RO
AcasăDocument

STATUT din 15 septembrie 1971

Băncii de Investiţii

În vigoare
Emitent:CONSILIUL DE STAT
Publicat:15.09.1971
Versiune:unica
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
CAPITOL

Capitolul 1 Dispoziţii generale

ART

Articolul 1

Paragraf
Banca de Investiţii, instituţie bancară specializată de stat, îşi desfăşoară activitatea sub conducerea generală a Ministerului Finanţelor, în baza Decretului nr. 125/1970 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Investiţii, aprobat prin Legea nr. 22/1970, cu modificările ulterioare şi a prezentului statut.
ART

Articolul 2

Paragraf
Banca de Investiţii asigura finanţarea, creditarea şi decontarea investiţiilor pentru organizaţiile de stat din industrie, construcţii, transporturi, telecomunicaţii, circulaţia mărfurilor, gospodăria comunală şi de locuinţe, învăţămînt, cultura şi arta, ştiinţa, ocrotirea sănătăţii, cultura fizica, administraţia de stat şi alte organizaţii de stat, precum şi pentru organizaţiile cooperaţiei meşteşugăreşti şi ale cooperaţiei de consum şi alte organizaţii obşteşti, cu excepţia investiţiilor organizaţiilor de stat din subordinea Ministerului Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Apelor şi a organizaţiilor cooperatiste din agricultura.
Paragraf
Banca de Investiţii asigura de asemenea, finanţarea, creditarea şi decontarea activităţii de producţie în construcţii, proiectare, cercetări şi prospecţiuni geologice, inclusiv forajul, pentru organizaţiile socialiste care au conturi deschise la aceasta banca.
ART

Articolul 3

Paragraf
Banca de Investiţii exercita controlul bancar asupra îndeplinirii de investiţii şi de punere în funcţiune, a planurilor de producţie şi financiare, asupra folosirii fondurilor de investiţii, cu eficienta şi potrivit destinaţiei, precum şi asupra respectării disciplinei operaţiilor bancare şi utilizării mijloacelor proprii şi împrumutate de către organizaţiile socialiste din domeniul sau de activitate.
ART

Articolul 4

Paragraf
În activitatea sa, Banca de Investiţii asigura aplicarea legilor, decretelor şi hotărârilor Consiliului de Miniştri.
Paragraf
În scopul îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin, Banca de Investiţii colaborează cu Comitetul de Stat al Planificarii, cu ministerele, celelalte organe centrale, cu Banca Naţionala a Republicii Socialiste România şi cu celelalte instituţii bancare specializate.
ART

Articolul 5

Paragraf
Banca de Investiţii este persoana juridică, titulara de plan. Sediul Băncii de Investiţii este în municipiul Bucureşti. Ea are sucursale, filiale şi agenţii.
CAPITOL

Capitolul 2 Fondurile Băncii de Investiţii

ART

Articolul 6

Paragraf
Banca de Investiţii are următoarele fonduri: fondul statutar, fondul de rezerva, fondul mijloacelor fixe, fondul de amortizare şi fonduri speciale.
Paragraf
Fondul statutar este de 700.000.000 lei şi constituie garanţia angajamentelor băncii.
Paragraf
Fondul de rezerva se formează din beneficiile proprii pînă la limita fondului statutar şi are aceeaşi destinaţie ca şi acesta. Fondul de rezerva poate fi utilizat şi pentru acoperirea unor eventuale pierderi rezultând din operaţiile băncii, în condiţiile legii; fondul de rezerva utilizat pentru acoperirea unor pierderi se reconstituie din beneficii.
Paragraf
Fondul mijloacelor fixe reprezintă valoarea mijloacelor fixe aflate în administrarea directa a băncii.
Paragraf
Fondul de amortizare se constituie din cotele de amortizare aplicate asupra valorii mijloacelor fixe şi se foloseşte potrivit legii.
Paragraf
Fondurile speciale se constituie pe baza legii şi pot fi utilizate numai potrivit scopurilor pentru care au fost create.
CAPITOL

Capitolul 3 Mijloacele băneşti utilizate pentru finanţare şi creditare

ART

Articolul 7

Paragraf
Pentru investiţiile centralizate care se finanţează, se utilizează mijloacele organizaţiilor socialiste provenite din beneficii, din amortizarea şi lichidarea fondurilor fixe, din alte surse, precum şi din alocaţiile de la buget, destinate acestui scop, stabilite prin plan.
Paragraf
Organizaţiile socialiste virează la Banca de Investiţii mijloacele destinate finanţării investiţiilor centralizate, în limitele şi la termenele prevăzute de dispoziţiile legale. Sumele depuse se păstrează în conturile de resurse deschise la banca şi se folosesc numai în acest scop.
Paragraf
Alocaţiile de la bugetul republican se asigura de către Ministerul Finanţelor, iar cele de la bugetele locale de către comitetele executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti şi se pun la dispoziţia băncii, potrivit eşalonării realizării planului de investiţii, în limita prevederilor din bugetul republican şi bugetele locale.
ART

Articolul 8

Paragraf
Pentru investiţiile centralizate care se crediteaza, precum şi pentru creditarea utilajelor în stoc şi în curs de montaj, se utilizează fondurile puse la dispoziţie, cu aceasta destiatie, de la bugetul de stat.
ART

Articolul 9

Paragraf
Pentru finanţarea investiţiilor necentralizate ale organizaţiilor socialiste se utilizează fondurile constituite, potrivit legii, şi depuse de unităţile respective, la banca, în acest scop.
ART

Articolul 10

Paragraf
Pentru creditarea producţiei organizaţiilor de construcţii, foraj, cercetare-proiectare şi prospecţiuni geologice, Banca de Investiţii foloseşte fondul statutar şi fondul de rezerva, mijloacele băneşti existente în conturile deschise la banca ale acestor organizaţii şi fondurile destinate finanţării şi creditarii investiţiilor, temporar disponibile. Atunci cînd aceste resurse sînt insuficiente, ele se pot completa, potrivit legii, din alte fonduri puse la dispoziţie de la bugetul de stat, precum şi din credite acordate de Banca Naţionala a Republicii Socialiste România.
CAPITOL

Capitolul 4 Atribuţiile Băncii de Investiţii

ART

Articolul 11

Paragraf
Banca de Investiţii îşi exercită atribuţiile prevăzute în prezentul statut cu privire la activitatea organizaţiilor socialiste menţionate la art. 2.
SECTIUNE

Secţiunea 1 Atribuţii privind constituirea şi mobilizarea resurselor destinate finanţării investiţiilor

ART

Articolul 12

Paragraf
Banca de Investiţii urmăreşte, potrivit legii, constituirea resurselor destinate finanţării investiţiilor centralizate, din beneficii, amortizari şi alte surse, precum şi depunerea acestora la banca, în termenele stabilite, în vederea asigurării continuităţii plăţii investiţiilor realizate.
ART

Articolul 13

Paragraf
Banca de Investiţii participa la elaborarea proiectelor planurilor de finanţare şi creditare a investiţiilor de către ministerele, celelalte organe centrale şi locale ale administraţiei de stat, precum şi de către organizaţiile socialiste subordonate acestora, urmărind, la întocmirea şi pe parcursul realizării lor, mobilizarea resurselor interne şi utilizarea mijloacelor potrivit destinaţiei stabilite prin plan.
ART

Articolul 14

Paragraf
La organizaţiile economice de stat, Banca de Investiţii verifica, potrivit legii, justa calculare a amortizarii fondurilor fixe, urmărind cuprinderea integrală a valorii acestora, determinarea corecta a încadrării lor pe categorii şi durate de serviciu normate, precum şi vărsarea la termenele stabilite a amortizarii datorate.
SECTIUNE

Secţiunea 2 Atribuţii privind analiza şi avizarea investiţiilor

ART

Articolul 15

Paragraf
Banca de Investiţii participa, cu Ministerul Finanţelor, la analiza şi avizarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiilor, care - potrivit legii - intră în competenţa de aprobare a Consiliului de Miniştri.
ART

Articolul 16

Paragraf
Banca de Investiţii analizează şi avizează indicatorii de eficienta economică la investiţiile din competenţa de aprobare a ministerelor, celorlalte organe centrale, comitetelor executive ale consiliilor populare judeţene şi al municipiului Bucureşti, centralelor industriale, celorlalte organizaţii cu statut de centrala, întreprinderilor şi a altor organizaţii economice şi bugetare.
ART

Articolul 17

Paragraf
În scopul elaborării avizului la investiţiile din competenţa de aprobare a ministerelor, celorlalte organe centrale şi locale ale administraţiei de stat, precum şi a organizaţiilor socialiste subordonate acestora, Banca de Investiţii analizează indicatorii tehnico-economici privind: valoarea investiţiei, volumul şi ponderea lucrărilor de construcţii în valoarea totală a investiţiei, durata de realizare, investiţia specifică, preţul de cost pe unitatea de produs şi cheltuieli de producţie la 1.000 lei producţie marfa, durata şi termenele de realizare a principalilor indicatori tehnico-economici proiectati, durata de recuperare a investiţiei totale, rentabilitatea, eficienta la export a produselor sau serviciilor ce se realizează ca urmare a investiţiei respective şi alţi indicatori, potrivit dispoziţiilor legale; analizează fundamentarea şi nivelul acestora comparativ cu indicatorii normati sau realizaţi la obiective de investiţii similare şi urmăreşte ca investiţia supusă avizării să asigure îmbunătăţirea activităţii economice a unităţii în care aceasta se va realiza. De asemenea, urmăreşte eliminarea din documentaţia tehnico-economică a cheltuielilor care nu au o baza legală şi nu se justifica economic.
Paragraf
În vederea efectuării analizei, banca colaborează cu organele de avizare ale titularului şi beneficiarului, care îi remit - odată cu documentaţia supusă analizei - punctul lor de vedere asupra obiectivului ce se propune a se executa.
ART

Articolul 18

Paragraf
La investiţiile pe care le analizează şi avizează în vederea creditarii, Banca de Investiţii urmăreşte, pe lîngă obiectivele enumerate la art. 17, justificarea de către beneficiarii de credite a necesităţii şi oportunităţii investiţiilor solicitate, executarea şi recuperarea lor în termene scurte, potrivit duratelor aprobate, precum şi asigurarea bazei de materii prime şi materiale şi desfacerea produselor.
ART

Articolul 19

Paragraf
Banca de Investiţii organizează la unităţile sale, potrivit legii, efectuarea analizei şi avizării indicatorilor de eficienta economică pentru investiţiile din competenţa titularilor de plan de stat şi organizaţiilor subordonate acestora şi răspunde de conţinutul avizului dat, de emiterea acestuia în termenele stabilite şi urmăreşte modul cum se respecta măsurile stabilite la avizare, în caz de abateri aplicând dispoziţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare.
ART

Articolul 20

Paragraf
Banca de Investiţii avizează investiţiile numai dacă titularii sau beneficiarii au respectat prevederile legii referitoare la justificarea necesităţii şi oportunităţii, fundamentarea indicatorilor şi încadrarea acestora în indicatorii normati şi fac dovada ca, pentru investiţia ce se solicita, este asigurata baza de materii prime şi desfacerea produselor şi ca investiţia respectiva conduce la îmbunătăţirea activităţii economice a unităţii în care se va realiza.
ART

Articolul 21

Paragraf
Eventualele divergenţe în legătură cu avizul Băncii de Investiţii, neconciliate între unităţile băncii şi beneficiarii de investiţii, se rezolva de organele ierarhic superioare.
SECTIUNE

Secţiunea 3 Atribuţii privind finanţarea şi creditarea investiţiilor

ART

Articolul 22

Paragraf
Banca de Investiţii organizează şi efectuează, în limita planului, documentaţiei tehnico-economice şi potrivit legii, operaţiile de finanţare şi creditare a investiţiilor centralizate pentru organizaţiile socialiste, cu cont la unităţile sale.
Paragraf
La admiterea la finanţare sau creditare, banca verifica dacă investiţia este cuprinsă în plan, documentaţia tehnico-economică este aprobată, iar graficul de eşalonare este întocmit şi însuşi potrivit legii şi asigura respectarea duratelor de execuţie aprobate şi a termenului de punere în funcţiune planificat.
Paragraf
De asemenea, urmăreşte respectarea celorlalte dispoziţii legale cu privire la începerea şi execuţia lucrărilor de investiţii, a căror verificare îi revine ca sarcina, potrivit legii.
Paragraf
Banca de Investiţii este în drept sa nu admită finanţarea şi creditarea acelor investiţii la care titularii şi beneficiarii nu respecta dispoziţiile legale cu privire la începerea lucrărilor.
Paragraf
Pe parcursul finanţării şi creditarii, Banca de Investiţii urmăreşte şi răspunde ca fondurile puse la dispoziţia beneficiarilor să fie eliberate, pe măsura realizării investiţiilor, cu respectarea prevederilor de plan şi în limita devizului general, a documentaţiei aprobate şi a resurselor constituite.
ART

Articolul 23

Paragraf
Pe parcursul realizării lucrărilor, în cazul investiţiilor ce se finanţează, Banca de Investiţii acorda, potrivit legii, credite în scopul achizionarii utilajelor şi instalaţiilor care necesita montaj, a materialelor, a pieselor de schimb şi obiectelor de inventar de mica valoare sau scurta durata, de prima dotare, precum şi în scopul acoperirii cheltuielilor necesare efectuării probelor tehnologice, în vederea executării şi intrării lor în exploatare la termenele şi în condiţiile stabilite prin documentaţia aprobată.
Paragraf
De asemenea, poate acorda credite, potrivit legii, în contul fondurilor planificate pentru finanţarea investiţiilor, atunci cînd - în cursul anului - se devanseaza executarea unor investiţii prevăzute în plan.
ART

Articolul 24

Paragraf
Banca de Investiţii organizează şi efectuează, în limitele şi condiţiile stabilite de lege, finanţarea investiţiilor necentralizate ale organizaţiilor de stat, precum şi ale organizaţiilor cooperaţiei meşteşugăreşti, ale cooperaţiei de consum şi ale altor organizaţii obşteşti.
Paragraf
În efectuarea operaţiilor de finanţare, ea urmăreşte ca eliberarea sumelor solicitate să se facă în limita prevederilor documentaţiei legal aprobate şi a resurselor constituite.
ART

Articolul 25

Paragraf
Pentru organizaţiile de construcţii, foraj, cercetare-proiectare şi de prospecţiuni geologice, Banca de Investiţii acorda credite în vederea realizării lucrărilor de mica mecanizare, precum şi pentru alte lucrări productive. De asemenea, în condiţiile şi în limitele stabilite prin lege, acorda credite pentru astfel de lucrări şi altor organizaţii de stat.
ART

Articolul 26

Paragraf
Banca de Investiţii acorda credite pe termen lung organizaţiilor cooperaţiei meşteşugăreşti, ale cooperaţiei de consum şi altor organizaţii obşteşti, potrivit legii, şi în limita sumelor stabilite anual prin bugetul de stat, pentru realizarea de investiţii.
ART

Articolul 27

Paragraf
Banca de Investiţii acorda, în condiţiile stabilite de lege, şi alte credite pentru investiţii.
ART

Articolul 28

Paragraf
Creditele pentru investiţii se acordă pe bază de acte de împrumut, bunurile procurate din credite constituind de drept garanţia băncii, pînă la rambursarea acestora.
ART

Articolul 29

Paragraf
Pentru operaţiile de finanţare şi creditare a investiţiilor, Banca de Investiţii percepe comisioane şi dobânzi, potrivit dispoziţiilor legale.
SECTIUNE

Secţiunea 4 Atribuţii privind creditarea activităţii de producţie a organizaţiilor de construcţii, foraj, cercetare-proiectare şi de prospecţiuni geologice

ART

Articolul 30

Paragraf
Banca de Investiţii organizează şi efectuează, în limita planului şi potrivit dispoziţiilor legale, operaţiile de creditare pe termen scurt a activităţii de producţie din sectoarele de construcţii, proiectare, cercetări şi prospecţiuni geologice, inclusiv foraj, precum şi a altor activităţi ce intră în domeniul sau de creditare. Ea acorda credite organizaţiilor economice din aceste sectoare de activitate pentru:
Paragraf
- constituirea de stocuri şi efectuarea de cheltuieli de producţie şi de circulaţie, care nu sînt finanţate cu mijloacele circulante proprii, necesare îndeplinirii sarcinilor de plan;
Paragraf
- executarea de lucrări şi fabricarea de produse peste plan, în condiţiile prevăzute de lege, diversificarea şi îmbunătăţirea calităţii producţiei, precum şi pentru alte acţiuni cu eficienta economică;
Paragraf
- lucrări executate, servicii prestate şi mărfuri livrate;
Paragraf
- cheltuieli de reparaţii capitale;
Paragraf
- alte scopuri prevăzute de dispoziţiile legale.
Paragraf
Banca de Investiţii acorda, de asemenea, credite organizaţiilor de construcţii, foraj, cercetare-proiectare şi prospecţiuni geologice pentru cheltuielile pe care acestea le fac în ţara, în vederea executării de lucrări, prestări de servicii sau livrări de mărfuri, în străinătate, potrivit legii.
ART

Articolul 31

Paragraf
Creditele se acordă potrivit legii şi normelor de creditare, pe baza planului de credite pe termen scurt aprobat de Consiliul de Miniştri. Banca de Investiţii întocmeşte proiectul planului de credite pe termen scurt, în colaborare cu ministerele şi celelalte organe centrale, pe baza propunerilor beneficiarilor de credite şi a unităţilor sale teritoriale, după care acesta se prezintă Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România, pentru a fi cuprins în proiectul planului de credite pe termen scurt, ce se supune aprobării Consiliului de Miniştri. Banca de Investiţii colaborează cu Banca Naţionala a Republicii Socialiste România la elaborarea şi definitivarea proiectului planului de credite pe termen scurt pe întreaga economie.
Paragraf
La stabilirea plafoanelor de credite şi la acordarea creditelor, banca urmăreşte accelerarea vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante şi creşterea eficientei activităţii unităţilor economice.
Paragraf
Creditele se acordă în mod direct, în scop determinat, pe bază de acte de împrumut, în condiţiile garantarii lor integrale, prin gaj de valori materiale şi cu resurse financiare prevăzute a se realiza în perioadele viitoare şi a rambursarii lor în termenele stabilite prin actele de împrumut.
Paragraf
Banca de investiţii stabileşte, potrivit dispoziţiilor legale, modul de constituire a gajului, condiţiile în care bunurile care constituie garanţie creditelor rămîn în păstrarea organizaţiilor beneficiare de credit, precum şi modalitatea în care ele pot dispune de aceste bnuri.
ART

Articolul 32

Paragraf
Termenele de rambursare a creditelor se stabilesc în funcţie de miscarea planificata a valorilor materiale şi a cheltuielilor de producţie şi circulaţie, fără ca perioada de creditare să depăşească 12 luni, cu excepţiile prevăzute de lege.
ART

Articolul 33

Paragraf
Pentru organizaţiile socialiste în activitatea cărora se menţin lipsuri în gospodărirea mijloacelor materiale şi băneşti, din care cauza ajung în situaţia de a nu se încadra în nivelul fondurilor normale aprobate, Banca de Investiţii aplica, potrivit legii, măsuri restrictive de creditare.
ART

Articolul 34

Paragraf
Pentru creditele obţinute de la banca, beneficiarii plătesc dobânzile stabilite prin dispoziţiile legale.
SECTIUNE

Secţiunea 5 Atribuţii privind decontările şi plăţile în numerar

ART

Articolul 35

Paragraf
Mijloacele băneşti ale organizaţiilor socialiste destinate, potrivit legii, finanţării investiţiilor, precum şi cele ale organizaţiilor socialiste a căror activitate se finanţează şi crediteaza de către Banca de Investiţii, se păstrează în mod obligatoriu în conturile deschise la aceasta banca.
Paragraf
Titularii de cont efectuează încasările şi plăţile numai prin aceste conturi. Se exceptează sumele care, potrivit legii, pot fi păstrate în casa şi cele care pot fi folosite din încasări pentru efectuarea plăţilor în numerar.
ART

Articolul 36

Paragraf
Conturile ce se deschid organizaţiilor socialiste la unităţile băncii şi modul de funcţionare a acestor conturi se stabilesc prin instrucţiunile băncii, afară de cazul cînd prin lege se dispune altfel.
ART

Articolul 37

Paragraf
Banca de Investiţii poate deschide conturi persoanelor juridice, altele decât organizaţiile socialiste, precum şi persoanelor fizice.
ART

Articolul 38

Paragraf
Banca de Investiţii efectuează decontările în conformitate cu prevederile legale şi normele de decontare; ea urmăreşte ca organizaţiile socialiste sa folosească acele forme şi instrumente de decontare care să asigure încasarea într-un termen cat mai scurt a contravalorii lucrărilor executate, serviciilor prestate sau produselor livrate, putând dispune folosirea celor mai corespunzătoare forme şi instrumente de decontare.
Paragraf
Banca este în drept sa refuze decontarea cheltuielilor în cazurile în care se încalcă legea.
ART

Articolul 39

Paragraf
Banca de Investiţii organizează şi efectuează operaţiile în legătură cu eliberarea fondurilor necesare plăţii salariilor şi celorlalte plati în numerar, pentru organizaţiile socialiste care au conturile deschise la unităţile sale, urmărind întărirea disciplinei de încasări şi plati şi respectarea dispoziţiilor legale care reglementează efectuarea plăţilor în numerar.
Paragraf
Operaţiile de casa pentru titularii de cont se efectuează, pe bază de convenţii, de unităţile Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România.
Paragraf
Banca de Investii colaborează cu Banca Naţionala a Republicii Socialiste România la elaborarea planului de casa pe întreaga economie, ce se prezintă spre aprobarea Consiliului de Miniştri.
Paragraf
Banca de Investiţii analizează modul de realizare a încasărilor şi plăţilor de către organizaţiile socialiste din domeniul sau de activitate şi acţionează, împreună cu Banca Naţionala a Republicii Socialiste România, pentru realizarea sarcinilor ce decurg din planul de casa şi pentru încadrarea evoluţiei numerarului în limitele aprobate.
ART

Articolul 40

Paragraf
Banca de Investiţii urmăreşte realizarea, de către organizaţiile socialiste titulare de cont, a veniturilor cuvenite bugetului de stat şi virarea acestora, la termenele stabilite, potrivit legii, în conturile bugetului, deschise la Banca Naţionala a Republicii Socialiste România.
Paragraf
Ea eliberează, potrivit legii, mijloacele băneşti necesare pentru acoperirea cheltuielilor unităţilor bugetare, în limita disponibilului din conturile acestora, deschise la unităţile sale.
ART

Articolul 41

Paragraf
Titularii de cont sînt obligaţi ca în termenele prevăzute de normele de decontare sa reclame eventualele neinregistrari sau înregistrări eronate ale operaţiunilor în conturi.
ART

Articolul 42

Paragraf
Banca de Investiţii şi unităţile sale îşi păstrează disponibilităţile în conturi deschise la Banca Naţionala a Republicii Socialiste România.
Paragraf
Operaţiile prin aceste conturi se efectuează potrivit convenţiei între cele doua bănci.
SECTIUNE

Secţiunea 6 Atribuţiile privind controlul bancar

ART

Articolul 43

Paragraf
Banca de Investiţii efectuează controlul în organizaţiile socialiste care au conturile deschise la unităţile sale, urmărind folosirea, potrivit destinaţiei stabilite prin plan şi cu maximum de eficienta, a fondurilor proprii, a celor împrumutate, precum şi a celor puse la dispoziţiile de la buget.
ART

Articolul 44

Paragraf
Banca de Investiţii exercita controlul strâns legat de operaţiile pe care organizaţiile socialiste le efectuează în mod curent prin banca, în legătură cu formatea resurselor destinate finanţării investiţiilor, finanţarea, creditarea şi decontarea investiţiilor, finanţarea, creditarea şi decontările producţiei organizaţiilor de construcţii, foraj, cercetare-proiectare şi prospecţiuni geologice, eliberarea fondurilor de salarii şi pentru alte plati, realizarea veniturilor de stat şi celelalte sarcini specifice, prevăzute în statut.
ART

Articolul 45

Paragraf
La unităţile beneficiare de investiţii, precum şi pe santiere, Banca de Investiţii, pe lîngă atribuţiile menţionate în secţiunile 1-5 din prezentul capitol, exercita controlul bancar, urmărind:
litera a)
folosirea, potrivit destinaţiei prevăzute în plan şi cu respectarea documentaţiei tehnico-materiale, a fondurilor puse la dispoziţia acestora pentru finanţarea şi creditarea investiţiilor;
litera b)
îndeplinirea planului de investiţii şi de punere în funcţiune, analizând stadiul elaborării studiilor tehnico-economice şi a proiectelor de execuţie, încheierea contractelor pentru realizarea lucrărilor de construcţii-montaj şi livrarea utilajelor şi instalaţiilor tehnologice, asigurarea materialelor şi a forţei de muncă, desfăşurarea execuţiei potrivit graficelor de eşalonare, măsurile luate pentru pregătirea din timp a cadrelor şi a celorlalte condiţii necesare punerii în funcţiune şi exploatării noilor obiective;
litera c)
luarea măsurilor pentru manipularea, păstrarea şi întreţinerea utilajelor, instalaţiilor, materialelor, pieselor de schimb şi obiectelor de inventar de mica valoare sau scurta durata, cu care beneficiarii se aprovizioneaza, potrivit legii, pînă la predarea lor către organizaţiile de construcţii-montaj, intrarea în opera, dacă execuţia este în regie, sau prelucrarea la producţie, atunci cînd investiţiile s-au dat în funcţiune, precum şi îndeplinirea sarcinilor stabilite pentru punerea în aplicare a acestor măsuri;
litera d)
legalitatea preţurilor, tarifelor şi economicitatea cheltuielilor, realitatea cheltuielilor din documentele prezentate spre decontare, efectuand măsurători de control asupra investiţiilor realizate;
litera e)
îndeplinirea altor sarcini privind investiţiile, ce revin beneficiarilor, stabilite prin lege.
Paragraf
De asemenea, Banca de Investiţii efectuează direct sau participa, alături de celelalte organe centrale de sinteza, la analiza şi urmărirea realizării indicatorilor tehnico-economici proiectati, la investiţiile date în funcţiune.
ART

Articolul 46

Paragraf
La organizaţiile de construcţii, foraj, cercetare-proiectare şi prospecţiuni geologice, cu cont deschis la unităţile sale, la subunitatile şi santierele subordonate acestor organizaţii, Banca de Investiţii exercita controlul bancar, urmărind:
litera a)
îndeplinirea planurilor de producţie şi financiare, folosirea capacităţii de producţie, precum şi măsurile luate pentru concentrarea activităţii de construcţii în vederea realizării obiectivelor de investiţii în termene cat mai scurte;
litera b)
justa stabilire a normativelor privind mijloacele circulante şi modul lor de utilizare, modul de folosire a creditelor, existenta bunurilor care constituie garanţia creditelor şi măsurile luate pentru manipularea şi păstrarea utilajelor tehnologice şi materialelor, de la primirea lor de la beneficiar şi pînă la predarea lucrărilor executate, pentru manipularea, depozitarea şi conservarea materialelor şi utilajelor de construcţii proprii, precum şi îndeplinirea sarcinilor stabilite pentru executarea acestor măsuri;
litera c)
identificarea rezervelor materiale şi băneşti şi aducerea lor în circuitul economic, în vederea reducerii cheltuielilor de organizare şi a cheltuielilor de producţie, a duratelor de execuţie a lucrărilor, realizării şi depăşirii beneficiilor planificate, creşterii productivitatii şi rentabilitatii;
litera d)
îndeplinirea altor sarcini ce revin acestor organizaţii, stabilite prin lege.
Paragraf
De asemenea, banca poate exercita controlul şi la alte unităţi sau servicii care elaborează proiecte pentru lucrări finanţate sau creditate prin banca.
ART

Articolul 47

Paragraf
Banca de Investiţii verifica documentele de încasări şi plati, în cont şi cu numerar, precum şi decontarea la termen a lucrărilor executate, a serviciilor prestate şi a producţiei realizate. Ea controlează legalitatea cheltuielilor prezentate spre decontare, înregistrările contabile, registrele şi datele operative şi statistice ale organizaţiilor socialiste, care au conturi la unităţile băncii.
Paragraf
De asemenea, exercita controlul bancar la organizaţiile socialiste care au conturi deschise la unităţile sale, asupra utilizării fondului de salarii şi respectării disciplinei de casa, precum şi asupra respectării legilor şi normelor care reglementează veniturile de stat.
Paragraf
Banca este indreptatita sa vireze din conturile organizaţiilor socialiste în contul bugetului de stat sumele ce trebuie vărsate potrivit legii, neachitate în termen.
ART

Articolul 48

Paragraf
Ca urmare a exercitării atribuţiilor sale de control, Banca de Investiţii acţionează în baza drepturilor ce le are, potrivit prezentului statut şi a altor dispoziţii legale, pentru respectarea legalităţii, atunci cînd constata încălcarea acesteia, şi sesizarea organelor în drept asupra constatărilor făcute, cu propuneri de măsuri în vederea îmbunătăţirii mersului îndeplinirii planului şi utilizării cu eficienta a fondurilor puse la dispoziţia organizaţiilor socialiste.
CAPITOL

Capitolul 5 Drepturile Băncii de Investiţii

ART

Articolul 49

Paragraf
În îndeplinirea atribuţiilor sale, Banca de Investiţii este în drept:
litera a)
sa elaboreze proiectele de acte normative privind finanţarea, creditarea, decontarea şi controlul investiţiilor, precum şi a activităţilor din construcţii, proiectare, cercetări şi prospecţiuni geologice, inclusiv forajul, din domeniul sau de activitate şi să le propune Ministerului Finanţelor. Acestea se prezintă Consiliului de Miniştri de către ministrul finanţelor;
litera b)
sa avizeze proiectele de acte normative şi cu alt caracter, care interesează domeniul sau de activitate;
litera c)
sa elaboreze, pe baza şi în vederea aplicării legii, cu acordul Ministerului Finanţelor, norme referitoare la finanţarea, creditarea, efectuarea decontărilor, a controlului şi a celorlalte operaţii bancare privind investiţiile, activitatea de construcţii, proiectare, cercetări şi prospecţiuni geologice, inclusiv forajul, care sînt obligatorii pentru organizaţiile socialiste cu cont la unităţile sale.
Paragraf
Banca de Investiţii colaborarea cu Banca Naţionala a Republicii Socialiste România la întocmirea normelor privind creditarea, decontările, operaţiile de casa şi alte operaţii bancare şi elaborează, în aplicarea acestora, norme specifice domeniului sau de activitate.
Paragraf
Banca de Investiţii avizează normele elaborate de celelalte bănci atunci cînd acestea se aplică şi în domeniul sau de activitate;
litera d)
sa ceara de la ministere, celelalte organe centrale şi locale ale administraţiei de stat, precum şi de la organizaţiile socialiste care au cont la aceasta banca, planul economic şi financiar, bilanţul, dările de seama şi orice alte date şi documente necesare îndeplinirii atribuţiilor sale;
litera e)
sa examineze împreună cu conducerile organizaţiilor verificate sau ale celor ierarhic superioare, după caz, măsurile ce trebuie luate, ca urmare a controlului bancar;
litera f)
sa participe, prin delegaţii săi, la şedinţele organelor de conducere ale organizaţiilor socialiste, care au cont la aceasta banca, precum şi ale organelor ierarhic superioare acestora, în care se analizează probleme economico-financiare sau de apărare a proprietăţii socialiste în legătură cu activitatea de investiţii-construcţii;
litera g)
sa editeze publicaţii privind finanţarea, creditarea, decontarea şi controlul bancar în sectoarele de investiţii, construcţii, proiectare cercetare şi prospecţiuni geologice, inclusiv forajul;
litera h)
sa exercite orice alte drepturi, prevăzute de lege.
ART

Articolul 50

Paragraf
În exercitarea controlului, Banca de Investiţii este în drept:
litera a)
sa dea, potrivit legii, dispoziţii obligatorii organizaţiilor socialiste pentru: introducerea în planurile financiare sau valutare a modificărilor corespunzătoare, atunci cînd se identifica resurse suplimentare de venituri sau posibilităţi de reducere a cheltuielilor, rectificarea sau completarea bilanţurilor contabile, diminuarea salariilor tarifare ale salariaţilor care nu şi-au îndeplinit sarcinile, recuperarea pagubelor aduse avutului obştesc înlăturarea oricăror altor abateri de la normele legale cu caracter economic-financiar;
litera b)
sa suspende executarea măsurilor cu caracter economic-financiar luate de organizaţiile socialiste cu cont la unităţile sale, cînd acestea contravin legii;
litera c)
sa suspende finanţarea sau acreditarea în cazurile în care constata cheltuirea ilegala a fondurilor băneşti, risipa sau proasta gospodărire a mijloacelor materiale şi băneşti, executarea de lucrări necorespunzătoare şi încălcarea disciplinei financiare, precum şi în alte cazuri şi condiţii, stabilite de lege;
litera d)
sa retragă creditele nerambursabile la termenul stabilit pe seama mijloacelor băneşti din conturile beneficiarilor de credite;
litera e)
sa recupereze credite înainte de termen, atunci cînd constata existenta de credite negarantate, credite utilizate în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate, păstrarea în condiţii necorespunzătoare a valorilor materiale reprezentând garanţia creditelor sau sustragerea de la controlul bancar;
litera f)
sa recupereze din conturile organizaţiilor de construcţii-montaj, de prestări de servicii şi de proiectare, precum şi de la beneficiarii de investiţii pentru lucrările în regie, sumele constatate ca fiind plătite în plus la investiţii, inclusiv pentru lucrări necorespunzătoare executate;
litera g)
sa dispună, potrivit legii, blocarea fondurilor destinate plăţii drepturilor băneşti ale personalului tehnic-administrativ cu funcţii de conducere, în cuantumul şi condiţiile prevăzute de normele în vigoare, în cazul în care constata abateri de la dispoziţiile legale în gospodărirea mijloacelor materiale şi băneşti;
litera h)
să aplice sancţiunile financiare prevăzute de dispoziţiile legale, în cazul nerespectării disciplinei financiare;
litera i)
sa ia măsuri pentru aplicarea de sancţiuni disciplinare celor care savarsesc abateri de la dispoziţiile legale;
litera j)
sa ia orice măsuri prevăzute de lege împotriva organizaţiilor socialiste care nu îşi îndeplinesc angajamentele către banca sau se abat de la disciplina de plan, financiară, de credite, de proiect şi deviz, de decontări şi de casa.
ART

Articolul 51

Paragraf
Banca de Investiţii poate primi mandat de la celelalte bănci şi poate, la rândul ei, sa dea mandat acestora pentru operaţii privind finanţarea, creditarea şi decontarea investiţiilor, precum şi pentru alte operaţii bancare.
ART

Articolul 52

Paragraf
Banca de Investiţii colaborează cu organizaţiile de specialitate din ţara şi străinătate, cu atribuţii similare, în problemele bancare specifice activităţii sale.
CAPITOL

Capitolul 6 Conducerea Băncii de Investiţii

ART

Articolul 53

Paragraf
Banca de Investiţii este condusă de Consiliul de administraţie al băncii, organ deliberativ, care hotărăşte în problemele generale privind activitatea sa.
Paragraf
Consiliul de administraţie este format din:
litera a)
preşedintele, primul vicepreşedinte şi vicepreşedintele băncii;
litera b)
directori ai unor direcţii din centrala băncii şi conducatori ai unor unităţi teritoriale, precum şi specialişti cu experienta îndelungată şi înaltă calificare din cadrul băncii sau din afară acesteia;
litera c)
un delegat a sindicatelor, desemnat de Uniunea Generală a Sindicatelor din România.
Paragraf
Membrii Consiliului de administraţie al băncii prevăzuţi la lit. b se numesc de ministrul finanţelor, la propunerea preşedintelui Băncii de Investiţii; pentru specialişti din afară băncii se va solicita, în prealabil, acordul conducătorilor organelor centrale din sistemul cărora fac parte.
Paragraf
Preşedintele Băncii de Investiţii este şi preşedintele Consiliului de administraţie; în lipsa preşedintelui băncii, atribuţiile de preşedinte se îndeplinesc de primul vicepreşedinte.
ART

Articolul 54

Paragraf
La şedinţele Consiliului de administraţie pot fi invitaţi delegaţi ai unor organe şi organizaţii de stat ori obşteşti, interesate în examinarea problemelor supuse dezbaterii, specialişti din cadrul Băncii de Investiţii sau din afară acesteia.
ART

Articolul 55

Paragraf
Pentru analizarea unor probleme de mare complexitate sau care interesează întreaga activitate a băncii, Consiliul de administraţie poate constitui colective de lucru cuprinzînd specialişti din cadrul băncii sau din afară acesteia. Desemnarea specialiştilor din afară băncii se va face cu acordul ministrului sau al conducătorului organului central din sistemul căruia fac parte.
ART

Articolul 56

Paragraf
Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în prezenta a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi şi adopta hotărîri cu majoritatea membrilor ce-l compun.
Paragraf
În caz de divergenta între preşedinte şi majoritatea membrilor Consiliului de administraţie, problema asupra căreia nu s-a realizat un acord este supusă conducerii Ministerului Finanţelor.
ART

Articolul 57

Paragraf
Şedinţele Consiliului de administraţie au loc cel puţin o dată pe trimestru şi se convoacă, în timp util, de preşedinte. Consiliul poate fi convocat şi la cererea a cel puţin o treime din numărul membrilor săi.
ART

Articolul 58

Paragraf
Consiliul de administraţie examinează şi ia hotărîri cu privire la:
litera a)
adoptarea proiectului de statut al băncii;
litera b)
adoptarea structurii organizatorice a direcţiilor din centrala băncii şi aprobarea atribuţiilor şi normelor de funcţionare a direcţiilor din centrala băncii, precum şi ale unităţilor teritoriale şi a structurii organizatorice a acestora;
litera c)
competentele de exercitare a drepturilor Băncii de Investiţii, prevăzute de lege, precum şi de rezolvare a intampinarilor în legătură cu măsurile luate;
litera d)
adoptarea planurilor de lucru ale băncii şi stabilirea problemelor ce urmează a fi propuse pentru a se cuprinde în planul de lucru al Ministrului Finanţelor;
litera e)
adoptarea proiectelor planurilor de credite privind constituirea resurselor şi utilizarea acestora pentru creditarea organizaţiilor socialiste cu cont la aceasta banca;
litera f)
principalele probleme rezultate din:
Paragraf
- modul de constituire şi utilizare a resurselor de finanţare a investiţiilor;
Paragraf
- analiza şi avizarea de către banca a indicatorilor tehnico-economici ai investiţiilor;
Paragraf
- finanţarea, creditarea, decontarea şi controlul investiţiilor;
Paragraf
- analiza utilizării fondurilor proprii şi împrumutate şi a celorlalte aspecte privind activitatea economico-financiară a organizaţiilor din sectoarele de construcţii, proiectare, cercetări şi prospecţiuni geologice, inclusiv forajul;
Paragraf
- controlul exercitat cu privire la mersul îndeplinirii planului de investiţii, de punere în funcţiune şi a celorlalte planuri economice şi financiare, utilizarea fondurilor puse la dispoziţia beneficiarilor, organizaţiilor de construcţii, organizaţiilor de cercetare-proiectare şi a celorlalte organizaţii cu cont la banca;
litera g)
problemele în legătură cu conducerea de ansamblu a activităţii Băncii de Investiţii şi a unităţilor teritoriale ale acesteia, precum şi cu exercitarea controlului bancar;
litera h)
suspendarea parţială sau totală a creditarii ori a finanţării investiţiilor, în cazurile şi condiţiile stabilite prin lege, la organizaţiile socialiste din domeniul sau de activitate;
litera i)
aprobarea proiectelor de instrucţiuni şi altor norme privind operaţiile şi controlul efectuat de banca;
litera j)
aprobarea proiectelor planurilor economice şi financiare privind activitatea proprie a băncii;
litera k)
aprobarea indicatorilor şi documentaţiilor tehnico-economice pentru investiţiile proprii;
litera l)
aprobarea bilanţului şi dării de seama contabile anuale ale băncii;
litera m)
înfiinţarea sau desfiinţarea de sucursale, filiale şi agenţii;
litera n)
activitatea direcţiilor din centrala băncii şi a unităţilor sale teritoriale;
litera o)
desfăşurarea controlului asupra activităţii şi gestiunii proprii;
litera p)
problemele privind selecţionarea, angajarea, pregătirea, perfecţionarea şi promovarea personalului din centrala băncii şi unităţile teritoriale;
litera r)
orice alte probleme legate de desfăşurarea activităţii băncii.
ART

Articolul 59

Paragraf
Consiliul de administraţie al băncii în întregul său şi fiecare membru în parte răspund în faţa conducerii Ministerului Finanţelor pentru întreaga activitate a băncii; fiecare membru al consiliului răspunde în faţa Consiliului de administraţie şi a preşedintelui acestuia pentru îndeplinirea sarcinilor ce îi sînt încredinţate.
ART

Articolul 60

Paragraf
Banca de Investiţii are în conducerea sa un preşedinte, un prim-vicepreşedinte şi doi vicepreşedinţi.
Paragraf
Preşedintele Băncii de Investiţii se numeşte prin decretul Consiliului de Stat.
Paragraf
Primul vicepreşedinte şi vicepreşedinţii se numesc prin hotărîre a Consiliului de Miniştri, iar atribuţiile lor se stabilesc de Consiliul de administraţie al băncii.
ART

Articolul 61

Paragraf
Preşedintele băncii împreună cu primul-vicepreşedinte şi vicepreşedinţii dezbate şi rezolva problemele curente ale activităţii băncii, între şedinţele consiliului şi stabilesc măsurile necesare pentru îndeplinirea operativă a hotărârilor consiliului.
ART

Articolul 62

Paragraf
Preşedintele băncii informează Consiliul de administraţie al băncii asupra principalelor probleme rezolvate în perioada dintre şedinţe.
Paragraf
În executarea hotărârilor Consiliului de administraţie şi în exercitarea atribuţiilor proprii, preşedintele băncii emite, potrivit legii, ordine, instrucţiuni şi alte acte prevăzute de lege.
ART

Articolul 63

Paragraf
Preşedintele băncii reprezintă Banca de Investiţii în raporturile cu celelalte organe şi organizaţii din ţara, cu alte persoane juridice, cu persoane fizice, cat şi în relaţiile internaţionale, în legătură cu activitatea Băncii de Investiţii, precum şi în problemele pentru care a primit împuterniciri din partea organelor în drept.
Paragraf
Preşedintele băncii acorda împuterniciri personalului din cadrul centralei şi unităţilor teritoriale ale băncii şi stabileşte regimul semnaturilor.
CAPITOL

Capitolul 7 Veniturile şi cheltuielile Băncii de Investiţii

ART

Articolul 64

Paragraf
Banca de Investiţii funcţionează pe principiul gestiunii economice şi întocmeşte plan de venituri şi cheltuieli.
Paragraf
Veniturile băncii se formează din comisioanele şi dobânzile percepute, potrivit legii, pentru operaţiile de finanţare şi creditare, efectuate de banca.
Paragraf
În cheltuielile băncii se cuprind şi dobânzile pe care banca le plăteşte, în conformitate cu dispoziţiile legale, iar în cheltuielile gospodăreşti se cuprind, potrivit legii, fondul special de premiere, precum şi sumele necesare plăţii specialiştilor din afară băncii, folosiţi pentru analizarea unor probleme de mare complexitate privind avizarea indicatorilor de eficienta economică.
ART

Articolul 65

Paragraf
Beneficiul Băncii de Investiţii se repartizează astfel:
litera a)
25% la bugetul republican;
litera b)
75% pentru constituirea fondului de rezerva al băncii.
Paragraf
După completarea fondului de rezerva pînă la limita fondului statutar, partea din beneficiu destinată acestui scop se virează la bugetul de stat.
CAPITOL

Capitolul 8 Răspunderea civilă a Băncii de Investiţii

ART

Articolul 66

Paragraf
Pentru eventuale erori în eliberarea de mijloace băneşti, neinregistrari sau înregistrări eronate în conturile clienţilor, banca răspunde numai pînă la limita sumei eronat eliberate, neinregistrate sau eronat înregistrate, precum şi de plată penalitatilor ce se vărsa la bugetul de stat, suportate de client, în cazurile prevăzute de lege, dacă nu se dovedeşte ca erorile s-au produs din culpa clienţilor.
Paragraf
Răspunderea băncii încetează dacă nu este sesizată prin reclamaţie, pînă la expirarea termenului stabilit şi comunicat în scris, potrivit legii, titularilor de cont de a aduce la cunoştinţa unităţilor băncii neînregistrarea sau înregistrarea eronată a operaţiilor în conturi.
Paragraf
Pretenţiile faţă de banca sînt supuse prescripţiei prevăzute de lege.
CAPITOL

Capitolul 9 Dispoziţii finale

ART

Articolul 67

Paragraf
Actele de împrumut - indiferent de denumirea lor - şi extrasele de cont de împrumut privind creanţe neachitate la termen sau creanţe pe care banca este indreptatita să le recupereze înainte de termen de la organizaţiile socialiste au putere de titlu executor, fără îndeplinirea altor formalităţi.
Paragraf
Realizarea creanţelor băncii se face pe seama mijloacelor băneşti din conturile beneficiarilor de credite.
Paragraf
În caz de lipsa de disponibil, urmărirea recuperării creanţelor se poate face, pe baza, hotărîrii Consiliului de administraţie al băncii, asupra mărfurilor şi altor valori materiale ce aparţin organizaţiei socialiste, cu excepţia bunurilor care, potrivit legii, nu pot fi urmărite.
Paragraf
Actele de împrumut de orice fel încheiate cu persoane fizice, în caz de neplata la una din scadente, au putere de titlu executor pentru întreaga creanta rămasă de plată, fără îndeplinirea altor formalităţi.
ART

Articolul 68

Paragraf
Executarea silită asupra mijloacelor băneşti din conturile de finanţare sau creditare a investiţiilor se face de banca în limita prevederilor de plan şi a documentaţiei legal aprobate pentru investiţia respectiva.
ART

Articolul 69

Paragraf
Unităţile teritoriale ale băncii îşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat de Consiliul de administraţie al băncii şi exercită atribuţiile prevăzute în statutul de faţa potrivit dispoziţiilor legale şi instrucţiunilor băncii.
ART

Articolul 70

Paragraf
Angajaţii băncii sînt obligaţi sa păstreze secretul operaţiilor şi conturilor acesteia şi ale clienţilor săi.
Paragraf
Relaţii asupra operaţiilor şi conturilor se dau numai titularilor de conturi şi organelor ierarhic superioare ale acestora, organele judecătoreşti, arbitrale, de urmărire penală, precum şi organelor financiar-bancare, cu respectarea legii.
ART

Articolul 71

Paragraf
Controlul activităţii şi gestiunii unităţilor Băncii de Investiţii se efectuează de corpul de control al băncii, potrivit dispoziţiilor legale.

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031