RO
AcasăDocument

CODUL-CADRU din 4 aprilie 2024

de etică și deontologie universitară

În vigoare
Emitent:GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat:04.04.2024
Versiune:baza
Sursă oficială
Previzualizare publică. Creează cont gratuit pentru versiuni istorice și notificări.
Jurisprudență și comentarii disponibile în Ortexo Pro.
NTA

Notă

Paragraf
Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 305 din 4 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 9 aprilie 2024.
CAPITOL

Capitolul I Domeniul de aplicare și principii generale

ART

Articolul 1

Paragraf
Codul-cadru de etică și deontologie universitară, denumit în continuare cod, reglementează cadrul general privind principiile și normele de etică și deontologie universitară și este obligatoriu pentru categoriile de personal prevăzute în Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare lege, precum și pentru alte persoane care au avut sau au calitatea de membri ai comunității academice după data intrării în vigoare a legii antemenționate.
ART

Articolul 2

Alineatul (1)
Prezentul cod are drept scop creșterea calității în procesul educațional și de cercetare, precum și consolidarea unui climat de încredere și respect la nivelul comunităților universitare, prin reglementarea conduitei membrilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior, furnizând principii și valori pe baza cărora se pot stabili modele de comportament, de coeziune și de valorizare a potențialului comunității academice.
Alineatul (2)
Responsabilitatea și obligativitatea respectării normelor de etică și deontologie universitară revin membrilor comunității universitare din cadrul fiecărei instituții de învățământ superior, în contextul răspunderii publice a instituțiilor de învățământ.
ART

Articolul 3

Paragraf
Principiile aplicabile eticii și deontologiei universitare sunt:
litera a)
principiul libertății academice;
litera b)
principiul răspunderii publice;
litera c)
principiul echității;
litera d)
principiul nediscriminării și egalității de șanse;
litera e)
principiul transparenței;
litera f)
principiul integrității morale și profesionale;
litera g)
principiul dreptului la apărare;
litera h)
principiul independenței față de orice influență morală, științifică, religioasă, politică, economică sau de altă natură în activitatea didactică sau științifică;
litera i)
principiul respectării drepturilor și libertăților membrilor comunității universitare;
litera j)
principiul responsabilității morale, sociale și profesionale;
litera k)
principiul garantării identității culturale a tuturor membrilor comunității academice și a dialogului intercultural;
litera l)
principiul imparțialității și al obiectivității;
litera m)
principiul promovării interesului superior al beneficiarului direct.
ART

Articolul 4

Paragraf
În sensul prezentului cod, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
litera a)
coautor al unei publicații - orice persoană nominalizată în lista de autori a unei publicații științifice;
litera b)
confecționarea de rezultate sau date - raportarea de rezultate sau date fictive, care nu sunt rezultatul real al unei activități de cercetare-dezvoltare;
litera c)
falsificarea de rezultate sau date - raportarea selectivă sau respingerea datelor ori a rezultatelor nedorite, manipularea reprezentărilor sau a ilustrațiilor, alterarea aparatului experimental ori numeric pentru a obține datele dorite, fără a raporta alterările efectuate, în scopul denaturării adevărului științific;
litera d)
plagiatul - prezentarea drept creație sau contribuție științifică pretins personală într-o operă scrisă, inclusiv în format electronic, a unor texte, idei, demonstrații, date, teorii, rezultate sau metode științifice preluate din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale;
litera e)
autoplagiatul - republicarea unor părți substanțiale din propriile publicații anterioare, inclusiv traduceri, fără a indica în mod corespunzător sau a cita originalul.
CAPITOL

Capitolul II Monitorizarea și controlul aplicării normelor de etică și deontologie universitară

ART

Articolul 5

Paragraf
Comisia Națională de Etică a Managementului Universitar, denumită în continuare CNEMU, se pronunță cu privire la situațiile conflictuale referitoare la nerespectarea eticii managementului universitar și la cele care vizează încălcarea răspunderii publice.
ART

Articolul 6

Paragraf
La nivelul fiecărei instituții de învățământ superior se înființează comisii de etică universitară, cu un mandat de 4 ani. Comisia de etică universitară acționează independent față de orice altă structură sau persoană din cadrul instituției de învățământ superior.
ART

Articolul 7

Paragraf
Regulamentul-cadru privind organizarea și funcționarea comisiilor de etică universitară de la nivelul instituțiilor de învățământ superior se aprobă prin ordin al ministrului educației.
ART

Articolul 8

Paragraf
Comisiile de etică universitară din instituțiile de învățământ superior, constituite în scopul prevenirii și eliminării faptelor care pot genera elemente sau practici lipsite de etică, analizează sesizările cu privire la săvârșirea faptelor ce pot constitui abateri de la etica și deontologia universitară.
ART

Articolul 9

Paragraf
Încălcările normelor de etică și deontologie universitară se verifică de comisiile de etică universitară. Orice persoană poate sesiza comisia de etică universitară din instituția de învățământ superior cu privire la săvârșirea unei fapte ce poate constitui abatere de la etica și deontologia universitară. Sesizarea se face în scris sau online și se înregistrează la registratura instituției de învățământ, indiferent dacă aceasta este admisibilă sau inadmisibilă.
ART

Articolul 10

Alineatul (1)
Pentru a fi admisibile, sesizările prevăzute la art. 9 trebuie să conțină în mod cumulativ următoarele:
litera a)
semnătura persoanei care formulează sesizarea;
litera b)
datele de identificare a persoanei care formulează sesizarea: numele și prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice, adresa acesteia, precum și, după caz, adresa de corespondență, care poate fi și o adresă de poștă electronică;
litera c)
o motivare argumentată privind nerespectarea normelor de etică și deontologie profesională, cu exemple concrete și cu indicarea considerentelor justificative și a surselor de documentare.
Alineatul (2)
Sesizările care nu îndeplinesc criteriile de admisibilitate prevăzute la alin. (1) sunt respinse ca inadmisibile de către comisiile de etică universitară.
Alineatul (3)
Autorului sesizării i se păstrează confidențialitatea identității.
ART

Articolul 11

Paragraf
Hotărârile comisiilor de etică, de admitere sau respingere, pot fi contestate la Comisia Națională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, denumită în continuare CNATDCU, și la CNEMU.
ART

Articolul 12

Paragraf
Comisiile de etică universitară din instituțiile de învățământ superior garantează dreptul oricărei persoane de a beneficia de un tratament imparțial, echitabil și obiectiv.
CAPITOL

Capitolul III Norme generale de etică și deontologie universitară

SECTIUNE

Secţiunea 1 Dispoziții generale

ART

Articolul 13

Paragraf
Normele prevăzute de prezentul cod sunt obligatorii pentru comunitatea universitară din cadrul instituțiilor de învățământ superior și pot fi completate prin codurile de etică și deontologie universitară elaborate de instituțiile de învățământ superior.
ART

Articolul 14

Paragraf
Normele de etică și deontologie universitară includ:
litera a)
norme de etică și deontologie în activitatea didactică și de cercetare universitară;
litera b)
norme de etică și deontologie în activitatea de comunicare, publicare, diseminare și popularizare științifică;
litera c)
norme de etică și deontologie în exercitarea atribuțiilor aferente funcțiilor de conducere;
litera d)
norme de etică și deontologie privind respectarea ființei și demnității umane;
litera e)
norme de etică și deontologie aplicabile studenților, studenților-doctoranzi, cercetătorilor postdoctoranzi sau altor categorii de cursanți;
litera f)
norme de etică și deontologie specifice principiilor canonice și dogmatice ale cultului respectiv, care nu contravin normelor prevăzute lalit. a)-e).
SECTIUNE

Secţiunea a 2-a Norme de etică și deontologie în activitatea didactică și de cercetare universitară

ART

Articolul 15

Paragraf
În activitatea didactică și de cercetare universitară, normele de etică și deontologie obligă personalul didactic și de cercetare:
litera a)
să raporteze rezultate sau date reale ale unei activități de cercetare-dezvoltare proprii;
litera b)
să raporteze date experimentale, date obținute prin calcule sau simulări numerice pe calculator ori date sau rezultate obținute prin calcule analitice ori raționamente deductive, ca rezultat al activității proprii;
litera c)
să se abțină de la orice activitate care îngreunează, împiedică sau sabotează activitatea didactică sau de cercetare a altor persoane, inclusiv prin blocarea nejustificată a accesului la spațiile destinate cercetării universitare, prin avarierea, distrugerea ori manipularea aparaturii experimentale, a echipamentului, a documentelor, a programelor de calculator, a datelor în format electronic, a substanțelor organice sau anorganice ori a materiei vii necesare altor persoane pentru derularea, realizarea sau finalizarea activităților didactice sau de cercetare;
litera d)
să respecte regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților prevăzute laart. 20și21și să dezvăluie situațiile de conflicte de interese sau incompatibilități în activitatea de evaluare;
litera e)
să respecte confidențialitatea în evaluare;
litera f)
să se abțină de la orice faptă de discriminare, în cadrul evaluărilor, pe criteriile prevăzute laart. 2 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
litera g)
să fie obiectiv în derularea procedurilor de evaluare. În activitatea didactică, evaluarea și notarea performanțelor și realizărilor academice ale beneficiarilor direcți trebuie să respecte politicile de notare ale instituției de învățământ superior și criteriile de notare prestabilite;
litera h)
să nu plagieze, existând obligația de a indica toate sursele bibliografice utilizate;
litera i)
să respecte prevederile și procedurile legale care privesc etica și deontologia universitară prevăzute în prezentul cod și în codurile de etică și deontologie universitară;
litera j)
să pună în aplicare sancțiunile stabilite de comisiile de etică universitară, de CNATDCU sau, după caz, de CNEMU;
litera k)
să respecte specificul dogmatic și canonic al cultului fondator, în cazul învățământului confesional;
litera l)
să respecte legislația în vigoare referitoare la cercetarea efectuată pe subiecți umani sau prin experimente desfășurate cu ajutorul animalelor și prin oricare alte elemente ce țin de etica cercetării;
litera m)
să menționeze în rezultatele cercetării toate persoanele care și-au dat acordul și au fost implicate în activitatea de elaborare a cercetării sau creației intelectuale, acestea urmând să beneficieze de toate drepturile care decurg din aceasta.
SECTIUNE

Secţiunea a 3-a Norme de etică și deontologie în activitatea de comunicare, publicare, diseminare și popularizare științifică

ART

Articolul 16

Paragraf
În activitatea de comunicare, publicare, diseminare și popularizare științifică, normele de etică și deontologie obligă toți membrii comunității academice la:
litera a)
obținerea acordului unei persoane pentru includerea în lista de autori a unei publicații științifice;
litera b)
publicarea sau diseminarea unor rezultate, ipoteze, teorii ori metode științifice nepublicate cu obținerea acordului tuturor autorilor;
litera c)
scrierea de informații corecte și reale în solicitările de granturi sau de finanțare, în dosarele de candidatură pentru abilitare, respectiv în dosarele de candidatură pentru posturi didactice sau de cercetare;
litera d)
acceptarea și menționarea în rezultatul cercetării ca autori doar a persoanelor care au participat efectiv la elaborarea acestuia, precum și menționarea tuturor persoanelor implicate, după obținerea acordului acestora, în activitatea de elaborare a cercetării.
SECTIUNE

Secţiunea a 4-a Norme de etică și deontologie în exercitarea atribuțiilor aferente funcțiilor de conducere

ART

Articolul 17

Paragraf
În exercitarea atribuțiilor aferente funcțiilor de conducere, normele de etică și deontologie obligă personalul care exercită funcții de conducere la:
litera a)
respectarea regimului juridic al răspunderii publice;
litera b)
abținerea invocării funcției în vederea obținerii calității de autor sau coautor al publicațiilor persoanelor din subordine;
litera c)
interzicerea folosirii autorității pentru a obține salarizare, remunerare sau alte beneficii materiale din proiectele de cercetare-dezvoltare conduse ori coordonate de persoane din subordine;
litera d)
interzicerea folosirii autorității pentru a obține calitatea de autor sau coautor al publicațiilor persoanelor din subordine ori pentru a obține salarizare, remunerare sau alte beneficii materiale pentru soți, afini ori rude până la gradul al III-lea inclusiv;
litera e)
interzicerea obstrucționării activității comisiei de etică universitară sau a unei comisii de analiză în cursul cercetării unor abateri de la etica și deontologia universitară;
litera f)
respectarea prevederilor și procedurilor legale care privesc etica și deontologia universitară prevăzute în prezentul cod și în codurile de etică și deontologie universitară;
litera g)
punerea în aplicare a sancțiunilor stabilite de comisiile de etică universitară, de CNATDCU sau, după caz, de CNEMU.
ART

Articolul 18

Paragraf
Normele de etică și deontologie referitoare la respectarea ființei și demnității umane obligă membrii comunității academice la:
litera a)
respectarea dreptului la educație al beneficiarilor direcți;
litera b)
respectarea drepturilor tuturor membrilor comunității academice;
litera c)
abținerea de la agresiuni verbale, fizice și tratamente umilitoare atât asupra beneficiarilor direcți ai educației, cât și a celorlalți membri ai comunității academice;
litera d)
interzicerea solicitării, acceptării sau colectării unor sume de bani ori cadouri sau prestarea anumitor servicii în vederea obținerii de tratament preferențial sau alte avantaje;
litera e)
respectarea demnității beneficiarilor direcți ai dreptului la educație și a prestigiului profesiei;
litera f)
recunoașterea profesiei, a responsabilității și a încrederii conferite de societate, precum și a obligațiilor interne ce derivă din această încredere;
litera g)
interzicerea oricărei forme de exploatare, hărțuire de orice fel sau discriminare pe motive politice, de rasă, religie, sex, orientare sexuală, origine națională, statut marital, handicap și/sau condiție medicală, vârstă, cetățenie sau alte motive arbitrare sau personale;
litera h)
respect, onestitate, integritate, solidaritate, cooperare, cinste și corectitudine, toleranță, sprijin reciproc, confidențialitate, competiție loială și relații colegiale.
SECTIUNE

Secţiunea a 5-a Norme de etică și deontologie aplicabile studenților, studenților-doctoranzi, cercetătorilor postdoctoranzi sau altor categorii de cursanți

ART

Articolul 19

Paragraf
În exercitarea calității de studenți, studenți- doctoranzi, cercetători postdoctoranzi sau cursanți, normele de etică și deontologie îi obligă la:
litera a)
respectarea drepturilor de autor ale altor persoane în lucrările elaborate;
litera b)
elaborarea și susținerea de lucrări originale de evaluare la nivel de disciplină și lucrări originale de finalizare a studiilor;
litera c)
respectarea normelor generale de etică și deontologie ale comunității universitare.
SECTIUNE

Secţiunea a 6-a Conflictul de interese

ART

Articolul 20

Paragraf
Reprezintă conflict de interese următoarele situații:
litera a)
ocuparea concomitentă de funcții de către persoanele care se află în relație de soți, afini și rude până la gradul al III-lea inclusiv, în situația în care unul se află față de celălalt într-o poziție directă de conducere, control, autoritate sau evaluare instituțională la orice nivel în aceeași instituție de învățământ superior;
litera b)
participarea în calitate de membru în comisii de doctorat, comisii de evaluare sau comisii de concurs, în situația în care decizia vizează soții, rudele sau afinii până la gradul al III-lea inclusiv;
litera c)
participarea în cadrul aceleiași comisii, constituită conform legii, a persoanelor care au calitatea de soț/soție, rudă sau afin până la gradul al III-lea inclusiv;
litera d)
participarea unei persoane, care are calitatea de membru în comisii ale Ministerului Educației, la analizarea unei situații care are legătură cu instituția din care face parte ca membru al comunității academice.
SECTIUNE

Secţiunea a 7-a Incompatibilități

ART

Articolul 21

Paragraf
Incompatibilitatea este reprezentată de următoarele situații:
litera a)
o persoană deține sau exercită în cumul funcțiile de conducere de rector, de prorector, de decan, de prodecan, de director de departament sau director de unitate de cercetare-dezvoltare, proiectare sau microproducție, director de filială/extensie universitară sau funcția de președinte al senatului universitar și o funcție de conducere prevăzută laart. 131 alin. (2) din lege;
litera b)
o persoană deține sau exercită una dintre funcțiile de conducere de rector, de prorector, de decan, de prodecan, de director de departament sau director de filială/extensie universitară și este numită sau aleasă în funcția de ministru, secretar de stat, primar, viceprimar, președinte al consiliului județean;
litera c)
un ordonator de credite din cadrul unei instituții de învățământ superior deține sau exercită, în paralel, o altă funcție în calitate de ordonator de credite al unei instituții publice centrale sau locale;
litera d)
o persoană deține în cumul calitatea de membru în consiliul de administrație al instituției de învățământ superior de stat și calitatea de asociat sau acționar la o societate comercială înființată de instituția de învățământ superior de stat în condițiile prevăzute laart. 16 alin. (1) din lege.
ART

Articolul 22

Alineatul (1)
Persoanele aflate în situația de incompatibilitate au la dispoziție 15 zile pentru eliminarea situației de incompatibilitate, inclusiv prin suspendarea din una dintre funcții.
Alineatul (2)
În cazul existenței unui conflict de interese, cadrul didactic sau de cercetare este obligat să înceteze realizarea oricărei activități prevăzute la art. 20 lit. a)-c) și să îl informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparțialitate a activităților specifice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoștință.
Alineatul (3)
În cazurile prevăzute la alin. (2), la propunerea șefului ierarhic căruia îi este subordonat direct cadrul didactic sau de cercetare în cauză, se desemnează o altă persoană care are aceeași pregătire și același nivel de experiență.
Alineatul (4)
În cazul existenței unui conflict de interese prevăzut la art. 20 lit. d), persoana în cauză este obligată să se abțină în a lua parte la luarea deciziilor comisiei privind speța vizată de conflictul de interese. În această situație abținerea nu este luată în considerare la stabilirea rezultatului votului.
CAPITOL

Capitolul IV Răspunderea pentru nerespectarea normelor de etică și deontologie universitară

SECTIUNE

Secţiunea 1 Abateri de la normele de etică și deontologie universitară

ART

Articolul 23

Paragraf
Persoanele care au avut sau care au calitatea de membru al comunității academice și au săvârșit abateri după data intrării în vigoare a legii răspund civil, administrativ, profesional sau disciplinar, după caz.
ART

Articolul 24

Paragraf
Abaterile de la normele de etică și deontologie în activitatea didactică și de cercetare universitară, prevăzute la art. 15, sunt următoarele:
litera a)
confecționarea de rezultate sau date și prezentarea lor ca date experimentale, ca date obținute prin calcule sau simulări numerice pe calculator ori ca date sau rezultate obținute prin calcule analitice ori raționamente deductive;
litera b)
falsificarea de date experimentale, de date obținute prin calcule sau simulări numerice pe calculator ori de date sau rezultate obținute prin calcule analitice ori raționamente deductive;
litera c)
îngreunarea deliberată, împiedicarea sau sabotarea activității didactice sau de cercetare a altor persoane, inclusiv prin blocarea nejustificată a accesului la spațiile destinate cercetării universitare, prin avarierea, distrugerea ori manipularea aparaturii experimentale, a echipamentului, a documentelor, a programelor de calculator, a datelor în format electronic, a substanțelor organice sau anorganice ori a materiei vii necesare altor persoane pentru derularea, realizarea sau finalizarea activităților didactice sau de cercetare;
litera d)
încălcarea regimului juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților prevăzute laart. 20și21și nedezvăluirea situațiilor de conflicte de interese sau incompatibilități în activitatea de evaluare;
litera e)
nerespectarea confidențialității în evaluare;
litera f)
discriminarea, în cadrul evaluărilor, pe criterii prevăzute laart. 2 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
litera g)
fraudarea evaluării;
litera h)
plagiatul;
litera i)
nerespectarea prevederilor și procedurilor legale care privesc etica și deontologia universitară, prevăzute în prezentul act normativ și în codurile de etică și deontologie universitară, care fac parte din carta universitară, după caz, inclusiv nepunerea în aplicare a sancțiunilor stabilite de comisiile de etică universitară, de CNATDCU sau, după caz, de CNEMU;
litera j)
nerespectarea specificului dogmatic și canonic al cultului fondator, în cazul învățământului confesional;
litera k)
afectarea integrității procesului de evaluare prin nerespectarea metodelor de evaluare prevăzute în fișa disciplinei, precum și prin examinarea de către un cadru didactic a unei persoane care îi este soț/soție, rudă până la gradul al III-lea, fără anunțarea prealabilă a conducerii facultății în vederea identificării unor posibile soluții care să garanteze integritatea evaluării.
ART

Articolul 25

Paragraf
Abaterile de la normele de etică și deontologie în activitatea de comunicare, publicare, diseminare și popularizare științifică, prevăzute la art. 16, sunt următoarele:
litera a)
includerea în lista de autori a unei publicații științifice a unei persoane, fără acordul acesteia;
litera b)
publicarea sau diseminarea neautorizată de către autori a unor rezultate, ipoteze, teorii ori metode științifice nepublicate;
litera c)
introducerea de informații false în solicitările de granturi sau de finanțare, în dosarele de candidatură pentru abilitare, pentru posturi didactice sau de cercetare;
litera d)
neindicarea tuturor surselor utilizate;
litera e)
omiterea unor persoane implicate în activitatea de elaborare a cercetării sau creației, acestea neputând să beneficieze de toate drepturile care decurg din aceasta;
litera f)
omiterea menționării surselor de finanțare a proiectelor de cercetare în cazul tuturor rezultatelor din cadrul acelor proiecte.
ART

Articolul 26

Paragraf
Abaterile de la normele de etică și deontologie în exercitarea atribuțiilor aferente funcțiilor de conducere prevăzute la art. 17 includ:
litera a)
încălcarea regimului juridic al răspunderii publice;
litera b)
utilizarea abuzivă a funcției pentru a obține calitatea de autor sau coautor al publicațiilor persoanelor din subordine;
litera c)
abuzul de autoritate pentru a obține salarizare, remunerare sau alte beneficii materiale din proiectele de cercetare- dezvoltare conduse ori coordonate de persoane din subordine;
litera d)
abuzul de autoritate pentru a obține calitatea de autor sau coautor al publicațiilor persoanelor din subordine ori pentru a obține salarizare, remunerare sau alte beneficii materiale pentru soți, afini ori rude până la gradul al III-lea inclusiv;
litera e)
obstrucționarea activității unei comisii de etică universitară sau a unei comisii de analiză în cursul cercetării unor abateri de la etica și deontologia universitară;
litera f)
nerespectarea prevederilor și procedurilor legale care privesc etica și deontologia universitară prevăzute în lege și în codurile de etică și deontologie universitară, care fac parte din carta universitară, după caz, inclusiv nepunerea în aplicare a sancțiunilor stabilite de comisiile de etică universitară, de CNATDCU sau, după caz, de CNEMU.
ART

Articolul 27

Paragraf
Abaterile de la normele de etică și deontologie privind respectarea ființei și demnității umane, prevăzute la art. 18, sunt următoarele:
litera a)
abaterile care lezează ocrotirea drepturilor beneficiarilor direcți ai dreptului la educație;
litera b)
abaterile care știrbesc demnitatea beneficiarilor direcți ai dreptului la educație și prestigiul profesiei;
litera c)
abaterile care lezează recunoașterea profesiei, a responsabilității și a încrederii conferite de societate, precum și a obligațiilor interne ce derivă din această încredere.
ART

Articolul 28

Paragraf
Abaterile de la normele de etică și deontologie aplicabile studenților, studenților-doctoranzi, cercetătorilor postdoctoranzi sau altor categorii de cursanți sunt următoarele:
litera a)
abaterile de la normele de etică și deontologie aplicabile studenților, studenților-doctoranzi, cercetătorilor postdoctoranzi sau altor categorii de cursanți prevăzute laart. 19;
litera b)
afectarea integrității procesului de evaluare prin utilizarea de către persoanele evaluate a unor materiale folosite în procesul de evaluare care nu au fost elaborate de acestea sau utilizarea acelorași materiale de către acestea pentru evaluări diferite, precum și prin nedivulgarea unei relații de rudenie până la gradul al III- lea inclusiv cu cadrul didactic evaluator.
SECTIUNE

Secţiunea a 2-a Sancțiuni pentru încălcarea normelor de etică și deontologie universitară

ART

Articolul 29

Alineatul (1)
Tipurile de sancțiuni aplicabile personalului didactic, didactic auxiliar și de cercetare, inclusiv cu funcție de conducere, pentru încălcarea normelor de etică și deontologie universitară, sunt:
litera a)
avertismentul scris;
litera b)
retragerea și/sau corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea normelor de etică și deontologie universitară;
litera c)
destituirea din funcția de conducere;
litera d)
interzicerea, pentru o perioadă determinată, a accesului la finanțare din fonduri publice competitive;
litera e)
suspendarea, pe o perioadă determinată de timp între un an și 5 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcții superioare ori a unei funcții de conducere sau ca membru în comisii de concurs;
litera f)
destituirea din funcția didactică sau de cercetare.
Alineatul (2)
Tipurile de sancțiuni prevăzute pentru încălcarea normelor de etică și deontologie universitară, aplicabile studenților, studenților-doctoranzi, cercetătorilor postdoctoranzi sau altor categorii de cursanți, sunt:
litera a)
avertismentul scris;
litera b)
anularea rezultatelor evaluărilor;
litera c)
exmatricularea;
litera d)
alte sancțiuni prevăzute de codul de etică și deontologie universitară al instituției de învățământ superior.
ART

Articolul 30

Paragraf
Pentru nerespectarea normelor de etică și deontologie în obținerea documentelor și titlurilor universitare, Ministerul Educației, pe baza unui raport întocmit de CNATDCU, poate lua următoarele măsuri:
litera a)
atenționarea publică a instituției de învățământ superior cu privire la aspectele constatate;
litera b)
sesizarea instanței competente în vederea anulării rezultatelor concursului, respectiv a anulării atestatului de abilitare;
litera c)
sesizarea comisiei de etică universitară în vederea analizării modului în care și-au îndeplinit obligațiile legale angajații instituției de învățământ, inclusiv referenți sau conducători de doctorat care au coordonat elaborarea de teze de doctorat dovedite a fi plagiate, personalul implicat în organizarea concursurilor din instituția de învățământ superior sau a procedurii de acordare a atestatului de abilitare;
litera d)
suspendarea dreptului instituției de învățământ superior de a organiza susțineri de teze de abilitare pe o perioadă de la 1 la 3 ani;
litera e)
suspendarea dreptului instituției de învățământ superior de a organiza concursuri pentru ocuparea posturilor de conferențiar și profesor universitar pe o perioadă de la 1 la 3 ani;
litera f)
retragerea acreditării domeniului din cadrul instituției organizatoare de studii universitare de doctorat, denumită în continuare IOSUD, ceea ce implică retragerea dreptului IOSUD de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenți-doctoranzi în domeniul respectiv;
litera g)
retragerea autorizației de funcționare provizorie a instituției de învățământ superior.
ART

Articolul 31

Paragraf
În cazul nerespectării normelor de etică și deontologie universitară de către instituția de învățământ superior, conform prevederilor legale, Ministerul Educației poate lua gradual, în funcție de gravitatea faptelor, următoarele măsuri:
litera a)
monitorizarea pe o perioadă cuprinsă între 3 luni și un an a instituției de învățământ superior, în conformitate cu prevederile ordinului ministrului educației privind constituirea comisiei de monitorizare. Din comisia de monitorizare vor face parte cel puțin câte un reprezentant al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, denumită în continuare ARACIS, și al CNEMU;
litera b)
dizolvarea structurilor de conducere responsabile, respectiv consiliul departamentului, consiliul facultății ori consiliul pentru studii universitare doctorale, sau eliberarea din funcție a rectorului după consultarea senatului universitar;
litera c)
solicită ARACIS desfășurarea unei proceduri de evaluare externă a calității cu privire la respectarea standardelor și indicatorilor de performanță;
litera d)
propune Guvernului inițierea unui proiect de hotărâre sau lege, după caz, de reorganizare sau desființare a instituției de învățământ superior în cauză.
CAPITOL

Capitolul V Dispoziții tranzitorii și finale

ART

Articolul 32

Paragraf
Setul de standarde de referință de etică și deontologie universitară în managementul universitar este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul cod și stă la baza analizei și constatărilor realizate de CNEMU cu privire la nerespectarea eticii managementului universitar.
ART

Articolul 33

Paragraf
Sesizările privind încălcările normelor de etică și deontologie profesională înregistrate efectiv la CNATDCU, înainte de intrarea în vigoare a legii, se soluționează de către CNATDCU, cu respectarea procedurilor prevăzute în Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
ART

Articolul 34

Paragraf
În baza prezentului cod, instituțiile de învățământ superior acreditate sau autorizate provizoriu elaborează și aplică propriul cod de etică și deontologie universitară.
ART

Articolul 35

Paragraf
În cazul în care faptele săvârșite întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni sunt sesizate organele de urmărire penală competente, în condițiile legii.
ART

Articolul 36

Paragraf
În activitatea didactică și de cercetare universitară, normele de etică și deontologie obligă personalul didactic și de cercetare să aibă o conduită conform căreia să pună în aplicare și sancțiunile stabilite de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, denumit în continuare CNECSDTI, nerespectarea acestora reprezentând abatere disciplinară. Hotărârile comisiilor de etică, de admitere sau respingere, pot fi contestate, în funcție de obiectul acestora, și la CNECSDTI, dacă nu intră în competența de soluționare a CNATDCU sau CNEMU, potrivit legii și regulamentelor de organizare și funcționare ale acestora adoptate prin ordin al ministrului educației.
ANX

ANEXĂ

Paragraf
la codul-cadru

Vrei mai mult?

Accesează jurisprudența, primește notificări la modificări și folosește AI-ul complet.

Începe gratuit
Contact

Start the Conversation.

Ready to know exactly where your answer comes from?

Newsletter

Receive legislative news and platform updates directly to your email.

© 2026 All rights reserved.

Poly Tool Design SRL — Blvd. Ferdinand 95, Constanța, 900717, România — CUI: 40293031