AcasăLegislațieORDIN nr. 666 din 28 aprilie 2006

ORDIN nr. 666 din 28 aprilie 2006pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind operaţiunile cu titluri de stat emise în formă dematerializată

Abrogat
Emitent:MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
Publicat:28.04.2006
Versiune:unica
Sursă oficială
Paragraf
În temeiul prevederilor art. 6 alin. (8) din Legea datoriei publice nr. 313/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 29 iunie 2004,
Paragraf
în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 31 martie 2005, cu modificările ulterioare,
Paragraf
ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

Articolul 1

Paragraf
Se aprobă modificarea şi completarea Regulamentului privind operaţiunile cu titluri de stat emise în formă dematerializată, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.408/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 30 septembrie 2005, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Paragraf
Prezentul ordin va intra în vigoare la data de 1 iunie 2006.

Articolul 3

Paragraf
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Paragraf
Bucureşti, 28 aprilie 2006.
Paragraf
Nr. 666.

Anexa

Paragraf
MODIFICĂRI ŞI COMPLETĂRI
Paragraf
la Regulamentul privind operaţiunile cu titluri de stat emise în
Paragraf
formă dematerializată

Articolul UNIC

Paragraf
Prevederile capitolului V "Depozitarul titlurilor de stat" din Regulamentul privind operaţiunile cu titluri de stat emise în formă dematerializată, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.408/2005, se modifică şi se completează după cum urmează:
Paragraf 1
Alineatul (2) al articolului 18 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(2) Sistemul de depozitare şi decontare a titlurilor de stat asigură funcţia de depozitar unic pentru aceste instrumente şi este organizat pe baza sistemului deţinerilor indirecte, caracterizat prin existenţa unuia sau mai multor niveluri de intermediari între depozitarul titlurilor de stat şi deţinătorul final al titlurilor de stat."
Paragraf 2
După alineatul (2) al articolului 18 se introduce un nou alineat, alineatul 2^1 , cu următorul cuprins:
Paragraf
"(2^1) În sensul prezentului regulament, prin intermediar se înţelege entitatea care păstrează în custodie şi administrează titluri de stat pentru clienţii săi, în conformitate cu reglementările în vigoare."
Paragraf 3
Alineatul (3) al articolului 18 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"(3) Dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat, pentru participanţii la sistemul de depozitare şi decontare, se dobândeşte prin înscrierea titlurilor de stat în conturile în nume propriu deschise în evidenţele depozitarului unic. În toate celelalte cazuri dreptul de proprietate se dobândeşte prin înscrierea în conturile deschise în evidenţele intermediarilor, sub rezerva existenţei titlurilor de stat în evidenţele depozitarului unic."
Paragraf 4
După alineatul (3) al articolului 18 se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:
Paragraf
"(3^1) Dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat, precum şi determinarea opozabilităţii, conţinutului, întinderii şi efectelor asupra titlurilor de stat constituite drept garanţie sunt guvernate de legea statului unde drepturile au fost valabil înscrise, în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare şi ale art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2004 privind unele contracte de garanţie financiară, aprobată cu modificări prin Legea nr. 222/2004."
Paragraf 5
Articolul 19 va avea următorul cuprins:
Paragraf
"Art. 19. - (1) Intermediarii vor evidenţia deţinerile clienţilor lor separat de deţinerile proprii; în cazul în care un client al acestora este intermediar, vor evidenţia separat deţinerile intermediarului respectiv de cele ale clienţilor acestuia.
litera
(2) Titlurile de stat, precum şi orice alte drepturi aferente acestora, evidenţiate pe numele clienţilor în conturile unui intermediar, nu vor fi considerate drept active sau pasive ale respectivului intermediar."

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit

Ce mai știm despre acest act

  • 4 articole indexate separat, cu trimiterile rezolvate
  • Alertă în ziua în care acest act se modifică
  • Zilnic sincronizat cu Monitorul Oficial
Creează cont — 2 săptămâni Civis gratuit

Planul Gratuit rămâne disponibil după cele două săptămâni.

Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

RomâniaANPC — Soluționarea Alternativă a LitigiilorANPC — Soluționarea Online a Litigiilor
Ortexo
Ortexo

Artificial intelligence for the Romanian legal system.

Încearcă Ortexo

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031