AcasăDocument
ARANJAMENT din 22 iunie 2004
stand-by de tip preventiv dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, convenit la Bucureşti şi la Washington, prin Scrisoarea Primului-Ministru al României şi a Băncii Naţionale a României din 22 iunie 2004
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf 22
iunie 2004
Paragraf
Rodrigo de Rato
Paragraf
Director general
Paragraf
Fondul Monetar Internaţional
Paragraf
Washington, D.C. 20431
Paragraf
Stimate domnule de Rato,
Paragraf
Memorandumul de politici economice şi financiare (MEPF) ataşat prezintă înţelegerile la care s-a ajuns cu experţii Fondului Monetar Internaţional (Fondul) în contextul discuţiilor asupra unui program de 24 de luni, sprijinit printr-un aranjament stand-by cu acces la 250 milioane DST (24,27 procente din cotă), pe care intenţionăm să îl tratăm ca fiind de tip preventiv.
Paragraf
Pe durata programului anterior (2001-2003) dezechilibrele macroeconomice din cadrul economiei noastre au fost reduse, reformele structurale au avansat, iar produsul intern brut (PIB) şi investiţiile au crescut rapid. Am redus inflaţia de la 40 de procente la începutul anului 2001 la 14 procente la sfârşitul anului 2003, în conformitate cu ţintele din program. După o reducere puternică în anul 2002, deficitul contului curent s-a mărit în anul 2003, ca rezultat al creşterii rapide a creditului şi a salariilor, precum şi a importurilor aferente investiţiilor străine directe. Privatizarea şi reformele structurale au avansat, chiar dacă într-un ritm mai lent decât s-a prevăzut.
Paragraf
Obiectivele noastre macroeconomice principale sunt consolidarea stabilizării şi scăderea graduală a inflaţiei la o singură cifră până în anul 2006, menţinerea deficitului de cont curent sub 5 1/2 procente din PIB şi menţinerea gradului de acoperire a rezervelor la 3 1/2 luni de importuri. Mai mult, în conformitate cu angajamentul nostru puternic de aderare la Uniunea Europeană în anul 2007, intenţionăm să îmbunătăţim decisiv guvernanţa şi climatul de afaceri şi să finalizăm agenda de privatizare. MEPF specifică măsurile, dintre care unele sunt deja implementate, pentru îndeplinirea acestor obiective. Pe baza acestora solicităm aprobarea aranjamentului.
Paragraf
Guvernul este de părere că politicile stabilite în MEPF ataşat sunt adecvate pentru îndeplinirea programului şi asigură evoluţii macroeconomice sustenabile în perioada 2004-2006, însă va întreprinde şi alte măsuri ulterioare care pot deveni adecvate în acest scop. România se va consulta cu Fondul referitor la adoptarea acestor măsuri, şi anterior revizuirii politicilor cuprinse în MEPF, în conformitate cu politicile Fondului referitoare la asemenea consultări.
Paragraf
Cu stimă,
Paragraf
Adrian Năstase, Mugur Isărescu,
Paragraf
prim-ministru, guvernator,
Paragraf
Guvernul României Banca Naţională a României
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit