AcasăDocument
REGULAMENT din 12 octombrie 1970
privind predarea, colectarea şi valorificarea obiectelor textile scoase din uz şi a deşeurilor textile
În vigoare
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
ART
Articolul 1
Paragraf
Prin obiecte textile scoase din uz, în sensul prezentului regulament, se înţeleg:
Paragraf
- orice obiecte textile scoase din uz ca: efecte, lenjerie, cazarmament, precum şi orice bucăţi incomplete din acestea;
Paragraf
- zdrente, cîrpe noi şi uzate;
Paragraf
- resturi de articole tehnice ca: pisle, benzi etc.;
Paragraf
- capete de sfori, fringhii, chingi etc.;
Paragraf
- resturi de ambalaje textile.
Paragraf
Prin deşeuri textile, în sensul prezentului regulament, se înţeleg:
Paragraf
- deşeuri de filatura şi tesatorie de orice fel;
Paragraf
- deşeuri de la fabrici de confecţii de orice fel şi de tricotaje provenite de la croit;
Paragraf
- deşeuri de fire de la fabricile de tricotaje.
ART
Articolul 2
Paragraf
Prelucrarea resturilor textile de la organizaţiile, întreprinderile şi instituţiile de stat şi cooperatiste, precum şi achiziţionarea de la populaţie a acestora, se fac numai de către organizaţiile de colectare ale Ministerului Industriei Uşoare.
Paragraf
Organizaţiile de colectare ale Ministerului Industriei Uşoare pot acorda persoanelor fizice, în calitate de mandatari ai acestora, autorizaţii pentru achiziţionarea resturilor textile de la populaţie şi pentru stringerea lor de pe locurile de depunere a resturilor menajere.
ART
Articolul 3
Paragraf
Organizaţiile, întreprinderile şi instituţiile predatoare vor putea retine, ca material de sters, o cantitate de obiecte textile ce se va stabili împreună cu organul de colectare, care nu va putea depăşi 20% din cantitatea totală scoasa din uz, urmînd ca după utilizare şi aceasta să fie predată organului de colectare, cu excepţia Ministerului Forţelor Armate, Ministerului Afacerilor Interne şi Consiliului Securităţii Statului, la care cantităţile ce se vor putea retine se vor stabili anual prin protocol încheiat între aceste organe şi Ministerul Industrei Uşoare.
ART
Articolul 4
Paragraf
Deşeurile textile rezultate din procesul de producţie al unităţilor din subordinea Ministerului Industriei Uşoare vor fi folosite cu prioritate şi în limita necesităţilor de către unitatea în care s-au produs, iar restul se va valorifica la alte unităţi.
Paragraf
Deşeurile textile rezultate din procesul de producţie al unităţilor aparţinînd altor ministere şi organe centrale ale administraţiei de stat, precum şi comitetelor executive ale consiliilor populare, se vor preda obligatoriu, la preţurile în vigoare, organizaţiilor de colectare ale Ministerului Industrei Uşoare.
ART
Articolul 5
Paragraf
Preţurile de achiziţie ale obiectelor textile scoase din uz şi ale deşeurilor textile de la organizaţiile, întreprinderile şi instituţiile de stat şi cooperatiste sînt cele stabilite de Ministerul Industriei Uşoare.
ART
Articolul 6
Paragraf
Pentru stimularea urmăririi, recuperării, sortarii şi predării obiectelor textile scoase din uz şi a deşeurilor textile, unităţile predatoare vor constitui un fond de recompensa de pînă la 20% din valoarea încasată, din care vor fi acordate recompense personalului care participa efectiv şi se evidenţiază în aceasta activitate.
Paragraf
Constituirea fondului şi acordarea recompenselor se vor efectua pe baza unui regulament emis de Ministerul Industriei Uşoare, cu avizul Ministerului Muncii şi Ministerului Finanţelor.
ART
Articolul 7
Paragraf
Ministerele, celelalte organe centrale ale administraţiei de stat şi comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti vor stabili răspunderea salariaţilor din unităţile în subordine, cu privire la colectarea şi predarea obiectelor textile scoase din uz şi a deşeurilor textile şi pentru valorificarea raţională a acestora.
ART
Articolul 8
Paragraf
Organizaţiile Uniunii Tineretului Comunist, de pionieri, de femei, precum şi comitetele de strada şi comitetele asociaţiilor de locatari, vor putea organiza acţiuni de colectare a resturilor textile din gospodăriile populaţiei şi vor fi predate organizaţiilor de colectare, iar sumele încasate din aceste activităţi vor putea fi utilizate pentru diverse acţiuni social-culturale ale acestora.
Vrei mai mult?
Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.
Începe gratuit