, iar după expirarea duratei garanţiei de bună execuţie, şi procesele-verbale de recepţie finală.
litera
(2) Înainte de desfăşurarea activităţilor de recepţie a lucrărilor, consiliile judeţene vor adresa, în scris, Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului invitaţii pentru participarea unui reprezentant al acestuia.
litera
(3) Consiliile judeţene şi consiliile locale au obligaţia de a înregistra în contabilitatea proprie operaţiunile legate de primirea şi utilizarea fondurilor alocate de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
litera
(4) Primirea şi utilizarea fondurilor se reflectă în execuţia bugetară a consiliului judeţean sau local, după caz, iar sumele neutilizate la sfârşitul anului se restituie în contul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, până la data de 20 ianuarie a anului următor celui expirat.
ART
Articolul 23
Paragraf
Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta normă metodologică.
ANX
Anexa 1
Paragraf
la norma metodologică
Paragraf
PROGRAMUL privind pietruirea, reabilitarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes local clasate şi alimentarea cu apă a satelor
Paragraf
Subprogramul privind pietruirea, reabilitarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes local clasate
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
Valorile estimate ale lucrărilor incluse în subprogramele de drumuri comunale şi judeţene sunt aferente tronsoanelor de drumuri propuse de consiliile judeţene, la solicitarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în vederea fundamentării Programului.
Paragraf
Listele cu portofoliul lucrărilor se constituie anual şi se completează şi/sau modifică, după caz, prin nominalizări ale consiliilor judeţene.
ANX
Anexa 2
Paragraf
la norma metodologică
Paragraf
PROGRAMUL privind pietruirea, reabilitarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes local clasate şi alimentarea cu apă a satelor
Paragraf
Subprogramul privind alimentarea cu apă a satelor
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
Numărul de sate şi valorile estimate aferente sistemelor centralizate de alimentare cu apă reprezintă actualizarea de către consiliile judeţene a anexei iniţiale la Hotărârea Guvernului nr 577/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Paragraf
Listele cu portofoliul lucrărilor se constituie anual şi se completează şi/sau modifică, după caz, prin nominalizări ale consiliilor judeţene.
ANX
Anexa 3
Paragraf
la norma metodologică
ANX
Anexa 4
Paragraf
la norma metodologică
PRE PRE_506
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Linie PRE 1
Nr. crt
Linie PRE 2
Nr.Denumirea crtobiectivului*)
Linie PRE 3
Denumirea obiectivului*)
Linie PRE 4
DenumireaContract obiectivului*) Nr. ...../ Valoare data ..../ executant
Linie PRE 5
DenumireaContract Rest de Program obiecti- ───────────────────executat anul ..... vului*) Nr. ...../ Valoare actualizat data ..../ SurseAlte executant MTCT surse
Linie PRE 6
DenumireaContract Rest de Program Realizat obiecti- ───────────────────executat anul ..... cumulat de vului*) Nr. ...../ Valoare actualizat ──────────Totalla inceputul data ..../ SurseAlte anul anului executant MTCT surse..... SurseAlte MTCT surse
Linie PRE 7
DenumireaContract Rest de Program Realizat ProductieRealizari obiecti- ───────────────────executat anul ..... cumulat de TOTALrealizatafizice vului*) Nr. ...../ Valoare actualizat ──────────Totalla inceputulREAşi nedecumulate data ..../ SurseAlte anul anului LIZATcontata de la executant MTCT surse.....─────────── cumulat inceputul SurseAlte anului**) MTCT surse
Linie PRE 8
DenumireaContract obiectivului*) Nr. ...../ Valoare data ..../ executant mii mii EuroRON
Linie PRE 9
DenumireaContract Rest de Program obiecti- ───────────────────executat anul ..... vului*) Nr. ...../ Valoare actualizat data ..../ SurseAlte executant MTCT surse mii mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON RON
Linie PRE 10
DenumireaContract Rest de Program Realizat obiecti- ───────────────────executat anul ..... cumulat de vului*) Nr. ...../ Valoare actualizat ──────────Totalla inceputul data ..../ SurseAlte anul anului executant MTCT surse..... SurseAlte MTCT surse mii mii mii mii mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON RON RON RON RON
Linie PRE 11
DenumireaContract Rest de Program Realizat ProductieRealizari obiecti- ───────────────────executat anul ..... cumulat de TOTALrealizatafizice vului*) Nr. ...../ Valoare actualizat ──────────Totalla inceputulREAşi nedecumulate data ..../ SurseAlte anul anului LIZATcontata de la executant MTCT surse.....─────────── cumulat inceputul SurseAlte anului**) MTCT surse mii mii mii mii mii mii mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON RON RON RON RON RON RON
Linie PRE 12
DenumireaContract Rest de Program obiecti- ───────────────────executat anul ..... vului*) Nr. ...../ Valoare actualizat data ..../ SurseAlte executant MTCT surse mii mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON RON 1 2 3 4 5 6 7 8
Linie PRE 13
DenumireaContract Rest de Program Realizat obiecti- ───────────────────executat anul ..... cumulat de vului*) Nr. ...../ Valoare actualizat ──────────Totalla inceputul data ..../ SurseAlte anul anului executant MTCT surse..... SurseAlte MTCT surse mii mii mii mii mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON RON RON RON RON 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Linie PRE 14
Denumirea Rest de Program Realizat ProductieRealizari obiecti- ───────────────────executat anul ..... cumulat de TOTALrealizatafizice vului*) Nr. ...../ Valoare actualizat ──────────Totalla inceputulREAşi nedecumulate data ..../ SurseAlte anul anului LIZATcontata de la executant MTCT surse.....─────────── cumulat inceputul SurseAlte anului**) MTCT surse mii mii mii mii mii mii mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON RON RON RON RON RON RON 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
Linie PRE 15
Contract
Linie PRE 16
Contract Rest de executat Nr. ...../ Valoare actualizat data ..../ executant
Linie PRE 17
Contract Rest de Program executat anul ..... Nr. ...../ Valoare actualizat data ..../ SurseAlte executant MTCT surse
Linie PRE 18
Contract Rest de Program Realizat executat anul ..... cumulat de Nr. ...../ Valoare actualizat ──────────Totalla inceputul data ..../ SurseAlte anul anului executant MTCT surse..... SurseAlte MTCT surse
Linie PRE 19
Contract Rest de Program Realizat Productie executat anul ..... cumulat de TOTALrealizata Nr. ...../ Valoare actualizat ──────────Totalla inceputulREAşi nededata ..../ SurseAlte anul anului LIZATcontata executant MTCT surse.....─────────── cumulat SurseAlte MTCT surse
Linie PRE 20
Contract Rest de Program Realizat ProductieRealizari executat anul ..... cumulat de TOTALrealizatafizice Nr. ...../ Valoare actualizat ──────────Totalla inceputulREAşi nedecumulate data ..../ SurseAlte anul anului LIZATcontata de la executant MTCT surse.....─────────── cumulat inceputul SurseAlte anului**) MTCT surse
Linie PRE 21
Contract Rest de executat Nr. ...../ Valoare actualizat data ..../ executant mii mii mii mii EuroRON Euro RON
Linie PRE 22
Contract Rest de Program executat anul ..... Nr. ...../ Valoare actualizat data ..../ SurseAlte executant MTCT surse mii mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON RON
Linie PRE 23
Contract Rest de Program Realizat executat anul ..... cumulat de Nr. ...../ Valoare actualizat ──────────Totalla inceputul data ..../ SurseAlte anul anului executant MTCT surse..... SurseAlte MTCT surse mii mii mii mii mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON RON RON RON RON
Linie PRE 24
Contract Rest de Program Realizat Productie executat anul ..... cumulat de TOTALrealizata Nr. ...../ Valoare actualizat ──────────Totalla inceputulREAşi nededata ..../ SurseAlte anul anului LIZATcontata executant MTCT surse.....─────────── cumulat SurseAlte MTCT surse mii mii mii mii mii mii mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON RON RON RON RON RON RON
Linie PRE 25
Contract Rest de Program Realizat ProductieRealizari executat anul ..... cumulat de TOTALrealizatafizice Nr. ...../ Valoare actualizat ──────────Totalla inceputulREAşi nedecumulate data ..../ SurseAlte anul anului LIZATcontata de la executant MTCT surse.....─────────── cumulat inceputul SurseAlte anului**) MTCT surse mii mii mii mii mii mii mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON RON RON RON RON RON RON
Linie PRE 26
Contract Rest de executat Nr. ...../ Valoare actualizat data ..../ executant mii mii mii mii EuroRON Euro RON 2 3 4 5 6
Linie PRE 27
Contract Rest de Program executat anul ..... Nr. ...../ Valoare actualizat data ..../ SurseAlte executant MTCT surse mii mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON RON 2 3 4 5 6 7 8
Linie PRE 28
Contract Rest de Program Realizat executat anul ..... cumulat de Nr. ...../ Valoare actualizat ──────────Totalla inceputul data ..../ SurseAlte anul anului executant MTCT surse..... SurseAlte MTCT surse mii mii mii mii mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON RON RON RON RON 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Linie PRE 29
Contract Rest de Program Realizat Productie executat anul ..... cumulat de TOTALrealizata Nr. ...../ Valoare actualizat ──────────Totalla inceputulREAşi nededata ..../ SurseAlte anul anului LIZATcontata executant MTCT surse.....─────────── cumulat SurseAlte MTCT surse mii mii mii mii mii mii mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON RON RON RON RON RON RON 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
Linie PRE 30
Contract Rest de Program Realizat ProductieRealizari executat anul ..... cumulat de TOTALrealizatafizice Nr. ...../ Valoare actualizat ──────────Totalla inceputulREAşi nedecumulate data ..../ SurseAlte anul anului LIZATcontata de la executant MTCT surse.....─────────── cumulat inceputul SurseAlte anului**) MTCT surse mii mii mii mii mii mii mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON RON RON RON RON RON RON 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
Linie PRE 31
Rest de executat actualizat
Linie PRE 32
Rest de Program executat anul ..... actualizat SurseAlte MTCT surse
Linie PRE 33
Rest de Program Realizat executat anul ..... cumulat de actualizat ──────────Totalla inceputul SurseAlte anul anului MTCT surse..... SurseAlte MTCT surse
Linie PRE 34
Rest de Program executat anul ..... actualizat SurseAlte MTCT surse mii mii mii mii Euro RON RON RON
Linie PRE 35
Rest de Program Realizat executat anul ..... cumulat de actualizat ──────────Totalla inceputul SurseAlte anul anului MTCT surse..... SurseAlte MTCT surse mii mii mii mii mii mii mii Euro RON RON RON RON RON RON
Linie PRE 36
Program anul .....
Linie PRE 37
Program anul ..... Total SurseAlte anul MTCT surse.....
Linie PRE 38
Program Realizat anul ..... cumulat de Totalla inceputul SurseAlte anul anului MTCT surse..... SurseAlte MTCT surse
Linie PRE 39
Program Realizat anul ..... cumulat de Totalla inceputul SurseAlte anul anului MTCT surse..... SurseAlte MTCT surse mii mii mii mii mii RON RON RON RON RON
Linie PRE 40
Program Realizat anul ..... cumulat de Totalla inceputul SurseAlte anul anului MTCT surse..... SurseAlte MTCT surse mii mii mii mii mii RON RON RON RON RON 7 8 9 10 11
Linie PRE 41
Total anul .....
Linie PRE 42
Realizat cumulat de Totalla inceputul anul anului ..... SurseAlte MTCT surse
Linie PRE 43
Realizat cumulat de Totalla inceputul anul anului ..... SurseAlte MTCT surse mii mii mii RON RON RON
Linie PRE 44
Realizat cumulat de la inceputul anului
Linie PRE 45
Realizat cumulat de TOTAL la inceputulREAanului LIZAT SurseAlte MTCT surse
Linie PRE 46
Realizat Productie cumulat de TOTALrealizata la inceputulREAşi nedeanului LIZATcontata cumulat SurseAlte MTCT surse
Linie PRE 47
Realizat ProductieRealizari cumulat de TOTALrealizatafizice la inceputulREAşi nedecumulate anului LIZATcontata de la cumulat inceputul SurseAlte anului**) MTCT surse
Linie PRE 48
Realizat ProductieRealizariTermen cumulat de TOTALrealizatafizice de pula inceputulREAşi nedecumulate nere anului LIZATcontata de la în cumulat inceputulfuncti SurseAlte anului**)une MTCT surse
Linie PRE 49
Realizat cumulat de TOTAL la inceputulREAanului LIZAT SurseAlte MTCT surse mii mii mii RON RON RON
Linie PRE 50
Realizat Productie cumulat de TOTALrealizata la inceputulREAşi nedeanului LIZATcontata cumulat SurseAlte MTCT surse mii mii mii mii RON RON RON RON
Linie PRE 51
Realizat ProductieRealizari cumulat de TOTALrealizatafizice la inceputulREAşi nedecumulate anului LIZATcontata de la cumulat inceputul SurseAlte anului**) MTCT surse mii mii mii mii RON RON RON RON
Linie PRE 52
Realizat ProductieRealizariTermen cumulat de TOTALrealizatafizice de pula inceputulREAşi nedecumulate nere anului LIZATcontata de la în cumulat inceputulfuncti SurseAlte anului**)une MTCT surse mii mii mii mii RON RON RON RON
Linie PRE 53
Realizat cumulat de TOTAL la inceputulREAanului LIZAT SurseAlte MTCT surse mii mii mii RON RON RON 10 11 12
Linie PRE 54
Realizat Productie cumulat de TOTALrealizata la inceputulREAşi nedeanului LIZATcontata cumulat SurseAlte MTCT surse mii mii mii mii RON RON RON RON 10 11 12 13
Linie PRE 55
Realizat ProductieRealizari cumulat de TOTALrealizatafizice la inceputulREAşi nedecumulate anului LIZATcontata de la cumulat inceputul SurseAlte anului**) MTCT surse mii mii mii mii RON RON RON RON 10 11 12 13 14
Linie PRE 56
TOTAL REALIZAT
Linie PRE 57
Productie TOTALrealizata REAşi nedeLIZATcontata cumulat
Linie PRE 58
Productie realizata şi nedecontata cumulat
Linie PRE 59
ProductieRealizari realizatafizice şi nedecumulate contata de la cumulat inceputul anului**)
Linie PRE 60
ProductieRealizariTermen realizatafizice de puşi nedecumulate nere contata de la în cumulat inceputulfuncti anului**)une
Linie PRE 61
ProductieRealizari realizatafizice şi nedecumulate contata de la cumulat inceputul anului**) mii RON
Linie PRE 62
ProductieRealizariTermen realizatafizice de puşi nedecumulate nere contata de la în cumulat inceputulfuncti anului**)une mii RON
Linie PRE 63
ProductieRealizari realizatafizice şi nedecumulate contata de la cumulat inceputul anului**) mii RON 13 14
Linie PRE 64
Realizari fizice cumulate de la inceputul anului**)
Linie PRE 65
RealizariTermen fizice de pucumulate nere de la în inceputulfuncti anului**)une
Linie PRE 66
Termen de punere în functi une
Linie PRE 67
Nr. ...../ data ..../ executant
Linie PRE 68
Nr. ...../ Valoare data ..../ executant
Linie PRE 69
Nr. ...../ data ..../ executant mii mii EuroRON
Linie PRE 70
Valoare
Linie PRE 71
Surse MTCT
Linie PRE 72
SurseAlte MTCT surse
Linie PRE 73
SurseAlte MTCT surse mii mii RON RON
Linie PRE 74
Alte surse
Linie PRE 75
Surse MTCT
Linie PRE 76
SurseAlte MTCT surse
Linie PRE 77
Alte surse
Linie PRE 78
mii Euro
Linie PRE 79
mii mii EuroRON
Linie PRE 80
mii mii mii EuroRON Euro
Linie PRE 81
mii mii mii mii EuroRON Euro RON
Linie PRE 82
mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON
Linie PRE 83
mii mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON RON
Linie PRE 84
mii mii mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON RON RON
Linie PRE 85
mii mii mii mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON RON RON RON
Linie PRE 86
mii mii mii mii mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON RON RON RON RON
Linie PRE 87
mii mii mii mii mii mii mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON RON RON RON RON RON RON
Linie PRE 88
mii Euro 1 2 3
Linie PRE 89
mii mii EuroRON 1 2 3 4
Linie PRE 90
mii mii mii EuroRON Euro 1 2 3 4 5
Linie PRE 91
mii mii mii mii EuroRON Euro RON 1 2 3 4 5 6
Linie PRE 92
mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON 1 2 3 4 5 6 7
Linie PRE 93
mii mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON RON 1 2 3 4 5 6 7 8
Linie PRE 94
mii mii mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON RON RON 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Linie PRE 95
mii mii mii mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON RON RON RON 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Linie PRE 96
mii mii mii mii mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON RON RON RON RON 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Linie PRE 97
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
Linie PRE 98
mii mii mii mii mii mii mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON RON RON RON RON RON RON
Linie PRE 99
mii mii mii mii mii mii mii mii mii mii mii EuroRON Euro RON RON RON RON RON RON RON RON 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13
Linie PRE 100
mii mii mii mii mii mii mii mii mii mii RON Euro RON RON RON RON RON RON RON RON 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
Linie PRE 101
mii Euro
Linie PRE 102
mii RON
Linie PRE 103
mii Euro
Linie PRE 104
mii RON
Linie PRE 105
mii RON 6 7
Linie PRE 106
mii RON
Linie PRE 107
mii RON 7 8
Linie PRE 108
mii RON
Linie PRE 109
mii RON 9 10
Linie PRE 110
mii RON
Linie PRE 111
mii RON 10 11
Linie PRE 112
mii RON
Linie PRE 113
mii RON 13
Linie PRE 114
mii RON 13 14
Linie PRE 115
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
Linie PRE 116
JUDETUL ....... TOTAL TOTAL TOTAL TOTAL TOTAL TOTAL TOTAL TOTAL TOTAL TOTAL TOTAL
Linie PRE 117
Lucrari în continuare
Linie PRE 118
Lucrari noi
ANX
Anexa 5
Paragraf
la norma metodologică
PRE PRE_528
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Linie PRE 1
┌────┬────────────────────┬─────────┬────────────┬───────────────┬───────────┐
Linie PRE 2
│Nr. │Denumirea obiective-│Programul│Valoarea │Sumele primite │Sumele │
Linie PRE 3
│crt.│lor cuprinse în │aprobat │lucrărilor │drept finanţare│realizate │
Linie PRE 4
│ │lista de finanţare │ │executate, │de la Ministe- │la finele │
Linie PRE 5
│ │pentru anul în curs │ │receptionate│rul Transportu-│anului │
Linie PRE 6
│ │ │ │şi platite │rilor, │ │
Linie PRE 7
│ │ │ │ │Construcţiilor │ │
Linie PRE 8
│ │ │ │ │şi Turismului │ │
Linie PRE 9
├────┼────────────────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼───────────┤
Linie PRE 10
│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 = 4-3 │
Linie PRE 11
├────┼────────────────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼───────────┤
Linie PRE 12
├────┼────────────────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼───────────┤
Linie PRE 13
├────┼────────────────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼───────────┤
Linie PRE 14
├────┼────────────────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼───────────┤
Linie PRE 15
├────┼────────────────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼───────────┤
Linie PRE 16
└────┴────────────────────┴─────────┴────────────┴───────────────┴───────────┘
Linie PRE 17
Preşedinte, Director economic,
Linie PRE 18
............. ....................
ANX
Anexa 6
Paragraf
la norma metodologică
Paragraf
NOTĂ:
Paragraf
La capitolul "drumuri" se vor înscrie separat obiectivele pe categorii şi tip de îmbrăcăminte (comunale - pietruiri, comunale - asfaltări, comunale - reabilitări; judeţene - idem; străzi principale în comune - idem.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit