RO
AcasăDocument

ORDIN nr. 189 din 13 iunie 2001

pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind condiţiile de sănătate pentru producerea şi comercializarea carnii de melc şi a pulpelor de broasca

Abrogat
Emitent:MINISTERUL AGRICULTURII
Publicat:13.06.2001
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
Paragraf
Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor,
Paragraf
în temeiul prevederilor art. 31 alin. 1 şi 2 din Legea sanitară veterinara nr. 60/1974, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Paragraf
în baza Hotărârii Guvernului nr. 12/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 440/2001,
Paragraf
vazand Referatul de aprobare nr. 140.758 din 30 mai 2001, întocmit de Agenţia Naţionala Sanitară Veterinara,
Paragraf
emite următorul ordin:
ART

Articolul 1

Paragraf
Se aprobă Norma sanitară veterinara privind condiţiile de sănătate pentru producerea şi comercializarea carnii de melc şi a pulpelor de broasca, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART

Articolul 2

Paragraf
Agenţia Naţionala Sanitară Veterinara, instituţiile centrale de profil şi direcţiile sanitare veterinare judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART

Articolul 3

Paragraf
Agenţia Naţionala Sanitară Veterinara va controla modul de aplicare a prevederilor prezentului ordin.
ART

Articolul 4

Paragraf
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Paragraf
Ministrul agriculturii,
Paragraf
alimentaţiei şi pădurilor,
Paragraf
Ilie Sarbu
ANX

Anexa 1

Paragraf
NORMA SANITARĂ VETERINARA
Paragraf
privind condiţiile de sănătate pentru producerea şi comercializarea
Paragraf
carnii de melc şi a pulpelor de broasca
CAPITOL

Capitolul 1 Dispoziţii generale

ART

Articolul 1

Paragraf
Prezenta norma sanitară veterinara stabileşte condiţiile sanitare veterinare pentru producerea şi comercializarea carnii de melc şi a pulpelor de broasca.
CAPITOL

Capitolul 2 Definiţii

ART

Articolul 2

Paragraf
În sensul prezentei norme sanitare veterinare se înţelege prin:
litera a)
melci - gasteropodele terestre Helix pomatia Linne, Helix aspersa Muller, Helix lucorum şi speciile care aparţin familiei de Achatinidae;
litera b)
pulpe de broasca - partea posterioară a corpului, separată printr-o secţiune transversala în spatele picioarelor anterioare, eviscerata şi jupuita de piele, provenită de la speciile Rana ssp. (familia Ranidae), prezentată în stare proaspăta, congelata sau prelucrata.
CAPITOL

Capitolul 3 Condiţii sanitare veterinare pentru producerea şi comercializarea melcilor

ART

Articolul 3

Paragraf
Autoritatea veterinara competenţa admite comercializarea pentru consumul uman a melcilor scoşi din cochilie, preparati sau conservati, numai dacă provin din întreprinderi care:
litera a)
îndeplinesc prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare;
litera b)
sunt aprobate şi controlate de către autoritatea veterinara conform prevederilor legale în vigoare;
litera c)
au implementat un sistem de autocontrol.
ART

Articolul 4

Paragraf
Melcii la care în urma controalelor organoleptice executate pe probe de produse se constată că sunt improprii pentru consumul uman se denatureaza astfel încât sa nu poată fi reutilizati.
ART

Articolul 5

Paragraf
În vederea obţinerii carnii de melc decochiliate unităţile, în funcţie de operaţiunile pe care le executa, dispun de spaţii pentru:
litera a)
recepţia şi depozitarea melcilor vii;
litera b)
spalarea, blansarea sau fierberea, scoaterea din cochilii şi fasonarea;
litera c)
tratarea termica, după caz, a carnii de melc;
litera d)
depozitarea şi, dacă este necesar, spalarea şi tratarea cochiliilor;
litera e)
depozitarea materialelor de ambalare şi preambalare;
litera f)
preambalarea sau ambalarea carnii de melc;
litera g)
depozitarea produselor finite în spaţiile de refrigerare.
ART

Articolul 6

Paragraf
După scoaterea din cochilii se indeparteaza hepatopancreasul şi se controlează melcii înaintea fierberii, cei morţi fiind excluşi de la preparare.
ART

Articolul 7

Paragraf
Întreprinderile în care se obţin melci preparati, în funcţie de gama operaţiunilor pe care le executa, dispun de spaţii pentru:
litera a)
depozitarea carnii de melc scoase din cochilii în spaţii frigorifice;
litera b)
depozitarea cochiliilor curate;
litera c)
depozitarea ingredientelor alimentare;
litera d)
pregătirea compoziţiei pentru umplere;
litera e)
fierberea şi racirea;
litera f)
umplerea cochiliilor şi ambalarea într-o încăpere cu temperatura controlată;
litera g)
congelarea, dacă este cazul;
litera h)
depozitarea produselor finite în spaţii frigorifice.
Paragraf
Carnea de melc folosită pentru umplerea cochiliilor înainte de tratarea termica îndeplineşte aceleaşi condiţii ca şi carnea de melc scoasa din cochilie.
ART

Articolul 8

Paragraf
În scopul protejării sănătăţii publice se efectuează examene de laborator conform prevederilor programului aprobat de autoritatea veterinara competenţa.
ART

Articolul 9

Paragraf
Melcii se ambaleaza, se depozitează şi se transporta în condiţiile de igiena prevăzute de normele sanitare veterinare în vigoare.
ART

Articolul 10

Paragraf
Ambalajele pentru melci poarta o marca de identificare care cuprinde:
litera a)
numele sau initialele tarii producătoare, cu majuscule;
litera b)
numele şi numărul de autorizare veterinara a întreprinderii;
litera c)
inscripţia "CONTROLAT VETERINAR", în limba română, cu majuscule, pentru produsele destinate pieţei interne, şi în limba engleza sau franceza pentru produsele destinate exportului.
Paragraf
În cazul importurilor, materialele în care au fost preambalati şi ambalati melci scoşi din cochilie, preparati sau conservati poarta numele sau codul ISO al tarii de origine, numele şi numărul de autorizare veterinara ale întreprinderii producătoare, tipărite.
Paragraf
Importul melcilor scoşi din cochilie, preparati sau conservati trebuie să fie însoţit de certificat de sănătate.
CAPITOL

Capitolul 4 Condiţii specifice pentru producerea, comerţul şi importul pulpelor de broasca destinate consumului uman

ART

Articolul 11

Paragraf
Autoritatea veterinara competenţa admite comercializarea pentru consumul public a pulpelor de broasca numai dacă:
litera a)
provin de la broaste tăiate, sangerate, preparate şi, după necesitaţi, refrigerate, congelate, ambalate şi depozitate în întreprinderi care îndeplinesc prevederile normelor sanitare veterinare în vigoare;
litera b)
sunt obţinute în unităţi aprobate şi controlate de autoritatea veterinara competenţa conform prevederilor legislaţiei sanitare veterinare în vigoare şi care au implementat un sistem de autocontrol.
ART

Articolul 12

Paragraf
Pulpele de broasca sunt supuse controalelor organoleptice pe probe de produse recoltate conform prevederilor legale în vigoare, iar cele care nu sunt apte pentru consumul uman se indeparteaza şi se denatureaza astfel încât sa nu poată fi reutilizate.
ART

Articolul 13

Paragraf
Întreprinderile deţin o încăpere specială ce corespunde legislaţiei sanitare veterinare în vigoare pentru spalarea şi păstrarea broaştelor vii, taierea şi sangerarea acestora. Broastele găsite moarte înainte de tăiere se exclud de la consumul uman.
ART

Articolul 14

Paragraf
Imediat după preparare pulpele de broasca se spala din abundenta cu apa potabilă şi imediat se refrigereaza la temperatura de topire a ghetii, se prelucreaza sau se congeleaza la cel puţin -18°C.
ART

Articolul 15

Paragraf
Prelucrarea pulpelor de broasca se realizează în conformitate cu prevederile sanitare veterinare în vigoare.
ART

Articolul 16

Paragraf
Pentru protecţia sănătăţii publice produsele se supun examenului microbiologic pe probe reprezentative, recoltate conform programului aprobat de autoritatea veterinara competenţa.
ART

Articolul 17

Paragraf
Pulpele de broasca sunt preambalate, depozitate şi transportate în condiţii de igiena prevăzute de normele sanitare veterinare în vigoare.
Paragraf
Ambalajele şi containerele pentru pulpele de broasca trebuie să poarte o marca de identificare care să cuprindă următoarele:
litera a)
numele sau initialele tarii producătoare, cu majuscule, pentru produsele destinate exportului;
litera b)
numele şi numărul de autorizare sanitară veterinara a întreprinderii;
litera c)
inscripţia "CONTROLAT VETERINAR", în limba română, cu majuscule, pentru produsele destinate pieţei interne, şi în limba engleza sau franceza pentru produsele destinate exportului.
ART

Articolul 18

Paragraf
În cazul importurilor materialele în care au fost preambalate şi ambalate pulpele de broasca trebuie să poarte numele sau codul ISO al tarii de origine şi numărul de autorizare veterinara al întreprinderii producătoare tipărit.
Paragraf
Fiecare transport de pulpe de broasca provenit din import trebuie să fie însoţit de certificat de sănătate.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031