RO
AcasăDocument

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 74 din 29 iunie 2005 (*actualizată*)

privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (actualizată până la data de 1 ianuarie 2011*)

Abrogat
Emitent:GUVERNUL
Publicat:01.01.2011
Versiune:consolidata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru perfecţionarea şi dezvoltarea sistemului achiziţiilor publice în contextul angajamentelor asumate de România şi al recomandărilor Comisiei Europene,
Paragraf
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART

Articolul 1

litera
(1) Se înfiinţează Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, denumită în continuare Autoritate, ca instituţie publică, în subordinea Guvernului, cu sediul în municipiul Bucureşti, prin reorganizarea Direcţiei de reglementare şi monitorizare a achiziţiilor publice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi a Serviciului achiziţii lucrări publice al Direcţiei generale achiziţii în lucrări publice şi infrastructură rurală din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
Paragraf
Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 111 din 27 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 379 din 3 mai 2006.
litera
(2) Autoritatea se organizează şi funcţionează sub coordonarea directă a primului-ministru.
litera
(3) Autoritatea are ca rol fundamental formularea la nivel de concepţie, promovarea şi implementarea politicii în domeniul achiziţiilor publice.
ART

Articolul 2

Paragraf
În realizarea funcţiilor sale Autoritatea are, în principal, următoarele atribuţii:
litera a)
asigurarea unui cadru legal coerent şi armonizat cu acquis-ul comunitar în domeniul achiziţiilor publice;
litera b)
îndeplinirea obligaţiilor corelative derivate din aplicarea prevederilor directivelor Uniunii Europene în materie de achiziţii publice;
litera c)
asigurarea unui canal de comunicare permanent cu structurile din cadrul Comisiei Europene, cu instituţiile publice corespondente din statele membre ale Uniunii Europene şi cu organisme de interes public naţional;
litera d)
asigurarea unui cadru corespunzător de aplicare conformă a legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice;
Paragraf
Litera d) a art. 2 a fost modificată de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 111 din 27 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 379 din 3 mai 2006.
litera e)
dezvoltarea capacităţii de implementare la nivelul autorităţilor contractante.
ART

Articolul 3

Paragraf
Prin atribuţiile încredinţate şi prin structura sa Autoritatea îndeplineşte următoarele funcţii:
litera a)
de elaborare a strategiei în domeniul achiziţiilor publice, în conformitate cu cerinţele acquis-ului comunitar;
litera b)
de reglementare a procedurilor pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică;
Paragraf
Litera b) a art. 3 a fost modificată de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 111 din 27 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 379 din 3 mai 2006.
litera c)
de monitorizare, analiză, evaluare şi supraveghere a modului de atribuire a contractelor de achiziţie publică;
Paragraf
Litera c) a art. 3 a fost modificată de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 111 din 27 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 379 din 3 mai 2006.
litera d)
de reprezentare a României în cadrul comitetelor consultative, grupurilor de lucru şi al reţelelor de comunicare, organizate de Comisia Europeană;
litera e)
de consiliere metodologică a autorităţilor contractante în procesul de atribuire a contractelor de achiziţie publică, cu rol de suport în aplicarea corectă a legislaţiei în acest domeniu;
litera f)
de iniţiere, organizare şi susţinere, prin personalul propriu, a cursurilor de perfecţionare şi instruire a personalului autorităţilor şi instituţiilor publice care aplică dispoziţiile legale referitoare la achiziţiile publice.
Paragraf
Litera f) a art. 3 a fost modificată de art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 19 din 7 martie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 156 din 12 martie 2009.
ART

Articolul 4

Paragraf
Conducerea operativă şi coordonarea întregii activităţi a Autorităţii sunt asigurate de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, un vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, numiţi prin decizie a primului-ministru, precum şi de un secretar general numit în condiţiile legii.
ART

Articolul 5

litera
(1) În exercitarea prerogativelor ce îi revin preşedintele Autorităţii emite ordine şi instrucţiuni.
litera
(2) Ordinele şi instrucţiunile cu caracter normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART

Articolul 6

litera
(1) Organizarea şi funcţionarea Autorităţii se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
litera
(2) Autoritatea îşi începe activitatea în luna octombrie 2005, nucleul acesteia fiind constituit din Direcţia de reglementare şi monitorizare a achiziţiilor publice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi din Serviciul achiziţii lucrări publice al Direcţiei generale achiziţii în lucrări publice şi infrastructură rurală din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
ART

Articolul 7

Paragraf
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului prezintă spre aprobare propunerile de modificare a hotărârilor Guvernului privind organizarea şi funcţionarea acestora.
ART

Articolul 8

litera
(1) Protocoalele de predare-preluare se încheie în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi cuprind prevederile bugetare, execuţia bugetară până la data preluării şi structurile de personal preluate.
litera
(2) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările în structura bugetului de stat pe anul 2005 corespunzător prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza protocoalelor de predare-preluare.
ART

Articolul 9

litera
(1) Personalul Autorităţii poate fi constituit din funcţionari publici sau, după caz, din personal contractual.
litera
(2) Salarizarea personalului Autorităţii se face în conformitate cu prevederile legale aplicabile sectorului bugetar, referitoare la personalul din aparatul de lucru al Guvernului.
litera
(3) Abrogat.
Paragraf
Alin. (3) al art. 9 a fost abrogat de litera k) a art. 39 din LEGEA-CADRU nr. 284 din 28 decembrie 2010 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 28 decembrie 2010.
Paragraf
Art. 9 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 111 din 27 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 379 din 3 mai 2006.
ART

Articolul 10

Paragraf
Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Autorităţii se asigură din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat prin Cancelaria Primului-Ministru.
ART

Articolul 11

Paragraf
Pentru funcţionarea Autorităţii, Guvernul va transmite în administrarea acesteia un imobil din domeniul public sau privat al statului.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031