AcasăDocument
ORDIN nr. 375 din 21 iulie 2005
privind stabilirea condiţiilor pentru declararea contribuabililor inactivi
Abrogat
Emitent:MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE - AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
Publicat:21.07.2005
Versiune:unica
Sursă oficialăPrevizualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 11 alin. (1^2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 33 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare,
Paragraf
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
ART
Articolul 1
litera
(1) Contribuabilii care îndeplinesc una dintre condiţiile prevăzute de prezentul articol vor fi declaraţi inactivi, în sensul art. 11 alin. (1^1) şi (1^2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare:
litera a)
se sustrag de la efectuarea controlului fiscal sau vamal prin nedeclararea domiciliului fiscal ori a sediilor secundare, respectiv prin declararea de date de identificare a domiciliului fiscal sau a sediilor secundare care nu permit organului fiscal şi/sau vamal să identifice domiciliul fiscal ori sediul secundar;
litera b)
organele fiscale sau organele vamale au constatat că nu funcţionează la domiciliul fiscal ori la sediile secundare declarate;
litera c)
au achiziţionat facturi fiscale sau alte formulare cu regim special personalizate după data de 1 ianuarie 2005 şi nu au depus declaraţii fiscale ulterior acestei date.
litera
(2) Contribuabilii sunt declaraţi inactivi prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART
Articolul 2
Paragraf
Pe perioada în care este declarat inactiv contribuabilului îi sunt aplicabile procedurile de administrare fiscală referitoare la gestiunea, controlul şi colectarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.
ART
Articolul 3
litera
(1) De la data declarării stării de inactivitate contribuabilul nu mai are dreptul de a emite facturi, facturi fiscale sau alte documente ori formulare tipizate cu regim special pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii efectuate către altă persoană.
litera
(2) Documentele fiscale emise de un contribuabil declarat inactiv cu încălcarea interdicţiei prevăzute la alin. (1) nu produc efecte juridice din punct de vedere fiscal.
ART
Articolul 4
litera
(1) Pe perioada stării de inactivitate toate procedurile de avizare, autorizare, certificare, licenţiere sau alte proceduri similare, cât şi orice operaţiuni şi proceduri vamale cu privire la contribuabilul inactiv şi la activităţile acestuia, precum şi oricare dintre avizele, autorizaţiile, licenţele, acordurile şi orice alte acte în baza cărora contribuabilii inactivi sunt autorizaţi să funcţioneze sau să desfăşoare diverse activităţi economice se suspendă de drept.
litera
(2) Suspendarea nu determină prelungirea termenelor pentru care avizele, autorizaţiile, licenţele, acordurile sau alte astfel de acte sunt acordate şi nici amânarea în vreun fel ori exonerarea de obligaţiile de plată datorate pentru eliberarea, modificarea sau prelungirea acestora.
ART
Articolul 5
Paragraf
Constatarea stării de inactivitate se face de către organele de inspecţie fiscală sau de control financiar din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi al unităţilor subordonate, inclusiv de către organele vamale din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor şi al unităţilor subordonate acesteia.
ART
Articolul 6
litera
(1) Starea de inactivitate încetează dacă se constată de către organele menţionate la art. 5 încetarea motivelor pentru care contribuabilul a fost declarat inactiv sau ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti, de la data la care aceasta rămâne irevocabilă.
litera
(2) Încetarea stării de inactivitate se declară prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
litera
(3) În cazul încetării stării de inactivitate este permisă deducerea taxei pe valoarea adăugată şi se consideră ca deductibile cheltuielile înregistrate în evidenţa contabilă, în baza documentelor emise, începând cu data de la care contribuabilul este reactivat.
ART
Articolul 7
litera
(1) Contribuabilii declaraţi inactivi vor fi cuprinşi într-o listă specială, denumită "Lista contribuabililor inactivi", iar contribuabilii cărora le încetează starea de inactivitate vor fi cuprinşi într-o listă specială, denumită "Lista contribuabililor reactivaţi".
litera
(2) Listele menţionate la alin. (1) se aprobă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de Internet www.mfinante.ro, la secţiunea "Informaţii contribuabili".
litera
(3) Lista contribuabililor inactivi şi Lista contribuabililor reactivaţi vor fi actualizate, de regulă, lunar.
ART
Articolul 8
litera
(1) Pentru fiecare contribuabil cuprins în Lista contribuabililor inactivi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de Internet a Ministerului Finanţelor Publice, la secţiunea "Informaţii contribuabili", va fi afişată data de la care contribuabilul a fost declarat inactiv, împreună cu următoarea menţiune: "Contribuabil inactiv de la data de ZZ.LL.AA".
litera
(2) Pentru fiecare contribuabil cuprins în Lista contribuabililor reactivaţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de Internet a Ministerului Finanţelor Publice, la secţiunea "Informaţii contribuabili", va fi afişată perioada pentru care contribuabilul a fost declarat inactiv, împreună cu următoarea menţiune: "Contribuabil inactiv în perioada ZZ.LL.AA.-ZZ.LL.AA".
ART
Articolul 9
Paragraf
Anexa nr. 1 cuprinzând Lista contribuabililor inactivi şi anexa nr. 2 cuprinzând Lista contribuabililor reactivaţi fac parte integrantă din prezentul ordin.
ART
Articolul 10
Paragraf
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Preşedintele
Paragraf
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
Paragraf
Sebastian Bodu
Paragraf
Bucureşti, 21 iulie 2005.
Paragraf
Nr. 375.
ANX
Anexa 1
Paragraf
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
Paragraf
LISTA
Paragraf
contribuabililor declaraţi inactivi începând cu
Paragraf
data de ...........................
PRE PRE_138
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Linie PRE 1
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 2
Organul fiscal
Linie PRE 3
Nr. Codul unic de Denumirea Domiciliul care a întocmit
Linie PRE 4
crt. înregistrare contribuabilului fiscal dosarul de declarare
Linie PRE 5
ca inactiv
Linie PRE 6
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 7
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 8
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 9
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 10
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 11
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 12
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANX
Anexa 2
Paragraf
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
Paragraf
LISTA
Paragraf
contribuabililor reactivaţi începând
Paragraf
cu data de ...........................
PRE PRE_148
[Text Preformatat S_PRE ID: N/A]
Linie PRE 1
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 2
Organul fiscal
Linie PRE 3
Nr. Codul unic Denumirea Domiciliul care a întocmit
Linie PRE 4
crt. de înregistrare contribuabilului fiscal dosarul de
Linie PRE 5
reactivare
Linie PRE 6
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 7
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 8
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 9
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 10
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Linie PRE 11
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit