AcasăDocument
NORMA din 19 septembrie 2003
pentru acordarea certificatului de siguranţă, în vederea efectuării serviciilor de transport feroviar public şi/sau în interes propriu pe căile ferate din România
Abrogat
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
ART
Articolul 1
litera
(1) Certificatul de siguranţă se acordă operatorilor de transport feroviar, români sau străini, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
litera a)
deţin licenta de transport feroviar valabilă pentru tipul de serviciu de transport feroviar pentru care solicită acordarea certificatului de siguranţă;
litera b)
au personal de specialitate pentru conducerea materialului rulant de tracţiune, insotirea trenurilor, efectuarea operaţiunilor de manevra, pregătirea şi verificarea tehnica a trenurilor pentru efectuarea tipului de serviciu feroviar pe secţiile de circulaţie pentru care solicită certificatul de siguranţă, după caz, apt din punct de vedere medical şi psihologic, calificat şi autorizat în conformitate cu reglementările specifice transportului feroviar, pentru funcţiile pe care le exercita;
litera c)
asigura instruirea şi perfecţionarea personalului propriu cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei în centre autorizate de către AFER;
litera d)
deţin material rulant de tracţiune înmatriculat, revizuit tehnic şi corespunzător pentru efectuarea tipului de serviciu de transport feroviar pe secţiile de circulaţie pentru care au solicitat eliberarea certificatului de siguranţă;
litera e)
asigura efectuarea reviziilor tehnice pentru materialul rulant din parcul propriu, conform reglementărilor specifice în vigoare;
litera f)
asigura întreţinerea şi repararea materialului rulant din dotare în unităţi autorizate de către AFER;
litera g)
au consilier de siguranţă pentru transportul mărfurilor periculoase, certificat conform reglementărilor specifice transportului feroviar, dacă efectuează transport de mărfuri periculoase.
litera
(2) Pentru operatorii de transport feroviar licentiati într-un stat membru al Uniunii Europene, licenta de transport feroviar eliberata de o autoritate responsabilă cu licentierea din aceste state este valabilă în vederea acordării certificatului de siguranţă pentru efectuarea serviciilor de transport pe căile ferate din România, pe bază de reciprocitate, în condiţiile reglementărilor internaţionale din acordurile şi convenţiile la care România este parte.
ART
Articolul 2
Paragraf
Certificatul de siguranţă se acordă pentru o perioadă de minimum 3 luni şi maximum un an, fără a depăşi perioada de valabilitate a licenţei de transport feroviar.
ART
Articolul 3
Paragraf
Modelul certificatului de siguranţă este prevăzut în anexa A la prezentele norme.
ART
Articolul 4
Paragraf
Pentru obţinerea certificatului de siguranţă, operatorul de transport feroviar deţinător de licenţă de transport feroviar trebuie să depună la AFER o cerere conform modelului din anexa B la prezentele norme, însoţită de un dosar cu următoarele documente:
litera a)
copie a licenţei de transport feroviar;
litera b)
documentaţia întocmită conform anexei C la prezentele norme, pentru tipul de serviciu de transport feroviar solicitat;
litera c)
dovada ca instruirea şi perfecţionarea personalului cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei se fac în centre autorizate de AFER;
litera d)
copie a certificatului de consilier de siguranţă la transportul mărfurilor periculoase, pentru personalul cu atribuţii în acest sens, dacă efectuează transportul de mărfuri periculoase;
litera e)
lista cuprinzând denumirile unităţilor proprii de întreţinere şi/sau de reparare a materialului rulant din dotare sau, după caz, contractele încheiate cu alte unităţi de reparare a materialului rulant;
litera f)
angajamentul întocmit conform modelului prevăzut în anexa D la prezentele norme;
litera g)
dovada plăţii tarifului pentru verificarea documentelor în vederea acordării certificatului de siguranţă.
ART
Articolul 5
litera
(1) Acordarea certificatului de siguranţă se efectuează de către AFER în termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii cererii de solicitare a certificatului şi a dosarului cu documente.
litera
(2) Decizia de neacordare a certificatului de siguranţă va fi motivată în scris de către AFER.
litera
(3) Dacă solicitantul va prezenta dovezile de eliminare a neconformitatilor menţionate în decizia de neacordare a certificatului, AFER va elibera certificatul de siguranţă solicitat.
ART
Articolul 6
litera
(1) În perioada de valabilitate a certificatului de siguranţă AFER va verifica prin acţiuni de control şi inspecţie de stat, în unităţile şi pe mijloacele de transport ale operatorului de transport feroviar, modul în care sunt respectate sau îndeplinite condiţiile care au stat la baza eliberării acestuia, iar în cazul în care constata ca deţinătorul certificatului nu mai respecta sau nu mai îndeplineşte una sau mai multe condiţii, certificatul se suspenda.
litera
(2) În cazul în care operatorul de transport feroviar face dovada eliminării neconformitatilor care au condus la suspendarea certificatului de siguranţă, precum şi dovada plăţii tarifului aferent verificării eliminării acestor neconformităţi, AFER va anula suspendarea certificatului. Perioada de suspendare nu prelungeşte durata de valabilitate a certificatului de siguranţă.
litera
(3) În cazul în care neconformităţile care au condus la suspendarea certificatului de siguranţă nu au fost eliminate în termenul stabilit prin procedurile specifice ale AFER prevăzute la art. 8 din ordin, certificatul se retrage.
ART
Articolul 7
Paragraf
În cazul în care se constata încălcări grave sau repetate ale reglementărilor specifice transportului feroviar pe anumite secţii/rute de circulaţie ori pentru anumite mijloace de tracţiune înscrise în anexele certificatului de siguranţă, certificatul sau una ori mai multe anexe ale acestuia, după caz, se retrag.
ART
Articolul 8
litera
(1) Certificatul de siguranţă se suspenda sau se retrage şi în cazul suspendării sau retragerii licenţei de transport feroviar.
litera
(2) Pe perioada suspendării certificatului de siguranţă ori a uneia sau mai multor anexe al acestuia, operatorul de transport feroviar nu mai poate efectua serviciile de transport feroviar pe secţiile/rutele de circulaţie sau cu mijloacele de tracţiune respective.
ART
Articolul 9
Paragraf
La suspendarea sau retragerea certificatului de siguranţă operatorul de transport feroviar este obligat să depună la AFER originalul documentului în cel mult 5 zile lucrătoare de la data comunicării deciziei de suspendare/retragere.
ART
Articolul 10
Paragraf
În cazul retragerii certificatului de siguranţă acordarea unui nou certificat se face în baza unei noi cereri.
ART
Articolul 11
litera
(1) AFER avizează în scris gestionarul infrastructurii feroviare despre retragerea, suspendarea sau anularea suspendării, după caz, a certificatelor de siguranţă ori a uneia sau mai multor anexe ale acestora ale operatorilor de transport feroviar licentiati.
litera
(2) După primirea avizării gestionarul infrastructurii feroviare va ridica sau va acorda acces pe infrastructura feroviara, după caz, operatorilor de transport feroviar în cauza.
ART
Articolul 12
Paragraf
Pentru verificarea autenticităţii documentelor prezentate în copie, la solicitarea AFER, operatorul de transport feroviar va prezenta originalele documentelor respective.
ART
Articolul 13
litera
(1) Eventualele contestaţii privind decizia de neacordare, suspendare sau retragere, după caz, a certificatului de siguranţă se depun la AFER în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea comunicării scrise.
litera
(2) Soluţionarea contestaţiilor se va face de către Consiliul de conducere al AFER, în termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii acestora.
ART
Articolul 14
litera
(1) Pierderea sau deteriorarea certificatului de siguranţă se comunică de către operatorul de transport feroviar al AFER, în termen de 15 zile calendaristice de la data constatării.
litera
(2) În acest caz AFER va elibera un duplicat al certificatului de siguranţă.
ART
Articolul 15
Paragraf
Acordarea, suspendarea, anularea suspendării şi retragerea certificatelor de siguranţă se publică în Buletinul AFER.
ART
Articolul 16
Paragraf
Anexele A-D fac parte integrantă din prezentele norme.
ANX
Anexa A a
Paragraf
la norme
Paragraf
(recto)
Imagine IMG_233
[Imagine: 3976 bytes]
Paragraf
MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCŢIILOR ŞI TURISMULUI
Paragraf
AUTORITATEA FEROVIARA ROMÂNĂ - AFER
Paragraf
CERTIFICAT DE SIGURANTA
Paragraf
pentru efectuarea serviciilor de transport feroviar
Paragraf
public şi/sau în interes propriu pe căile ferate
Paragraf
din România
Paragraf
Seria ...... nr. ..........
Paragraf
(verso)
Paragraf
CONDIŢIILE TEHNICE
Paragraf
pentru care a fost emis certificatul de siguranţă
NTA
Notă
NTA
Notă
litera b)
Pentru transportul feroviar de călători se înscrie, după caz: vagoane-clasa, vagoane cuseta, vagoane de dormit, vagoane-restaurant, vagoane-poştă, vagoane de bagaje, vagoane speciale, automotoare (remorci) etc.
ANX
Anexa A i
Paragraf
la Certificatul de siguranţă seria ......... nr. ..........
Paragraf
SECŢIILE/RUTELE DE CIRCULAŢIE
Paragraf
pe care operatorul de transport este autorizat să efectueze
Paragraf
servicii de transport feroviar
PRE PRE_270
[Imagine S_PRE ID: N/A]
PRE PRE_272
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Paragraf
Autoritatea Feroviara Română - AFER
Paragraf
Director,
Paragraf
(numele, prenumele, semnatura şi
Paragraf
ştampila unităţii)
ANX
Anexa A ii
Paragraf
la Certificatul de siguranţă seria ........... nr. ........
Paragraf
MATERIALUL RULANT MOTOR
Paragraf
cu care operatorul de transport este autorizat sa
Paragraf
efectueze servicii de transport feroviar pe secţiile/
Paragraf
rutele de circulaţie
PRE PRE_290
[Imagine S_PRE ID: N/A]
Paragraf
Autoritatea Feroviara Română - AFER
Paragraf
Director,
Paragraf
(numele, prenumele, semnatura şi
Paragraf
ştampila unităţii)
ANX
Anexa B b
Paragraf
la norme
Paragraf
CERERE
Paragraf
pentru acordarea certificatului de siguranţă
ANX
Anexa C c
Paragraf
la norme
Paragraf
DOCUMENTAŢIA
Paragraf
care trebuie să însoţească cererea pentru obţinerea
Paragraf
certificatului de siguranţă
Paragraf
Operatorul de transport feroviar, deţinător al licenţei de transport feroviar, care solicită obţinerea certificatului de siguranţă pentru executarea unui tip de serviciu de transport feroviar pe anumite secţii/rute de circulaţie, trebuie să întocmească şi să depună la AFER, o dată cu documentele prevăzute la art. 4 lit. c), d), e), f) şi g) din norme, şi următoarea documentaţie:
Paragraf 1
lista cu datele de identificare a fiecărei secţii de circulaţie pentru care solicită acordarea certificatului de siguranţă, în care se vor preciza:
litera a)
staţiile de cale ferată cap de secţie;
litera b)
staţiile de cale ferată intermediare;
litera c)
viteza maxima admisă de circulaţie;
litera d)
declivitatea maxima existenta;
litera e)
eventualele abateri de la gabaritul de libera trecere;
litera f)
lungimea - distanta în km a secţiei;
litera g)
raza curbei minime;
Paragraf 2
categoriile de mărfuri ce urmează a fi transportate pe fiecare secţie/ruta de circulaţie nominalizată;
Paragraf 3
lista cu datele de identificare a materialului rulant de tracţiune de care dispune pentru efectuarea activităţilor de transport feroviar pe secţiile/rutele de circulaţie nominalizate, în care se vor preciza, pentru fiecare vehicul, următoarele:
litera a)
tipul vehiculului şi nr. de identificare;
litera b)
data construcţiei;
litera c)
puterea nominală;
litera d)
viteza maxima constructivă;
litera e)
sarcina maxima pe osie;
litera f)
datele ultimelor revizii şi reparaţii planificate - RK, RG, RR - şi denumirea unităţii care le-a efectuat;
litera g)
nr. şi data documentului de omologare tehnica de tip;
litera h)
denumirea proprietarului şi datele de înmatriculare a vehiculului;
Paragraf 4
lista cu datele de identificare a vagoanelor deţinute de solicitant ce urmează a fi utilizate la efectuarea transporturilor pentru care a solicitat certificatul de siguranţă, specificand, pentru fiecare vehicul, următoarele date:
litera a)
nr. şi seria de identificare;
litera b)
data construcţiei;
litera c)
datele ultimelor reparaţii planificate - RK, RG, RP şi denumirea unităţii care le-a efectuat;
litera d)
nr. şi data documentelor de omologare tehnica de tip, pentru fiecare tip de vehicul;
litera e)
denumirea proprietarului şi datele de înmatriculare a vehiculului;
litera f)
viteza maxima de circulaţie;
litera g)
raza minima de înscriere în cursa;
litera h)
tipul franei automate;
litera i)
nr. de osii;
litera j)
tipul boghiului, dacă este cazul;
litera k)
particularităţi constructive, dacă este cazul;
Paragraf 5
memoriul tehnic în care se vor menţiona:
litera a)
modul în care urmează a se executa manevrele de formare şi de descompunere a garniturilor de tren în staţiile cap de secţie şi, dacă este cazul în parcurs, datele de identificare a personalului propriu utilizat la efectuarea manevrelor, dacă este cazul;
litera b)
modul în care se vor executa reviziile tehnice obligatorii, prevăzute în reglementările specifice în vigoare, pentru vehiculele de remorcare şi vagoanele din garniturile de tren remorcate;
litera c)
modul în care este prevăzut să se procedeze în cazul producerii unor defecte accidentale în parcurs, care necesita scoaterea din compunerea trenurilor remorcate a vehiculelor defecte, inclusiv în cazul defectării vehiculului de remorcare;
litera d)
măsurile stabilite pentru transportul mărfurilor periculoase, dacă este cazul;
litera e)
modul de asigurare a insotirii trenurilor remorcate, dacă este cazul;
litera f)
modul de verificare a personalului de locomotiva şi de însoţire la intrarea în serviciu;
litera g)
modul de asigurare a condiţiilor pentru respectarea timpului de lucru maxim admis şi a timpului de odihnă pentru personalul de locomotiva, în conformitate cu reglementările specifice în vigoare;
litera h)
modul de alimentare cu combustibil a locomotivelor, dacă este cazul;
litera i)
modul de asigurare a controlului propriu cu privire la siguranţa circulaţiei;
litera j)
modul de asigurare a lucrărilor de întreţinere, revizie şi pregătire tehnica pentru vehiculele de remorcare şi vagoanele din compunerea trenurilor remorcate;
litera k)
modul de asigurare a efectuării repararii vehiculelor defectate accidental, cu precizarea datelor de identificare a centrelor - atelierelor de reparaţii preconizate a fi utilizate;
Paragraf 6
lista nominală cu personalul de locomotiva utilizat, precizând pentru fiecare:
litera a)
numele şi prenumele;
litera b)
anul naşterii;
litera c)
funcţia;
litera d)
vechimea în funcţie;
litera e)
nr. şi data documentului care atesta calificarea de mecanic de locomotiva;
litera f)
nr. şi data autorizaţiei în funcţie, cu precizarea tipului de locomotiva şi a tipului de serviciu care este autorizat;
litera g)
nr. şi data documentului prin care se atesta ca este apt medical şi psihologic;
litera h)
secţia de circulaţie pe care va fi folosit;
litera i)
nr. şi data ultimului document prin care se atesta ca a efectuat recunoaşterea secţiilor de circulaţie pentru care este nominalizat, eliberat conform reglementărilor în vigoare;
litera j)
centrul la care efectuează instruirea/verificarea periodică profesională;
litera k)
calificativul obţinut în ultimul an;
litera l)
sancţiuni primite în ultimii 2 ani de activitate, cu precizarea în ce au constat abaterile, dacă este cazul;
litera m)
desfaceri disciplinare ale contractului de muncă în perioada de activitate, cu precizarea abaterilor survenite şi a datei la care a fost sancţionat;
litera n)
nr. şi data documentului care atesta statutul de angajat - perioada determinata, nedeterminată;
litera o)
copii de pe documentele prevăzute la lit. f), g), i) şi n);
Paragraf 7
lista personalului propriu utilizat pentru întreţinerea şi revizia tehnica a materialului rulant, pentru manevra şi însoţire a trenurilor, dacă este cazul, precizând pentru fiecare:
litera a)
numele, prenumele, funcţia;
litera b)
vârsta;
litera c)
funcţia;
litera d)
vechimea în funcţie;
litera e)
nr. şi data documentului care atesta calificarea;
litera f)
nr. şi data documentului prin care se atesta ca este apt medical şi psihologic;
litera g)
nr. şi data autorizaţiei în funcţie;
litera h)
secţia de circulaţie pentru care va fi folosit, dacă este cazul;
litera i)
centrul în care efectuează instruirea periodică profesională;
litera j)
calificativul obţinut în ultimul an de activitate;
litera k)
sancţiuni primite în ultimii 2 ani de activitate, cu precizarea abaterilor, dacă este cazul;
litera l)
desfaceri disciplinare ale contractului de muncă în perioada de activitate, cu precizarea datei şi a abaterii;
litera m)
nr. şi data documentului care atesta statutul de angajat - perioada determinata, nedeterminată;
litera n)
copii de pe documentele prevăzute la lit. f), g) şi m).
Paragraf
Solicitantul, la cererea AFER, este obligat să prezinte documentele doveditoare privind datele menţionate mai sus, în original, şi să depună la AFER, după caz, copii de pe aceste documente.
ANX
Anexa D d
Paragraf
la norme
Paragraf
ANGAJAMENT
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit