AcasăDocument
LEGEA nr. 9 din 31 iulie 1990
privind interzicerea temporară a înstrăinării terenurilor prin acte între vii
Abrogat
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Parlamentul României adopta prezenta lege.
ART
Articolul 1
Paragraf
Pînă la adoptarea unei noi reglementări legale privind regimul fondului funciar se interzice înstrăinarea, prin acte între vii, a terenurilor de orice fel, situate înăuntrul sau în afară localităţilor.
Paragraf
De la prevederile alin. 1 se exceptează terenurile aferente construcţiilor care se înstrăinează - inclusiv curtea -, în suprafaţa de cel mult 1.000 metri patrati.
ART
Articolul 2
Paragraf
Procurorul, primăria, precum şi orice parte interesată, vor putea sa ceara în justiţie constatarea nulităţii actelor juridice de înstrăinare, între vii, a terenurilor prevăzute la art. 1 alin. 1 încheiate - indiferent de forma - după intrarea în vigoare a Decretului-lege nr. 1/1989 şi a Decretului-lege nr. 9/1989, dacă prin aceste acte a fost incalcata ordinea publică sau dacă ele au avut o cauza ilicită sau imorala.
ART
Articolul 3
Paragraf
Înstrăinările de terenuri de orice fel, cu excepţia celor prevăzute la art. 1 alin. 2, făcute prin acte între vii, după intrarea în vigoare a prezentei legi, sînt nule de drept.
ART
Articolul 4
Paragraf
Guvernul va elabora şi prezenta spre adoptare, pînă la data de 15 noiembrie 1990, proiectul noii reglementări privind fondul funciar.
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa sa din ziua de 30 iulie 1990.
Paragraf
PREŞEDINTELE SENATULUI
Paragraf
academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU
Paragraf
Această lege a fost adoptată de Adunarea Deputaţilor în şedinţa sa din ziua de 30 iulie 1990.
Paragraf
PREŞEDINTELE ADUNĂRII DEPUTAŢILOR
Paragraf
MARŢIAN DAN
Paragraf
În temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului şi a Preşedintelui României,
Paragraf
promulgăm Legea privind interzicerea temporară a înstrăinării terenurilor prin acte între vii şi dispunem publicarea în Monitorul Oficial.
Paragraf
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
Paragraf
ION ILIESCU
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit