AcasăDocument
LEGE nr. 371 din 5 octombrie 2006
pentru modificarea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART
Articolul unic
Paragraf
Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001, se modifică după cum urmează:
Paragraf 1
La articolul 2, litera a) va avea următorul cuprins:
Paragraf
"a) prin autoritate sau instituţie publică se înţelege orice autoritate ori instituţie publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, companie naţională, precum şi orice societate comercială aflată sub autoritatea unei autorităţi publice centrale ori locale şi la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic ori majoritar;".
Paragraf 2
La articolul 12, litera c) a alineatului (1) va avea următorul cuprins:
Paragraf
"c) informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ori industrială, precum şi principiului concurenţei loiale, potrivit legii;".
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Paragraf
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
Paragraf
BOGDAN OLTEANU
Paragraf
PREŞEDINTELE SENATULUI
Paragraf
NICOLAE VĂCĂROIU
Paragraf
Bucureşti, 5 octombrie 2006.
Paragraf
Nr. 371.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit