RO
AcasăDocument

ORDONANŢĂ nr. 45 din 29 ianuarie 2004 (*actualizată*)

pentru finalizarea privatizării unor societăţi comerciale din portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, aflate în dificultate (actualizată până la data de 23 iulie 2008*)

În vigoare
Emitent:GUVERNUL
Publicat:23.07.2008
Versiune:consolidata
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 93 din 31 ianuarie 2004. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 23 iulie 2008, cu modificările şi completările aduse de: LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004; DECIZIA nr. 823 din 7 iulie 2008; DECIZIA nr. 884 din 10 iulie 2008.
Paragraf
**) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Paragraf
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 296 din 30 decembrie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 30 decembrie 2000 prin care s-a înfiinţat Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului a fost abrogată de art. 15 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 23 din 15 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 23 aprilie 2004.
Paragraf
Art. 1 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 23 din 15 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 23 aprilie 2004 prevede:
Paragraf
"Art. 1
litera
(1) La data de 1 mai 2004 Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare îşi schimbă denumirea în Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi se reorganizează prin comasarea prin absorbţie cu Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, instituţie care se desfiinţează.
litera
(2) Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, denumită în continuare A.V.A.S., este instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, în cadrul căreia se preiau şi drepturile, obligaţiile şi atribuţiile Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, stabilite prin actele normative în vigoare în domeniul privatizării, postprivatizării, prin acorduri internaţionale sau alte acte încheiate de către aceasta, conform legii.
litera
(3) Organizarea, funcţionarea, numărul de posturi şi sediul A.V.A.S. se aprobă prin hotărâre a Guvernului."
Paragraf
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. II.23 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Paragraf
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.
CAPITOL

Capitolul I Măsuri pentru finalizarea privatizării Societăţii Comerciale "U.C.M." - S.A. Reşiţa

ART

Articolul 1

litera
(1) Pentru finalizarea privatizării Societăţii Comerciale "U.C.M." - S.A. Reşiţa, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, denumită în continuare APAPS, şi instituţiile bugetare creditoare, la solicitarea APAPS, vor acorda următoarele înlesniri la plată:
litera a)
scutirea la plată a obligaţiilor restante la data de 31 decembrie 2003, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare, precum şi credite şi garanţii acordate de creditorii bugetari;
Paragraf
Lit. a) a alin. (1) al art. 1 a fost modificată de subpct. 1 al pct. 19 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004.
litera b)
scutirea de la plată a obligaţiilor reprezentând creanţe proprii şi credite bugetare gestionate de către APAPS;
litera c)
scutirea la plată a obligaţiilor restante la data de 31 decembrie 2003 către bugetele locale, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri, precum şi cele reprezentând creanţele proprii şi cele provenite din credite bugetare gestionate de autoritatea administraţiei publice locale, ce pot fi acordate de consiliul local prin hotărâre.
Paragraf
Lit. c) a alin. (1) al art. 1 a fost modificată de subpct. 1 al pct. 19 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004.
litera d)
scutirea de la plată a dobânzilor şi a penalităţilor de orice fel, aferente obligaţiilor bugetare prevăzute la lit. a), cuprinse în certificatele de obligaţii bugetare, calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi neachitate;
litera e)
scutirea de la plată a dobânzilor şi a penalităţilor de orice fel, aferente creanţelor prevăzute la lit. b), cuprinse în notificările emise de APAPS, calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi neachitate;
litera f)
scutirea de la plată a dobânzilor şi a penalităţilor de orice fel, aferente obligaţiilor bugetare prevăzute la lit. c), calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi neachitate.
litera
(2) De la prevederile alin. (1) lit. a) fac excepţie obligaţiile bugetare restante ale Societăţii Comerciale "U.C.M." - S.A. Reşiţa, reprezentând contribuţia pentru pensia suplimentară, contribuţia individuală de asigurări sociale, contribuţia individuală pentru asigurările de şomaj, TVA suspendată în vamă, impozitul pe veniturile din salarii, impozitul pe dividende şi celelalte impozite cu reţinere la sursă, pentru care se acordă următoarele înlesniri:
litera a)
eşalonarea la plată a obligaţiilor bugetare restante pe o perioadă de până la 5 ani, cu o perioadă de graţie de 6 luni, cuprinsă în perioada de eşalonare;
litera b)
scutirea de la plată a dobânzilor şi penalităţilor de orice fel, aferente obligaţiilor bugetare eşalonate conform lit. a), calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi neachitate;
litera c)
TVA suspendată în vamă se va înscrie în primul decont de TVA depus după privatizare atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, fără plata efectivă a acesteia. Se scutesc de la plată dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente TVA suspendate în vamă, calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi neachitate. Metodologia de înregistrare contabilă a acestor operaţiuni se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice.
litera
(3) De la prevederile alin. (1) fac, de asemenea, excepţie obligaţiile bugetare restante ale Societăţii Comerciale "U.C.M." - S.A. Reşiţa, datorate Fondului de asigurări sociale de sănătate şi contribuţia angajaţilor pentru asigurările sociale de sănătate şi neachitate, pentru care se acordă, după caz, următoarele înlesniri:
litera a)
conversia în acţiuni a creanţelor reprezentând debitul principal sau eşalonarea la plată pe o perioadă de 5 ani, cu o perioadă de graţie de 6 luni, cuprinsă în perioada de eşalonare;
litera b)
scutirea de la plată a dobânzilor şi penalităţilor de orice fel, aferente obligaţiilor bugetare prevăzute în prezentul alineat şi neachitate, calculate până la data conversiei sau a transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor, după caz.
litera
(4) Obligaţiile bugetare datorate şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, altele decât cele de natura celor prevăzute la alin. (1), (2) şi (3) şi care nu fac obiectul înlesnirilor la plată, se eşalonează la plată pe o perioadă de până la 5 ani, cu o perioadă de graţie de 6 luni, cuprinsă în perioada de eşalonare.
litera
(5) Se scutesc de la plată dobânzile şi penalităţile de orice fel, aferente obligaţiilor ce fac obiectul înlesnirilor la plată prevăzute la alin. (4), calculate până la data transferului dreptului de proprietate şi neachitate.
litera
(6) Se scutesc de la plată dobânzile şi penalităţile de orice fel, aferente obligaţiilor bugetare eşalonate conform alin. (2), (3) şi (4), calculate între data transferului dreptului de proprietate şi data emiterii ordinului comun şi neachitate, prin ordin comun suplimentar.
litera
(7) Înlesnirile la plata obligaţiilor bugetare care fac obiectul ordinului comun îşi pierd valabilitatea în situaţia în care societatea comercială nu îşi achită obligaţiile bugetare curente ale fiecărui an fiscal cu termene scadente începând cu data emiterii ordinului comun. În cazul în care societatea comercială nu achită la scadenţă obligaţiile bugetare curente, poate efectua plata acestora în cel mult 90 de zile, împreună cu dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente. Obligaţiile cu termene de plată după data de 1 septembrie a fiecărui an fiscal vor fi achitate până cel târziu la data de 20 decembrie a anului respectiv.
litera
(8) Nerespectarea condiţiilor şi a termenelor în care s-au aprobat înlesnirile prin ordinul comun şi ordinul comun suplimentar atrage anularea acestora, începerea sau continuarea, după caz, a executării silite pentru întreaga sumă neplătită şi obligaţia de plată a dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere calculate de la data la care termenele şi/sau condiţiile nu au fost respectate.
litera
(9) Sumele care fac obiectul înlesnirilor la plată sunt cele stabilite în certificatele de obligaţii bugetare eliberate la cererea APAPS, conform prevederilor prezentei ordonanţe, pe baza actelor de control efectuate de organele teritoriale ale creditorilor bugetari şi de autorităţile administraţiei publice locale, pentru bugetele locale, precum şi în notificările emise de APAPS.
litera
(10) În termen de 30 de zile lucrătoare de la data solicitării APAPS, ministerele şi autorităţile administraţiei publice centrale sau locale creditoare vor emite certificatele de obligaţii bugetare prin care se atestă cuantumul sumelor care fac obiectul înlesnirilor la plată.
litera
(11) La data scutirii de la plată a obligaţiilor societăţii comerciale către APAPS, se anulează la plată şi obligaţia APAPS către bugetul consolidat al statului, privind încasarea creanţelor proprii şi creditelor bugetare gestionate de către APAPS.
litera
(12) Pentru sumele reprezentând obligaţii eşalonate la plată se datorează şi se calculează dobânzi conform prevederilor legale în vigoare, plata acestora efectuându-se împreună cu rata respectivă. Pe perioada de graţie acordată la eşalonare, dobânzile datorate conform legii se achită lunar.
litera
(13) Înlesnirile la plată prevăzute în prezentul articol se acordă prin ordin comun al creditorilor bugetari şi APAPS sau prin hotărâre a consiliului local. Întocmirea graficelor de eşalonare la plată şi precizarea sumelor care fac obiectul înlesnirilor se fac de către creditorul bugetar, autoritatea administraţiei publice locale sau APAPS, după caz.
litera
(14) Criteriile de selecţie şi de încadrare în grila privind acordarea înlesnirilor sunt cele stabilite prin Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 577/2002, cu modificările ulterioare.
litera
(15) Suspendarea executării silite prevăzute la art. 16 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se extinde de la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor până la împlinirea ultimului termen de plată prevăzut în ordinele comune suplimentare sau până la data anulării înlesnirilor acordate prin ordin comun sau prin ordin comun suplimentar.
ART

Articolul 1^1

litera
(1) Obligaţiile bugetare datorate şi neachitate până la data emiterii ordinului comun de natura celor prevăzute la art. 1 şi care nu fac obiectul înlesnirilor la plată se eşalonează la plată pe o perioadă de până la 5 ani, cu o perioadă de graţie de 6 luni, cuprinsă în perioada de eşalonare, prin emiterea unui act adiţional la ordinul comun.
litera
(2) Se scutesc la plată prin actul adiţional la ordinul comun dobânzile şi penalităţile de orice fel aferente obligaţiilor ce fac obiectul înlesnirilor la plată prevăzute la alin. (1), calculate până la data emiterii ordinului comun.
Paragraf
Art. 1^1 a fost introdus de subpct. 2 al pct. 19 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004.
Paragraf
Art. 2 a fost abrogat de subpct. 3 al pct. 19 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004.
ART

Articolul 3

Paragraf
Acţiunile rezultate în urma conversiei prevăzute la art. 2 alin. (1) vor fi transferate de creditorii bugetari, pe bază de protocol, la APAPS, pentru a fi vândute către cumpărător, la acelaşi preţ şi în aceleaşi condiţii cu pachetul de acţiuni deţinut de APAPS.
ART

Articolul 4

Paragraf
Preţul acţiunilor rezultate în urma conversiei prevăzute la art. 2 alin. (1) se va plăti în rate eşalonate pe o perioadă de maximum 3 ani, cu un avans de 35% din preţul de vânzare al acestora.
CAPITOL

Capitolul II Măsuri pentru finalizarea privatizării Societăţii Comerciale "Rodipet" - S.A. Bucureşti

ART

Articolul 5

Paragraf
Se acordă Societăţii Comerciale "Rodipet" - S.A. Bucureşti următoarele înlesniri la plată:
litera a)
stingerea prin conversie în acţiuni a creanţelor bugetare neachitate de societate la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor, reprezentând impozite, taxe, contribuţii, inclusiv contribuţiile individuale ale salariaţilor şi orice alte venituri bugetare, precum şi a celorlalte venituri reprezentând totalitatea creanţelor proprii şi a celor provenite din credite gestionate de APAPS, cu excepţia celor prevăzute laart. 18 alin. (4) din Legea nr. 137/2002
Paragraf
, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care prin ordin comun al APAPS şi al instituţiilor bugetare creditoare, emis în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 137/2002
Paragraf
, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă eşalonarea la plată pe o perioadă de 5 ani, cu o perioadă de graţie de 6 luni, inclusă în perioada de eşalonare;
litera b)
stingerea prin conversie în acţiuni a creanţelor Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", datorate şi neachitate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor;
litera c)
scutirea de la plată a dobânzilor, a majorărilor de întârziere şi a penalităţilor de orice fel, aferente obligaţiilor prevăzute la lit. a) şi b), calculate până la data realizării conversiilor şi neachitate;
litera d)
scutirea de la plată a dobânzilor şi a penalităţilor de orice fel, aferente obligaţiilor bugetare eşalonate conform lit. a), calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi neachitate;
litera e)
scutirea de la plată a dobânzilor şi penalităţilor aferente obligaţiilor bugetare eşalonate conform lit. a), calculate între data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi data emiterii ordinului comun şi neachitate.
Paragraf
Art. 5 a fost modificat de subpct. 4 al pct. 19 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004.
ART

Articolul 6

Paragraf
Acţiunile rezultate în urma conversiei prevăzute la art. 5 lit. a) şi b) vor fi transferate de creditori, pe bază de protocol, la APAPS, pentru a fi vândute către cumpărător, la un preţ al pachetului de acţiuni de 1% din valoarea obligaţiilor convertite în acţiuni.
ART

Articolul 7

Paragraf
Preţul pachetului de acţiuni rezultate în urma conversiei prevăzute la art. 5 lit. a) şi b) se va plăti în rate eşalonate pe o perioadă de maximum 3 ani, cu un avans de 35% din preţul de vânzare al acestora.
ART

Articolul 8

Paragraf
Autorităţile administraţiei publice locale pot aproba prin hotărâre următoarele înlesniri la plată:
litera a)
scutirea totală sau parţială de la plata obligaţiilor bugetare restante la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor către bugetele locale, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri, precum şi cele reprezentând creanţele proprii şi cele provenite din credite bugetare gestionate de autoritatea administraţiei publice locale. În cazul scutirii parţiale, diferenţa rămasă va fi achitată eşalonat, conform graficului aprobat de autoritatea administraţiei publice locale;
litera b)
scutirea totală sau parţială a dobânzilor de întârziere şi a penalităţilor de orice fel, aferente obligaţiilor bugetare prevăzute la lit. a), datorate şi neachitate la data transferului dreptului de proprietate.
ART

Articolul 8^1*)

Paragraf
Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a statului, respectiv a unităţilor administrativ-teritoriale pe care sunt amplasate puncte de vânzare ale Societăţii Comerciale "Rodipet" - S.A. Bucureşti, cu excepţia celor din municipiul Bucureşti, se atribuie acesteia printr-un contract de concesiune, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.
Paragraf
Art. 8^1 a fost introdus de subpct. 5 al pct. 19 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004.
ART

Articolul 8^2*)

Paragraf
Concesiunea se face fără întocmirea unui studiu de oportunitate sau a unui caiet de sarcini şi fără o formă de publicitate, prin negociere directă între cedent şi societatea comercială, excepţie făcând situaţiile în care planul de urbanism general, aprobat de autorităţile locale, impune schimbarea locaţiei cu una identică ca suprafaţă şi aşezare comercială.
Paragraf
Art. 8^2 a fost introdus de subpct. 5 al pct. 19 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004.
ART

Articolul 8^3*)

Paragraf
Contractul de concesiune se încheie pe o durată de maximum 49 de ani, cu prelungirea de drept pe o durată de 24 de ani şi 6 luni în situaţia în care Societatea Comercială "Rodipet" - S.A. Bucureşti continuă exploatarea terenului concesionat pentru realizarea scopului iniţial.
Paragraf
Art. 8^3 a fost introdus de subpct. 5 al pct. 19 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004.
ART

Articolul 8^4*)

Paragraf
Societatea Comercială "Rodipet" - S.A. Bucureşti beneficiază de atribuirea directă printr-un contract de concesiune a terenurilor aflate în proprietatea publică sau privată a statului, respectiv a unităţilor administrativ-teritoriale, cu excepţia celor din municipiul Bucureşti, pe care vor fi amplasate punctele de vânzare realizate pentru îndeplinirea programului de investiţii asumat prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni.
Paragraf
Art. 8^4 a fost introdus de subpct. 5 al pct. 19 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004.
ART

Articolul 8^5*)

Paragraf
Concesiunea, potrivit prezentei ordonanţe, are ca obiect exclusiv utilizarea de către Societatea Comercială "Rodipet" - S.A. Bucureşti a terenurilor pentru amplasarea punctelor de vânzare în scopul îndeplinirii obiectului de activitate şi nu poate fi extinsă la alte activităţi.
Paragraf
Art. 8^5 a fost introdus de subpct. 5 al pct. 19 al articolului unic din LEGEA nr. 442 din 28 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004.
Paragraf
*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
Paragraf
Prin DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE nr. 823 din 7 iulie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 22 iulie 2008 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8^1-8^5 de la articolul unic pct. 19 (art. 53 pct. 5) din Legea nr. 442/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2004 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societăţilor comerciale aflate în portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului şi consolidarea unor privatizări, constatându-se că aceste prevederi sunt neconstituţionale.
Paragraf
Prin DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE nr. 884 din 10 iulie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 23 iulie 2008 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8^1-8^5 de la articolul unic pct. 19 (art. 53 pct. 5) din Legea nr. 442/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2004 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societăţilor comerciale aflate în portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului şi consolidarea unor privatizări, constatându-se că aceste prevederi sunt neconstituţionale.
Paragraf
Conform art. 147 din CONSTITUŢIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Paragraf
Prin urmare, începând cu data de 23 iulie 2008, dispoziţiile invocate mai sus sunt suspendate de drept, urmând să-şi înceteze efectele juridice, incepând cu data de 7 septembrie 2008, dacă legiuitorul nu intervine pentru modificarea prevederilor atacate.
CAPITOL

Capitolul III Măsuri pentru finalizarea privatizării Societăţii Naţionale "Tutunul Românesc" - S.A. Bucureşti

ART

Articolul 9

Paragraf
Pentru finalizarea privatizării Societăţii Naţionale "Tutunul Românesc" - S.A. Bucureşti, APAPS şi instituţiile bugetare creditoare, la solicitarea APAPS, vor acorda, prin ordin comun, pentru obligaţiile bugetare datorate şi neachitate între data de 1 ianuarie 2003 şi până la 31 decembrie 2003, următoarele înlesniri la plată:
litera a)
scutirea de la plată a obligaţiilor bugetare restante reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi orice alte venituri bugetare, cu excepţia celor prevăzute laart. 18 alin. (4) din Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care se acordă eşalonarea la plată pe o perioadă de 5 ani, cu o perioadă de graţie de 6 luni, inclusă în perioada de eşalonare;
litera b)
scutirea de la plată a dobânzilor şi penalităţilor de orice fel, aferente obligaţiilor bugetare, precum şi a celor aferente plăţilor efectuate de Ministerul Finanţelor Publice în calitate de garant al creditelor externe contractate de Societatea Naţională "Tutunul Românesc" - S.A. Bucureşti, calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi neachitate.
ART

Articolul 10

Paragraf
Se aprobă scutirea de la plată a vărsămintelor din profitul net pentru bugetul de stat, inclusiv dobânzile şi penalităţile de orice fel aferente acestora, datorate la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi neachitate.
ART

Articolul 11

Paragraf
Se aprobă scutirea de la plată a obligaţiilor restante ale Societăţii Naţionale "Tutunul Românesc" - S.A. Bucureşti, aferente anului 2003 faţă de Fondul pentru mediu, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de orice fel, aferente acestora, calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor şi neachitate.
ART

Articolul 12

Paragraf
Pentru obligaţiile bugetare restante, datorate şi neachitate până la data de 31 decembrie 2002, se acordă înlesnirile la plată prevăzute de Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
ART

Articolul 13

Paragraf
Se aprobă scutirea de la plată a dobânzilor şi penalităţilor de orice fel, aferente obligaţiilor prevăzute la art. 9-12, calculate între data transferului dreptului de proprietate şi data emiterii ordinului comun şi neachitate.
ART

Articolul 14

litera
(1) Veniturile rezultate în urma regularizării contabile ca urmare a scutirii de la plată a obligaţiilor prevăzute la art. 9-13 sunt neimpozabile.
litera
(2) Pierderea raportată, acumulată de Societatea Naţională "Tutunul Românesc" - S.A. Bucureşti în exerciţiile financiare precedente, precum şi cea înregistrată de societate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor se recuperează din profitul obţinut din scutirea de la plată a obligaţiilor restante ale societăţii.
litera
(3) Profitul obţinut din scutirea de la plată a obligaţiilor bugetare restante, rămas după acoperirea pierderilor prevăzute la alin. (2), se utilizează exclusiv ca sursă proprie de finanţare.
ART

Articolul 15

Paragraf
Prin derogare de la prevederile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, cu modificările şi completările ulterioare, APAPS va face notificarea către Consiliul Concurenţei în numele tuturor furnizorilor de ajutor de stat. Orice formă de ajutor de stat reglementată prin prezenta ordonanţă se acordă cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 143/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia.
ART

Articolul 16

Paragraf
Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
PRIM-MINISTRU
Paragraf
ADRIAN NĂSTASE
Paragraf
Contrasemnează:
Paragraf
Preşedintele Autorităţii pentru Privatizare
Paragraf
şi Administrarea Participaţiilor Statului,
Paragraf
Ovidiu Tiberiu Muşetescu
Paragraf
p. Ministrul finanţelor publice,
Paragraf
Gheorghe Gherghina,
Paragraf
secretar de stat
Paragraf
Bucureşti, 29 ianuarie 2004.
Paragraf
Nr. 45

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031