AcasăDocument
DECIZIE nr. 465 din 6 iunie 2006
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16, art. 20 alin. (3), art. 26 lit. a) şi lit. b) teza întâi, art. 33, art. 34, art. 40 alin. (1), art. 43 alin. (1) teza finală, art. 44 şi art. 45 lit. a) teza finală din Legea concurenţei nr. 21/1996
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Ioan Vida - preşedinte
Paragraf
Nicolae Cochinescu - judecător
Paragraf
Acsinte Gaspar - judecător
Paragraf
Kozsokar Gabor - judecător
Paragraf
Petre Ninosu - judecător
Paragraf
Ion Predescu - judecător
Paragraf
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Paragraf
Mihaela Cîrstea - procuror
Paragraf
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent
Paragraf
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16, art. 20 alin. (3), art. 26 alin. (1), art. 26 lit. a), art. 33, art. 34, art. 40 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 44 şi art. 45 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Hungastro" - S.R.L. din Sfântu Gheorghe în Dosarul nr. 8.691/1/2005 (2.076/2005) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Paragraf
La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Concurenţei, consilier juridic cu delegaţie la dosar, lipsind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Paragraf
Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.
Paragraf
Consiliul Concurenţei, prin consilier juridic, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că prin Decizia nr. 5 din 10 ianuarie 2006 Curtea Constituţională a respins o excepţie cu obiect similar. În acest sens, depune concluzii scrise la dosar.
Paragraf
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că nu au intervenit elemente noi de natură a schimba jurisprudenţa Curţii în materie.
Paragraf
CURTEA,
Paragraf
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Paragraf
Prin Încheierea din 16 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 8.691/1/2005 (2.076/2005), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16, art. 20 alin. (3), art. 26 alin. (1), art. 26 lit. a), art. 33, art. 34, art. 40 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 44 şi art. 45 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996.
Paragraf
Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Hungastro" - S.R.L. din Sfântu Gheorghe cu ocazia soluţionării unui recurs împotriva unei sentinţe civile prin care s-a respins acţiunea în contencios administrativ ce avea ca obiect, în principal, cererea de anulare a Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 270 din 29 septembrie 2004 şi, în subsidiar, cererea de reducere a cuantumului sancţiunii aplicate.
Paragraf
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate conferă Consiliului Concurenţei atât atribuţii specifice unei autorităţi administrative, cât şi atribuţii jurisdicţionale, ceea ce încalcă următoarele principii constituţionale: al separaţiei puterilor în stat, al dreptului la un proces echitabil, al prezumţiei de nevinovăţie şi pe cel al imparţialităţii şi independenţei justiţiei, precum şi dreptul la un proces echitabil, statuat prin dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, arată că sunt încălcate şi prevederile art. 126 alin. (1), (2) şi (5) din Constituţie, întrucât "competenţele jurisdicţionale se atribuie exclusiv prin lege organică, principiul fiind valabil şi pentru instanţele specializate, în domenii specializate", aşa cum este şi concurenţa.
Paragraf
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Paragraf
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Paragraf
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, sens în care a statuat Curtea în jurisprudenţa sa.
Paragraf
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Paragraf
CURTEA,
Paragraf
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului Consiliului Concurenţei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Paragraf
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Paragraf
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 16, art. 20 alin. (3), art. 26 alin. (1), art. 26 lit. a), art. 33, art. 34, art. 40 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 44 şi art. 45 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 16 august 2005.
Paragraf
În realitate, astfel cum rezultă din motivarea excepţiei, autorul acesteia contestă constituţionalitatea dispoziţiilor art. 16, art. 20 alin. (3), art. 26 lit. a) şi lit. b) teza întâi, art. 33, art. 34, art. 40 alin. (1), art. 43 alin. (1) teza finală, art. 44 şi art. 45 lit. a) teza finală din Legea concurenţei nr. 21/1996, dispoziţii asupra cărora Curtea urmează să se pronunţe prin prezenta decizie. Aceste texte de lege au următorul cuprins:
Paragraf
- Art. 16: "(1) Se înfiinţează Consiliul Concurenţei, autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenţei, cu personalitate juridică, care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor prezentei legi. Sediul Consiliului Concurenţei este în municipiul Bucureşti.
litera
(2) Structura organizatorică şi de personal a Consiliului Concurenţei, atribuţiile de conducere şi de execuţie ale personalului său se stabilesc prin regulamentele interioare adoptate de acesta.";
Paragraf
- Art. 20 alin. (3): "Preşedintele Consiliului Concurenţei ordonă efectuarea de investigaţii şi desemnează raportorul pentru fiecare investigaţie.";
Paragraf
- Art. 26 lit. a) şi lit. b) teza întâi: "Consiliul Concurenţei are următoarele atribuţii:
litera a)
efectuează, la iniţiativa sa sau în urma unei plângeri, sesizări sau notificări, investigaţiile privind aplicarea art. 5, 6, 12 şi 15;
litera b)
ia deciziile prevăzute de prezenta lege pentru cazurile de încălcare a dispoziţiilor art. 5, 6, 9, 12 şi 15, constatate în urma investigaţiilor efectuate de către inspectorii de concurenţă, în baza prevederilor legii şi abilitării cu puteri de inspecţie prin ordin al preşedintelui; [...].";
Paragraf
- Art. 33 alin. (1) şi (2): "(1) Descoperirea şi investigarea încălcărilor prevederilor prezentei legi incumbă Consiliului Concurenţei care acţionează prin inspectorii de concurenţă.
litera
(2) În cazul infracţiunii prevăzute la art. 60 alin. (1) din prezenta lege, personalul desemnat în condiţiile alin. (1) va putea efectua numai actele stabilite prin art. 214 din Codul de procedură penală.";
Paragraf
- Art. 34: "Consiliul Concurenţei dispune efectuarea de investigaţii, potrivit atribuţiilor sale, în condiţiile art. 40:
litera a)
din oficiu;
litera b)
la plângerea unei persoane fizice sau juridice afectate în mod real şi direct prin încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1), art. 6, 12 şi 15;
litera c)
la cererea agenţilor economici sau a asociaţiilor de agenţi economici interesaţi, conform prevederilor art. 5 alin. (2) sau ale art. 13 alin. (2);
litera d)
la cererea oricăreia dintre autorităţile, instituţiile, organizaţiile sau a oricăruia dintre organele menţionate la art. 29 lit. a)-f).";
Paragraf
- Art. 40 alin. (1): "La primirea unei cereri sau plângeri denunţând, respectiv acuzând o practică anticoncurenţială, Consiliul Concurenţei examinează dacă aceasta prezintă suficient temei de fapt şi de drept pentru a justifica dispunerea pornirii unei investigaţii.";
Paragraf
- Art. 43 alin. (1) teza finală: "[...] Audierea este dispusă de preşedintele Consiliului Concurenţei.";
Paragraf
- Art. 44: "(1) Cu minimum 30 de zile înainte de data fixată pentru audiere, o copie a raportului va fi transmisă, spre luare la cunoştinţă, persoanelor a căror audiere a fost dispusă conform art. 43 alin. (1). Persoanelor a căror audiere a fost admisă conform art. 43 alin. (2) li se va trimite copia raportului numai la cerere şi dacă preşedintele Consiliului Concurenţei apreciază că este util în interesul investigaţiei.
litera
(2) Preşedintele Consiliului Concurenţei poate permite părţilor în cauză consultarea dosarului la secretariatul Consiliului Concurenţei şi obţinerea, contra cost, de copii şi extrase ale actelor procedurii de investigaţie.
litera
(3) Documentele, datele şi informaţiile din dosarul cauzei, care prezintă caracter de secret de stat ori sunt confidenţiale, nu sunt accesibile pentru consultare ori obţinere de copii sau extrase decât prin decizie a preşedintelui Consiliului Concurenţei.
litera
(4) În cazul unei proceduri de investigaţie, având ca obiect o concentrare economică, dispoziţiile prezentului articol referitoare la consultarea dosarului sunt aplicabile asociaţilor şi directorilor executivi ai entităţilor participante la concentrare, în măsura în care ei justifică în cauză un interes legitim.";
Paragraf
- Art. 45 lit. a) teza finală: "După audierile dispuse şi, dacă este cazul, admise şi după examinarea observaţiilor părţilor asupra raportului de investigaţie, Consiliul Concurenţei poate decide, după cum urmează:
litera a)
în cazul unei investigaţii, dispusă din oficiu sau la sesizare, privind încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) sau ale art. 6, după caz, [...] să aplice agenţilor economici amenzi în condiţiile prevăzute la cap. VI."
Paragraf
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (11) care consacră prezumţia de nevinovăţie, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (1), (2) şi (5) privind instanţele judecătoreşti, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Paragraf
Examinând excepţia, Curtea Constituţională constată că prevederile art. 20, art. 26 lit. b), art. 33, art. 34, art. 40 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 44 şi ale art. 45 lit. a) teza finală din Legea concurenţei nr. 21/1996 au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale, cu o motivare a excepţiei similară celei din prezenta cauză.
Paragraf
Astfel, prin Decizia nr. 5 din 10 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 13 februarie 2006, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele: "Consiliul Concurenţei a fost înfiinţat ca autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenţei. Măsurile dispuse de Consiliu şi sancţiunile aplicate de acesta pe baza dispoziţiilor legale atacate sunt de natură administrativă şi nu jurisdicţională" şi "procedura prin care Consiliul Concurenţei îşi îndeplineşte atribuţiile stabilite de lege [...] prezintă anumite similitudini cu procedurile jurisdicţionale, fără a se identifica însă cu acestea."
Paragraf
Cu acelaşi prilej, Curtea a constatat că "nu se poate reţine nici critica privind încălcarea dreptului la un proces echitabil sau a prezumţiei de nevinovăţie, atâta timp cât deciziile adoptate de Plenul Consiliului Concurenţei pot fi atacate în faţa unei instanţe judecătoreşti, în procedura de contencios administrativ, la Curtea de Apel Bucureşti".
Paragraf
Totodată, Curtea a mai reţinut că principiile constituţionale care guvernează activitatea judecătorilor, şi anume imparţialitatea şi independenţa, "nu sunt incidente în privinţa activităţii Plenului Consiliului Concurenţei, acesta fiind [...] un organ deliberativ din sfera autorităţii executive".
Paragraf
Curtea constată că, pentru aceleaşi considerente care au stat şi la baza Deciziei nr. 5 din 10 ianuarie 2006, nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 şi art. 21 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996.
Paragraf
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Paragraf
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
Paragraf
În numele legii
Paragraf
DECIDE:
Paragraf
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16, art. 20 alin. (3), art. 26 lit. a) şi lit. b) teza întâi, art. 33, art. 34, art. 40 alin. (1), art. 43 alin. (1) teza finală, art. 44 şi art. 45 lit. a) teza finală din Legea concurenţei nr. 21/1996, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Hungastro" - S.R.L. din Sfântu Gheorghe în Dosarul nr. 8.691/1/2005 (2.076/2005) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Paragraf
Definitivă şi general obligatorie.
Paragraf
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iunie 2006.
Paragraf
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
Paragraf
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Paragraf
Magistrat-asistent,
Paragraf
Cristina Cătălina Turcu
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit