RO
AcasăDocument

ORDIN nr. 655 din 20 iunie 2005

privind modificarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 870/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar

În vigoare
Emitent:MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
Publicat:20.06.2005
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Având în vedere:
Paragraf
- prevederile art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005;
Paragraf
- Referatul Direcţiei generale de asistenţă medicală, structuri sanitare şi salarizare nr. M.C. 7.762/2005,
Paragraf
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 168/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
ART

Articolul i

Paragraf
Anexa la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 870/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 26 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
Paragraf 1
Articolul 20 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 20. - (1) Personalul didactic din învăţământul superior medical şi farmaceutic care desfăşoară activitate integrată prin cumul de funcţii, în baza unui contract cu jumătate de normă, în unităţi sanitare unde funcţionează catedra sau disciplina didactică prestează aceleaşi obligaţii de serviciu ca şi personalul medical şi farmaceutic încadrat cu normă întreagă.
litera
(2) În cadrul prestaţiei integrate, personalul prevăzut la alin. (1) asigură activitate curentă în cursul dimineţii şi gărzi, pe lângă atribuţiile funcţiei didactice, primind din partea unităţii sanitare drepturile salariale aferente contractului individual de muncă prin cumul de funcţii cu jumătate de normă, cu excepţia rezidenţilor.
litera
(3) Personalul didactic de la catedrele sau disciplinele care funcţionează în alte unităţi decât cele sanitare va fi integrat în unităţi publice din sectorul sanitar, stabilite de Ministerul Sănătăţii, la propunerea direcţiei de sănătate publică, de comun acord cu conducerea instituţiilor de învăţământ superior de medicină şi farmacie.
litera
(4) Cadrele didactice care desfăşoară activitate integrată prin cumul de funcţii, în condiţiile alin. (3), prestează o activitate aferentă unei jumătăţi de normă a unui medic sau farmacist, în medie pe zi, primind drepturile salariale aferente contractului individual de muncă, cu excepţia rezidenţilor.
litera
(5) Medicii şi farmaciştii pot desfăşura activitate integrată prin cumul de funcţii în spitale, institute şi centre medicale clinice, centre de diagnostic şi tratament, laboratoare şi cabinete medicale, farmacii publice sau de spital, direcţii de sănătate publică, unităţi de cercetare ştiinţifică medicală sau farmaceutică, unităţi de producţie de medicamente, agreate de instituţiile de învăţământ superior cu profil medico-farmaceutic uman.
litera
(6) Integrarea clinică, prin cumul de funcţii cu jumătate de normă, a medicilor şi farmaciştilor în unităţi publice din sectorul sanitar se stabileşte de fiecare consiliu de administraţie, în limita posturilor normate şi a necesarului de servicii medicale şi universitare."
Paragraf 2
Articolul 49 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 49. - (1) Cadrele didactice care desfăşoară activitate integrată prin cumul de funcţii cu jumătate de normă în unităţile sanitare vor fi incluse în graficul de gardă.
litera
(2) Cadrele didactice care ocupă funcţia de profesor sau conferenţiar nu au obligaţia de a efectua gărzi. În această situaţie, cadrele didactice vor presta activitate de 7 ore zilnic în cursul dimineţii.
litera
(3) Cadrele didactice prevăzute la alin. (2), în situaţia în care doresc să efectueze gărzi, le vor efectua în afara programului normal de lucru, fără a avea obligaţia de gardă."
ART

Articolul ii

Paragraf
Direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică şi unităţile sanitare cu personalitate juridică vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.
ART

Articolul iii

Paragraf
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Ministrul sănătăţii,
Paragraf
Mircea Cinteză
Paragraf
Bucureşti, 20 iunie 2005.
Paragraf
Nr. 655.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031