RO
AcasăDocument

HOTĂRÂRE nr. 876 din 28 iulie 2005(*actualizată*)

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare**) (actualizată până la data de 7 septembrie 2012*)

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:07.09.2012
Versiune:consolidata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
**) Titlul hotărârii a fost modificat de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 688 din 24 iunie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 2 iulie 2008.
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 13 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD prin preluarea riscului de către fondurile de garantare,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART

Articolul unic

Paragraf
Se aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 218/2005
Paragraf
privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Paragraf
Articolul unic a fost modificat de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 688 din 24 iunie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 2 iulie 2008.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul agriculturii,
Paragraf
pădurilor şi dezvoltării rurale,
Paragraf
Gheorghe Flutur
Paragraf
Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Ionel Popescu
Paragraf
Bucureşti, 28 iulie 2005.
Paragraf
Nr. 876.
ANX

Anexă

Paragraf
NORME METODOLOGICE
Paragraf
de aplicare a Legii nr. 218/2005
Paragraf
privind stimularea
Paragraf
absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol
Paragraf
pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit,
Paragraf
Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea
Paragraf
riscului de creditare de către fondurile de garantare
Paragraf
Titlul anexei a fost modificat de pct. 3 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 688 din 24 iunie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 2 iulie 2008.
Paragraf 1
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 218/2005
Paragraf
, republicată, se constituie la dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Fondul de garantare a creditelor în scopul garantării instrumentelor financiare pe care instituţiile de credit le pun la dispoziţia beneficiarilor fondurilor SAPARD, Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondului european pentru pescuit, Fondului european de garantare agricolă, denumit în continuare Fond.
Paragraf
Pct. 1 a fost modificat de pct. 4 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 688 din 24 iunie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 2 iulie 2008.
Paragraf 2
Fondul se constituie anual din sumele returnate de către fondurile de garantare ca urmare a rambursării creditelor de către beneficiarii fondurilor SAPARD, Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondului european pentru pescuit, Fondului european de garantare agricolă, precum şi din fonduri de la bugetul de stat acordate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinaţie.
Paragraf
Pct. 2 a fost modificat de pct. 5 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 688 din 24 iunie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 2 iulie 2008.
Paragraf 3
Ministerul Finanţelor Publice, pe baza cererii Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, deschide credite din bugetul de stat la capitolul "Agricultura şi silvicultura". Din creditele bugetare deschise Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale alimentează contul fondurilor de garantare, pe baza unor eşalonări de plăţi (trimestriale) şi a justificării sumelor utilizate în perioada precedentă pentru acordarea de garanţii.
Paragraf 4
Dreptul de administrare şi dispoziţie asupra contului "Fond" îl exercită în mod exclusiv ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, în calitate de ordonator principal de credite.
Paragraf 5
Alocarea sumelor din Fond, care se efectuează de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, se va face pe baza convenţiilor de lucru încheiate de acesta cu Fondul de Garantare a Creditului Rural - S.A. şi, respectiv, cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, în care se vor stabili obligaţiile părţilor şi modul de lucru.
Paragraf 6
Sumele alocate şi dobânzile aferente acestora vor fi evidenţiate distinct în evidenţele contabile ale fondurilor de garantare, fiind considerate «împrumuturi subordonate» acordate pe durata derulării creditelor angajate pentru finanţarea beneficiarilor Programului SAPARD, Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondului european pentru pescuit şi Fondului european de garantare agricolă.
Paragraf
Pct. 6 a fost modificat de pct. 6 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 688 din 24 iunie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 2 iulie 2008.
Paragraf 7
Sumele primite de fondurile de garantare vor fi plasate la băncile comerciale care oferă cele mai sigure şi avantajoase condiţii, stabilite pe bază de concurs de oferte.
Paragraf 8
Sumele alocate şi virate fondurilor de garantare de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sunt utilizate pentru:
Paragraf
Partea introductivă a pct. 8 a fost modificată de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 898 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 639 din 7 septembrie 2012.
litera a)
constituirea plafonului de garantare, cu o expunere de până la 5 ori. Valoarea totală a garanţiilor care pot fi acordate în baza prevederilorLegii nr. 218/2005
Paragraf
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu va putea depăşi de 5 ori suma primită, din care se vor deduce soldurile garanţiilor acordate;
Paragraf
Primul paragraf al lit. a) a pct. 8 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 898 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 639 din 7 septembrie 2012.
Paragraf
Valorile maxime ale creditelor acordate de instituţiile de credit pentru cofinanţarea Programului SAPARD, Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondului european pentru pescuit, Fondului european de garantare agricolă, care pot fi garantate de fondurile de garantare, acoperă cheltuielile eligibile şi neeligibile pentru realizarea proiectelor;
litera b)
acoperirea riscului asumat de fondurile de garantare din garanţiile acordate pe seama Fondului, respectiv suma garantată, prin plata garanţiei/soldului garanţiei, pentru împrumutaţii care nu îşi îndeplinesc obligaţiile asumate prin contractele de credit.
Paragraf
Asumarea riscului de către fondurile de garantare se face proporţional, pe măsura acordării şi rambursării creditului, potrivit graficului de eşalonare şi efectuării plăţilor. Valoarea garanţiei acordate se reduce cu suma ratelor rambursate de către beneficiarul de credit, proporţional cu procentul de garantare convenit între instituţiile de credit şi fondurile de garantare.
Paragraf
Suma garantată, respectiv expunerea fondurilor de garantare reprezintă suma maximă până la care fondurile de garantare răspund în cazul producerii riscului garantat, în limita sumei garantate, şi anume până la 50% din valoarea creditelor pe termen scurt, acordate în scopul asigurării surselor de finanţare necesare realizării producţiei, respectiv capital de lucru acordat în acest scop, inclusiv linii de credit, şi de 70% până la 100% pentru creditele de investiţii pe termen scurt, mediu şi lung. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în convenţiile pe care le va încheia cu fondurile de garantare, va stabili condiţiile şi procentul de garantare practicat de acestea.
Paragraf
Centralele instituţiilor de credit vor transmite, după caz, lunar fondurilor de garantare informaţii privind soldul creditelor garantate, în scopul monitorizării expunerii prevăzute în Legea nr. 218/2005
Paragraf
, republicată, şi al comunicării angajamentelor de garantare ale fondurilor de garantare la Banca Naţională a României.
Paragraf
Pentru suma garantată, respectiv valoarea garanţiei acordate de fondurile de garantare, instituţiile de credit vor solicita debitorilor să emită un bilet la ordin stipulat fără protest, cu scadenţă la vedere, de valoare egală cu suma garantată, pe care creditorul îl va gira fără drept de regres fondurilor de garantare la momentul plăţii sumei garantate.
Paragraf
Garanţiile se vor acorda la solicitarea instituţiilor de credit, fără a se solicita pentru valoarea acestora alte garanţii din partea împrumutaţilor, pe baza creditelor aprobate de acestea, conform normelor proprii şi normelor/procedurilor de lucru ale fondurilor de garantare, care vor face parte din convenţiile încheiate cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Paragraf
Plata sumei garantate/soldului acesteia se va face de către fondurile de garantare numai dacă s-au respectat prevederile contractului de garantare încheiat între părţi şi după ce instituţiile de credit au iniţiat procedurile judiciare împotriva debitorului şi girează biletul la ordin emis de împrumutat în favoarea instituţiilor de credit;
litera c)
acoperirea comisioanelor datorate fondurilor de garantare de către persoanele fizice autorizate şi asociaţiile familiale constituite conform legii. Comisionul se calculează ca procent aplicat la baza de calcul şi se încasează de fondurile de garantare în condiţiile art. 4 lit. c) din lege, după cum urmează:
Paragraf
- pentru creditele de producţie, linii de credit şi capital de lucru, investiţii pe termen scurt, o singură dată la acordarea garanţiei, proporţional cu perioada de garantare;
Paragraf
- pentru creditele de investiţii pe termen mediu şi lung, anual, proporţional cu perioada de garantare, la soldul garanţiei de la 31 decembrie.
Paragraf
Comisionul se va plăti la acordarea garanţiei pentru primul an şi, respectiv, până la data de 1 martie a anului următor, pe toată perioada de garantare.
Paragraf
Pct. 8 a fost modificat de pct. 7 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 688 din 24 iunie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 2 iulie 2008.
Paragraf 8
^1. Dobânzile aferente sumelor alocate sunt utilizate de fondurile de garantare după cum urmează:
litera a)
dobânzile încasate de fondurile de garantare prin plasarea sumelor totale alocate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale vor fi utilizate, conform prevederilorart. 3 şi 4 din Legea nr. 218/2005
Paragraf
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
litera b)
în situaţiile prevăzute laart. 9 din Legea nr. 218/2005
Paragraf
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru reîntregirea sumelor alocate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, afectate prin plata garanţiilor executate, fondurile de garantare vor solicita Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în termen de maximum 15 zile de la data efectuării plăţii, sumele necesare, urmând ca în termen de maximum 30 de zile de la solicitare acesta să efectueze virarea sumelor respective.
Paragraf
Pct. 8^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 898 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 639 din 7 septembrie 2012.
Paragraf 8
^2. a) Din dobânzile încasate de fondurile de garantare se acoperă şi comisioanele datorate fondurilor de garantare, conform prevederilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2012
Paragraf
pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind garantarea în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale.
litera b)
Nivelul comisioanelor de garantare prevăzute la lit. a) se aprobă anual, diferenţiat, în funcţie de tipul de credit şi de tipul de proiect, prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
Paragraf
Pct. 8^2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 898 din 1 septembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 639 din 7 septembrie 2012.
Paragraf 9
Creanţele fondurilor de garantare rezultate din contractele de garantare, executate de instituţiile de credit, au regim de creanţă bugetară şi sunt executate în condiţiile legislaţiei în vigoare.
Paragraf
Pct. 9 a fost modificat de pct. 8 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 688 din 24 iunie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 2 iulie 2008.
Paragraf 10
Sumele disponibilizate până la data aprobării proiectelor sau acţiunilor ce se finanţează din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, ca urmare a rambursării creditelor garantate de fondurile de garantare pentru proiectele SAPARD, vor fi virate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în condiţiile în care expunerea este sub nivelul prevăzut la art. 4 lit. a) din lege, potrivit convenţiilor încheiate cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Sumele disponibilizate după data aprobării acestor fonduri comunitare vor rămâne la dispoziţia fondurilor de garantare în scopul utilizării acestora pentru acordarea de garanţii beneficiarilor Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondului european pentru pescuit, Fondului european de garantare agricolă.
Paragraf
Pct. 10 a fost modificat de pct. 9 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 688 din 24 iunie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 2 iulie 2008.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031