RO
AcasăDocument

DECIZIE nr. 319 din 18 aprilie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă

În vigoare
Emitent:CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
Publicat:18.04.2006
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Ioan Vida - preşedinte
Paragraf
Nicolae Cochinescu - judecător
Paragraf
Aspazia Cojocaru - judecător
Paragraf
Kozsokar Gabor - judecător
Paragraf
Acsinte Gaspar - judecător
Paragraf
Petre Ninosu - judecător
Paragraf
Ion Predescu - judecător
Paragraf
Mihaela Cîrstea - procuror
Paragraf
Mădălina Ştefania Diaconu - magistrat-asistent
Paragraf
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Maria Igiescu în Dosarul nr. 243/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Paragraf
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Paragraf
Magistratul-asistent referă asupra cererii de amânare a judecării cauzei, depusă de autorul excepţiei, pentru aceleaşi motive ca şi la termenul anterior, anume obligativitatea prezentării în faţa altor instanţe la care a fost citată.
Paragraf
Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de amânare, arătând că, de la termenul de judecată anterior, autorul excepţiei a avut la dispoziţie o perioadă de timp suficient de lungă pentru a-şi pregăti apărarea.
Paragraf
Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a judecării cauzei.
Paragraf
Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 15D/2006. La apelul nominal în acest dosar se prezintă Administraţia Finanţelor Publice Piatra Neamţ, prin consilier juridic Dănuţa Mancaş, şi Societatea Comercială "Fiscal Expert Business" - S.R.L. din Piatra-Neamţ, prin avocat Loredana Cruşitu. Lipsesc autorul excepţiei, Societatea Comercială "Valdor" - S.R.L. din Slănic, şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Paragraf
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea celor două dosare, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate.
Paragraf
Părţile prezente şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea cauzelor.
Paragraf
În temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea dispune conexarea Dosarului nr. 15D/2006 la Dosarul nr. 12D/2006, care este primul înregistrat.
Paragraf
Partea Societatea Comercială "Fiscal Expert Business" - S.R.L. din Piatra Neamţ solicită, prin avocat, respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat, în acest sens, asupra conformităţii art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă cu Legea fundamentală.
Paragraf
De asemenea, partea Administraţia Finanţelor Publice Piatra Neamţ, prin consilier juridic, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate pentru aceleaşi considerente reţinute în Decizia nr. 97 din 9 februarie 2006.
Paragraf
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Paragraf
CURTEA,
Paragraf
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Paragraf
Prin Încheierea din 9 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 243/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de către Maria Igiescu cu prilejul soluţionării unei contestaţii în anulare.
Paragraf
Prin Încheierea din 16 decembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.607/E/2005, Tribunalul Neamţ - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Valdor" - S.R.L. Slănic cu prilejul soluţionării unei cereri de recuzare.
Paragraf
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă contravin art. 21 şi 124 din Constituţie, deoarece "interzicerea de a recuza toţi judecătorii unei instanţe sau secţii şi, implicit, obligarea de a recuza judecător cu judecător sunt menite să faciliteze judecătorilor confecţionarea unor procese inechitabile pe care să le tergiverseze cum le convine, termenul rezonabil devenind de neatins". De asemenea, consideră că "dreptul justiţiabilului la recuzare este un drept de care acesta trebuie să poată uza atunci când se constată că se urmăreşte, în mod vădit, să se pronunţe o hotărâre părtinitoare", iar imposibilitatea recuzării tuturor judecătorilor unei instanţe sau secţii "îngrădeşte accesul justiţiabilului la o judecată corectă şi legală".
Paragraf
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi Tribunalul Neamţ - Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.
Paragraf
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Paragraf
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Paragraf
Avocatul Poporului apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale.
Paragraf
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Paragraf
CURTEA,
Paragraf
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Paragraf
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Paragraf
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă, introdus prin art. I pct. 6 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, dispoziţii potrivit cărora "Nu se pot recuza toţi judecătorii unei instanţe sau ai unei secţii a acesteia".
Paragraf
În susţinerea neconstituţionalităţii acestui text de lege autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 21 şi 124 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie, respectiv la înfăptuirea justiţiei.
Paragraf
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
Paragraf
Anterior modificării Codului de procedură civilă prin Legea nr. 219/2005, recuzarea putea să privească toţi judecătorii unei instanţe, iar în acest caz cererea de recuzare urma a fi judecată de instanţa superioară celei din care făceau parte magistraţii recuzaţi.
Paragraf
Legea nr. 219/2005 a modificat aceste prevederi legale, în sensul că nu se pot recuza toţi judecătorii unei instanţe sau ai unei secţii. Această nouă prevedere nu este însă contrară dispoziţiilor constituţionale, instituirea sa fiind, potrivit art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate stabili, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură.
Paragraf
De altfel, imposibilitatea recuzării tuturor judecătorilor unei instanţe sau ai unei secţii nu împiedică părţile ca pricina lor să fie înfăţişată spre judecare altei instanţe, deoarece, în situaţia în care există legături de rudenie sau afinitate între una dintre părţile implicate în litigiu şi magistraţii instanţei sau există motive de suspiciune legitimă privind imparţialitatea acestora, partea interesată poate formula cerere de strămutare a cauzei către o altă instanţă de acelaşi grad.
Paragraf
În acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 97 din 9 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 2 martie 2006, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Paragraf
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în decizia de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
Paragraf
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Paragraf
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
Paragraf
În numele legii
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Maria Igiescu în Dosarul nr. 243/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, respectiv de Societatea Comercială "Valdor" - S.R.L. din Slănic în Dosarul nr. 1.607/E/2005 al Tribunalului Neamţ - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Paragraf
Definitivă şi general obligatorie.
Paragraf
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 aprilie 2006.
Paragraf
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
Paragraf
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Mădălina Ştefania Diaconu

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031