AcasăDocument
ORDIN Nr. 2388 din 15 decembrie 1995
pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului
Abrogat
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Ministru de stat, ministrul finanţelor,
Paragraf
în baza Hotărârii Guvernului nr. 449/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor,
Paragraf
având în vedere prevederileart. 9 din Legea contabilităţii nr. 82/1991,
Paragraf
emite următorul ordin:
ART
Articolul 1
Paragraf
Se aprobă Normele privind organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului.
ART
Articolul 2
Paragraf
Direcţia generală a contabilităţii va lua măsuri pentru aducerea la îndeplinire a prezentului ordin.
Paragraf
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României.
Paragraf
Ministru de stat, ministrul finanţelor,
Paragraf
Florin Georgescu
POR
NORME
Paragraf
privind organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului
Paragraf 1
Inventarierea patrimoniului reprezintă ansamblul operaţiunilor prin care se constata existenta tuturor elementelor de activ şi de pasiv, cantitativ-valoric sau numai valoric, după caz, în patrimoniul unităţii la data la care aceasta se efectuează.
Paragraf
Inventarierea are ca scop principal stabilirea situaţiei reale a patrimoniului fiecărei unităţi şi cuprinde toate elementele patrimoniale, precum şi bunurile şi valorile deţinute cu orice titlu, aparţinând altor persoane juridice sau fizice, în vederea întocmirii bilanţului contabil care trebuie să asigure o imagine fidela, clara şi completa a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute.
Paragraf 2
Organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului din cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale, instituţiilor publice, unităţilor cooperatiste, asociaţiilor şi celorlalte persoane juridice, precum şi al persoanelor fizice care au calitatea de comerciant se efectuează potrivit prevederilorLegii contabilităţii nr. 82/1991, ale Regulamentului de aplicare a Legii contabilităţii, precum şi ale prezentelor norme.
Paragraf 3
În temeiul art. 8 alin. (1) din Legea contabilităţii, unităţile patrimoniale au obligaţia să efectueze inventarierea generală a patrimoniului la începutul activităţii, cel puţin o dată pe an, de regula la sfârşitul anului, pe parcursul funcţionarii sale, în cazul fuzionării, divizării sau încetării activităţii, precum şi în următoarele situaţii:
litera a)
în cazul modificării preţurilor;
litera b)
la cererea organelor de control, cu prilejul efectuării controlului, sau a altor organe prevăzute de lege;
litera c)
ori de cîte ori sunt indicii ca exista lipsuri sau plusuri în gestiune care nu pot fi stabilite cert decît prin inventariere;
litera d)
ori de cîte ori intervine o predare-primire de gestiune;
litera e)
cu prilejul reorganizării gestiunilor;
litera f)
ca urmare a calamităţilor naturale sau a unor cazuri de forta majoră sau în alte cazuri prevăzute de lege.
Paragraf
În baza prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea contabilităţii, Ministerul Finanţelor poate aproba, pentru instituţiile publice, excepţii de la regula inventarierii obligatorii anuale, la solicitarea justificată a unităţii patrimoniale, cu avizul direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
Paragraf 4
În cazul în care, în situaţiile de mai sus, sunt inventariate toate elementele patrimoniale dintr-o gestiune, aceasta poate tine loc de inventariere anuală, cu aprobarea administratorului, a ordonatorului de credite sau a persoanei care are obligaţia gestionării patrimoniului.
Paragraf
La începutul activităţii unităţii patrimoniale, inventarierea are ca scop principal stabilirea şi evaluarea elementelor patrimoniale ce constituie aportul la capitalul social. Elementele patrimoniale aduse ca aport la capitalul social se înscriu în registrul-inventar, grupate pe conturi.
Paragraf
Inventarierea anuală a elementelor patrimoniale se face, de regula, cu ocazia încheierii exerciţiului financiar, avîndu-se în vedere şi specificul activităţii unităţilor patrimoniale.
Paragraf
În cadrul agenţilor economici cu activitate complexa, bunurile materiale pot fi inventariate şi înaintea datei de 31 decembrie, cu condiţia asigurării valorificării şi cuprinderii rezultatelor inventarierii în bilanţul contabil întocmit pentru anul respectiv.
Paragraf 5
Bunurile proprietate publică date în administrarea regiilor autonome se inventariaza şi se evidenţiază în mod distinct în patrimoniul acestora.
Paragraf 6
Disponibilităţile băneşti, cecurile, cambiile, biletele la ordin, precum şi alte valori aflate în casieria unităţilor patrimoniale se inventariaza în conformitate cu Regulamentul operaţiunilor de casa, emis de Banca Naţionala a României.
Paragraf 7
În situaţia inventarierii unor gestiuni pe parcursul anului, în registrul-inventar se va cuprinde valoarea stocurilor faptice inventariate şi înscrise în listele de inventariere (cod 14-3-12, 14-3-12/a şi 14-3-12/b) prezentate în anexa la prezentele norme, actualizate cu intrările şi ieşirile de bunuri din perioada cuprinsă între data inventarierii şi data de 31 decembrie.
Paragraf 8
Răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere, potrivit prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea contabilităţii, revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării patrimoniului şi care elaborează şi transmit comisiilor de inventariere instrucţiuni scrise în acest sens, adaptate la specificul unităţii.
Paragraf 9
Inventarierea patrimoniului se efectuează de către comisii de inventariere, formate din cel puţin două persoane, numite prin decizie scrisă, emisă de persoanele autorizate prevăzute la pct. 8 din prezentele norme. În decizia de numire se menţionează, în mod obligatoriu, componenta comisiei, numele responsabilului comisiei, modul de efectuare a inventarierii, gestiunile supuse inventarierii, data de începere şi terminare a operaţiunilor.
Paragraf
La unităţile mici, inventarierea poate fi efectuată de către o singura persoana.
Paragraf
Prin unităţi mici la care, potrivit reglementărilor din prezentele norme, inventarierea poate fi efectuată de o singura persoana, se înţelege: persoanele fizice care au calitatea de comerciant sau societăţile comerciale al căror număr de salariaţi este de până la doua persoane, iar valorile materiale care trebuie inventariate nu depăşesc plafonul stabilit de administratorii unităţii.
Paragraf
Comisiile de inventariere sunt coordonate, acolo unde este cazul, de către o comisie centrala numita, de asemenea, prin decizie scrisă emisă de conducerea societăţii, care are ca sarcina sa organizeze, sa instruiască, sa supravegheze şi sa controleze modul de efectuare a operaţiunilor de inventariere.
Paragraf
Comisia de inventariere răspunde de efectuarea tuturor lucrărilor de inventariere, potrivit prevederilor legale.
Paragraf
Pentru desfăşurarea în bune condiţii a operaţiunilor de inventariere, în comisii vor fi numite persoane cu pregătire corespunzătoare economică şi tehnica, care să asigure efectuarea corecta şi la timp a inventarierii patrimoniului, inclusiv evaluarea elementelor patrimoniale potrivit pct. 19 din Regulamentul de aplicare aLegii contabilităţii nr. 82/1991, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 704/1993.
Paragraf
Inventarierea patrimoniului se poate efectua atât prin salariaţii proprii, cît şi pe bază de contracte de prestări de servicii încheiate cu persoane fizice sau juridice.
Paragraf
Din comisia de inventariere nu pot face parte gestionării depozitelor supuse inventarierii şi nici contabilii care ţin evidenta gestiunii respective, cu excepţia unităţilor mici prevăzute în prezentele norme.
Paragraf
Membrii comisiilor de inventariere nu pot fi înlocuiţi decît în cazuri bine justificate şi numai prin decizie scrisă, emisă de către cei care i-au numit.
Paragraf 10
În vederea bunei desfăşurări a operaţiunilor de inventariere, administratorii, ordonatorii de credite sau alte persoane, care au obligaţia gestionării patrimoniului trebuie să ia măsuri pentru crearea condiţiilor corespunzătoare de lucru comisiei de inventariere, prin:
Paragraf
- organizarea depozitarii valorilor materiale grupate pe sortotipodimensiuni, codificarea acestora şi întocmirea etichetelor de raft;
Paragraf
- ţinerea la zi a evidentei tehnico-operative la gestiunile de valori materiale şi a celei contabile şi efectuarea lunară a confruntarii datelor dintre aceste evidente;
Paragraf
- participarea la lucrările de inventariere a întregii comisii de inventariere;
Paragraf
- asigurarea personalului necesar pentru manipularea valorilor materiale care se inventariaza, respectiv pentru sortare, aşezare, cintarire, măsurare, numărare etc.;
Paragraf
- asigurarea participării la identificarea bunurilor inventariate (calitate, sort, preţ etc.) a unor persoane competente din unitate sau din afară acesteia, la solicitarea responsabilului comisiei de inventariere, care au obligaţia de a semna listele de inventariere pentru atestarea datelor înscrise;
Paragraf
- dotarea gestiunii cu aparate şi instrumente adecvate şi în număr suficient pentru măsurare, cintarire etc., cu mijloace de identificare (cataloage, mostre, sonde etc.), precum şi cu formularele şi rechizitele necesare;
Paragraf
- dotarea comisiei de inventariere cu mijloace tehnice de calcul şi de sigilare a spaţiilor inventariate;
Paragraf
- dotarea gestiunilor (magazine, depozite etc.) cu doua rinduri de încuietori diferite.
Paragraf
După primirea deciziei scrise, responsabilul comisiei de inventariere ridica, sub semnatura directorului economic, a contabilului-şef sau a altei persoane numite sa îndeplinească aceasta funcţie, listele de inventariere, vizate şi parafate de către acesta, după care comisia se prezintă la sediul gestiunii ce urmează a fi inventariata în vederea efectuării inventarierii fizice.
Paragraf 11
Principalele măsuri organizatorice care trebuie luate de către comisia de inventariere sunt următoarele:
litera a)
înainte de începerea operaţiunii de inventariere, se ia de la gestionarul răspunzător de gestiunea valorilor materiale o declaraţie scrisă din care să rezulte dacă:
Paragraf
- gestionează valori materiale şi în alte locuri de depozitare;
Paragraf
- în afară valorilor materiale ale unităţii patrimoniale respective, are în gestiune şi altele aparţinând terţilor, primite cu sau fără documente;
Paragraf
- are plusuri sau lipsuri în gestiune despre a căror cantitate sau valoare are cunoştinţa;
Paragraf
- are valori materiale nereceptionate sau care trebuie expediate (livrate), pentru care s-au întocmit documentele aferente;
Paragraf
- a primit sau a eliberat valori materiale fără documente legale;
Paragraf
- deţine numerar sau alte hârtii de valoare rezultate din vânzarea bunurilor aflate în gestiunea sa;
Paragraf
- are documente de primire-eliberare care nu au fost operate în evidenta gestiunii sau care nu au fost predate la contabilitate.
Paragraf
De asemenea, gestionarul va menţiona în declaraţia scrisă felul, numărul şi data ultimului document de intrare şi de ieşire a bunurilor în/din gestiune;
litera b)
sa identifice toate locurile (încăperile) în care exista valori materiale ce urmează a fi inventariate;
litera c)
să asigure închiderea şi sigilarea, în prezenta gestionarului, ori de cîte ori se întrerup operaţiunile de inventariere şi se părăseşte gestiunea.
Paragraf
Dacă valorile materiale supuse inventarierii, gestionate de către o singura persoana, sunt depozitate în locuri diferite sau când gestiunea are mai multe cai de acces, membrii comisie care efectuează inventarierea trebuie să sigileze toate aceste locuri şi căile lor de acces, cu excepţia locului în care a început inventarierea, care se sigileaza numai în cazul când inventarierea nu se termina într-o singura zi.
Paragraf
La reluarea lucrărilor se verifica dacă sigiliul este intact; în caz contrar, acest fapt se va consemna într-un proces-verbal de desigilare, care se semnează de către comisia de inventariere şi de către gestionar, luindu-se măsurile corespunzătoare.
Paragraf
Documentele întocmite de comisia de inventariere rămân în cadrul gestiunii inventariate, în fisete, casete, dulapuri etc., incuiate şi sigilate. Sigiliul se păstrează, pe durata inventarierii, de către responsabilul comisiei de inventariere.
Paragraf
Declaraţia se datează şi se semnează de către gestionarul răspunzător de gestiunea valorilor materiale şi de către comisia de inventariere, care atesta ca a fost data în prezenta sa;
litera d)
sa bareze şi să semneze, la ultima operaţiune, fişele de magazie, menţionînd data la care s-au inventariat valorile materiale, sa vizeze documentele care privesc intrari sau iesiri de valori materiale, existente în gestiune dar neinregistrate, sa dispună înregistrarea acestora în fişele de magazie şi predarea lor la contabilitate, astfel încât situaţia scriptica a gestiunii sa reflecte realitatea. La unităţile de desfacere cu amănuntul care folosesc metoda global-valorică să asigure întocmirea de către gestionar, înainte de începerea inventarierii, a raportului de gestiune în care să se înscrie valoarea tuturor documentelor de intrare şi de ieşire a mărfurilor, precum şi cele privind numerarul depus la casierie, întocmite până în momentul începerii inventarierii, precum şi depunerea acestui raport la contabilitate;
litera e)
sa verifice numerarul din casa şi sa stabilească suma încasărilor din ziua curenta, solicitând întocmirea monetarului (la gestiunile cu vînzare cu amănuntul) şi depunerea numerarului la casieria unităţii; sa ridice benzile de control de la aparatele de casa şi ştampila unităţii (acolo unde este cazul) şi să le păstreze în siguranţa;
litera f)
sa controleze dacă toate instrumentele şi aparatele de măsura sau de cintarire au fost verificate şi dacă sunt în buna stare de funcţionare.
Paragraf
În cazul în care gestionarul lipseşte, comisia de inventariere aplica sigiliul şi comunică aceasta conducerii unităţii patrimoniale. Conducerea unităţii are obligaţia sa încunoştiinţeze imediat în scris, pe gestionar, despre inventarierea ce trebuie să se efectueze, indicind locul, ziua şi ora fixate pentru începerea lucrărilor.
Paragraf
Dacă gestionarul sau reprezentantul sau legal nu se prezintă la locul, data şi ora fixate, inventarierea se efectuează de către comisia de inventariere în prezenta altei persoane, numita prin decizie scrisă, care să-l reprezinte pe gestionar.
Paragraf 12
Pentru desfăşurarea corespunzătoare a inventarierii este indicat, dacă este posibil, să se sisteze operaţiunile de predare-primire a bunurilor supuse inventarierii, luindu-se din timp măsurile corespunzătoare pentru a nu se stinjeni procesul normal de livrare sau de primire a bunurilor.
Paragraf
Dacă operaţiunile de predare-primire a bunurilor nu pot fi suspendate se prevede crearea unei zone tampon în care să se depoziteze bunurile primite în timpul inventarierii sau să permită expedieri la clienţi, iar operaţiunile respective se vor efectua numai în prezenta comisiei de inventariere, care va menţiona pe documentele respective "primit sau eliberat în timpul inventarierii", după caz, cu evitarea inventarierii duble sau a omisiunilor.
Paragraf 13
Pe toată durata inventarierii, programul şi perioada inventarierii vor fi afişate la loc vizibil.
Paragraf 14
Stabilirea stocurilor faptice se face prin numărare, cintarire, măsurare sau cubare, după caz. Bunurile aflate în ambalaje originale intacte nu se desfac decît prin sondaj, acest lucru urmînd a fi menţionat şi în listele de inventariere respective.
Paragraf
La lichidele a căror cantitate efectivă nu se poate stabili prin transvazare şi măsurare, conţinutul vaselor - stabilit în funcţie de volum, densitate, compoziţie etc. - se verifica prin scoaterea de probe din aceste vase, tinindu-se seama de densitate, compoziţie şi de alte caracteristici ale lichidelor, care se constata fie organoleptic, fie prin măsurare sau probe de laborator, după caz.
Paragraf
Materialele de masa ca: ciment, oţel beton, produse de cariera şi balastiera, materiale şi produse agricole etc., a căror inventariere, prin cintarire şi măsurare, ar necesita cheltuieli importante sau ar conduce la degradarea bunurilor respective, se pot inventaria pe bază de calcule tehnice.
Paragraf
În listele de inventariere a materialelor prevăzute la alineatele de mai sus se menţionează modul cum s-a făcut inventarierea, precum şi datele tehnice care au stat la baza calculelor.
Paragraf 15
Bunurile aflate asupra angajaţilor la data inventarierii (echipament, cazarmament, scule, unelte etc.) se inventariaza şi se trec în liste separate, specificându-se persoanele care răspund de păstrarea lor. În cadrul evidenţierii acestora pe formaţii, locuri de muncă, bunurile vor fi centralizate şi comparate cu datele din evidenta tehnico-operativă, precum şi cu cele din evidenţa contabilă.
Paragraf
Bunurile cu un grad mare de perisabilitate se inventariaza cu prioritate, fără a se stinjeni desfacerea imediata a acestora.
Paragraf
Comisia de inventariere are obligaţia sa controleze toate locurile în care pot sa existe bunuri supuse inventarierii.
Paragraf 16
Toate bunurile ce se inventariaza se înscriu în listele de inventariere, varianta simplificata (cod 14-3-12/b), care trebuie să se întocmească pe locuri de depozitare, pe gestiuni şi pe categorii de bunuri.
Paragraf
Bunurile aparţinând altor unităţi (închiriate, în leasing, în custodie, cu vînzare în consignaţie, spre prelucrare etc.) se inventariaza şi se înscriu în liste separate. Listele de inventariere pentru bunurile în custodie vor conţine informaţii cu privire la numărul şi data actului de custodie şi ale documentului de livrare (factura), precum şi alte informaţii utile.
Paragraf
Listele de inventariere cuprinzând valorile materiale aflate în custodie se trimit şi persoanei fizice sau juridice, române sau străine, după caz, căreia îi aparţin bunurile respective, în termen de cel mult 15 zile de la terminarea inventarierii, urmînd ca proprietarul bunurilor sa comunice eventualele nepotriviri în termen de cinci zile de la primirea listelor de inventariere. Neconfirmarea în acest termen presupune recunoaşterea exactitatii datelor înscrise în listele de inventariere primite.
Paragraf
În caz de nepotriviri, unitatea deţinătoare este obligată sa clarifice situaţia diferenţelor respective şi sa comunice constatările sale persoanei fizice sau juridice căreia îi aparţin bunurile respective, în termen de cinci zile de la primirea sesizării.
Paragraf 17
Creanţele faţă de terţi sunt supuse verificării şi confirmării pe baza extraselor, soldurilor debitoare şi creditoare ale conturilor de clienţi şi furnizori care deţin ponderea în totalul soldurilor acestor conturi, după modelul anexat (cod 14-6-3) sau punctajelor reciproce în funcţie de necesitaţi. Fac excepţie de la aceasta regula creanţele curente ale agenţilor economici a căror pondere nu depăşeşte 1% din totalul creanţelor. Pentru creanţele cu o vechime mai mare de 6 luni confirmarea soldurilor se face în mod obligatoriu pe bază de adresa cu confirmare de primire. Nerespectarea acestei proceduri, precum şi refuzul de confirmare constituie abateri de la prezentele norme.
Paragraf
În cazul unităţilor care efectuează decontarea creanţelor şi obligaţiilor pe bază de conturi sau deconturi externe periodice ce urmează a fi confirmate de către partenerii externi, aceste documente ţin locul extraselor de cont confirmate.
Paragraf
Disponibilităţile aflate în conturi la bănci se inventariaza prin confruntarea soldurilor din extrasele de cont emise de bănci cu cele din contabilitate.
Paragraf
În acest scop, extrasele de cont din ziua de 31 decembrie puse la dispoziţie de unităţile bancare clienţilor vor purta în mod obligatoriu ştampila oficială a băncii.
Paragraf
Disponibilităţile în lei şi în valută din casieria unităţii se inventariaza în ultima zi lucrătoare a exerciţiului financiar, după înregistrarea tuturor operaţiunilor de încasări şi plati privind exerciţiul respectiv, confruntându-se soldurile din registrul de casa cu cele din contabilitate.
Paragraf
Pentru toate celelalte elemente patrimoniale, de activ şi pasiv, cu ocazia inventarierii, se verifica realitatea soldurilor conturilor respective, iar pentru cele aflate la terţi se fac cereri de confirmare, care se vor ataşa la listele respective, după primirea confirmării.
Paragraf 18
Pentru bunurile depreciate, inutilizabile sau deteriorate, fără mişcare sau greu vandabile, comenzi în curs, abandonate sau sistate, precum şi pentru creanţele şi obligaţiile incerte ori în litigiu se întocmesc liste de inventariere separate.
Paragraf 19
Inventarierea bunurilor de patrimoniu, culturale, artistice, inclusiv a fondului de carte se face potrivit normelor elaborate de Ministerul Culturii.
Paragraf 20
Mijloacele fixe care în perioada inventarierii se afla în afară unităţii (vapoare, locomotive, vagoane, avioane, autovehicule etc.), plecate în cursa de lungă durata, maşinile de forta şi utilajele energetice, maşinile, utilajele şi instalaţiile de lucru, aparatele şi instalaţiile de măsurare, control şi reglare şi mijloacele de transport date pentru reparaţii în afară unităţii se inventariaza înaintea iesirii lor temporare din unitatea economică.
Paragraf
Inventarierea terenurilor se efectuează pe baza documentelor care atesta proprietatea acestora şi a schitelor de amplasare.
Paragraf
Clădirile se inventariaza prin identificarea lor potrivit titlurilor de proprietate, a dosarului acestora prin inspectarea şi compararea constatărilor cu datele prevăzute în documentele respective.
Paragraf
Construcţiile şi echipamentele speciale cum sunt: reţelele de energie electrica, termica, gaze, apa, canal, telecomunicaţii, cai ferate şi altele similare se inventariaza potrivit regulilor stabilite de deţinătorii acestora.
Paragraf 21
Inventarierea imobilizarilor necorporale se efectuează prin constatarea existenţei şi apartenentei acestora la unităţile deţinătoare iar, în cazul brevetelor, licenţelor, know-how-urilor, marcilor de fabrica, este necesară dovedirea existenţei acestora pe baza titlurilor de proprietate.
Paragraf
În listele de inventariere a imobilizarilor necorporale şi corporale aflate în curs de execuţie se menţionează pentru fiecare obiect în parte, pe baza constatării la faţa locului: denumirea obiectului, descrierea amănunţită a stadiului în care se afla acesta, pe baza valorii din documentaţia existenta (devize), precum şi în funcţie de volumul lucrărilor realizate la data inventarierii. Materialele şi utilajele primite de la beneficiari pentru montaj şi neincorporate în lucrări se inventariaza separat.
Paragraf 22
La unităţile patrimoniale care executa imobilizari corporale cu forte proprii, în listele de inventariere a lucrărilor neterminate respective se includ cheltuielile aferente articolelor de deviz la care nu s-a executat întregul complex de lucrări prevăzute în indicatoarele de norme de deviz.
Paragraf
Investiţiile puse în funcţiune total sau parţial, cărora nu li s-au întocmit formele de înregistrare ca mijloace fixe, se înscriu în liste de inventariere separate. De asemenea, lucrările de investiţii care nu se mai executa, fiind sistate sau abandonate, se înscriu în liste de inventariere separate, aratindu-se cauzele sistării sau abandonarii, aprobarea de sistare sau abandonare şi măsurile ce se propun în legătură cu aceste lucrări.
Paragraf 23
În cazul producţiei în curs de execuţie se inventariaza atât produsele care nu au trecut prin toate fazele (stadiile) prelucrării impuse de procesul tehnologic de producţie, cît şi produsele care, deşi au fost terminate, nu au trecut toate probele de receptionare tehnica sau nu au fost completate cu toate piesele şi accesoriile lor.
Paragraf
În cadrul producţiei în curs de execuţie se cuprind, de asemenea, lucrările şi serviciile, precum şi studiile în curs de execuţie sau neterminate.
Paragraf 24
La societăţile de construcţii-montaj, în listele de inventariere a producţiei neterminate se includ:
Paragraf
- categoriile de lucrări şi părţi de elemente de construcţii la care n-a fost executat întregul volum de lucrări prevăzute în indicatoarele de norme de deviz;
Paragraf
- lucrările executate (terminate), dar nereceptionate de către beneficiar.
Paragraf 25
Materiile prime, materialele, prefabricatele, piesele de schimb, semifabricatele etc., aflate la locurile de muncă şi nesupuse prelucrării, nu se considera producţie în curs de execuţie. Acestea se inventariaza separat şi se repun în conturile din care provin, diminuându-se cheltuielile, iar după terminarea inventarierii acestora, se vor evidenţia în conturile iniţiale de cheltuieli.
Paragraf 26
Înainte de începerea inventarierii producţiei în curs de execuţie şi a semifabricatelor din producţia proprie, este necesar:
Paragraf
- să se predea la magazii şi la depozite, pe baza documentelor, toate piesele, ansamblurile şi agregatele a căror prelucrare a fost terminată;
Paragraf
- să se colecteze din secţii sau ateliere toate produsele reziduale şi deşeurile, intocmindu-se documentele de constatare;
Paragraf
- să se întocmească documentele de constatare şi să se prezinte la control semifabricatele a căror utilizare este indoielnica.
Paragraf 27
Determinarea stocurilor faptice se face astfel încât să se evite omiterea sau inventarierea de doua sau de mai multe ori a aceloraşi bunuri; în acest scop, se recomanda ca procedeu dubla inventariere.
Paragraf
Inventarierea producţiei în curs de execuţie din cadrul secţiilor auxiliare se face prin stabilirea gradului de executare a lucrărilor (reparaţii, lucrări pentru terţi etc.).
Paragraf 28
Inventarierea lucrărilor de reparaţii capitale neterminate ale clădirilor, instalaţiilor, maşinilor, utilajelor, mijloacelor de transport şi ale altor obiecte, în cazul în care are loc o creştere a valorii acestora sau o marire a duratei de funcţionare, se face prin verificarea la faţa locului a stadiului fizic al lucrărilor. Lucrările de reparaţii capitale neterminate se consemnează într-o lista de inventariere separată, în care se indica denumirea obiectului supus reparatiei, gradul de executare a reparatiei, costul de deviz şi cel efectiv al lucrărilor executate.
Paragraf 29
Produsele aflate în expediţie se inventariaza de către unităţile patrimoniale furnizoare şi se înscriu în liste separate de inventariere.
Paragraf 30
Formularele cu regim special se înscriu în listele de inventariere în ordinea codurilor, pentru a se putea stabili cu usurinta integritatea acestora, în conformitate cu dispoziţiile legale.
Paragraf 31
Înscrierea în listele de inventariere a marcilor poştale şi a timbrelor fiscale se face la valoarea lor nominală, cu excepţia timbrelor cu valoare filatelica.
Paragraf 32
Pe ultima fila a listei de inventariere, gestionarul trebuie să menţioneze dacă toate valorile materiale şi băneşti din gestiune au fost inventariate şi consemnate în listele de inventariere în prezenta sa. De asemenea, acesta menţionează dacă are obiecţii cu privire la modul de efectuare a inventarierii. În acest caz, comisia de inventariere este obligată sa analizeze obiecţiile, iar concluziile la care a ajuns se vor menţiona la sfârşitul listelor de inventariere.
Paragraf
Listele de inventariere se semnează, pe fiecare fila, de către membrii comisiei de inventariere şi de către gestionar.
Paragraf
În cazul gestiunilor colective (cu mai mulţi gestionari), listele de inventariere se semnează de către toţi gestionării, iar în cazul predării-primirii gestiunii, acestea se semnează atât de către gestionarul predator, cît şi de către cel primitor.
Paragraf 33
Inventarierea faptica a patrimoniului unităţilor se materializeaza prin înscrierea cu cerneala sau pix, fără spaţii libere şi fără ştersături, a valorilor inventariate în formularul "Lista de inventariere" (varianta simplificata - cod 14-3-12/b), în urma verificării existenţei fizice a fiecărui bun inventariat.
Paragraf
Lista de inventariere (cod 14-3-12) serveşte ca document pentru stabilirea lipsurilor şi a plusurilor de valori materiale constatate cu ocazia inventarierii prin preluarea din listele de inventariere (varianta simplificata - cod 14-3-12/b) numai a poziţiilor cu diferenţe.
Paragraf
Pentru bunurile la care comisiile de inventariere au constatat deprecieri, se întocmesc liste de inventariere distincte (varianta simplificata - cod 14-3-12/b), care se preiau, de asemenea, în listele de inventariere (cod 14-3-12).
Paragraf
Lista de inventariere pentru gestiunile global-valorice (cod 14-3-12/a) are rolul de stabilire a diferenţelor valorice în plus sau în minus, cu deosebirea ca se foloseşte la acele gestiuni la care evidenta analitica a valorilor materiale se tine după metoda global-valorică.
Paragraf
În cazul imobilizarilor corporale, cît şi al celorlalte elemente patrimoniale pentru care au fost constituite provizioane pentru deprecieri, în listele de inventariere (cod 14-3-12) se va înscrie valoarea contabila neta a acestora (col. 9), care se va compara cu valoarea lor actuala, stabilită cu ocazia inventarierii (col. 12).
Paragraf
Pentru inventarierea elementelor patrimoniale ce nu reprezintă valori materiale este suficienta prezentarea lor în situaţii analitice distincte care să fie totalizate şi să justifice soldul conturilor sintetice respective în care acestea sunt cuprinse, şi care se preiau în centralizatorul listelor de inventariere.
Paragraf 34
Registrul-inventar (cod 14-1-2) este un document contabil obligatoriu, de înregistrare anuală şi de grupare a rezultatelor inventarierii patrimoniului. În el se înregistrează toate elementele de activ şi pasiv, inventariate potrivit prezentelor norme şi grupate după natura lor, conform posturilor din bilanţul contabil.
Paragraf
Elementele patrimoniale înscrise în registrul-inventar au la baza listele de inventariere centralizatoare şi procesele-verbale de inventariere care justifica conţinutul fiecărui post din bilanţul contabil.
Paragraf 35
Rezultatele inventarierii se stabilesc prin compararea datelor constatate faptic şi înscrise în listele de inventariere cu cele din evidenta tehnico-operativă (fişele de magazie) şi din contabilitate.
Paragraf
Constatările comisiei de inventariere privind stocurile, respectiv soldurile bunurilor materiale inventariate şi stabilirea diferenţelor, se consemnează în listele de inventariere, potrivit prezentelor norme. În cazul modificărilor ulterioare făcute unilateral în fişele de magazie, consemnarile vor fi precedate de o ancheta prealabilă amănunţită.
Paragraf
Înainte de stabilirea rezultatelor inventarierii se procedează la o verificare minuţioasă a exactitatii tuturor stocurilor din fişele de magazie şi a soldurilor din contabilitate pentru bunurile inventariate. Erorile descoperite cu aceasta ocazie trebuie corectate operativ, după care se procedează la stabilirea rezultatelor inventarierii, prin confruntarea cantităţilor consemnate în listele de inventariere, varianta simplificata, cu evidenta tehnico-operativă pentru fiecare poziţie în parte, urmînd ca poziţiile cu diferenţe să fie preluate în lista de inventariere centralizatoare.
Paragraf 36
Evaluarea stocurilor în listele de inventariere se face potrivit prevederilor pct. 19, 68 şi 69 din Regulamentul de aplicare aLegii contabilităţii nr. 82/1991, precum şi prevederilor din prezentele norme. Stocurile trebuie evaluate cu respectarea principiului permanentei metodelor, potrivit căruia metodele şi regulile de evaluare trebuie menţinute.
Paragraf
Valorile materiale se vor evalua la valoarea lor actuala, numita şi valoarea de inventar, care se va înscrie în coloana corespunzătoare din lista de inventariere centralizatoare numai în cazul constatării deprecierilor.
Paragraf
La stabilirea valorii de inventar se va aplica principiul prudentei, potrivit căruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ şi a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv şi a cheltuielilor.
Paragraf
În cazul în care se constată că valoarea de inventar, stabilită în funcţie de utilitatea bunului pentru unitate şi preţul pieţei, este mai mare decît valoarea cu care sunt evidentiate acestea în contabilitate, în listele de inventariere se vor înscrie valorile din contabilitate.
Paragraf
În cazul în care valoarea de inventar este mai mica decît valoarea din contabilitate, în listele de inventariere se înscrie valoarea de inventar (valoarea actuala determinata în funcţie de utilitatea bunului şi preţul pieţei).
Paragraf 37
Pentru asigurarea imaginii fidele a patrimoniului, în cazul constatării unor deprecieri relative (nedefinitive) trebuie constituit un provizion pentru deprecieri, care să reflecte situaţia reală existenta, indiferent de situaţia economică a agentului economic respectiv, chiar şi în cazul în care aceste cheltuieli nu sunt recunoscute din punct de vedere fiscal. În cazul constatării unei deprecieri ireversibile (definitive) la mijloacele fixe sau la obiectele de inventar, se va proceda la constituirea unei amortizari suplimentare în vederea punerii de acord a valorii contabile nete cu valoarea stabilită cu ocazia inventarierii, care nu este deductibilă din punct de vedere fiscal.
Paragraf 38
Evaluarea creanţelor şi a datoriilor se face, de regula, la valoarea lor probabila de încasare sau de plată, potrivit prevederilor pct. 19 din Regulamentul de aplicare aLegii contabilităţii nr. 82/1991, constituindu-se după caz, provizioane pentru deprecierea creanţelor, pentru creşterea datoriilor, precum şi pentru sumele aflate în litigiu. Evaluarea creanţelor şi a datoriilor exprimate în devize se face la cursul de referinţa al Băncii Naţionale a României din ziua de 31 decembrie. Eventualele diferenţe reprezentind pierderi sau cistiguri latente faţă de acest curs se reflecta în contabilitate cu ajutorul conturilor de diferenţe de conversie. În cazul înregistrării unor diferenţe de curs valutar nefavorabile, reflectate în debitul contului 476 "Diferenţe de conversie - activ", se constituie provizioane pentru pierderi de schimb valutar potrivit reglementărilor legale.
Paragraf 39
Evaluarea imobilizarilor se efectuează la valoarea lor rămasă neamortizata, cu excepţia celor constatate ca fiind depreciate, care se vor evalua la valoarea lor actuala (în funcţie de preţul pieţei, starea lor fizica, precum şi de utilitatea lor în cadrul unităţii).
Paragraf
În cazul mijloacelor fixe, corectarea valorii contabile a acestora şi aducerea lor la nivelul valorii de inventar înscrise în listele de inventariere se fac fie prin înregistrarea unei amortizari excepţionale, în cazul în care se constata o depreciere ireversibila (definitivă, caz tipic pentru mijloacele fixe inutilizabile propuse pentru a fi casate), fie prin constituirea unor provizioane pentru deprecierea mijloacelor fixe, în cazul în care se constata o depreciere relativă a acestora, ca urmare a unor cauze, cum sunt:
Paragraf
- apariţia unei uzuri morale de care nu s-a ţinut seama cu ocazia amortizarii;
Paragraf
- supraevaluarea mijloacelor fixe, prin aplicarea unor coeficienţi neadecvati cu ocazia reevaluarii lor;
Paragraf
- lipsa de utilitate a acestora pentru unitate în momentul inventarierii (aflate în conservare, neutilizabile pentru activităţile desfăşurate în momentul inventarierii etc.);
Paragraf
- alte cauze care determina o evaluare actuala mai scăzută a mijloacelor fixe decît valoarea cu care acestea figurează în contabilitate.
Paragraf 40
Rezultatele inventarierii se înscriu de către comisia de inventariere, după confirmarea de către compartimentul de contabilitate a soldurilor scriptice, într-un proces-verbal.
Paragraf
Procesul-verbal privind rezultatele inventarierii trebuie să conţină, în principal, următoarele elemente: data întocmirii; numele şi prenumele membrilor comisiei de inventariere; numărul şi data actului de numire a comisiei de inventariere; gestiunea inventariata; data începerii şi terminării operaţiunii de inventariere; rezultatele inventarierii; concluziile şi propunerile comisiei cu privire la cauzele plusurilor şi ale lipsurilor constatate şi la persoanele vinovate, precum şi propuneri de măsuri în legătură cu acestea; volumul stocurilor depreciate, fără mişcare, cu mişcare lenta, greu vandabile, fără desfacere asigurata şi propuneri de măsuri în vederea reintegrarii lor în circuitul economic; propuneri de scoatere din uz a obiectelor de inventar şi declasare sau casare a unor stocuri; constatări privind păstrarea, depozitarea, conservarea, asigurarea integrităţii bunurilor din gestiune, precum şi alte aspecte legate de activitatea gestiunii inventariate.
Paragraf 41
Pentru elementele patrimoniale la care s-au constatat deprecieri, pe baza listelor de inventariere întocmite distinct, comisia de inventariere face propuneri privind constituirea provizioanelor pentru depreciere sau de înregistrare a unor amortizari suplimentare (pentru deprecierile ireversibile ale imobilizarilor), acolo unde este cazul, aratind, totodată, cauzele care au determinat aceste deprecieri.
Paragraf
Propunerile cuprinse în procesul-verbal al comisiei de inventariere se prezintă, în termen de 3 zile de la data încheierii operaţiunilor de inventariere, administratorului unităţii patrimoniale. Acesta, cu avizul conducătorului compartimentului financiar-contabil şi al şefului compartimentului juridic, decide, în termen de cel mult 5 zile, asupra soluţionării propunerilor făcute, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Paragraf 42
Înregistrarea în contabilitate a rezultatelor inventarierii se face în conformitate cu Normele metodologice de utilizare a conturilor contabile, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 704/1993.
Paragraf
Pentru toate plusurile, lipsurile şi deprecierile constatate, precum şi pentru pagubele determinate de expirarea termenelor de prescripţie a creanţelor sau din alte cauze, comisia de inventariere trebuie să primească explicaţii scrise de la persoanele care au răspunderea gestionării.
Paragraf
Pe baza explicatiilor primite şi a documentelor cercetate, comisia de inventariere stabileşte caracterul lipsurilor, pierderilor, pagubelor şi deprecierilor constatate, precum şi caracterul plusurilor, propunind, în conformitate cu dispoziţiile legale, modul de regularizare a diferenţelor dintre datele din contabilitate şi cele faptice, rezultate în urma inventarierii.
Paragraf
În cazul în care, în urma inventarierii, rezultă plusuri sau minusuri de inventar, în vederea punerii de acord a evidentei contabile cu valorile inventariate, acestea se vor inregistra ca atare în contabilitate, fără a se face compensări între ele.
Paragraf 43
Cu ocazia inventarierii, titlurile (titluri de participare, titluri imobilizate ale activităţii de portofoliu, titluri de plasament, alte titluri) se evalueaza, în cazul celor cotate la bursa, la valoarea de cotare a acestora din ziua de 31 decembrie, iar al celor necotate, la valoarea lor probabila de vînzare. În cazul în care valoarea lor de inventar este mai mica decît valoarea cu care acestea figurează în contabilitate, se va proceda la constituirea de provizioane pentru deprecierea acestor titluri.
Paragraf
Titlurile de valoare, cum sunt: titlurile de participare, titlurile imobilizate ale activităţii de portofoliu, alte titluri imobilizate şi titlurile de plasament, se inventariaza şi se evalueaza cu respectarea principiului prudentei.
Paragraf
În situaţia în care se apreciază ca valoarea de vînzare este superioară valorii contabile, în listele de inventariere se înscrie valoarea contabila. În cazurile în care se constata deprecieri determinate de înregistrarea de rezultate financiare necorespunzătoare la unităţile la care sunt deţinute titlurile, situaţie care conduce la scăderea valorii probabile de vînzare, în listele de inventariere acestea se evalueaza la aceasta valoare, urmînd să se constituie provizioane pentru depreciere.
Paragraf 44
Inventarul intermitent, asa cum este definit în Regulamentul de aplicare aLegii contabilităţii nr. 82/1991, are rolul de a stabili stocurile fizice existente la încheierea perioadei de gestiune, fără a mai fi necesară confruntarea acestora cu stocurile scriptice.
Paragraf
În cazul inventarului intermitent, valorile materiale inventariate se evalueaza la preţul de înregistrare a ultimei intrari în gestiune. Pe aceasta baza urmează a se efectua corectarea cheltuielilor pe naturi.
Paragraf 45
În cazul constatării unor lipsuri în gestiune, imputabile, administratorii vor lua măsura imputarii acestora la valoarea lor de înlocuire.
Paragraf
Prin valoare de înlocuire, în sensul prezentelor norme, se înţelege costul de achiziţie al bunului respectiv la data constatării pagubei, care va cuprinde preţul de cumpărare practicat pe piaţa, la care se adauga taxele nerecuperabile, inclusiv T.V.A., cheltuielile de transport, aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau pentru intrarea în gestiune a bunului respectiv. În cazul bunurilor constatate lipsa, ce urmează a fi imputate, care nu pot fi cumpărate de pe piaţa, valoarea de imputare se stabileşte de către o comisie formată din specialişti în domeniul respectiv. La stabilirea valorii debitului, în cazurile în care lipsurile în gestiune nu sunt considerate infracţiuni, se va avea în vedere posibilitatea compensării lipsurilor cu eventualele plusuri constatate, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
Paragraf
- existenta riscului de confuzie între sorturile aceluiaşi bun material, din cauza asemanarii în ceea ce priveşte aspectul exterior: culoare, desen, model, dimensiuni, ambalaj sau alte elemente;
Paragraf
- diferenţele constatate în plus sau în minus sa priveasca aceeaşi perioadă de gestiune şi aceeaşi gestiune.
Paragraf
La stabilirea valorii de imputare nu se vor avea în vedere provizioanele pentru depreciere, constatate.
Paragraf
Nu se admite compensarea în cazurile în care s-a făcut dovada ca lipsurile constatate la inventariere provin din sustragerea sau din degradarea bunurilor respective datorită vinovatiei persoanelor care răspund de gestionarea acestor bunuri.
Paragraf
Listele cu sorturile de produse, mărfuri, ambalaje şi alte valori materiale care întrunesc condiţiile de compensare datorită riscului de confuzie se aproba anual de către administratori, respectiv de către ordonatorii de credite. Aceste liste sunt de uz intern, fiind numai la dispoziţia administratorului unităţii, respectiv a ordonatorilor de credite.
Paragraf
Compensarea se face pentru cantităţi egale între plusurile şi lipsurile constatate.
Paragraf
În cazul în care cantităţile sorturilor supuse compensării, la care s-au constatat plusuri, sunt mai mari decît cantităţile sorturilor admise la compensare, la care s-au constatat lipsuri, se va proceda la stabilirea egalităţii cantitative prin eliminarea din calcul a diferenţei în plus. Aceasta eliminare se face începând cu sorturile care au preţurile unitare cele mai scăzute, în ordinea crescinda.
Paragraf
În cazul în care cantităţile sorturilor supuse compensării, la care s-au constatat lipsuri, sunt mai mari decît cantităţile sorturilor admise la compensare, la care s-au constatat plusuri, se va proceda, de asemenea, la stabilirea egalităţii cantitative prin eliminarea din calcul a cantităţii care depăşeşte totalul cantitativ al plusurilor. Eliminarea se face începând cu sorturile care au preţurile unitare cele mai scăzute, în ordine crescinda.
Paragraf 46
Pentru valorile materiale la care sunt acceptate scăzăminte, în cazul compensării lipsurilor cu plusurile stabilite la inventariere, scazamintele se calculează numai în situaţia în care cantităţile lipsa sunt mai mari decît cantităţile constatate în plus.
Paragraf
În aceasta situaţie, cotele de scăzăminte se aplică în primul rind la valorile materiale la care s-au constatat lipsurile.
Paragraf
Dacă în urma aplicării scazamintelor respective mai rămân diferenţe cantitative în minus, cotele de scăzăminte se pot aplica şi asupra celorlalte valori materiale admise în compensare, la care s-au constatat plusuri sau la care nu au rezultat diferenţe.
Paragraf
Diferenţa stabilită în minus în urma compensării şi aplicării tuturor cotelor de scăzăminte, reprezentind prejudiciu pentru unitate, se recuperează de la persoanele vinovate, în conformitate cu dispoziţiile legale.
Paragraf
Normele de scăzăminte nu se aplică anticipat, ci numai după constatarea existenţei efective a lipsurilor şi numai în limita acestora.
Paragraf
De asemenea, normele de scăzăminte nu se aplică automat, aceste norme fiind considerate limite maxime.
Paragraf
Pentru pagubele constatate în gestiune răspund persoanele vinovate de producerea lor. Imputarea acestora se va face la valoarea de înlocuire, asa cum a fost definită aceasta la pct. 45 din prezentele norme.
Paragraf 47
Provizioanele constituite cu ocazia inventarierii, pentru deprecierile constatate şi pentru riscurile şi cheltuielile viitoare, nu sunt deductibile fiscal, cu excepţia celor prevăzute în reglementările legale în vigoare.
Paragraf 48
Rezultatele inventarierii trebuie înregistrate atât în evidenta tehnico-operativă, cît şi în contabilitate, în termen de cel mult 5 zile de la data terminării operaţiunilor de inventariere.
Paragraf
Pe baza registrului-inventar şi a balanţei de verificare se întocmeşte bilanţul contabil, ale cărui posturi, în conformitate cu art. 28 din Legea contabilităţii, trebuie să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate, puse de acord cu situaţia reală a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului.
Paragraf 49
Prevederileart. 28 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, referitoare la obligativitatea corelării datelor din bilanţ cu datele înregistrate în contabilitate, puse de acord cu situaţia reală a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului, se aplică şi instituţiilor publice.
Paragraf
În acest scop ordonatorii de credite au obligaţia de a organiza operaţiunile de inventariere potrivit prezentelor norme, cu următoarele precizări:
Paragraf
Ordonatorii de credite din domeniile sănătăţii, învăţământului etc., ale căror cheltuieli sunt finanţate din bugetul de stat şi parţial din alte bugete, respectiv din bugetul local, cu ocazia operaţiunilor de inventariere vor întocmi liste de inventariere distincte pentru stocurile de bunuri provenite din finanţarea din alte bugete, respectiv din bugetul local (materiale sau eventual obiecte de inventar), din care un exemplar se transmite ordonatorului de credite care le-a finanţat - respectiv consiliul local - pentru a fi avute în vedere la stabilirea finanţării în perioadele următoare.
Paragraf
Valoarea materialelor aflate în stoc la sfârşitul anului la unităţile subordonate fără organe proprii de contabilitate - înregistrate pe cheltuieli - pe baza listelor de inventariere separate, se evidenţiază în contabilitatea ordonatorului de credite prin diminuarea cheltuielilor şi majorarea valorii stocurilor de materiale.
Paragraf
La începutul anului următor, operaţiunea se storneaza prin debitarea contului de cheltuieli şi creditarea contului de materiale corespunzător.
Paragraf
În acelaşi mod se procedează şi cu valoarea stocurilor de materiale aflate în secţiile, laboratoarele, atelierele etc. instituţiilor publice, eliberate din magazie, dar neconsumate încă.
Paragraf
Bunurile reprezentind patrimoniul public şi privat, aflate în administrarea instituţiilor publice, se inventariaza separat şi se înscriu în liste distincte.
Paragraf
Comisia de inventariere la instituţiile publice este unica, atribuţiile ei referindu-se atât la patrimoniul administrat direct de aceasta, cît şi la patrimoniul instituţiilor subordonate, fără personalitate juridică, care nu au organe proprii de contabilitate (circumscripţii veterinare, şcoli generale etc.). În aceste cazuri, din comisia de inventariere face parte, în mod obligatoriu, şi cîte un reprezentant al unităţii respective, fără personalitate juridică.
Paragraf
Bunurile aflate în administrarea instituţiilor publice se inventariaza anual, cu excepţia clădirilor, construcţiilor speciale şi a celorlalte bunuri aflate în gestiunea misiunilor diplomatice şi a oficiilor consulare, care se inventariaza o dată la 3 ani.
Paragraf
Inventarierea bunurilor de patrimoniu, culturale, artistice, inclusiv a fondului de carte, a valorilor de muzeu, şi a recuzitei din cadrul instituţiilor artistice de spectacole se face în condiţiile şi la termenele stabilite prin norme elaborate de Ministerul Culturii, cu avizul Ministerului Finanţelor.
Paragraf
Se supun regulilor inventarierii anuale bunurilor de valoare (tablouri, cristaluri, argintarii), precum şi obiectele ce conţin metale şi pietre preţioase de valoare, aflate în administrarea instituţiilor publice.
Paragraf
În funcţie de specificul activităţii unor unităţi, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, în calitatea lor de ordonatori principali de credite, pot elabora norme proprii privind inventarierea unor bunuri materiale cu caracter specific aflate în administrare, inclusiv pentru stabilirea unor excepţii de la regula generală de inventariere, care vor fi avizate de Ministerul Finanţelor.
Paragraf
Bunurile inventariate la instituţiile publice se evalueaza şi se înscriu în listele de inventariere la valoarea contabila (valoarea de înregistrare).
Paragraf
Bunurile constatate lipsa la inventariere se evalueaza şi se înregistrează în contabilitate la valoarea contabila. Lipsurile imputabile se recuperează, de la persoanele vinovate, la valoarea de înlocuire, determinata potrivit prezentelor norme.
Paragraf
Bunurile constatate în plus se evalueaza şi se înregistrează în contabilitate la costul de achiziţie al acestora, potrivit prevederilor pct. 19 din Regulamentul de aplicare aLegii contabilităţii nr. 82/1991, în funcţie de preţul pieţei la data constatării sau de costul de achiziţie al bunurilor similare.
Paragraf
Pentru deprecierile consemnate în procesul-verbal de inventariere, instituţiile publice, neaplicând principiul prudentei, nu constituie provizioane.
Paragraf
Pentru lipsuri, sustrageri şi orice alte fapte care produc pagube ce constituie infracţiuni, ordonatorul de credite este obligat sa sesizeze organele de urmărire penală, în condiţiile şi la termenele stabilite de lege.
Paragraf
Pagubele constatate la inventariere, imputate persoanelor vinovate, precum şi debitorii insolvabili, se evidenţiază în contabilitate în conturi analitice distincte, iar în cadrul acestora pe fiecare debitor, urmărindu-se recuperarea lor potrivit legii.
Paragraf
Scăderea din contabilitate a unor pagube care nu se datorează culpei unei persoane se face în baza aprobării ordonatorului de credite respectiv, cu avizul ordonatorului de credite ierarhic superior. În acest scop, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, iar pentru consiliile locale şi judeţene - Departamentul pentru Administraţie Publică Locală din cadrul Guvernului - vor elabora norme proprii care vor fi supuse spre avizare Ministerului Finanţelor.
Paragraf
Nu intra sub incidenţa prevederilor de mai sus bunurile de patrimoniu, culturale, artistice, inclusiv fondul de carte şi valorile de muzeu.
Paragraf
Plusul de casa constatat cu ocazia inventarierii în casieriile instituţiilor publice finanţate din mijloace bugetare sau extrabugetare se vărsa la bugetul de stat.
Paragraf 50
Unităţile aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi altor instituţii cu caracter special prevăzute prin lege vor efectua inventarierea patrimoniului pe bază de norme proprii avizate de Ministerul Finanţelor. Fac excepţie de la prevederile alineatului precedent regiile autonome şi alte unităţi economice din subordinea acestora, care vor aplica prezentele norme.
Paragraf 51
Derogarile de la regula inventarierii anuale, precum şi alte reglementări contrare prezentelor norme, aprobate anterior de Ministerul Finanţelor unor categorii de instituţii publice, se abroga.
ANX
Anexa 1
Paragraf
LISTA DE INVENTARIERE
Paragraf
Format A4, tipărit pe ambele fete, în blocuri a 100 de file.
Paragraf
Formularul cod 14-3-12/b este prezentat sub forma de model şi poate fi adaptat la cerinţele fiecărei unităţi.
Paragraf 1
Serveşte ca:
Paragraf
- document pentru inventarierea elementelor patrimoniale aflate în gestiunile unităţii (cod 14-3-12/b);
Paragraf
- document de baza pentru stabilirea lipsurilor şi plusurilor de valori materiale (imobilizari, stocuri materiale) şi a altor valori (elemente de trezorerie etc.), cod 14-3-12;
Paragraf
- document justificativ de înregistrare în evidenta magaziilor (depozitelor) şi în contabilitate a plusurilor şi minusurilor constatate (cod 14-3-12);
Paragraf
- document pentru întocmirea registrului-inventar (cod 14-3-12);
Paragraf
- document pentru stabilirea provizioanelor pentru deprecieri (cod 14-3-12);
Paragraf
- document centralizator al operaţiunilor de inventariere (cod 14-3-12).
Paragraf 2
Se întocmeşte într-un exemplar, la locurile de depozitare, de regula anual sau în situaţiile prevăzute de dispoziţiile legale, de comisia de inventariere, pe gestiuni, conturi de valori materiale, eventual grupe sau subgrupe, separat pentru valorile materiale şi mijloacele fixe ale unităţii şi separat pentru cele în custodie, aflate asupra personalului unităţii la data inventarierii, primite pentru prelucrare etc. şi se semnează de către membrii comisiei de inventariere şi de către gestionar.
Paragraf
În cazul unei gestiuni colective, cu mai multe schimburi, listele de inventariere se semnează de către toţi gestionării, iar în cazul predării-primirii gestiunii, acestea trebuie semnate atât de persoana (sau persoanele) care preda gestiunea, cît şi de gestionarul (gestionării) care primeşte gestiunea.
Paragraf
În listele de inventariere a valorilor materiale aflate în ambalajele originale intacte, a lichidelor a căror cantitate efectivă nu se poate stabili prin transvazare şi măsurare sau a materialelor de masa, în vrac etc., a căror inventariere prin cintarire sau măsurare ar necesita cheltuieli importante sau ar conduce la degradarea bunurilor respective, se vor ataşa notele de calcul privind inventarierea, precum şi datele tehnice care au stat la baza calculelor.
Paragraf
Materiile prime, materialele, prefabricatele, piesele de schimb, semifabricatele etc. aflate în secţiile de producţie şi nesupuse prelucrării se înscriu separat în listele de inventariere.
Paragraf
Materialele, obiectele de inventar, produsele finite şi ambalajele se înscriu în listele de inventariere pe feluri, indicindu-se codul, unitatea de măsura, unii indici calitativi (tărie alcoolică, grad de umiditate la cereale etc.).
Paragraf
Listele de inventariere întocmite pentru bunurile în custodie trebuie să conţină, pe lângă elementele comune (felul materialului sau produsul finit, cantitatea, valoarea etc.), numărul şi data actului de predare-primire în custodie.
Paragraf
Pentru stocurile de valori materiale fără mişcare, de prisos, de calitate necorespunzătoare, depreciate, fără desfacere asigurata, se întocmesc liste de inventariere separate, la care se anexează procesele-verbale în care se arata cauzele nefolosirii, caracterul şi gradul deteriorării sau deprecierii, dacă este cazul, cauzele care au determinat starea bunurilor respective, precum şi persoanele vinovate, după caz.
Paragraf
Constatările făcute se soluţionează de conducerea unităţii în conformitate cu dispoziţiile legale.
Paragraf
Produsele şi mărfurile aflate în expediţie se inventariaza de către unităţile furnizoare, iar valorile materiale achiziţionate aflate în curs de aprovizionare se inventariaza de unitatea cumparatoare şi se înscriu în liste de inventariere separate.
Paragraf
Formularele cu regim special se înscriu în listele de inventariere în ordinea codurilor, pentru a se putea stabili cu usurinta integritatea acestora, în conformitate cu dispoziţiile legale.
Paragraf
Mărcile poştale şi timbrele fiscale se înscriu în listele de inventariere la valoarea nominală.
Paragraf
Înainte de stabilirea rezultatelor inventarierii se procedează la o verificare minuţioasă a exactitatii înregistrărilor efectuate în fişele de magazie şi în contabilitate, a tuturor evaluărilor, calculelor şi totalizarilor din contabilitate. Greşelile descoperite cu aceasta ocazie trebuie corectate înainte de consemnarea rezultatelor inventarierii.
Paragraf
În cazul valorilor materiale primite în custodie şi/sau consignaţie, pentru prelucrare etc., listele de inventariere se întocmesc în doua exemplare, copia se înaintează agentului economic în al cărui patrimoniu se afla valorile respective.
Paragraf
Toate bunurile inventariate, grupate pe gestiuni şi categorii de bunuri se înscriu în listele de inventariere, care se semnează de către persoanele împuternicite să efectueze inventarierea.
Paragraf
Valoarea de inventar se stabileşte de comisie, cu respectarea prevederilor legale.
Paragraf 3
Circula:
Paragraf
- la conducătorul compartimentului financiar-contabil pentru a fi semnate, după care se remit comisiei de inventariere;
Paragraf
- la gestionar, prin semnarea fiecărei fila, menţionînd pe ultima fila a listei de inventariere ca toate cantităţile au fost stabilite în prezenta sa, ca bunurile respective se afla în păstrarea şi răspunderea sa;
Paragraf
- la compartimentul financiar-contabil, pentru calcularea diferenţelor valorice şi semnarea listei de inventariere privind exactitatea soldului scriptic, precum şi pentru verificarea calculelor efectuate;
Paragraf
- la comisia de inventariere, pentru stabilirea minusurilor, plusurilor şi a deprecierilor constatate la inventar, precum şi pentru consemnarea în procesul-verbal a rezultatelor inventarierii;
Paragraf
- la conducătorul compartimentului financiar-contabil şi la compartimentul juridic, împreună cu procesele-verbale cuprinzând cauzele degradării sau deteriorării bunurilor, inclusiv persoanele vinovate, precum şi procesul-verbal al rezultatelor inventarierii pentru avizarea propunerilor făcute de comisia de inventariere;
Paragraf
- la conducătorul unităţii, împreună cu procesul-verbal al rezultatelor inventarierii, pentru a decide asupra soluţionării propunerilor făcute;
Paragraf
- la unitatea căreia îi aparţin valorile materiale primite în custodie, pentru prelucrare etc., în scopul comunicării eventualelor nepotriviri (exemplarul 2).
Paragraf 4
Se arhiveaza la compartimentul financiar-contabil.
Paragraf
LISTA DE INVENTARIERE
Paragraf
Format A4, tipărit pe ambele fete, în blocuri a 75 de file.
Paragraf 1
Serveşte ca:
Paragraf
- document pentru inventarierea rechizitelor de birou, imprimatelor, materialelor destinate ambalarii, precum şi pentru evidenta cărţilor tehnice procurate din fondurile de producţie;
Paragraf
- document pentru inventarierea mărfurilor şi ambalajelor aflate în evidenta cantitativ-valorică în unităţile cu amănuntul;
Paragraf
- document pentru stabilirea minusurilor şi plusurilor valorice din gestiunile inventariate;
Paragraf
- document justificativ de înregistrare în evidenta de la locurile de depozitare şi în contabilitate;
Paragraf
- document pentru întocmirea registrului-inventar;
Paragraf
- document pentru stabilirea provizioanelor pentru deprecieri.
Paragraf 2
Se întocmeşte în trei exemplare la locurile de depozitare, în situaţiile prevăzute de dispoziţiile legale, dintre care un exemplar de către gestionar, iar doua exemplare de către un membru al comisiei de inventariere, pe gestiuni şi conturi de materiale, mărfuri şi ambalaje şi se semnează de membrii comisiei de inventariere, de gestionar şi de contabilul care tine evidenta gestiunii. În cazul predării-primirii gestiunii, listele de inventariere se întocmesc în cinci exemplare, dintre care un exemplar de către gestionarul predator, un exemplar de către gestionarul care primeşte gestiunea, iar trei exemplare de către un membru al comisiei de inventariere.
Paragraf
Pentru bunurile deteriorate total sau parţial, degradate, precum şi pentru cele fără mişcare sau cele care nu mai pot fi valorificate se întocmesc liste de inventariere separate.
Paragraf
În cazul unei gestiuni colective, cu mai multe schimburi, listele de inventariere se semnează de toţi gestionării sau de persoanele care au calitatea de gestionari, iar în cazul predării-primirii gestiunii, acestea trebuie semnate atât de persoana (sau persoanele) care preda gestiunea cît şi de gestionarul (gestionării) care primeşte gestiunea.
Paragraf
Pentru bunurile aflate în ambalaje originale intacte, lichidele a căror cantitate efectivă nu se poate stabili prin transvazare şi măsurare sau mărfurile în vrac etc. a căror inventariere prin cintarire sau măsurare ar necesita cheltuieli importante sau ar conduce la degradarea bunurilor respective, în listele de inventariere se menţionează modul în care s-a făcut inventarierea şi datele tehnice care stau la baza calculelor.
Paragraf
În listele de inventariere se înscriu stocurile faptice stabilite de comisia de inventariere prin numărare, cintarire, măsurare sau cubare, după caz.
Paragraf
Datele privind bunurile inventariate se înscriu în listele de inventariere imediat după determinarea cantităţilor inventariate, în ordinea în care ele au fost grupate, ţinând seama de dimensiunile şi unităţile de măsura cu care figurează în evidenta de la locurile de depozitare şi în contabilitate.
Paragraf
Evaluarea stocurilor faptice în listele de inventariere se face cu aceleaşi preţuri folosite la înregistrarea bunurilor în contabilitate.
Paragraf
Valoarea de inventar se stabileşte de comisia de inventariere, cu respectarea prevederilor legale.
Paragraf
După terminarea lucrărilor de inventariere, pe fiecare fila se calculează totalul indicilor naturali în coloana "Cantitate" şi totalul coloanei "Valoare", iar apoi comisia de inventariere întocmeşte recapitulatia listelor de inventariere care va cuprinde: numărul fiecărei liste de inventariere, totalul indicilor naturali şi valoarea bunurilor inventariate din fiecare lista, precum şi totalul indicilor naturali şi valoarea totală a bunurilor inventariate.
Paragraf
Înainte de stabilirea rezultatelor inventarierii prin compararea stocului faptic valoric al bunurilor inventariate cu soldul scriptic din contabilitate, se procedează la o verificare amănunţită a exactitatii tuturor evaluărilor, calculelor, totalizarilor şi înregistrărilor din contabilitate şi din evidenta de la locurile de depozitare. Greşelile identificate cu aceasta ocazie trebuie corectate înainte de stabilirea rezultatelor inventarierii.
Paragraf 3
Circula:
Paragraf
- la gestionar (sau gestionari în cazul predării-primirii gestiunii) pentru semnarea fiecărei file a listei, menţionînd pe ultima fila a listei ca toate cantităţile au fost stabilite în prezenta sa, ca bunurile respective se afla în păstrarea şi răspunderea sa, că nu mai are bunuri care nu au fost supuse inventarierii, precum şi faptul ca preţurile, cantităţile, calităţile şi unităţile de măsura au fost stabilite în prezenta sa şi nu are obiecţii de făcut;
Paragraf
- la membrii comisiei de inventariere, pentru semnarea fiecărei file a listei, calcularea listelor de inventariere, întocmirea recapitulatiei listelor de inventariere, stabilirea minusurilor sau a plusurilor valorice, stabilirea perisabilitatilor şi întocmirea procesului-verbal al rezultatelor inventarierii;
Paragraf
- la compartimentul contabilităţii unde se efectuează confruntarea între raportul de gestiune predat la contabilitate şi valoarea totală a inventarului faptic. Totodată, se iau măsuri pentru corecta determinare a valorii deprecierilor constatate şi înregistrarea în contabilitate a provizioanelor pentru depreciere;
Paragraf
- la conducătorul compartimentului financiar-contabil şi la compartimentul juridic, împreună cu procesele-verbale care cuprind cauzele degradării sau deteriorării bunurilor, precum şi persoanele vinovate şi cu procesul-verbal al rezultatelor inventarierii pentru avizarea propunerilor făcute de comisia de inventariere;
Paragraf
- la conducătorul unităţii, împreună cu procesele-verbale sus-menţionate, pentru a decide asupra soluţionării propunerilor făcute.
Paragraf 4
Se arhiveaza:
Paragraf
- la compartimentul financiar-contabil (exemplarul 1);
Paragraf
- la compartimentul de verificări gestionare (exemplarul 2).
Paragraf
EXTRAS DE CONT
Paragraf
Format A5, tipărit pe ambele fete, în blocuri a 100 de file.
Paragraf 1
Serveşte la comunicarea şi solicitarea de la debitor a sumelor pretinse rămase neachitate, provenite din relaţii economico-financiare, precum şi ca instrument de conciliere prearbitrala.
Paragraf 2
Se întocmeşte în trei exemplare, de către compartimentul financiar-contabil al unităţii beneficiare, pe baza datelor din contabilitatea analitica.
Paragraf 3
Circula:
Paragraf
- la conducătorul compartimentului financiar-contabil şi la conducătorul unităţii emitente, pentru semnare (toate exemplarele);
Paragraf
- la unitatea debitoare (exemplare 1 şi 2), care restituie unităţii emitente exemplarul 2 semnat pe verso de către conducătorul unităţii şi conducătorul compartimentului financiar-contabil, pentru confirmarea debitului în vederea decontării prin posta sau prin banca, atunci când se depune ordinul de plată. Eventualele obiecţii asupra sumelor prevăzute în extrasul de cont se consemnează într-o nota explicativa semnată de către conducătorul unităţii şi conducătorul compartimentului financiar-contabil, care se anexează la exemplarul 2 al extrasului de cont.
Paragraf 4
Se arhiveaza:
Paragraf
- la compartimentul financiar-contabil al unităţii emitente (exemplarul 3, precum şi exemplarul 2);
Paragraf
- la compartimentul financiar-contabil al unităţii debitoare (exemplarul 1).
PRE
PRE PRE_339
PAR
Linie PRE 1
PAR
Linie PRE 2
PAR
Linie PRE 3
PAR
Linie PRE 4
PAR
Linie PRE 5
PAR
Linie PRE 6
PAR
Linie PRE 7
PAR
Linie PRE 8
PAR
Linie PRE 9
PAR
Linie PRE 10
PAR
Linie PRE 11
PAR
Linie PRE 12
PAR
Linie PRE 13
PAR
Linie PRE 14
PAR
Linie PRE 15
PAR
Linie PRE 16
PAR
Linie PRE 17
PAR
Linie PRE 18
PAR
Linie PRE 19
PAR
Linie PRE 20
PAR
Linie PRE 21
PAR
Linie PRE 22
PAR
Linie PRE 23
PAR
Linie PRE 24
PAR
Linie PRE 25
PAR
Linie PRE 26
PAR
Linie PRE 27
PAR
Linie PRE 28
PAR
Linie PRE 29
PAR
Linie PRE 30
PAR
Linie PRE 31
PAR
Linie PRE 32
PAR
Linie PRE 33
PAR
Linie PRE 34
PAR
Linie PRE 35
PAR
Linie PRE 36
PAR
Linie PRE 37
PAR
Linie PRE 38
PAR
Linie PRE 39
PAR
Linie PRE 40
PAR
Linie PRE 41
PAR
Linie PRE 42
PAR
Linie PRE 43
PAR
Linie PRE 44
PAR
Linie PRE 45
PAR
Linie PRE 46
PAR
Linie PRE 47
PAR
Linie PRE 48
PAR
Linie PRE 49
PAR
Linie PRE 50
PAR
Linie PRE 51
PAR
Linie PRE 52
PAR
Linie PRE 53
PAR
Linie PRE 54
PAR
Linie PRE 55
PAR
Linie PRE 56
PAR
Linie PRE 57
PAR
Linie PRE 58
PAR
Linie PRE 59
PAR
Linie PRE 60
PAR
Linie PRE 61
PAR
Linie PRE 62
PAR
Linie PRE 63
PAR
Linie PRE 64
PAR
Linie PRE 65
PAR
Linie PRE 66
PAR
Linie PRE 67
PAR
Linie PRE 68
PAR
Linie PRE 69
PAR
Linie PRE 70
PAR
Linie PRE 71
PAR
Linie PRE 72
PAR
Linie PRE 73
PAR
Linie PRE 74
PAR
Linie PRE 75
PAR
Linie PRE 76
PAR
Linie PRE 77
PAR
Linie PRE 78
PAR
Linie PRE 79
PAR
Linie PRE 80
PAR
Linie PRE 81
PAR
Linie PRE 82
PAR
Linie PRE 83
PAR
Linie PRE 84
PAR
Linie PRE 85
PAR
Linie PRE 86
PAR
Linie PRE 87
PAR
Linie PRE 88
PAR
Linie PRE 89
PAR
Linie PRE 90
PAR
Linie PRE 91
PAR
Linie PRE 92
PAR
Linie PRE 93
PAR
Linie PRE 94
PAR
Linie PRE 95
PAR
Linie PRE 96
PAR
Linie PRE 97
PAR
Linie PRE 98
PAR
Linie PRE 99
PAR
Linie PRE 100
PAR
Linie PRE 101
PAR
Linie PRE 102
PAR
Linie PRE 103
PAR
Linie PRE 104
PAR
Linie PRE 105
PAR
Linie PRE 106
PAR
Linie PRE 107
PAR
Linie PRE 108
PAR
Linie PRE 109
PAR
Linie PRE 110
PAR
Linie PRE 111
PAR
Linie PRE 112
PAR
Linie PRE 113
PAR
Linie PRE 114
PAR
Linie PRE 115
PAR
Linie PRE 116
PAR
Linie PRE 117
PAR
Linie PRE 118
PAR
Linie PRE 119
PAR
Linie PRE 120
PAR
Linie PRE 121
PAR
Linie PRE 122
PAR
Linie PRE 123
PAR
Linie PRE 124
PAR
Linie PRE 125
PAR
Linie PRE 126
PAR
Linie PRE 127
PAR
Linie PRE 128
PAR
Linie PRE 129
PAR
Linie PRE 130
PAR
Linie PRE 131
PAR
Linie PRE 132
PAR
Linie PRE 133
PAR
Linie PRE 134
PAR
Linie PRE 135
PAR
Linie PRE 136
PAR
Linie PRE 137
PAR
Linie PRE 138
PAR
Linie PRE 139
PAR
Linie PRE 140
PAR
Linie PRE 141
PAR
Linie PRE 142
PAR
Linie PRE 143
PAR
Linie PRE 144
PAR
Linie PRE 145
PAR
Linie PRE 146
PAR
Linie PRE 147
PAR
Linie PRE 148
PAR
Linie PRE 149
PAR
Linie PRE 150
PAR
Linie PRE 151
PAR
Linie PRE 152
PAR
Linie PRE 153
PAR
Linie PRE 154
PAR
Linie PRE 155
PAR
Linie PRE 156
PAR
Linie PRE 157
PAR
Linie PRE 158
PAR
Linie PRE 159
PAR
Linie PRE 160
PAR
Linie PRE 161
PAR
Linie PRE 162
PAR
Linie PRE 163
PAR
Linie PRE 164
PAR
Linie PRE 165
PAR
Linie PRE 166
PAR
Linie PRE 167
PAR
Linie PRE 168
PAR
Linie PRE 169
PAR
Linie PRE 170
PAR
Linie PRE 171
PAR
Linie PRE 172
PAR
Linie PRE 173
PAR
Linie PRE 174
PAR
Linie PRE 175
PAR
Linie PRE 176
PAR
Linie PRE 177
PAR
Linie PRE 178
PAR
Linie PRE 179
PAR
Linie PRE 180
PAR
Linie PRE 181
PAR
Linie PRE 182
PAR
Linie PRE 183
PAR
Linie PRE 184
PAR
Linie PRE 185
PAR
Linie PRE 186
PAR
Linie PRE 187
PAR
Linie PRE 188
PAR
Linie PRE 189
PAR
Linie PRE 190
PAR
Linie PRE 191
PAR
Linie PRE 192
PAR
Linie PRE 193
PAR
Linie PRE 194
PAR
Linie PRE 195
PAR
Linie PRE 196
PAR
Linie PRE 197
PAR
Linie PRE 198
PAR
Linie PRE 199
PAR
Linie PRE 200
PAR
Linie PRE 201
PAR
Linie PRE 202
PAR
Linie PRE 203
PAR
Linie PRE 204
PAR
Linie PRE 205
PAR
Linie PRE 206
PAR
Linie PRE 207
PAR
Linie PRE 208
PAR
Linie PRE 209
PAR
Linie PRE 210
PAR
Linie PRE 211
PAR
Linie PRE 212
PAR
Linie PRE 213
PAR
Linie PRE 214
PAR
Linie PRE 215
PAR
Linie PRE 216
PAR
Linie PRE 217
PAR
Linie PRE 218
PAR
Linie PRE 219
PAR
Linie PRE 220
PAR
Linie PRE 221
PAR
Linie PRE 222
PAR
Linie PRE 223
PAR
Linie PRE 224
PAR
Linie PRE 225
PAR
Linie PRE 226
PAR
Linie PRE 227
PAR
Linie PRE 228
PAR
Linie PRE 229
PAR
Linie PRE 230
PAR
Linie PRE 231
PAR
Linie PRE 232
PAR
Linie PRE 233
PAR
Linie PRE 234
PAR
Linie PRE 235
PAR
Linie PRE 236
PAR
Linie PRE 237
PAR
Linie PRE 238
PAR
Linie PRE 239
PAR
Linie PRE 240
PAR
Linie PRE 241
PAR
Linie PRE 242
PAR
Linie PRE 243
PAR
Linie PRE 244
PAR
Linie PRE 245
PAR
Linie PRE 246
PAR
Linie PRE 247
PAR
Linie PRE 248
PAR
Linie PRE 249
PAR
Linie PRE 250
PAR
Linie PRE 251
PAR
Linie PRE 252
PAR
Linie PRE 253
PAR
Linie PRE 254
PAR
Linie PRE 255
PAR
Linie PRE 256
PAR
Linie PRE 257
PAR
Linie PRE 258
PAR
Linie PRE 259
PAR
Linie PRE 260
PAR
Linie PRE 261
PAR
Linie PRE 262
PAR
Linie PRE 263
PAR
Linie PRE 264
PAR
Linie PRE 265
PAR
Linie PRE 266
PAR
Linie PRE 267
PAR
Linie PRE 268
PAR
Linie PRE 269
PAR
Linie PRE 270
PAR
Linie PRE 271
PAR
Linie PRE 272
PAR
Linie PRE 273
PAR
Linie PRE 274
PAR
Linie PRE 275
PAR
Linie PRE 276
PAR
Linie PRE 277
PAR
Linie PRE 278
PAR
Linie PRE 279
PAR
Linie PRE 280
PAR
Linie PRE 281
PAR
Linie PRE 282
PAR
Linie PRE 283
PAR
Linie PRE 284
PAR
Linie PRE 285
PAR
Linie PRE 286
PAR
Linie PRE 287
PAR
Linie PRE 288
PAR
Linie PRE 289
PAR
Linie PRE 290
PAR
Linie PRE 291
PAR
Linie PRE 292
PAR
Linie PRE 293
PAR
Linie PRE 294
PAR
Linie PRE 295
PAR
Linie PRE 296
PAR
Linie PRE 297
PAR
Linie PRE 298
PAR
Linie PRE 299
PAR
Linie PRE 300
PAR
Linie PRE 301
PAR
Linie PRE 302
PAR
Linie PRE 303
PAR
Linie PRE 304
PAR
Linie PRE 305
PAR
Linie PRE 306
PAR
Linie PRE 307
PAR
Linie PRE 308
PAR
Linie PRE 309
PAR
Linie PRE 310
PAR
Linie PRE 311
PAR
Linie PRE 312
PAR
Linie PRE 313
PAR
Linie PRE 314
PAR
Linie PRE 315
PAR
Linie PRE 316
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit