AcasăDocument
ORDIN nr. 725 din 29 iulie 2005
privind stabilirea tarifelor pentru efectuarea lucrărilor de examinare a soiurilor pentru care se solicită înscrierea în Registrul soiurilor şi în Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România
Abrogat
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Văzând Referatul de aprobare nr. 2.790 din 20 iunie 2005 al Institutului de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor,
Paragraf
având în vedere prevederile Legii nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante,
Paragraf
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 155/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.
ART
Articolul 1
Paragraf
Pentru efectuarea lucrărilor de examinare a soiurilor pentru care se solicită înscrierea în Registrul soiurilor şi în Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România, se stabilesc tarifele prevăzute în anexele nr. 1-3 care fac parte integrantă din prezentul ordin.
ART
Articolul 2
Paragraf
Dispoziţiile contrare prevederilor prezentului ordin se abrogă.
ART
Articolul 3
Paragraf
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,
Paragraf
Gheorghe Flutur
Paragraf
Bucureşti, 29 iulie 2005.
Paragraf
Nr. 725.
ANX
Anexa 1
Paragraf
TARIFELE DE TESTARE PE SPECII (lei / an testare, soi şi localitate)
ANX
Anexa 2
Paragraf
TARIFELE DE TESTARE PE SPECII (EURO / an testare, soi şi localitate)
ANX
Anexa 3
Paragraf
TARIFELE DE TESTARE PE SPECII (USD / an testare, soi şi localitate)
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit