RO
AcasăDocument

HOTĂRÂRE nr. 1.601 din 23 decembrie 2003

privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Deşeuri Radioactive

Abrogat
Emitent:GUVERNUL
Publicat:23.12.2003
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 11 şi al art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/2003 privind gestionarea combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusiv depozitarea definitivă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 320/2003,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART

Articolul 1

litera
(1) Agenţia Naţională pentru Deşeuri Radioactive, denumită în continuare ANDRAD, persoană juridică în subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului, este autoritatea competentă în domeniul coordonării la nivel naţional a procesului de gestionare în siguranţă a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusiv a depozitării definitive.
litera
(2) ANDRAD are sediul în localitatea Mioveni, Str. Câmpului nr. 1, C.P. nr. 78, judeţul Argeş.
ART

Articolul 2

Paragraf
ANDRAD are ca obiect de activitate coordonarea la nivel naţional a procesului de gestionare în siguranţă atât a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, rezultate din operarea reactorilor nucleari de putere şi/sau de cercetare, dezafectarea instalaţiilor nucleare şi radiologice, cât şi a deşeurilor radioactive provenite din aplicaţiile tehnicilor şi tehnologiilor nucleare în industrie, medicină, agricultură şi în alte domenii de interes socioeconomic, inclusiv depozitarea definitivă a acestora.
ART

Articolul 3

Paragraf
ANDRAD are următoarele competenţe:
litera a)
propune Agenţiei Nucleare, spre aprobare, Strategia naţională pe termen mediu şi lung privind gestionarea combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusiv depozitarea definitivă şi dezafectarea instalaţiilor nucleare şi radiologice, denumită în continuare Strategie naţională, şi Planul anual de activităţi, denumit în continuare PAA;
litera b)
prin reprezentanţi împuterniciţi constată contravenţiile şi aplică sancţiunile prevăzute deart. 29 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/2003privind gestionarea combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusiv depozitarea definitivă, aprobată cu modificări şi completări prinLegea nr. 320/2003;
litera c)
emite norme care cuprind cerinţe şi specificaţii tehnice privind gestionarea combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusiv cele rezultate din dezafectarea obiectivelor şi instalaţiilor nucleare şi radiologice, precum şi depozitarea definitivă.
ART

Articolul 4

litera
(1) Patrimoniul iniţial al ANDRAD se constituie prin preluarea unei părţi din patrimoniul Sucursalei Cercetări Nucleare din Piteşti, denumită în continuare SCN, din cadrul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin, denumită în continuare RAAN.
litera
(2) Valoarea bunurilor preluate de ANDRAD în administrare, potrivit alin. (1), este de 19.337 milioane lei, elementele de identificare a acestora fiind prevăzute în anexa nr. 1.
litera
(3) Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între RAAN şi ANDRAD, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
litera
(4) Patrimoniul RAAN se diminuează în mod corespunzător.
ART

Articolul 5

Paragraf
Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a ANDRAD, prevăzut în anexa nr. 2.
ART

Articolul 6

litera
(1) ANDRAD este condusă de un consiliu de administraţie compus din 5 membri.
litera
(2) Consiliul de administraţie al ANDRAD se aprobă prin ordin al ministrului economiei şi comerţului.
ART

Articolul 7

Paragraf
Pentru anul 2003 numărul maxim de posturi al personalului ANDRAD angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată este de 15, inclusiv preşedintele. Salarizarea personalului ANDRAD se face în condiţiile prevăzute de lege pentru salarizarea personalului din instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii.
ART

Articolul 8

litera
(1) Finanţarea activităţii ANDRAD se face din venituri constituite din:
litera a)
contribuţii directe anuale ale titularilor de autorizaţii, stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Economiei şi Comerţului;
litera b)
donaţii, sponsorizări, asistenţă financiară acordată de persoane fizice şi juridice, publice sau private, organizaţii internaţionale;
litera c)
alte surse de finanţare aprobate de Guvern.
litera
(2) Cheltuielile curente şi de capital ale ANDRAD se finanţează din veniturile constituite în conformitate cu prevederile alin. (1).
litera
(3) În anul 2003 cheltuielile curente şi de capital ale ANDRAD se finanţează din contribuţiile titularilor de autorizaţii conform prevederilor legale; în completare ANDRAD va putea utiliza şi împrumuturi fără dobândă, acordate conform Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare.
ART

Articolul 9

Paragraf
Modul de colectare a contribuţiilor directe anuale ale titularilor de autorizaţii şi de utilizare a veniturilor se reglementează prin norme metodologice elaborate de către ANDRAD, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, şi aprobate prin ordin comun al ministrului economiei şi comerţului şi al ministrului finanţelor publice.
ART

Articolul 10

Paragraf
ANDRAD are în dotare un număr de două autoturisme şi un laborator mobil de supraveghere transport, iar consumul de carburant aferent se stabileşte potrivit prevederilor legale în vigoare.
ART

Articolul 11

Paragraf
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART

Articolul 12

Paragraf
Anexa nr. 2 lit. A "Unităţi care funcţionează în subordinea şi în coordonarea Ministerului Economiei şi Comerţului", pct. II, la Hotărârea Guvernului nr. 738/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Comerţului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 7 iulie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se completează cu poziţia nr. 6 cu următorul cuprins:
Paragraf
"6. Agenţia Naţională pentru Deşeuri Radioactive."
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
ADRIAN NĂSTASE
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Ministrul economiei şi comerţului,
Paragraf
Dan Ioan Popescu
Paragraf
Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
Paragraf
Elena Dumitru
Paragraf
Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Mihai Nicolae Tănăsescu
Paragraf
Bucureşti, 23 decembrie 2003.
Paragraf
Nr. 1.601.
ANX

Anexa 1

Paragraf
SITUAŢIA
Paragraf
bunurilor preluate în administrare de ANDRAD
ANX

Anexa 2

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031